Petitie pentru Nou-Născuții Vulnerabili: Prelungirea Indemnizației până la 3 Ani
Asociația Prematurilor propune Camerei Deputaților adăugarea unui amendament prin care nou-născuții cu patologii, malformații, afecțiuni sau complicații la naștere, care au necesitat spitalizare prelungită în maternitate, să fie incluși în aceeași categorie vulnerabilă ca și prematurii. Această măsură ar permite prelungirea perioadei de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului până la vârsta de 3 ani, oferind sprijin suplimentar familiilor care se confruntă cu dificultăți majore în îngrijirea acestor copii.
Precum și
Adoptarea de către Camera Deputaților a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.164/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu AMENDAMENTELE PROPUSE DE COMISIA PENTRU MUNCĂ ŞI PROTECŢIE SOCIALĂ Pl-x 39 din 8 februarie 2023 : - La articolul I, după punctul 1 se introduce un nou punct, pct.11, cu următorul cuprins: «11. După articolul 2 se introduce un nou articol, art.21, cu următorul cuprins: „Art.21. - În situaţia copilului născut prematur, perioada concediului pentru creşterea copilului acordat potrivit dispozițiilor art.2 alin.(1) se poate majora, la cerere, cu maximum 12 luni, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, cu excepţia situaţiei în care copilul născut prematur este încadrat în grad de handicap. În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin copil născut prematur se înțelege copilul care se naște înainte de începerea celei de-a 37-a săptămâni de sarcină. În această situație indemnizația pentru creșterea copilului precum și stimulentul de inserție, prevăzut la art. 7 alin (2), după caz, se acordă similar drepturilor de care beneficiază persoana al cărei copil nu este încadrat în grad de handicap, respectiv până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani.”»
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=20629
Asociatia Prematurilor Contactați autorul petiției