Adevăr și respect pentru Biserica Greco-Catolică din România
Adevăr și respect pentru Biserica Greco-Catolică din România:
Eliminarea plăcii denigratoare de pe Catedrala Încoronării din Alba-Iulia și revenirea la denumirea consacrată de ctitori pentru această biserică.
1 decembrie e zi de sărbătoare națională pentru toți românii, indiferent de confesiune, statut sau culoare politică.
La 1 decembrie 1918 românii din toate categoriile sociale, de toate confesiunile, alături de reprezentanții lor cei mai de seamă (intelectuali, politicieni, reprezentanți ai țărănimii, greco-catolici și ortodocși), binecuvântați de PS Iuliu Hossu și de PS Miron Cristea au strigat din suflet la Alba Iulia: „Trăiască România Mare!” Și timp de 30 de ani, ortodocși și greco-catolici au trăit în bună înțelegere pe teritoriul noii patrii. Până la nefericitul moment 1 decembrie 1948, când guvernul comunist a scos în afara legii Biserica Greco-Catolică, împărțindu-i bunurile și credincioșii.
La 35 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, la 106 ani de la Marea Unire, mai există locuri publice ‒ monumente de calomnie și impostură. Unul dintre acestea este fațada Catedralei ortodoxe din Alba-Iulia cu placa de marmură ce decretează: „Aici, după 250 de ani, s-au regăsit în aceeași lege în biserica străbună frații despărțiți prin silnicie și viclene promisiuni, 21 octomvrie 1948”.
Solicităm șefilor instituțiilor în drept înlăturarea acestei plăci ‒ o rușine a secolului XXI ‒, de pe Catedrala Ortodoxă a Încoronării, astfel încât creștinii greco-catolici să-și poată sărbători cum se cuvine Ziua Națională.
Solicităm renunțarea la denumirea comunistă și ofensatoare a catedralei – aceea de Catedrala Reîntregirii, titulatură girată de Partidul comunist. Tolerând placa mistificatoare pe peretele exterior al catedralei ortodoxe, autoritățile statului stimulează și perpetuează discriminarea socială și religioasă, chestiuni condamnate de orice stat democratic și civilizat.
Așa cum au fost amendate public actele de sfidare sau de maculare a memoriei comunității evreiești din România, solicităm tratament similar față de discriminarea și mistificarea la care e supusă comunitatea greco-catolică. Ne vedem obligați să semnalăm gravitatea faptei de care se face vinovată conducerea catedralei prin menținerea unei astfel de placi-injurie, ca și a denumirii mincinoase, în spațiul public – echivalentă cu un panou pe crematoriul din Auschwitz în care s-ar descrie condițiile minunate oferite copiilor evrei din lagăr.
1. În primul rând placa în cauză și numele folosit după 1948 nu respectă adevărul istoric. Nu e vorba de nicio revenire a greco-catolicilor în sânul BOR în decembrie 1948, ci de un plan diabolic orchestrat de agenți ruși, securitatea românească și ierarhii ortodocși ai vremii așa cum o atestă documentele existente la CNSAS (a se vedea dosarele cu “Planul arestării ierarhiei greco-catolice” și “Planul de lichidare a Bisericii Unite”).
2. Este o palmă pe obrazul Bisericii Greco-Catolice păstrarea unei astfel de minciuni la loc de cinste, în piața publică, la îndemâna cetățenilor de bună-credință și o dovadă de rea credință și nedezlipire de trecutul comunist din partea conducerii BOR.
3. Este o jignire adusă și arhitecților regali ai Unirii și ai catedralei: regele Ferdinand și regina Maria, care au ridicat această biserică (proiectată special pentru încoronarea familiei regale și finalizată în 1922), numind-o: “a încoronării”, nume preschimbat peste noapte de guvernul comunist în “a reîntregirii“, după aducerea cu Miliția a 36 de preoți greco-catolici care să jure credință Bisericii Ortodoxe. În virtutea acestui fapt, mai corect ar fi să i se spună Catedrala Reîntregirii cu pumnul și bâta.
E necesară – din partea forurilor superioare ale României – o strategie națională și o instituție funcțională de prevenire și combatere a discriminării religioase, a mistificării istoriei și a agresivității discursului față de comunitățile minoritare.
Se apropie 1 decembrie, ziua când toți românii ar trebui să se remarce prin frățietate, respect, civism și moralitate.
De aceea, solicităm, în primul rând reprezentanților Bisericii Ortodoxe, dar în egală măsură societății civile, Președintelui României, membrilor Guvernului și ai Parlamentului, Nunțiului Apostolic în România, membrilor CNCD, Ambasadoarei SUA la București, Ministerului Culturii și Cultelor, factorilor și instituțiilor de decizie (locali și naționali), tuturor cetățenilor de bun simț, înlăturarea acestei plăci ofensatoare de pe fațada bisericii și revenirea la numele consacrat de regii României acestui lăcaș de cult – acela de Catedrală a Încoronării, ca un prim gest reparatoriu față de Biserica Greco-Catolică.
ACUM – Grup de inițiativă civică
ACUM - Grup de inițiativă civică Contactați autorul petiției