Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

OLTCHIM.

/ #33500 Piperea sfidează din nou!

2015-02-09 13:25

 Feb 08, 2015

Planul de reorganizare a fost depus într-un secret total iar administratorul judiciar nu s-a sinchisit să se deplaseze la Vâlcea şi nici să dea amănunte despre măsurile care o să fie luate pentru redresarea combinatului chimic

Joi, 5 februarie, a fost termenul limită de depunere a planului de reorganizare al SC Oltchim Râmnicu Vâlcea, la doi ani distanţă de la intrarea în procedură de insolvenţă a combinatului chimic. În toată această perioadă administratorii judiciar, Gheorghe Piperea şi Niculaie Bălan au tăiat şi au spânzurat la Oltchim şi au avut suficient pentru a gândi măsurile care se impun pentru salvarea societăţii comerciale. Au urmat, însă, multe bâjbâieli, multe tensiuni şi o lipsă aproape totală a transparenţei. Asta în timp ce firma reprezentată de cei doi avocaţi a încasat lunar sume frumuşele pentru serviciile depuse.

Dosar depus în mare secret

Transparenţa a lipsit cu desăvârşire şi în ziua depunerii dosarului care conţine planul de reorganizare. Gheorghe Piperea nu a răspuns la telefonul personal şi a preferat să delege o doamnă, cel mai probabil consilieră sau secretară care să-i preia mesajele. "Nu am amănunte despre ora la care o să fie depus dosarul la Tribunalul Vâlcea şi nici despre persoana care va face această procedură", ne-a răspuns doamna cu pricina de fiecare dată când am cerut amănunte. Nici măcar unul dintre "locotenenţii lui Piperea" nu s-au prezentat la Tribunal pentru a depune dosarul care până la urmă a ajuns în împrejurări necunoscute.

350 de pagini, explicaţii inexistente

Despre o eventuală conferinţă de presă care se impunea cu vârf şi îndesat, nici vorbă. Secretul nu va mai putea să dureze mult, însă, pentru că din această săptămână planul de reorganizare este unul public şi orice doritor îl poate răsfoi după o cerere prealabilă în acest sens. Singurul care a dat explicaţii a fost purtătorul de cuvânt de la Tribunalul Vâlcea, Vasilică Stoinea: "Dosarul are aproximativ 350 de pagini şi conţine restructurarea operaţională şi corporativă precum, convertirea parţială sau totală a acţiunilor creditorilor bugetari în părţi sociale sau modalitatea de acoperire a pasivului precum şi programul de plată a creanţelor. Termenul executare a planului a fost stabilit pentru 36 de luni de la data confirmării acestuia, cu posibilitatea de prelungire, conform legii. Termenul de judecată este fixat pentru data de 25 martie. Planul de reorganizare o să fie public, putând să fie şi xeroxat, contra cost".

"Ar fi o nedreptate dacă se apelează din nou la concedieri"

Preşedintele Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, crede că o eventuală măsură de noi disponibilizări ar fi una total nedreaptă: "Au trecut doi ani de zile de la intrarea în insolvenţă şi acest plan a fost elaborat doar de administratorii judiciari, cu întârziere. Eu sper să îşi fi adus contribuţia şi ceilalţi factori, mă refer la creditori, Hidroelectrica şi AVAS; care deţin separat sau cumulat cel puţin 20% din creanţe şi, de asemenea, Ministerul Economiei, care deţine 54% din capitalul SC Oltchim. Azi ar trebui să fie momentul 0 pentru combinat. Într-o perioadă de maximum 30 de zile acest plan trebuie aprobat şi apoi SC Oltchim intră într-o nouă etapă, aceea de reorganizare. Trebuie să se includă în acest plan creşterea cifrei de afaceri de la 12 la 50 de milioane de euro. De asemenea, trebuie achitate cele trei salarii restante ale oamenilor precum şi achitarea salariilor compensatorii ale muncitorilor care au fost disponibilizaţi. Eu sper că dacă au trecut aceşti doi ani ar trebui să nu apară alte măsuri de disponibilizare. Eu nu le exclud, însă, că nu ştiu cum au gândit problema cei doi administratori judiciari. O nouă disponibilizare ar impune achitarea pe loc a plăţilor compensatorii, care este nedrept pentru oamenii care au fost daţi afară şi care nici până acum nu au văzut banii din compensatorii".

Chimiştii disponibilizaţi merg să facă greva foamei la Guvern

În acest timp, chimiştii care au fost disponibilizaţi de la Oltchim au anunţat că vor strânge rândurile şi vor merge la Bucureşti pentru a intra în greva foamei în faţa Guvernului României. "Sunt îndreptăţiţi să facă şi acest gest, este decizia lor oricum. Nu s-a respectat nici măcar protocolul pe care l-am semnat ultima dată. Trebuia să avem întâlniri cu prefectul, cu ministrul de la economie şi cu premierul. Am parcurs doar prima etapă după care prefectul a încălcat protocolul şi nu a convocat Comisia de Dialog Social. S-a mulţumit doar cu acea întâlnire cu ministrul Liviu Pop care a fost una informativă.", concluzionează Diculoiu.

http://www.voceavalcii.ro/