Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
TRASEUL BANILOR. Pasul I: Casa de avocatura SOVA ia bani grei de la Turceni-Rovinari, Oltchim etc... |
#48431 Re: TRASEUL BANILOR. Pasul I: Casa de avocatura SOVA ia bani grei de la Turceni-Rovinari, Oltchim et2016-09-06 13:23
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
05 iunie 2015
Nr. 1026/VIII/3 COMUNICAT În dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 494/VIII/3 din 13 martie 2015, privind presupuse acte asimilate corupției săvârșite la companiile energetice Turceni și Rovinari în legătură cu încheierea unor contracte de asistență juridică, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:1.Procurorii din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de Ponta Victor-Viorel, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, în prezent prim-ministru al României, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: - fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni) - complicitate la evaziune fiscală în formă continuată - spălarea banilor În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o parte însemnată din sumele obținute de către SCA „Șova și Asociații” de la cele două complexe energetice (Turceni și Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Șova Dan-Coman și a persoanelor din sfera sa relațională. La data 6 mai 2015, în contextul documentării, de către procurori, a aspectelor privind relațiile contractuale ale societății de avocatură SCA „Șova și Asociații, s-a dispus predarea, de către autoritatea fiscală competentă, a tuturor înscrisurilor existente privind actele de inspecție fiscală efectuate la Cabinetul de Avocat „Ponta Victor Viorel”. În urma analizării înscrisurilor, în raport de probele ce fuseseră deja administrate în cauză, a rezultat următoarea stare de fapt: La data de 30.08.2007, între SCA „Șova și Asociații” reprezentată de Șova Dan-Coman și Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel s-a încheiat o convenție de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părți în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum și în alte cauze în care se va ivi necesitatea. Convenția s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenție s-a prevăzut că pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocați, iar avocatul Ponta Victor-Viorel să primească o sumă fixă de 2.000 euro, pentru care va emite o factură lunară. Prin act adițional, începând cu luna aprilie 2008, s-a majorat la suma de 3.000 euro/lună onorariul avocatului Ponta Victor-Viorel. Convenția de conlucrare s-a încheiat în luna decembrie 2008, moment în care Ponta Victor-Viorel a devenit ministru. Pentru presupusele activități efectuate în conlucrare, avocatul Ponta Victor-Viorel a emis în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei. Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societății de avocați SCA „Șova și Asociații” care a efectuat plata contravalorii lor după care le-a înregistrat în contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, având în vedere că, în realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici un fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare. Șova Dan-Coman a fost singura persoană cu drept de dispoziție în privința oricăror acțiuni de orice natură care implicau societatea de avocați. Ulterior, pe fondul unor controale fiscale, desfășurate în perioada mai-octombrie 2011, Ponta Victor-Viorel s-a înțeles cu Șova Dan-Coman ca acesta să întocmească în cadrul societății de avocați, rapoarte de activitate juridică, pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenția. Întrucât specializarea juridică lui Ponta Victor-Viorel este dreptul penal s-a stabilit ca activitățile să vizeze asistența juridică în dosare de natură penală în legătură cu clienții societății de avocați. Astfel, în cursul lunii august 2011, s-au întocmit în fals, 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 - decembrie 2008. Cele 16 înscrisuri falsificate de Ponta Victor-Viorel au fost tehnoredactate prin metoda „copy paste” după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfășurată de mai mulți avocați din cadrul SCA „Șova și Asociații”, avocați care au declarat că nu au conlucrat niciodată cu Ponta Victor-Viorel. În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activitățile respective, nici măcar în parte. Ponta Victor-Viorel a folosit o parte din sumele obținute de la SCA „Șova și Asociații” pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidențial situat în București. În perioada 11.11.2008 - iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a mai beneficiat de foloase din partea societății de avocați, constând în transmiterea dreptului de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocați a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lună) și alte obligații către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societății de avocați. Autoturismul a fost achiziționat de societatea de avocați SCA „Șova și Asociații”, la solicitarea expresă a lui Ponta Victor-Viorel. |
Raspunsuri
TRASEUL BANILOR. Pasul I: Casa de avocatura SOVA ia bani grei de la Turceni-Rovinari, Oltchim etc... |
