Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

Quoted post

Laurenţiu Ciurel, dezvăluiri bombă despre planul polonez de capturare a Oltchim şi CET Govora

#49080 Re: Laurenţiu Ciurel, dezvăluiri bombă despre planul polonez de capturare a Oltchim şi CET Govora

2016-11-25 14:42

#49079: Laurenţiu Ciurel, dezvăluiri bombă despre planul polonez de capturare a Oltchim şi CET Govora - Laurenţiu Ciurel, dezvăluiri bombă despre planul polonez de capturare a Oltchim şi CET Govora 

 

Si acum să trecem la oile noastre, la CEO.

“Executând creanţa, polonezul nr. 2 devenea practic proprietarul CET Govora (cum a făcut CEO cu CET Brăila). Sistând apoi energia către Oltchim, îl băga în faliment, creând o oportunitate imensă pentru Polonezul nr 1, Zaremba-PCC, să-l ia gratis. Fără energie, Oltchim valorează zero. Controlând CET, polonezii ar fi controlat toată platforma industrială consumatoare de energie termo-electrică, ba şi administraţia judeţului care ar fi fost la cheremul lor, ei fiind furnizorii de apă caldă si căldura.”

“Si pentru un om normal, fără vreo pregătire specifică, punerea cap la cap a faptelor expuse mai sus te duce la o singura concluzie: nu pot fi co.incidente! Sunt convins ca au fost semnalate vreunui general sau colonel sau procuror sau… Si judeţul Vâlcea si judeţul Argeş şi judeţul Prahova ( unde sunt rafinăriile) aveau şefi si structuri SRI. Ce au făcut aceştia? Au dormit?
In nici un caz.”

“Acţiunile FP împotriva CEO seamănă picătură cu acţiunile PCC contra Oltchim. Este drept, corupţia in Oltchim ajunsese notorie, tot ce intra si ieşea din firma era prin firmele directorului Roibu. Dar una-i una, alta-i alta. Conducerea CEO scăpase de Condescu si gaşca de politicieni din toate partidele, căpuşele tradiţionale ale mineritului.”

“Unii din prietenii mei buni sunt sau au fost polonezi. Sunt una din naţiile pe care le respect profund, in opinia mea nr. 2 in Europa, după britanici, din multe puncte de vedere. Fostul ambasador în Romania este un om formidabil, la fel mulţi altii. Lucrează pentru ai lor. N-am nimic cu oamenii.
Doar că mi-e ruşine cu ai mei.”
- Laurenţiu CIUREL, fost manager general al CE Oltenia

 

Anii 2005-2008
Fondul Proprietatea (FP) votează in toate structurile din care face parte (consilii de administraţie, AGA) împotriva investiţiilor de mediu desulfurare si şlam dens. Daca ar fi reuşit blocajul, in 2013 toate termocentralele erau închise, toate carierele închise.

Anul 2011.
FP blochează apariţia companiilor energetice cu mixt de surse, care ar fi creat doi campioni energetici romani cu mult mai puternici decât mulţi din jucătorii actuali din piaţa. Romania ar fi devenit un coşmar pentru Granzii producători ai Europei, fiind singura tara care ar fi stabilizat un cost de producţie la coş sub 25$ pe MWH (studiul BP-Power 2007) . FP blochează prin procese fuziunile, scoţând in faţă sindicaliştii.

Anul 2012.
FP este de acord (de fapt iniţiază) cu unirea tuturor producătorilor pe lignit, a tuturor carierelor, intr-o firma gigant, CEO. Astfel condamna la dispariţie întregul sector. Părţile bune ale CEO, adică termo Rovinari şi 4-5 cariere, sunt forţate să acopere găurile din restul entităţilor, în loc să se dezvolte. CEO e pus in mare dificultate de legislaţia adoptată in 2011, prin care statul subvenţiona aproape toate formele de energie cu excepţia cărbunelui. In acelaşi timp FP are grija sa promoveze un statut al societăţii prin care toate hotărârile importante se iau cu 90% din voturi. Ei având 18%, au practic drept de veto. 

