Petitie contra proiectului de lege nr. B135/29.03.2018 propus de Silviu Vexler
Comentarii
#1
Este de datoria noastră să ne apărăm dreptul la opinie, cuvânt și Credință. Susțin această Petiție cu convingerea că vom învinge tirania anunțată prin această lege liberticidă și antiromânească!(Pau, 2018-05-28)
#2
Dreptul la opinie stă la baza democrației, negarea acestui drept anunță sfârșitul ei!(București , 2018-05-28)
#7
Este mai ales o insulta fara precedent la adresa poporului român. Initiatorul legii nu e prost, ca sa nu stie ca Miscarea Legionara a dat cei mai multi martiri ai rezistentei anticomuniste. Si ca, datorita celui mai autentic spirit national, a avut atat de multi adepti, incat aproape nu exista familie de români care sa nu fi avut ruda un legionar. Nu, e doar un ticalos fara pereche. Prin aceasta lege vrea sa ingroape definitiv sufletul neamului românesc, telul din totdeauna al jidanilor.(Bucuresti, 2018-05-28)
#12
Orice lege care doreste sa limiteze libera exprimare, indiferent de intentie, este fundamental gresita, antiliberala si reprezinta un mic pas in pierderea libertatii. Legea aceasta nu trebuie sa treaca.(Bucuresti, 2018-05-28)
#18
Jos dictatura .(Craiova, 2018-05-29)
#28
Cred în libertatea de exprimare, legea aceasta este stalinistă!(Sibiu, 2018-05-29)
#29
Legea lui S. Vexler este antiromaneasca si anticrestina. Romania este Tara Crestina si libera. Nu avem nevoie de legi date pentru a ne constrange cu ceva. Suntem liberi si liberi trebuie sa fim.(Campina, 2018-05-29)
#32
Prin această infamă „lege” nu se pune doar pumnul în gură istoricilor, juranaliștilor și simplilor cetățeni, dar ea reprezintă un instrument al poliței gândirii, specific dictaturilor cele mai crâncene, diametral opuse democrației autentice.(Sibiu, 2018-05-29)
#39
Semnez cu speranța că voința divină va fi să ne scape de cotropirea evreiască acoperită/ascunsă, dar foarte profundă.(Sibiu, 2018-05-29)
#42
Ne-am săturat să din alungați cu minciuni și țara strămoșilor noștri!(Bacău, 2018-05-29)
#44
Este un proiect de lege antiromaneasca!(Craiova, 2018-05-29)
#49
România are mare nevoie de o lege pentru prevenirea și combaterea ANTIROMÂNISMULUI(Bucuresti, 2018-05-29)
#51
Imi iubesc țara!!!!(Pau, 2018-05-29)
#60
Sant Nationalist ,tin cu tara si poporul Roman si nu sant de acord cu legi de rahat si cu distrugerea libertati libera vorbire etc(Ravensburg, 2018-05-29)
#61
Ar fi o lege stramba pentru ROMANI.(Constanta, 2018-05-29)
#67
Rusine tradatorilor!!!(Bucuresti, 2018-05-29)
#69
In Romania nu a fost holocsust.(Cluj napoca, 2018-05-29)
#71
NU SUNTEM GOYIMII LOR!!!(Constanta, 2018-05-29)
#72
Iudeii l-au omorât pe Isus !(Bucuresti, 2018-05-29)
#76
Proiectul nr. 135/2018, redenumit L300/2018 al lui Silviu Vaxler, comis în Parlamentul României, constituie cel mai mare atentat la adresa Siguranței naționale de la atenatul cu bombă comis de jidanul Max Goldstein, în care au fost uciși cîțiva oameni politici importanți.Solicit Guvernului - ca să demonstreze că nu este jidănit - să-l declare pe Silviu Vexler persona non grata și să-l trimit în Israel (cu speranța că nu va ajunge acolo!). Iar pe parlamentarii trădători care au semnat proiectul respectiv să îi bage la pușcărie pentru trădare de țară. Imunitatea parlamentară nu mai este valabilă în cazul trădării de țară!
