Sustine Partidul National Socialist din Romania! (NAZIST)

Abordarea macroeconomică a retehnologizării în mediul economiei de piaţă este dificilă, deoarece
infuzia masiv centralizată de tehnologii nu este posibilă din partea unui buget public naţional.
Modernizarea tehnologică a capacităţilor de producţie viabile, punerea în valoare a unor avantaje
tehnologice, competitive a oportunităţilor tehnice şi creşterea capacităţii de difuzare tehnologică
(spill-overs), constituie elemente de contribuţie practică în procesul retehnologizării.
Abordarea retehnologizării la nivel microeconomic, în manieră iterativă este calea cea mai utilă
de soluţionare a stării performanţelor, mai ales, în cazul în care instituţiile statale sunt permisive
în privinţa introducerii noilor tehnologii (suportă în mod stimulativ) din punct de vedere legislativ
şi ca orientare strategică.
În orice sistem – implicit cel tehnologic şi productiv – din perspectiva intenţiei de a obţine date
de desfacere a tehnologiilor viabile se deduce că intervin factori generatori de discontinuitate
sau de transformări calitative (structurale). Dintre aceştia, cea mai semnificativi sunt invenţiile şi
inovaţiile tehnologice.
Raţionalizarea tehnologiilor este o acţiune obiectivă independentă de evoluţia de ansamblu a
sistemelor tehnologice. Procesul are loc în două sfere:
- în sfera internă – proprie configuraţiei tehnologiei (se desfăşoară acţiuni asupra arhitecturii şi
fracţiunilor de bază ale tehnologiei pentru eficientizare);
- în sfera exterioară – când inventarul tehnologiilor este strict necesar (se realizează clasificări,
ierarhizări, comasări, eliminări ş.a.).
În primul caz, complexitatea internă a sistemului tehnologic (a tehnologiei) induce influenţe
asupra performanţelor sistemului managerial aferent aplicării tehno-logiei respective, situaţie în
care organizarea şi conducerea trebuie aşezate pe baze noi.
Noutăţile cu grad ridicat de probabilitate de aplicare pot produce unele rupturi de tendinţe, cu
consecinţe practice distincte.