Anul 2013.
Hotărârile de Guvern în favoarea CEO sunt imediat atacate in justiţie de FP. După ce pierd, atacă la Comisia Europeana.
FP votează îpotrivainvestiţiei chineze pentru un grup nou la Rovinari (la fel cum face azi la Cernavodă)
FP blochează reparaţiile capitale la termo Rovinari, singura termocentrală profitabilă din CEO chiar şi în condiţii de concurenţă neloială.
Acţiunile FP împotriva CEO seamănă picătură cu acţiunile PCC contra Oltchim. Este drept, corupţia in Oltchim ajunsese notorie, tot ce intra si ieşea din firma era prin firmele directorului Roibu. Dar una-i una, alta-i alta. Conducerea CEO scăpase de Condescu si gaşca de politicieni din toate partidele, căpuşele tradiţionale ale mineritului. Am găsit CEO cu 18.890 de angajaţi in 2012 si l-am lăsat cu 15.400 in 2015. Termocentralele au rămas doar cu partea de producţie, la fel si carierele. Au dispărut 1000 de posturi TESA. Cheltuielile au scăzut de câteva ori. Au apărut organizări sindicale curate, care chiar luptau pentru CEO, iar reorganizarea a fost mult mai profunda ca la Hidro. 

IN FIECARE AN AM AVUT PROFIT OPERATIONAL, EBITDA POZITIV.
Au transformat taxa pe CO2, certificatul adică, din taxă, in cheltuiala materială, la fel ca şuruburile, electrozii, ţeava, pentru a putea modifica acest indicator.
Ne-am luptat in instanţe cu FP, iar in ianuarie 2016 am fi demonstrat la tribunal că FP a lucrat intenţionat împotriva CEO, blocând activitatea, si am fi fost primii in istorie care ar fi cerut milioane de euro despăgubiri acţionarului minoritar.
De aceea in decembrie 2015 ne-au îndepărtat pe toţi, iar caricaturile care au urmat au avut stipu.lat in referatul de numire „anularea acţiunilor in instanţa împotriva FP”. Directorul genearal Ciubotarica se laudă că a scăpat de arest preventiv pentru că a dus la judecatori o scrisoare de la fostul Ambasador al SUA, Gitenstein, care-i si el prin board-ul FP. 

CEO a trecut razant pe lângă aisberg in iulie 2016.
La 30 aprilie 2017 vine alt gheţar, depunerea certificatele de CO2. In 2016 coliziunea a fost evitata de Ilie, ultimul mohican. Schimbarea lui este o catastrofa greu de suportat pentru societate, ultima bomba cu efect întârziat lăsata de Ciolos-Soros in energie. In prima zi de funcţionare a noului Guvern va trebui adusa o echipa care sa ştie sa absoarbă cele doua şocuri ale anului 2016: Certificatele de CO2 in aprilie si NOx cu măsuri primare (nu mai e timp de altceva) in decembrie.
Directorului Pisc de la Rovinari, om cu 35 de ani de energie in spate, i-a fost preferat pentru postul de Director de Divizie un lipitor de afişe galben-portocalii. In Directorat exista însa un personaj, miner de profesie, care la o negociere de preţ pe tona de cărbune, a cerut celor de la CET Timişoara 600 de lei pe tona, că aşa ştia el preţul.
Aşa că „polonezii” nr.5, 6, 7, 8, 9, 10 sunt la CEO. Prin directorat şi CS.

