Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

BREAKING NEWS ALER

/ #43655 Păsat ramâne interimar cu binecuvântarea lui Cornoiu

2015-09-22 19:09

Păsat ramâne interimar cu binecuvântarea lui Cornoiu

Schimbare de schimbare. Păsat nu mai pleacă, prefectul i-a oferit binecuvântarea sa după nişte mesaje mai puţin creştine primate din partea liberalilor.

Peste noapte, prefectul Dumitru Cornoiu şi-a schimbat profesia – s-a făcut popă, a iertat toate păcatele administrative comise de consilierii liberali în data de 19 decembrie. Deşi Tribunalul Vâlcea i-a admis anularea hotărârilor 131, 132 şi 133 adoptate de Consiliul Judeţean Vâlcea în decembrie anul trecut, prefectul a declarat că nu este cazul să-i retragă mandatul liberalului Gheorghe Păsat pentru că liberalii şi-au reparat greşeala în 6 ianuarie. Prefectul consideră că singura problemă o reprezintă actele emise de CJ, acte ce ar putea fi considerate nelegale.
“Nu are rost să contest o hotărâre a CJ pe acelaşi fond dacă conflictul s-a stins, iar consilierii şi-au îndreptat greşeala. Singura problemă ar fi dacă aceştia au emis alte hotărâri ilegale şi e posibil să fi emis multe astfel de hotărâri”, declară prefectul Dumitru Cornoiu pentru Adevărul. Decizia magistraţilor privind anularea hotărârilor a fost pronunţată în şedinţa publică din 18 septembrie şi poate fi atacată cu recu_rs în termen de 15 zile.
Legea 544 spune că toate actele emise fără respecatrea legii, după atacarea lor în contenciosul administrativ de către prefectul judeţului devin nule, şi legea nu spune nimic despre iertarea ilegalităţilor de către prefect. Prefectul a luat decizia din motive familiale, pentru secretizarea afacerilor fiului său la CET Govora, societate aflată în subordinea CJ.

http://www.timpuldevalcea.net/?p=15108