(Bucuresti, 2018-05-29)
#81
Legea domnului deputat Vexler ameninta dreptul la discurs liber in România(București, 2018-05-29)
#82
Nu doresc ca aceasta lege sa fie publicata in monitorul oficial.(București, 2018-05-29)
#83
Aceasta lege este un orientata impotriva majoritatii romanesti(București, 2018-05-29)
#98
Este cea mai umana petitie.(FIRENZE, 2018-05-29)
#107
Lege josnică și umilitoare pentru un popor în sclavie(Husi, 2018-05-29)
#113
Împotriva legilor antiromânești(Tg Ocna, 2018-05-29)
#114
Libertatea Cuvantului este mai presus de orice(Oradea, 2018-05-29)
#115
Nu sunt de acord cu legile antiromanesti, votate in Parlamentul Romaniei. Legea care vrea sa o promoveze Vexler, este o lege criminala, indreptata impotriva a tot ce este romanesc, a tot ce inseamna patriotism.(GALATI, 2018-05-29)
#119
Stiti care e diferenta dintre o tona de carbune si o mie de jidovi? Jidovii ard mai mult.(Târgovişte, 2018-05-29)
#121
Vrem libertate, nu dictatura! https://www.incorectpolitic.com/petitie-impotriva-legii-lui-vexler/Bate ceasul la usa disperarii
(Targoviste, 2018-05-29)
#124
Poporul roman este subjugat in acest moment, insa nu atat de prost incat sa nu vada ceea ce faceti.Conform proiectului de lege, cine acuză pe iudei că l-au ucis pe Iisus Hristos va putea face pușcărie de la 3 luni la 3 ani. Asta e unul din zecile, poate sutele de lucruri negative pe care le va aduce proiectul acesta de lege. Unii dintre noi inca mai au ochi
(Razvad, 2018-05-29)
#127
Îmi place să cred că am voie să spun că îmi iubesc țara,limba strămoșilor, că respect sudoarea mâinilor și a frunții celor care au ridicat țara noastră,care au făcut blocurile in care stam, drumurile pe care mergem,au sădit copacii datorită cărora avem oxigenul care ne umple plămânii.Vreau să am voie in continuare să-mi iubesc valorile naționale , credința strămoșească și pământul pentru care bunicii noștri au luptat în cele 2razboaie mondiale și pentru care și-au dat viața, fără ca niște vânduți străinătății să-mi interzică acest lucru sub pretextul că în închipuirea lor bolnavă jignesc pe cine știe cine.Astept o lege pentru combaterea antiromânismului, atunci îi voi considera pe guvernanții noștri egali în dragoste și grijă de țară cu mine.Pana atunci,nu știu cine își iubește vatra strămoșească:ei sau eu ?(București, 2018-05-29)
#130
Semnez pentru că acest proiect de lege este vădit un atentat la adresa securitpţii naţionale a majorităţii Românilor, care este neconstituţional, căutând o imunitate de jurisdicţie şi un statut privilegiat al tuturor etnicilor sefarzi şi askenazi, atât din România cât şi din afara graniţelor. Se caută nimicirea conştinţei naţionale şi de stăpâni a Romanilor în propria Ţară, şi crearea unei psihologii defetiste de sclavi docili ai cercurilor sioniste internaţionale, a unei Românii sclavea Israelului şi SUA, prin care aceste state sioniste, să dicteze tiranic întreaga politică a Romanilor.
(Arad, 2018-05-29)
#133
Semnez pentru ca sintem ca in experimentul cu broasca fiarta de vie... riscam sa fim " fierti " de vii prin miscari miselesti si calculate in asa fel incit sa nu rabufnim contra din ce in ce mai evidentei opresii asupra liberei exprimari. Cind iei de la unii si dai doar unora aia nu se mai cheama democratie si nici corectitudine ( politica sau nu ), se cheama TIRANIE, frumos ambalata, dar tot tiranie este .(Nurnberg, 2018-05-29)
#135
JOS CU RASISTII ANTIRASISTI !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!SEMNEZ PENTRU CA
ISTORIA NU SE SCRIE SI NU SE JUDECA IN TRIBUNALE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
EA SE SCRIE DOAR DE CATRE OAMENI DE STIINTA PE BAZA DE DOVEZI STIINTIFICE, ADICA DE CATRE ISTORICI AUTENTICI, NU DE CATRE PROPAGANDISTI ROMANOFOBI CA VEXLER
RELIGIA CRESTINA NU SE DECIDE IN TRIBUNALE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
DE CATRE CRIMINALI JURIDICI !
