S.O.S. familia!

Am scris clar de la inceput: sunt nesantajabila. Stiti ce inseamna asta? Eu stiu, altfel as crede ca acest cuvant - nesantajabila - e un cuvant mare. Nu, in cazul meu nu este un cuvant mare, pt ca orice fapta, dar absolut orice fapta pe care am facut-o vreodata si pe care o fac e in concordanta cu principiile moralitatii si ale legalitatii. Nu mai incercati sa scormoniti, ca nu veti gasi nimic special, nimic scandalos, nimic imoral/ilegal, din simplul motiv ca SUNT UN OM SIMPLU. E greu de crezut ca sunt un om simplu? Dar asta deja nu mai este problema mea.
Desi e trist si grav ce faceti, reusesc si sa ma amuz (in lehamite, ce-i drept) vazandu-va cotrobaind dupa copite de cai morti, salivand dezgustator cu ochii lucind a rost de devorat atunci cand gasiti firimituri pe care, neavand nici macar stofa de restaurator, le lipiti in graba ca sa va hraniti din imaginea mea propriul vostru deranjament mental si sufletesc.
Ultima pacatoasa de-as fi, tot nu v-ar ajuta cu nimic asta.

Din respect pt oamenii care semneaza petitia, nu mi-as fi permis sa scriu asta, daca nu era asa. Tot din respect pt semnatarii petitiei (si DOAR din acest motiv), va scriu ca nu renunt. Sunteti liberi sa credeti, sa spuneti, sa faceti ce va duce mintea, dar persoana mea nu e nici joc de tintar, nici minge de oina, nici tabloul vostru de descarcari nervoase.

Stiu foarte bine ce fac atunci cand aleg sa fac ceva si aflati ca mereu merg pana la capat, daca Dumnezeu ma ajuta. Nu sunt nici ambitioasa, nici incapatanata. Dar imi urmez destinul. Iar destinul meu este destinul comun oamenilor care vor normalitate si simplitate, e destinul oricarei mame care intelege ca feminitatea este izvor de iubire nu doar prin nastere de copii, dar si prin rodire de sentimente nobile, e destinul omului care a reusit sa-si coasa o singura haina, si de vreme rea si de vreme buna, si nu permite nimanui sa-i sfartece haina, e destinul omului care spune ce gandeste si ce-si doreste. Daca asta va deranjeaza, iarasi nu e problema mea.

"In lumea plina de urmari
Eu sunt un om pe niste scari,
In sus ce e, in jos nimic,
In jos ce e, in sus nimic.

Vorbesc cu ceilalti care-au fost
Si-n sus si-n jos, si nu-i dezic,
Eu insumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic.

Vecinul meu praseste ciori,
Vecina mea praseste farduri,
Eu sunt un om pe niste scari
Si-un caine bulucind prin garduri.

Daca de mai multe ori
Caci ce pot fi aceste garduri
Decat cazute foste scari
Decat cazute foste garduri.

Vecine, Domnule, Straine,

Nu inteleg ce-aveti cu mine,
Stiu scarile ne sunt comune
Dar trec atat de rar pe-aici,
Portarul insusi poate spune
Ca am ambitii foarte mici.

Din cand in cand mai vin pe-acasa
De ce va suparati cand vin
Agale talpa mea apasa
Pe dalele cu pas strain.

Vecinul meu praseste ciori
Vecina mea praseste farduri
Abia m-am ridicat din garduri
Si maraind in joase salturi
Eu sunt un om pe niste scari.

Si daca vreti sa fiu balada
Si fiindca eu nu am o stea
Accept, ravnesc, visez sa cada
Un porc nervos la moartea mea.

Si-acuma, va implor, zambiti
In lumea plina de urmari
In care fard si ciori prasiti
Intunecati si spalaciti
Lasati-ma sa fiu pe scari." ('Un om pe niste scari' - A. Paunescu)

Da, "Un necunoscut", calomnia afecteaza orgoliul, dar ce te faci cand eu n-am orgoliu... Nu-mi pasa de insiruiri de cuvinte, eu ma cunosc, oamenii ma cunosc, iar cei care inca nu m-au cunoscut au RECUNOSCUT in strigatul meu convingerile lor. Vorbim aceeasi limba.

..eeeee, dar partea buna abia aici incepe: desi persoana mea e total nesemnificativa si neimportanta, am cunoscut cu acest prilej oameni valorosi, oameni simpli, oameni complecsi prin activitatile pe care le fac si prin tot ce au realizat in vietile lor minunate, am regasit vechi cunostinte, dascali si prieteni care ma ajuta sa inteleg ca trebuie sa mergem mai departe si ca ceea ce facem nu e o lupta, ci o datorie morala. Sunt oameni care si-au vazut singuri de vieti, fara mine in calea lor, iar eu fara ei pe calea mea, dar iata - ne-am regasit cu totii.

Petitia se incheie cu un apel la propria constiinta. Dar iarasi iti zic: noi, cei cu constiinta vorbim aceeasi limba, si nu e una sofisticata, nici macar nu are cuvinte. E o limba muta, a bunului-simt, a constiintei, a indumnezeirii, o limba a bucuriei de-a ne fi intalnit in acelasi gand. Asadar, ce pot sa pierd, de vreme ce am castigat atatia oameni minunati?