#2635: Cătălin M. - Re: Re:

Ma refer ca se cred Dumnezeu. Judeca. Arunca cu pietre. Urasc. Se ghideaza dupa vechiul testament in care este promovata sclavia, violul. :) Cerceteaza un pic site-ul. Eu am dat de el, citind intr-un ziar. Apoi, spune-mi tu te ghidezi dupa Cuvantul Lui Dumnezeu 100%? Adica ai activitati sexuale? sau astepti sa te insori? :) sau ai avut dupa ce te-ai insurat.

Cu stima,

Un om. :)

Omule, îmi place că ai semnat "Un om". Adeseori un cuvînt spune foarte multe. Şi pentru că eşti om, sigur ai un suflet care, chiar dacă nu se vede, ştii şi tu şi eu că există, pentru că îi simţi efectele în tot ceea ce faci şi gîndeşti. La fel este şi cu Dumnezeu - îi simţim prezenţa cu toate că nu-L vedem. Însă, din cauza căderii oamenilor, foarte foarte mulţi dacă nu-L văd consideră şi că nu există, uitînd că nu tot ceea ce există este şi vizibil. Şi de la nevederea lui Dumnezeu din cauza întunericului aşternut pe ochii sufletului şi ai raţiunii se întîmplă şi toate păcatele care au distrus şi continuă să distrugă omenirea, ducînd-o spre disoluţie şi dezastru cu o viteză din ce în ce mai mare. Şi pentru că omul nu e singur, ci în interdependenţă cu toţi oamenii din lume (un exemplu grăitor este mentalul colectiv - de multe ori constaţi că ştii nişte lucruri fără să le fii învăţat, ci le ştii aşa, pur şi simplu), faptele şi gîndurile lui reverberează şi influenţează toate cîte sînt în jurul lui. Unii se întreabă de ce se nasc copii bolnavi - tocmai din această cauză, a mediului viciat pe care omul şi l-a creat prin depărtarea de Dumnezeu, mediu care nu se limitează la condiţiile exterioare, ci şi la ceea ce nu se vede, acel ocean de suflete ale miliardelor de oameni. Fiindcă sufletul omului determină faptele sale şi nu invers, şi tot sufletul omului, dacă e corupt, alterează şi materia - ne spune asta chiar Biblia: atunci cînd primii oameni au căzut in păcat, şi trupul lor, care era potenţial nemuritor, a început să se periseze şi în final să moară.

Poate că întroducerea asta lungă te va indispune sau plictisi, dar am făcut-o din două motive. Primul, pentru că ai semnat "Un om", ceea ce m-a mişcat puţin. Apoi, pentru a ajunge la nemulţumirile tale cu privire la oamenii care judecă. Da, ai dreptate, oamenii care judecă nu-l urmează pe Hristos, care a spus "cel care n-are nici un păcat să dea primul cu piatra". Dar tocmai pentru păcatele oamenilor a venit Hristos, Fiul lui Dumnezeu. A venit ca să ne arate Calea, felul în care trebuie să fim pentru a ne restaura la chipul iniţial cu care am fost creaţi, acel chip al lui Dumnezeu. E un lucru greu să urmezi această cale atunci cînd sufletul ţi-e lipit de lucrurile materiale şi de plăceri, iar pentru omul autonom (cum l-a numit Petre Ţuţea), adică cel ce nu ştie de Dumnezeu, este chiar imposibil. Fiecare se ghidează după Cuvîntul lui Dumnezeu atît cît poate, în funcţie de credinţa pe care o are şi de felul său de a fi. Lucrurile aste nu sînt standardizate, ca să zic aşa, adică atunci cînd ai ajuns la credinţă gata, eşti ca un roboţel programat să facă numai şi numai acelaşi lucru, invariabil. Şi nimeni nu e sfînt, toţi greşesc, chiar credinţă de ar avea. Dar asta nu înseamnă că nu sînt conştienţi de ceea ce este păcat. A judeca înseamnă a pune etichete, nu a arăta păcatul. Una e să spui cuiva care fură „nu e bine să furi, e păcat”, şi altceva să-i zici „hoţule”, pentru că nu ştii ce anume l-a determinat pe acel om să fure (îmi vine acum în minte Jean Valjean din Mizerabilii de Victor Hugo care a suferit prigoană pentru o pîine furată ca să-şi hrănească sora). Asta nu înseamnă că a fura e bine, dar nu trebuie să punem sentinţe atunci cînd nu ştim exact ce e în sufletul omului – şi asta n-o vom şti niciodată, de aceea judecata este a lui Dumnezeu. Dar ştim ce este păcat şi chiar avem datoria de a atrage atenţia oricui cînd acesta se produce sau e pe cale să se producă, chiar dacă nu sîntem sfinţi. Şi faţă de păcat nu trebuie să fim îngăduitori, dar faţă de oameni da, căci omul este perfectibil. Am spus îngăduitori, nu toleranţi – toleranţa înseamnă nepăsare, indiferenţă şi relativism valoric, îngăduinţa este dragoste, compasiune şi înţelegere faţă de cineva aflat în neputinţe şi patimi (ca noi toţi de altfel), pînă cînd decide să se îndrepte. Iar asta se aplică şi la homosexualitate, care este un păcat şi la homosexuali, care sînt oameni.

Ar mai fi multe de spus, dar m-am întins cam mult. Mă aştept şi la ironii şi înjurături din partea unora, dar asta e, ce să fac! Eu am răspuns civilizat, conform credinţei mele de „fanatic”, care uneori mai colaborează şi pe la site-ul amintit mai sus. Doamne, ajută!

#2637: - Re: Re: Re: