#10: - Re: Re: Re: Re:  

 De acord cu remarca dvs. referitoare la similitudinea rezidentiatului din medicina. Adaug doar ca diferenta majora este plata rezidentiatului si sansele de angajare: medicii sunt platiti si au si posturi dupa, iar psihologii platesc rezidentiatul, care se efectueaza de cele mai multe ori in conditii jenante, cu pacienti sedati (daca au noroc sa li se aduca macar cate 1 pacient/sedinta sustinuta la gramada, in sala de mese a spitalului Obregia, daca nu, eventual se roaga rezidentii de pacienti sa vina in sala, sa aiba si ei "material de studiu" :(). Dupa rezidentiat, nu le ramane decat sa faca rost de bani pt cabinet si supervizor, pt ca posturi de psiholog nu exista. Dar ironic este ca se cere la inceperea supervizarii sa dovedesti ca profesezi - f amuzant :(! Si mai "amuzant" este ca desi voluntari s-ar gasi cu siguranta destui, nu ar avea unde sa profeseze. In spitale, eu cel putin, nu am reusit sa intru nicaieri in Bucuresti: ba era alt psiholog sub acoperire(in acte figureaza asistent, infirmier, sau naiba mai stie ca altceva) care astepta cu indarjire deblocarea vreunui post, ba trebuia "sa te pui bine" (nu stiu concret ce insemna asta - pot banui, dar ma abtin) cu psihiatrii (adica oarecum la sfantu'asteapta, dupa cat suntem de iubiti de catre acestia - nu toti, nu dati cu piatra! :)), s.a. Iar prin asociatii, fundatii, ca voluntar cum ai depasit "onorabila" varsta de 25 ani, gata, "n-avem loc", sau ti se ofera "extraordinara oportunitate" de a-i face pe copiii din spitale sa rada (cica asta se cheama entertaiment :)) - si cam atat, nici urma de psihologie p'acolo! Asa ca, sa te tot apuci de voluntariat sau psihologie in general, la noi in tara, daca nu ai alte surse de venit! Deci, eu sustin voluntariatul, dar sunt curioasa in ce forma l-au gandit cei care au preluat aceasta initiativa a petitiei???

#15: cris - Re: Re: Re: Re: Re:  

Da, in spitalele din Romania posturi aproape ca nu exista insa totusi ati incercat si alte sectii decat psihiatria? Intreb de curiozitate pt ca eu mi-am oferit serviciile unei sectii cu un profil diferit de psihiatrie si au acceptat fara sa faca nazuri. Probabil o fi fost si datorita faptului ca seful de sectie este un domn, nu ia atentii si a fost scolit prin strainatate. Avand in vedere razboiul etern cu psihiatrii nu stiu de ce nu incercati alt domeniu. Psihologia clinica este utila si pe alte domenii: oncologie, chirurgie, chirurgie cardiovasculara, neurologie, neurochirurgie etc. Acesta (pe langa pasiune si inclinatie spre o anumita specializare medicala) a fost unul dintre motivele pentru care eu m-am orientat catre altceva decat psihiatrie si  am fost nevoita sa invat mult pe cont propriu. Iar experienta capatata aici nici macar nu o pot compara cu cea pe care as fi avut-o daca m-as fi bazat doar pe un cabinet deschis si un client din joi inapoi, sau pe practica aberanta de 20 de ore/semestru din timpul masterului. 

Cautati si voi medici despre care se vorbeste de bine si prin presa, oameni deosebiti care pun nevoie pacientilor inaintea celor personale si vorbiti cu ei, veniti cu solutii, argumente referitoare la rolul vostru acolo. Unii vor intelege, altii nu, dar nu se stie peste ce oameni nimeriti. 

La Marie Curie ati incercat?