PS. Unii din prietenii mei buni sunt sau au fost polonezi. Sunt una din naţiile pe care le respect profund, in opinia mea nr. 2 in Europa, după britanici, din multe puncte de vedere. Fostul ambasador în Romania este un om formidabil, la fel mulţi altii. Lucrează pentru ai lor. N-am nimic cu oamenii.
Doar că mi-e ruşine cu ai mei.”

http://saptamana.net/articol/

Raspunsuri

Zece polonezi mititei (Aghatu Christie)

#49081 Re: Re: Laurenţiu Ciurel, dezvăluiri bombă despre planul polonez de capturare a Oltchim şi CET Govor

2016-11-25 14:47:35

#49080: Laurenţiu Ciurel, dezvăluiri bombă despre planul polonez de capturare a Oltchim şi CET Govora - Re: Laurenţiu Ciurel, dezvăluiri bombă despre planul polonez de capturare a Oltchim şi CET Govora 

 

Zece polonezi mititei (Aghatu Christie)

Polonezul nr. 1.

Până în anii 70, Râmnicu Vâlcea era un mic orăşel cu mai puțin puţin de 30.000 de locuitori.

Comuniștii dezvolta in1968 un ambiţios plan industrial.

După Termocentrala Govora (CET), apare în proiect Combinatul Chimic. Acesta este proiectat integrat cu platforma industrială Piteşti, unde se construia o mare rafinărie care urma să prelucreze ţiţeiul adus pe conducte direct din portul Constanţa.

În procesul de rafinare a petrolului rămâne un rest cca 20%, numit naftă. După procesul de  piroliză rezultă etilena şi propilena. Piroliza se făcea tot la Piteşti iar prin două conducte subterane cele două materii prime ajung la Râmnicu Vâlcea la combinatul chimic, materii prime care produc PVC şi  policlorura de vinil, extrem de ceruta la export un acele vremuri.

Astfel, în anii 70-80 apare un gigant industrial, un important obiectiv economic care leagă cele două platforme industriale Piteşti şi Râmnicu Vâlcea. In 1980, Râmnicul atingea 100.000 de locuitori datorita Oltchim. Numai aici lucrau 12.000 de angajați.

După privatizarea Petrom şi implicit a transferului Arpechim (producătoarea de naftă) din proprietatea statului în proprietatea OMV, anul 2003, conducerea Petrom închide Arpechim. Oltchim rămâne fără materie primă.

In structura acţionariatului Oltchim, apăruse un acționar minoritar, PCC, care nu a dus la nimic bun. Conducerea combinatului dorește preluarea secţiei de piroliză de la Piteşti şi pe viitor chiar a rafinăriei.  PCC se opune.

Cheia Oltchim este deci rafinăria. Singura șansa a Oltchim era achiziția nu doar a unei părți de instalație, ci a întregii rafinării de la Pitești, închisă de Petrom după privatizare, pentru că ii ajungea cea de la Brazi.

Încercările disperate ale conducerii Oltchim, ale politicienilor de Vâlcea, de a readuce Arpechim lângă Oltchim s-au lovit de opoziția acționarului minoritar PetroCarboChem (PCC). Unul dintre managerii PCC implicaţi la OLTCHIM este un fost ofiţer de informaţii polonez, Wojciech Zaremba, membru al Consiliului de Administrație.  PCC mai deținea in Polonia un combinat similar, dar mult mai mic decât OLTCHIM, la Rokita.  Zaremba este polonezul nr.1, cel care a dus o lupta aprigă cu administrația Oltchim.

Polonezul nr.2

Pe platforma Oltchim avem o altă companie chimică: USG, Uzina cloro-sodica. Ei împart cu Oltchim aburul tehnologic, apa și energia produsă de CET-Govora, centrala electrica, a treia companie de pe platformă. După privatizarea din 2002 (pe vremuri lucrau acolo cam 4000 de oameni, acum doar 600), ajunge în posesia ….polonezilor de la CIECH, iar firma e condusă de Witold Urbanowski. Al doilea polonez.

Ambele companii (adică implicit ambii polonezi), depindeau de energia electrică și termică livrată de termocentrala Govora. Practic ambele sunt captive lanțului industrial gândit în 70 de comuniști. La rândul ei, termocentrala Govora avea o datorie istorică spre CE Oltenia, de peste 200 milioane de roni, datorie care creștea lunar datorită penalităților și a faptului că Oltchim nu-și plătea energia. Fiind director general la CEO, am hotărât sa scap de problemă, transferând EMC Berbești la CET Govora, acest EMC provocând o lipsă permanentă de capital circulant (cash) pentru CEO. Adică plăteam salarii pentru 1300 de oameni, amortismente, alte cheltuieli de cariera, si încasam zero. Ar fi fost o operațiune de extirpare a tumorii, a unor așa-zise „capitaluri toxice”, închiderea unei răni vechi  a CEO.

In toiul operațiunii mă trezesc cu o vizită de la un emisar al lui Urbanovski, cu o propunere bombă. Propunerea suna așa: ” nu o sa fii in veci în stare să faci transferul carierelor de la Berbești, o să vezi. Mai bine vinde-ne nouă creanța care o ai asupra CET. Nu-ți dăm 200 de milioane, dar uite, cam 50-60 poate ar fi posibil, că  așa, decât sa ții in casă o gaură neagră, mai bine iei ceva, acolo…”. Am zâmbit politicos, gândindu-mă cat de proști am ajuns să fim considerați. Schema era simpla: 

Cu 10-12 milioane de euro, creanța CE Oltenia asupra CET Govora, Urbanovski cumpăra tot județul Vâlcea. Pentru că:

Executând creanța, polonezul nr. 2 devenea practic proprietarul CET Govora (cum a făcut CEO cu CET Brăila). Sistând apoi energia către Oltchim, îl băga în faliment, creând o oportunitate imensă pentru Polonezul nr 1, Zaremba-PCC, să-l ia gratis. Fără energie, Oltchim valorează zero. Controlând CET, polonezii ar fi controlat toată platforma industrială consumatoare de energie termo-electrică, ba și administrația județului care ar fi fost la cheremul lor, ei fiind furnizorii de apă caldă si căldura.

Dacă transferul carierelor reușea, CET-ul primea o gura de aer, sau cel puțin mai rezista un timp, făcându-si singur managementul resursei primare.

Apare însa bomba. Fondul Proprietatea votează împotriva a transferului de cariere către CET-Govora, propunând o divizare asimetrică, prin care să-și crească procentul acțiunilor la CEO artificial (deși peste tot clamau ca nu mai sunt interesați de CEO, ca e prost condusă, manager politic, nerestructurata, etc.). Prin acest vot au încercat doar să ne anuleze opțiunile, rămânând doar cu varianta vinderii creanței către Urbanovski, foarte apreciată de unii membri ai Consiliului de Supraveghere de la CEO. Dar cine conduce Fondul?

Păi Grzegorz Maciej Konieczny , polonezul nr. 3. Despre acest Zgore Măceșu nr.3 presimt că vom mai auzi in țara asta, dar mi-e teamă ca nu va mai fi de găsit.

Președintele CS-ului la CEO este schimbat cu aceasta ocazie, fiind numit președinte un anume Spătaru, de profesie membru de CA-uri impus de liberali. Ocupația? Reprezentantul Selena, o firmă producătoare de spume poliuretanice din….ați ghicit! Polonia! A dracului co.incidența. Eu cred că domnul era Polonezul nr.4. Deși a venit cu misiunea clară de a vinde creanța (aceasta e credința mea), n-a mai putut face nimic, pentru că, deși fără aprobarea CS-ului, AGA, cu majoritate de voturi, în urma unei acțiuni in forță CEO-Minister, a aprobat transferul.

Si pentru un om normal, fără vreo pregătire specifică, punerea cap la cap a faptelor expuse mai sus te duce la o singura concluzie: nu pot fi co.incidente! Sunt convins ca au fost semnalate vreunui general sau colonel sau procuror sau… Si județul Vâlcea si județul Argeș și județul Prahova ( unde sunt rafinăriile) aveau șefi  si structuri SRI. Ce au făcut aceștia? Au dormit?

https://laurentiuciurel.wordpress.com/