#1800: Mitică - @Judex

Stimate Mitica, m-ai surprins, aproape m-ai socat cu ultimele 2 comentarii ale tale, care demonstreaza ca esti un om cu vederi largi, cu ''mintea si inima la locul lor''. Cu parteneri de discutie ca tine, s-ar putea purta un dialog corect si onest. Nu stiu ce-ti veni la @1778, unde ar trebui sa recunosti ca ai fost cinic si rautacios, eu pe baza acestuia te-am apostrofat, oricum la ultimele 2 comentarii nici urma de prejudecati, ba dimpotriva, asa ca retrag..  Iti multumesc pentru urarile de sanatate si de bine, pe care ti le doresc si eu la rindu-mi. Sint de acord aproape cuvint cu cuvint cu ideile tale de la ultimele 2 postari, cu exceptia frazei in care afirmi ca noi ungurii sintem incapabili genetic, sa ne asumam pacatele stramosilor?!  Ei, cu asta NU pot fi de acord, mai ales ca este si o generalizare grosolana!  Eu personal(si sint convins ca nu sint singurul), POT sa-mi asum pacatele stramosilor, am doar asteptarea ca si cealalta parte sa fie capabila sa faca asta, ca dupa cum ai scris si tu daca tot timpul cuantificam cine a facut mai mult rau celuilalt, nu vom ajunge nicaieri. Observ ca d-l ''Judex'', cu care am discutat de mai multe ori, oarecum ''predica apa si bea vin'', in sensul ca vorbeste despre prejudecati, dar dinsul nu se poate debarasa de ele, zice ca nu exista doar adevarul unuia, dar cind vine vorba doar ungurii sint de vina pentru tot, romanii n-au nici un cusur, etc. - iar cu asemenea mentalitati nu vom ajunge niciodata la normalitate.  Eu sustin cu tarie ceea ce ai afirmat si tu, anume ca ne-am facut reciproc si bune si rele in decursul istoriei si ar fi timpul sa le lasam deoparte si sa privim spre un viitor comun, mai ales ca impartim acelasi habitat de multe secole incoace si ne-a prins si prezentul laolalta.   In ceea ce priveste tema principala - UMF, cu tot respectul, nu cred ca ar insemna sa nu mai fim laolalta, infiintarea in cadrul aceleiasi universitati a unei facultati( linii) in lb. maghiara pe linga cea in romana. Ar fi doar o dovada de buna convietuire, pe picior de egalitate si de respect reciproc.  Intrebarea ta (un adevar fundamental) este valabila pentru ambele tabere: oare chiar nu putem sa ne iubim pe noi, fara a-i uri pe altii??  Eu cred ca putem, dar pentru asta trebuie sa punem ratiunea inaintea sentimentelor.                                               Cu respect si admiratie: V

Cred că ești cam aspru cu Judex și riști să cazi tocmai în păcatul aplicării dublei măsuri pe care o sugerezi.

Generalizarea am făcut-o deliberat și conștient că va irita spiritele bune. Trebuie să-mi justific cumva renumele de răutăcios.

Și te rog, nu mă mai lăuda, că mă discreditezi în ochii conaționalilor mei și nici pe tine nu te pui într-o lumină favorabilă față de nedreptățiții maghiari. Glumesc, desigur.

Rămân pe poziția mea că secția maghiară existentă în momentul de față este suficientă și o dovadă de respectare a drepturilor de instruire în limba maternă. Altfel, un tânăr medic care nu a avut contact cu limba națională decât la orele de limba română, pornește în viață cu un potențial handicap, acela al comunicării defectuoase. Nu o spun numai eu, mi-a spus-o sub altă formă primul meu medic de familie, care -ai ghicit! - era maghiar. Spun ”era” cu regret, pentru că ne-a părăsit pentru o sferă presupus mai bună. Nemaivorbind de faptul că instinctual își va găsi de lucru într-o enclavă lingvistică și va contribui și el la procesul de enclavizare. Un cerc vicios.

Dificultatea în comunicarea cu ardelenii nativi, indiferent de naționalitate, este că se iau prea în serios. M-ați deraiat, cum o să mai pot eu glumi acum, după ce am fost serios? Cu toate că menționez că în comentariul pe care îl încriminezi am fost la fel de serios și cred cu tărie în valabilitatea celor scrise. Nu mi-am propus să menajez sensibilitățile nimănui.

#1801: Vince - Re: @Judex

Stimate d-le Vince,

Eu am zis că d-ta eşti cel mai raţional şi mai cooperant dintre toţi maghiarii cu care am conversat pe sait. Aproape acelaşi lucru aş putea spune şi despre Optimist ca şi despre Sziszi.

Eu am avut întotdeauna o părere foarte bună despre maghiarii cu care am lucrat în viaţa mea. Ne-am sprijinit şi am cooperat reciproc cu mulţi dintre conaţionalii dvs. Sunt serioşi şi meseriaşi foarte buni, calităţi pe care la români le întîlneşti mai rar. De mic am cunoscut doi maghiari care veneau la tatăl meu care făcea un vin excepţional, să cumpere şi să bea vin la noi în casă. Ei lucrau la repararea unui pod distrus de război. Reţin numele a doi, cărora eu le ziceam "nenea Bela" şi "nenea Boldijar". Acesta din urmă îmi explica că în limba lui asta înseamnă "Duminică".  Nu ştiu dacă chiar asta înseamnă, dar asta am reţinut. Copil fiind, îi îndrăgeam. Erau şi ei oameni ca toţi ceilalţi. Despre cuvîntul bozgor nu am auzit niciodată în casa părinţilor mei. Mai tîrziu, auzindu-l şi încercînd să-i dezleg semnificaţia, am înţeles că el înseamnă cam acelaşi lucru cu cuvîntul "barbar" prin care vechii greci înţelegeau "un om care bolboruseşte" ceva într-o limbă neînţeleasă. Deci nu chioar atît de peiorativ cum ar fi de ex. "budos olah". Asta, ca fapt divers.

Cînd zici că eu i-aş învinui  doar pe unguri, greşeşti. Am zis că ungurii, după documentele pe care le-am citit, s-au purtat, fără motiv, cu mult mai multă sălbăticie faţă de români decît românii faţă de ei. Sigur că replica vine de la sine după izbucnirea unui conflict. Vinovat este cine provoacă acel conflict, iar cel ce dă o replică echivalentă, mai puţin, sau poate chiar deloc. Aşa reţine şi justiţia adevărată! Eu am spus într-adevăr, că în general ungurii nu şi-au asumat mai niciodată atrocităţile pe care le-au comis şi, am prezentat exemple. Chiar şi atunci cînd acestea au fost flagrante, cum au fost cele pe care le-am prezentat, maghiarii au tăcut mîlc, nici usuroi nu au mîncat, nici gura nu le-a mirosit! Au lăsat  să planeze blamul stîrnit de ei asupra României, cu gîndul nedisimulat, "cu cît mai rău pentru români, cu atît mai bine pentru noi". "De ce s-o facem?" - şi-au zis ei!.

Eu cred că normalitatea apare numai atunci cînd cineva îşi asumă faptele săvîrşite cu adevărat şi încearcă într.un fel să le justifice. Evident, dacă are argumente. Aceasta este valabil şi în cazul românilor, nu numai a celorlalţi.

Cînd e vorba de atrocităţile românilor împotriva evreilor, bunăoară, ele au fost recunoscute atunci cînd ele au fost adevărate. Ele au apărut cu precădere în Basarabia acolo unde cu un an în urmă, armata română în retragere, a fost umilită grav de către alogenii destul de numeroşi în acel teritoriu, în special de către evreii comunişti  binecunoscuţi de către autorităţile locale şi româneşti, astfel încît armata română, la întoarcere, nu i-a iertat. Lagărele de la Rîbniţa sau din restul Transnistriei erau populate de către evreii basarabeni sau nordbucovineni iar nu de cei din restul ţării. În restul ţării au fost puşi la muncă, precum orice GOIM, aşa cum ziceau ei populaţiei autohtone, nimic mai mult. Munca fizica i-au deranjat iar nu genocidul care, în afară de cele ce s-au întîmplat la Iaşi sau Dorohoi, nu au mai existat pe teritoriul României. Acelea, regretabile de altfel, au fost provocate de condiţiile în care a început războiul, cînd minţi înfierbîntate, cu ajutorul aliaţilor antrenaţi de mult în astfel de operaţiuni, şi-au dat frîu liber pornirilor animalice. Totuşi, măsurile antievreieşti petrecute, NU AU FOST POLITICĂ DE STAT! Nu are rost să ne punem cenuşă în cap cînd nu e cazul!

Prietene Mitică, cu privire la acea mişcare împotriva căreia ţi-ai îndreptat artileria, îţi recomand să citeşti şi alte materiale dar în special cartea lui PAUL GOMA - disident autentic român - cu titlul : "Săptămîna Roşie -28 iunie - 3 iulie 1940 sau Basarabia şi evreii", după care mai putem discuta. Cartea o găseşti la un preţ rezonabil la o librărie online "dordecarte" din Bacău.

Cu sănătate pentru fiecare, iar d-lui Vince în special, refacere grabnică în urma intervenţiei chirurgicale!