Suntem impotriva vaccinarii obligatorii !

Comentarii

#36401

Petitie 15 mai sa ceremonie drepturile omslui Nania Adela

Adela Nania (Bruxelles, 2020-05-11)

#36404

NU sunt de acord cu vaccinarea obligarie.

Dorina Bontoi (Bucuresti, 2020-05-11)

#36408

Nu am nimic împotriva celor care vor să-şi administreze "acest tratament natural cu acul", ba chiar sunt dispus să suport costul unui vaccin (donez bani) pentru ca el să ajungă la cine îşi doreşte/are nevoie de el. Sunt total împotriva vaccinării cu forţa şi oricărui acţiune medicală asupra corpului meu fără consimţământul meu. Chiar şi în aceste condiţii, cei care ar putea suferi orice fel de vătămare corporală în urma vaccinării voluntare, ar trebui să fie despăgubiţi de către cei care au propus, votat, promovat acest act medical, împreună cu cel care l-a administrat. Şi în eventualitatea unor cazuri (reacţii adverse, boli) mai grave, să fie traşi la răspundere. Acelaşi principiu doresc să se aplice şi pentru orice epidemie, pandemie, etc. Dacă toată lumea crede că se protejează, cu măşti, distanţare socială, mănuşi, etc. şi eu nu, este evident că sunt responsabil de eventualele riscuri la care mă supun. Cei care sunt mai sensibili sau le e frică de o potenţială îmbolnăvire se pot izola/carantina cum consideră dumnealor, restul populaţiei gripaţi sau nu, ar trebui să se poată bucura de libertăţile fundamentale ale omului, pe propriul "risc"!

Marius Aftaragaci (Iasi, 2020-05-11)

#36409

Împotriva 😢

Oana Miclea (Ploiești , 2020-05-11)

#36413

Impotriva vaccinarii obligatorii !!!

Sanduleanu Magdalena (Iași , 2020-05-11)

#36414

Nu e treaba statului sănătatea mea și nici proprietatea privată Nr 1
: corpul meu

Coman Horațiu (Mediaș, 2020-05-11)

#36417

Nu sunt de acord cu implementarea vaccinarii împotriva Cvid19. Prin obligarea vaccinarii se violează drepturile fundamentale ale cetățenilor la libertate , conform Constituției fiecărei tari membre UE.

Dominique Dan (Torrevieja , 2020-05-11)

#36423

Semnez pentru că nu sunt deacord cu restricții de libertăți ale persoanelor și de obligativitatea unor lucruri de orice natură de introducere în corpul nostru propriu. Consider că de noi depinde ce vrem și ce nu vrem să facem cu corpul nostru nu de legi date de stat.

Elena Mandric (Tg. Frumos, 2020-05-11)

#36429

Pentru ca nu este normal sa fiu fortat sa iau un medicament in care sunt bagate multe substante nocive si ale caror efecte pot apare chiar peste 10 ani(iar peste 10 ani sunt tot eu cu viata mea).Iar in plus de asta nu e normal sa fii obligat a-ti introduce ceva in organism.

Dan Scarlat (Bucuresti, 2020-05-11)

#36434

Nu sunt de acord cu obligativitatea vaccinarii.

Maria Ungureanu (Retevoiesti, 2020-05-11)

#36437

Trăim într-o țară liberă și avem dreptul la alegere.

Adrian Galatanu (Focșani, 2020-05-11)

#36438

Nu sunt cobai și nimeni nu poate decide pentru mine .Deci REPET NIMENI DAR NIMENI .....NU .....poate decide pentru mine .Doar Dumnezeu din Ceruri nu aştia care se cred dumnezei. NU SINT DEACORD CU VACCINAREA OBLIGATORIE.

Eugen Bojoran (Eichendorf, 2020-05-11)

#36440

Semnez pentru că viitorul mi l-o decis Dumnezeu nu lumea

Emanuel Chelaru (Dublin, 2020-05-11)

#36442

Hristos a inviat.

Cristian gheorghe Paraschiva (Targoviste, 2020-05-11)

#36444

Semnez pentru împotriva vaccinului obligatoriu

Adriana Deratani (Craiiva, 2020-05-11)

#36447

”Esența omului este libertatea de a alege.” - Jean-Paul Sartre

Cristina Gavrilas (Baia Mare, 2020-05-11)

#36449

Semnez impotriva vaccinarii obligatorii,deoarece conform constitutiei romaniei ,suntem liberi de a alege ceea ce e mai bine pentru noi si familiile noastre,batuv-ar Dumnezeu de javre ordinare,satane ce sunteti ,oameni ce aparțin ocultei satanice asta sunteti voi tradatorilor la fel ca organizatia mondiala a sanatatii sunteti toti slujotorii satanei

Alexandru Surcica (Maçanet de la selva, 2020-05-11)

#36451

Nu sunt de acord cu vaccinate obligatorie

Ioana Dumitrescu (Wishaw, 2020-05-11)

#36455

Nu sunt de acord cu vaccinarea obligatorie !

Florin Cristin Cretan (Slatina, 2020-05-11)

#36457

Semnez petiția împotriva vaccinării obligatirii

Camelia Dambean (Tg Mureș, 2020-05-11)

#36458

Nu sunt de acord cu vaccinarea obligatorie

Mihai Ursu (Arad , 2020-05-11)

#36470

Nu vreau ca, copilul meu sa fie cobaiul loe

Mihaela Ciochinaru (Călărași , 2020-05-11)

#36476

Nu este normal sa semnam in alb si ei sa bage cip uri sau orice altceva .

Monica Zgarban (Bucuresti , 2020-05-11)

#36480

Semnez pentru ca sunt total împotriva vaccinarii obligatorii!

Octavian Cornel Vaduva (Brisbane, 2020-05-12)

#36482

Doresc ca orice fel de vaccinare sa nu fie obligatorie

Ilie Ilias (Craiova, 2020-05-12)

#36483

Semnez ÎMPOTRIVA VACCINĂRII OBLIGATORII

Laurențiu Pricope (Brașov, 2020-05-12)

#36485

Semnez împotriva oricarui tip de vaccinarii obligatorii.

Valeriu Muresan (Lisabona, 2020-05-12)

#36489

Este un abuz regretabil să obligi pacientul la un Act Medical fără a tine cont de Consimțământul Informat.
Este un precedent extrem de periculos care amintește de Mengele.

Alin Apostol (Popești Leordeni, 2020-05-12)

#36490

Semnez pentru că nu vreau să fiu cobai pentru interesele meschine ale ucigasilor

Livia Jurjeu (Arad, 2020-05-12)

#36491

Nu s-a justificat temelia.

Erzsébet Szűcs (Valea lui Mihai, 2020-05-12)

#36492

Elena ionas

Elena Ionas (Bacau, 2020-05-12)

#36493

Nu sunt deacord cu vaciarla obligatorir

Szekely Stefan (Barcelona , 2020-05-12)

#36494

Nu sînt de acord pentru vaccinarea obligatorie.

Maftei Mihaela (Hammamet , 2020-05-12)

#36496

nu sunt de acord sa fie legalizata vacinarea obligatorie

adrian popescu (bucuresti, 2020-05-12)

#36497

Refuz sa fiu obligata

Cristea Andreea (Bacau, 2020-05-12)

#36501

nu sunt de acord cu vaccinarea obligatorie

Diana geantimir (iasi, 2020-05-12)

#36503

Nu vreau

Oana Silvana (Bucuresti, 2020-05-12)

#36506

Nu sunt de acord cu această idiotenie

OVIDIU AMATIESEI (Worksop, 2020-05-12)

#36508

Mihailescu ion

Ion Mihailescu (Medgidia , 2020-05-12)

#36511

Fiecare cetatean, are libertatea de a alege

Gheorghe Jianu (Bucuresti, 2020-05-12)

#36515

Consider ca este dreptul meu sa decid dacă m-a vaccinez sau nu.

Gheorghe Stan (Tustin, 2020-05-12)

#36516

Impotriva vaccinarii obligatorii

Giorgia Nedelcu (Braila, 2020-05-12)

#36520

Sunt împotriva vaccinarii obligatorii !

Mihail Adrian Tomulescu (Constanta, 2020-05-12)

#36522

Nu sunt de acord cu obligativitatea vaccinării.

Dirnescu Adrian (Sibiu, 2020-05-12)

#36523

Sunt impotriva vaccinarii obligatorii

Monoranu Raluca (Techirghiol , 2020-05-12)

#36532

Nu sint de acord cu vaccinarea obligatorie.

Ileana Soim (New York, 2020-05-12)

#36534

suntem inpotriva vaccinari obligatorii

Cornel Ancuta (Targoviste, 2020-05-12)

#36536

Semnez pentru ca sunt împotriva vaccinarii obligatorii

Lumezeanu Alexandra (Târgu jiu, 2020-05-12)

#36537

Pt ca nu se respecta drepturile omului.

Gabriela Covasa (Braila, 2020-05-12)

#36538

Daca exista risc trebuie sa exista si alegere!

Farkas Istvan (Odorhei , 2020-05-12)

#36540

Nu sunt de acord cu vaccinarea obligatorie

Li li (Timisoara, 2020-05-12)

#36544

Semnez pentrucă vacinul forțat este o violare a omului.

Rebeca Benchea (Michigan, 2020-05-12)

#36545

Nu doresc obligativitatea vaccinarii. Sunt stăpână pe propriul trup.

Andreea Lupse (Baia Mare , 2020-05-12)

#36547

Sunt împotriva vaccinarii

Dragomiroiu Cristina (Mehedinți , 2020-05-12)

#36549

Sînt împotriva vaccinarii obligatorii

Maria Petrovai (LONDON , 2020-05-12)

#36553

Sunt impotriva vaccinarii obligatorii

Gabi Gutescu (Verona, 2020-05-12)

#36555

Sunt împotriva vaccinarii obligatorii

Ioana Dumitru (Satu Mare, 2020-05-12)

#36559

Nu sunt de-acord cu vaccinarea (obligatorie)!!!

Stefan Sarbu (Iasi, 2020-05-12)

#36563

Pentru libertatea de a alege.

Rozalia Dumitrache (Constanța, 2020-05-12)

#36566

Sunt inca in deplinatatea facultatilor mele mintale!

Camelia Sadovei (Suceava, 2020-05-12)

#36570

Sunt de acord cu vaccinarea, dar nu obligatorie.

Manuela Dima (Bacau, 2020-05-12)

#36571

Nu vreau sa mi fie încălcate drepturile , dreptul.la viata , dreptul de a alege ce fac cu viata mea !

Raileanu Luminita Marina (București , 2020-05-12)

#36573

Măr. A.

Alexandru Marasescu (Pardubice , 2020-05-12)

#36576

Nu sunt de accord cu vaccinarea obigatorie, deroarece vaccinarea, in general, are mai multe dezavantaje decat avantaje. E dreptul meu sa aleg.

Silvia Condor Tarta (Dej, 2020-05-12)

#36578

Nu sunt de acord cu vaccinarea obligatorie.
E o îngradire a libertății...

Marilena Neagu (Buzau, 2020-05-12)

#36581

Nu sunt deacord cu vaccinarea obligatorie !

Adriana Jiga (Baia Mare, 2020-05-12)

#36584

Vreau ca oamenii sa traiasca in pace si iubire!

Florina Constantin (Milano, 2020-05-12)

#36585

Semnez petitia

Simona David (Bucuresti , 2020-05-12)

#36587

Vreau sa aleg eu daca voi face acest vaccin.

Daniel Rascanu (Deva, 2020-05-12)

#36588

Semnez împotriva vaccinării obligatorii!!!

Vicențiu Rusescu (vicevice873@gmail.com, 2020-05-12)

#36589

Nu sunt de acord cu vaccinarea obligatorie.

Ανία Κιριλα (Brad, 2020-05-12)

#36597

Semnz

Dana Trandafira Apatachioae (Suceava , 2020-05-12)



Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...