URA NU POATE CONSTITUI CAP DE ACUZARE INTR-UN SISTEM JURIDIC AUTENTIC EUROPEAN !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
JURISPRUDENTA AUTENTIC EUROPEANA NU ADMITE TERMENI CONFUZI, SUBIECTIVI , RELATIVI SI PERFECT NECLARI , PRECUM ESTE NOTIUNEA DE URA CU CARE POTI ACUZA ORICAND PE ORICINE DE ORICE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
CRIMINALII JURIDICI CARE CREEAZA ASTFEL DE LEGI LIBERTICIDE CA SA SUFOCE CIVILIZATIA AUTENTIC EUROPEANA - CARE ESTE CRESTIINA SI NU ALTFEL - TREBUIESC EI BAGATI LA INCHISOARE CACI CALCA IN PICIOARE CELE MAI AUTENTICE SI NATURALE DREPTURI UMANE , PRECUM LE NUMEA MINUNATUL PARINTE CALCIU - DUMITREASA, ODIHNEASCA-SE IN LINISTE SI PACE!
VEXLER, URMAND LEGILE MILIARDARULUI STALINIST FABIUS si ale BOLSHEVICULUI GAYSSOT, PROCEDEAZA CONTRA NATURII !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ASA CUM A FOST TOT COMUNISMUL MENIT SA STEARGA CRESTINII DE PE FATA PAMANTULUI !
TROTZKISTII AUTOALESI DE LA UE CARE AU FACUT ACESTE LEGI, N-AVEAU NICIUN DREPT S-O FACA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ISTORIA NUUUUUUUUUUUUUU SE JUDECA IN TRIBUNALE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
JOS CU TERORIZAREA ROMANILOR IN PROPRIA LOR TARA PENTRU RELIGIA SI CULTURA LOR NATURALA IZVORATA DIN ETNIA LOR !
JOS CU MONOMANIACALII CARE VOR SA UCIDA DIN NOU CRESTINII ARUNCANDU-I IN HRUBELE DE EXTERMINARE ASA CUM AU MAI FACUT-O EXTERMINATORII SI TORTIONARII ROMANILOR .
JOS CU RASISTII ANTIRASISTI !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
(Leuven, 2018-05-29)
#144
Nu sunt de acord deoarece această lege distruge dreptul la o exprimare democratică.(Focşani, 2018-05-29)
#148
Nu vreau sa ne abuzeze evreii !(Scottsdale, 2018-05-29)
#158
In zilele noastre, libertatea de exprimare este sub un asalt comparabil doar cu cele mai intunecate timpuri din vremea dictaturii comuniste!(Toronto, 2018-05-29)
#171
Ii bag in ma-sa pe tradatorii de tzara. Adica, parlamentari romani fac politica antinationala pe banii nostri.(Bucuresti, 2018-05-29)
#172
În numele lui Corneliu Codreanu și a Gărzii de Fier. ROMÂNIA NICIODATĂ NU CAPITULEAZĂ LA ACEST ABSURDITATE!(400294, 2018-05-29)
#174
În viitorul apropiat, nu trebuie, ca poporul roman, sa mai fie guvernat de alegeri!(Buzău , 2018-05-29)
#175
DOAMNE AJUTA!(loc. ASAU-BACAU, 2018-05-29)
#179
Vreau libertate de OPINIE !(galați, 2018-05-30)
#182
Da(Botoșani, 2018-05-30)
#183
Noi suntem romani in Romania nu evrei. Sa se apere ei intre ei nu sa ii aparm noi.(Constanta, 2018-05-30)
#196
Semnez pentru că m-am săturat să tot fim oprimaţi şi acuzaţi de crime inexistente, în timp ce torţionarii românofobi au devenit victime! De asemenea, vreau libertate de opinie şi de exprimare, chiar dacă asta nu convine! Vreau libertate, nu îngrădiri ale drepturilor mele şi ale membrilor familiei mele!(Panciu, 2018-05-30)
#197
Semnez pentru că acest proiect de lege este antiromanesc, este un atac la demnitatea acestui popor, la istoria și cultură națională. Acest wexler nu este ales, ci numit de comunitatea evreiască în Parlament, potrivit unei legi schioape.Exista norme suficiente de reprimare a extremismelor antisemite și nu mai trebuie o altă lege care să încalce dreptul cetățenilor români la libertatea cuvântului. Proiectul de lege este excesiv și trebuie urgent retras, altminteri putem asista la acțiuni de revoltă a cetățenilor.(Bucuresti, 2018-05-30)
#199
Pt.dreptul de a ti exprima opinia(Amara, 2018-05-30)