#48432 Re: Re: TRASEUL BANILOR. Pasul I: Casa de avocatura SOVA ia bani grei de la Turceni-Rovinari, Oltchi2016-09-06 13:26:02
Suspectului Ponta Victor-Viorel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile anterior descrise, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
2.În aceeași cauză, procurorii au constatat că se impune continuarea urmăririi penale față de Ponta Victor-Viorel și sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată (două acte materiale) fapte aflate în legătură cu funcția sa de prim-ministru al României, având în vedere că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: În calitate de prim-ministru al României, Ponta Victor-Viorel l-a desemnat pe Șova Dan-Coman, în luna august 2012, în funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul, în luna decembrie 2012, în funcția de ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine, în luna februarie 2014, ca ministru interimar al Transporturilor și în luna martie 2014 ministru al Transporturilor, în condițiile în care Ponta Victor-Viorel a beneficiat în trecut de foloase din partea lui Șova Dan-Coman, constând în sume de bani (în total aprox. 250.000 lei) și dreptul de folosința gratuită a unui autoturism. Probele administrate au relevat faptul că Ponta Victor-Viorel a beneficiat, lunar, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, de sume de bani cuprinse între 7.900 lei și 14.000 lei, în total 181.439,89 lei, în temeiul unei convenții fictive de conlucrare profesională în domeniul juridic încheiată între SCA „Șova și Asociații” reprezentată de Șova Dan-Coman și Cabinetul de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel, iar în perioada noiembrie 2008 - iunie 2009 a beneficiat în mod gratuit de dreptul de folosință al autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10, achiziționat de SCA „Șova și Asociații” în sistem de leasing financiar de la Romstal Leasing (rate în valoare de aprox. 6.000 lei/lună), iar ulterior, în luna iunie 2009, de sumele de bani reprezentând avansul și alte cheltuieli aferente contractului de leasing în momentul preluării acestuia de către Ponta Victor-Viorel, în total suma de 79.641,11 lei. Prin urmare, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al DNA inițiază procedura de sesizare a Camerei Deputaților, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față Ponta Victor-Viorel, deputat, care în perioada în care se presupune că a săvârșit infracțiunile de conflict de interese a îndeplinit funcția de prim-ministru. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
|
Reclamă petiție
Promovați aici
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cu mare păcat, Diana nu are posibilitatea de a-și cuprinde fetele și de fi cu ele, fetele sunt cu tatăl lor, inconștient, ocupă o poziție contra mamei, abdicatele' sunt protejate de un agresor familiar, dar pe de altă parte sunt postate public, vizate, nu frecventează școala, și au devenit subiect de discuție pentru o țară întreagă. E clar că acelei femei nu îi pasă de viitorul fetelor, se folosește de naivitatea lor pentru a se răzbuna. Copii sunt buni, cu o vorbă dulce și câteva bomboane îi ma...
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Suplimentare locuri rezidențiat Farmacie și Medicină Dentară 2024
2367 Creat: 2024-11-18
PEDAGOGII SOLIDARI
715 Creat: 2024-11-23
Lăsați-ne să învățăm! Homeschooling în România
7931 Creat: 2024-10-08
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
17435 Creat: 2023-10-23
Scădere prag minim de promovare a examenului de rezidențiat de la 60% la 59%
164 Creat: 2024-11-21
Refacerea referendumului pentru redefinirea familiei
169 Creat: 2024-11-15
Majorarea indemnizațiilor de handicap – o necesitate imediată!
2697 Creat: 2024-01-29
Fara camioane in Iasi, intre orele 6:30-8:30 si 16:00-18:00
132 Creat: 2024-11-19
STOP! Reabilitarea infrastructurii rutiere pe coridorul: cartier Tudor Vladimirescu – cartier 22 Decembrie 1989
95 Creat: 2024-11-19
Organizarea sesiunii speciale a examenului de rezidentiat in mai 2025
70 Creat: 2024-11-22
Opriți concedierea asistenților maternali!
317 Creat: 2024-11-13
Petiție privind atragerea la răspundere în conformitate cu legislația Republicii Moldova a persoanei cu pseudonimul de pe Tiktok ”Ahuevshîi”- în rusă, la moment- ”PERSONALITATEA”
51 Creat: 2024-11-23
no to the death penalty
381 Creat: 2024-11-08
Suplimentare locuri Medicina de Familie - Rezidentiat Medicină 2024
47 Creat: 2024-11-21
Petitie pentru Nou-Născuții Vulnerabili: Prelungirea Indemnizației până la 3 Ani
633 Creat: 2024-08-22
Adevăr și respect pentru Biserica Greco-Catolică din România
337 Creat: 2024-11-07
Dreptate pentru Diana Iovanovici Șoșoacă
8761 Creat: 2024-10-07
Fluidizarea traficului în zona Baciu-Cluj-Napoca prin introducerea de autobuze școlare
456 Creat: 2024-10-18
CEREM MEDIC CHIRURG PEDIATRU PERMANENT LA UPU TÂRGU JIU! NU VREM SĂ NE MAI MOARĂ COPIII!
118 Creat: 2024-11-12
Stop Abuzurilor, Hărțuirilor, Somațiilor și Intimidărilor exercitate sistematic de Popa Constanța, președinta (OBBCSSR) la adresa membrilor organizației profesionale
469 Creat: 2024-11-09
Petitieonline.com
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie