#1803: - Re: Re: @Judex

"Mai tîrziu, auzindu-l şi încercînd să-i dezleg semnificaţia, am înţeles că el înseamnă cam acelaşi lucru cu cuvîntul "barbar" prin care vechii greci înţelegeau "un om care bolboruseşte" ceva într-o limbă neînţeleasă. Deci nu chioar atît de peiorativ cum ar fi de ex. "budos olah"."

Ar fi util sa folosesiti doar radacina / forma lexicala a cuvintelor cand faceti o comparitie intre ele. Adaugand diferite adjective, sigur ca o sa ajungi la o forma mai dura.

Bineinteles ca "budos olah" e mai dur decat "bozgor" - tot asa ca si forma "bozgor imputit" ar fi mai dura decat "olah".

De altfel ceea ce ati scris despre cuvantul bozgor ar fi adevarat tocmai pt cuvantul "olah", care initial nu avea nici-o conotatie peiorativa, era denumirea oficiala a poporului roman in toate actele oficiale, chiar si in cazul recensamintelor. Cuvantul provenea din forma "vlah" (din cauza ca limba maghiara, ca de altfel limbile fino-ugrice evita aglomerarile de consoane, mai ales la inceputul cuvintelor), denumire folosita de multe popoare inconjuratoare referitor la romani. Chiar romanii insisi le-au folosit pe aceste denumiri: vlah, valah, Valahia, Ungro-Valahia, etc. precum si formele latinizate ale cuvantului olah: de exemplu Nicolaus Olahus sau Stephanus Olahus de Cibinio au purtat-o ca si elementul component al numelui de familie (pt. desemnarea apartenetei etnice).

Conotatiile peiorative al denumirii "olah" au aparut foarte tarziu: in a doua sumatete a secolului XIX., mai frecvent in secolul XX.

Spre deosebire de cuvantul "olah" cuvantul "bozgor" nu este deloc un cuvant invechit, nu este un archaism (ci un cuvant de argou) si totdeauna s-a folosit in sens peiorativ. Insa cuvantul olah intr-adevar nu avea conotetii peiorative inaintea secolului XIX. Era echivalentul cuvantului "ungur", denumire pe care maghiarii nu o foloseau niciodata pt. autodefinire, dar celalalte popoare europene le-au amintit adeseori sub aceasta denumire (ungur, hungarian, ungarn, etc.), tot asa ca si in cazul romanilor care erau mentionate in sursele istorice sub denumirile vlah, valah, olah.

Desi astazi cuvantul olah nu este folosit in limba maghiara decat in sens peiorativ si astfel a devenit echivalentul cuvantului bozgor, in trecut nu era de loc jignitor. Toate acestea insa nu sunt valabile in cazul cuvantului romanesc "bozgor" care nici nu a existat in trecutul indepartat si apartine la argou.
Renumitul lingvist maghiar Szilagyi N. Sandor a demonstrat ca acest cuvant nu provine nicidecum din ‘biez gora’ (fară munti) sau ‘biez gorod’ (fara orase) cu sensul ‘fara patrie’ si nu este de loc preluata din limbile slave, cum credeau unii - deoarece slavii nici nu au volosit asemenea denumiri referitor la maghiari. Cuvantul este o inventie romaneasca care - oricat de siudat se pare - provine din expresia maghiara baszd meg - pronuntat de romani: bozmeg. Iar sfarsitul cuvantului provine din denumirea unGUR.

(http://limbacailor.wordpress.com/2009/08/27/paul-chinezu-cel-bozgor/

http://maghiaromania.wordpress.com/2009/08/29/de-unde-vine-cuvantul-bozgor/)

#1825: Optimist - Re: Re: Re: @Judex

Prietene Optimist,

Noi nu percepem deloc peiorativ cuvîtul valah, cu formele lui diferite folosite cu cîteva sute de ani în urmă, dar chiar şi astăzi de vecinii noştri unguri, greci, sîrbi, polonezi ş.a.m.d., de pe teritoriul lor, cum ar fi olah, vlah, voloh sau alte forme, aşa cum nu consider peiorativ nici cuvinte ca ţigan sau jidan sau, cum le spuneam noi odinioară polonezilor, leşi (singular leah). Ele sunt forme sub care sunt cunoscute populaţiile de neamuri diferite de vecinii acestora.

Sigur că atunci cînd le asociezi epitete cum ar fi "budos", "împuţit", "jegos" sau alte asemenea, ele devin insultătoare.

Cuvinte cum ar fi "ţigan" sau "jidan" au devenit cuvinte insultătoare ca urmare a faptului că populaţiile aparţinînd acestor etnii apăreau efectiv în faţa autohtonilor cu anumite tare, cu anumite deviaţii de comportament social, cum ar fi hoţ, tîlhar, cerşetor, leneş, perfid etc., diferite de cele ale populaţiei autohtone. Chiar dacă-i zici "rom" unui ţigan, el tot cu aceleaşi tare va rămîne în faţa unui român sau maghiar. In curînd, tot folosind cuvîntul "rom" în locul cuvîntului "ţigan", acest cuvînt (rom) va deveni, prin asociere cu comportarea specifică a indivizilor ce se definesc astfel, tot un cuvînt peiorativ. Evident, e regretabil şi deranjant pentru noi, cei ce ne definim români, datorită sonorităţii apropiate a acestui cuvînt de cuvîntul "român" şi, ca urmare, tarele acelei populaţii ce vor să scape de sintama aceea peiorativă de ţigan, se vor transfera şi asupra noastră care nu avem nimic genetic sau comportamental comun cu acea populaţie.

Eu nu cred că avem nimic comun genetic nici cu populaţiile vechiului Imperiu Roman care a stăpînit în urmă cu 2000 de ani, o scurtă perioadă de timp, o zonă reprezentînd 14% din teritoriul vechii Dacii, căreia i-a furat aurul şi că, de la acest imperiu să ni se tragă nouă numele de români. Nu, nu cred!

"Rumân" era un termen care definea în trecut noţiunea de bărbat sau soţ, oriunde în Ardeal, Moldova sau Valahia. Termenul de "român" fiind unul derivat de la rumân. Ţara Românească, ca termen, a apărut prin sec 18-19 ca denumire internă a ceea ce era cunoscut în străinătate drept Valahia, iar în Moldova drept Muntenia.

Este adevărat că limba română se apropie foarte mult de limba latină, italiană sau spaniolă, aceasta neînsemnînd însă că noi moştenim ceva genetic sau lingvistic de la aceste neamuri. Eu cred că o formă arhaică a limbii noastre a existat încă în urmă cu 2-3000 ani şi că aceasta avea afinităţi foarte apropiate de limba latină, fiind vorbită de o populaţie răspîndită pe o largă arie, pe teritoriul actual al României ca şi în Peninsula Balcanică, posesoare a numeroase cirezi şi turme de animale, fără a se constitui însă într-un stat, în afara scurtei perioade Burebista Decebal. Ulterior, aşa cum spun izvoarele antice, prin sec. VI, teritoriul a fost invadat de numeroase triburi slave, în general războinice, apoi de neamuri celtice, turco-tătare, care au lăsat o amprentă asupra limbii noastre. Fondul gramatical de cuvinte şi structura gramaticală au rămas aceleaşi.

Această afinitate de limbă cu cea italiană explică probabil de ce polonezii îi numeau cîndva şi pe italieni drept volohi.

Românii din Muntenia sau Moldova îi numeau pe cei din Ardeal cu termenul de "ungureni", adică din Ţara ungurescă, iar pe maghiari, unguri, aceasta nefiind considerată ca o insultă, căci ungur vine de la cuvîntul acelei populaţii migratoare cunoscută sub numele de huni, de unde şi familia Huniadi. Termenul de maghiar fiind cu totul necunoscut.

Cît priveşte termenul de bozgor, sunt întru totul de acord cu d-ta că el este un argou, o creaţie tipic românească rezultată din percepţia lingvistică creată de cuvinte pe care olahul nu avea cum să le înţeleagă, baszd meg (bozmeg) combinată cu termenul ungur, rezultînd într-adevăr "bozgur" sau "bozgor", oricum mult mai accesibil urechii maghiuare decît "baszd meg"

Să fii sănătos! Viszlat!