Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective SC OLTCHIM SA RM VALCEA |
/ #32178 Transferul minelor Alunu şi Berbeşti, "incompetenţă şi hoţie" marca Guvern2015-01-18 08:59Noul ministru al Energiei, Andrei Gerea a anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, că, la iniţiativa şi sub coordonarea sa (şi a secretarului de Stat Bogdan Badea) s-au finalizat negocierile privind transferul minelor Alunu şi Berbeşti de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) la CET Govora.
Potrivit noului ministru, provenit din celebrul partid al lui Călin Popescu Tăriceanu, "părţile", respectiv CEO şi CET au acceptat soluţia avansată de reprezentanţii Ministerul Energiei, "punând astfel capăt unor discuţii şi negocieri ce se purtau de aproximativ un an şi jumătate" iar prin acceptarea transferului de proprietate se vor stinge şi datoriile istorice dintre cele două societăţi.
În ceea ce priveşte soluţia efectivă "avansată" de minister, comunicatul ministrului nu spune mai nimic, ba, din contră, semănă doar confuzie. Nu se comunică valoarea transferului, nici condiţiile în care acesta se va efectua, ci doar că "în urma discuţiilor s-a stabilit ca, până la 15 ianuarie a.c., să fie definitivate detaliile contractului şi structura garanţiilor"
Ministerul precizează doar că CET Govora va plăti eşalonat sumele datorate cu titlu de preţ, în termen de 10 ani, că acelaşi CET va achita integral către CEO cantitatea de cărbune livrată ulterior datei de elaborare a raportului de evaluare şi că CEO va asigura managementul financiar al CET printr-un reprezentant.
"Externalizarea exploatărilor miniere Alunu şi Berbeşti din Complexul Energetic Oltenia este răspunsul la o problemă care trena de prea mult timp. Rezolvarea în ritm accelerat a situaţiei datoriilor istorice dintre CET Govora şi CE Oltenia este un pas necesar în direcţia eficientizării sistemului energetic naţional. De asemenea, la nivel local se creează premisele dezvoltării durabile a industriei vâlcene în general şi a platformei chimice în special. Trebuie să avem în vedere că prin crearea unui complex energetic", se încheie comunicatul Ministerului, într-o nota plină de entuziasm. Entuziasmul este însă unul fără fundament real, a explicat într-un interviu acordat Epoch Times democrat-liberalul Marcel Hoară, fost responsabil de dezvoltare industrială, actualmente Senior Partner în Hoară Capital, iar comunicatul ministerului mascheză, de fapt, "o hoţie, un atentat la patrimoniul CEO (şi finalmente al statului român, care deţine 77% din acţiuni, combinat cu o crasă incompetenţă."
Foarte pe scurt, lucrurile stau la modul următor. CET Govora, companie cu un capital social subscris şi vărsat în valoare de 51.684.111,75 lei este datoare vândută la CEO, datoriile ridicându-se la aproape 200 de milioane de lei. În atari circumstanţe, cum CET Govora este producătorul de energie termică a Municipiul Râmnicu Vâlcea, furnizând şi agent termic pentru platforma industrială,( în special Oltchim S.A, care la rândul sau are datorii foarte mari faţă de CET), în vara acestui an autorităţile judeţene au aprobat transferul minelor de lignit Alunu şi Berbeşti de la CEO la CET. Motivul invocat a fost că dacă nu preia minele, CET Govora va intra în insolvenţă. La momentul respectiv,preşedintele CJ Vâlcea, pesedistul, Ion Cîlea, a adăugat că are promisiunea premierului Victor Ponta şi a ministrului Economiei, Constantin Niţă, că se va adopta cât mai urgent un act normativ în vederea trecerii minelor de cărbune de la Berbeşti-Alunu în proprietatea CET.
Potrivit lui Marcel Hoară, ideea transferului minelor la CET este din start o aberaţie pentru că presupune ca incapacitatea şi ineficienţa unei companii (în cazul de faţă CET) să fie dusă în spate de altă, care ar putea fi profitabile.
"Situaţia e simplă, de prin anii 90, CET Govora a fost dus în spate de CEO, pe de o parte pentru a se putea asigura încălzirea populaţiei într-un preţ care să le convingă politicienilor locali, pe de altă parte pentru a susţine pierderile în platforma industrială, la sodă şi la Oltchim samd. A fost dus în spate în principal prin preţul la cărbune care, în genere, a fost mai mic decât era în piaţă, uneori chiar la un preţ de producţie sau chiar mai mic.", a explicat Măcel Hoară.
Cu toată susţinerea de care a beneficiat, CET Govora a ajuns însă să aibă în prezent datorii imense către CEO. Cum a găsit Guvernul de cuviinţă să rezolve situaţia? Cedând parte din patrimoniul CEO către CET, care nu are cum să plătească pentru ce va primi:
"În termeni foarte simpli, situaţia ar suna cam aşa "Eu (CEO) va livrez să zicem lemne ca să va încălziţi casa. Şi pentru că nu aveţi capacitatea să îmi plătiţi lemnele, va "transfer" proprietatea pădurii mele. De tot! În piaţa liberă mă ocup de tranzacţii industriale. Va spun că aşa ceva, într-o piaţă, într-o economie liberă nu poate fi nici măcar nu poate fi închipuit. Dacă ai încerca să susţii o asemenea aberaţie în piaţă, ţi s-ar spune în faţa că eşti hoţ şi incapabil!" a explicat democrat-liberalul.
"Exploatările pe care guvernul vrea să le dea reprezintă un patrimoniu care aparţine CEO şi acţionarilor CEO. Prin propunerea asta ei (Guvernul) sunt total în afara legii 31/1990. Pentru că într-un final aduc atingere nu doar buzunarului CEO-ului ci la însuşi dreptul al proprietate al CEO şi acţionarilor săi. Mai mult,CEO îşi pierde patrimoniul pentru a prelua pierderi ", a mai adăugat Hoară.
Pe lângă faptul că transferul de patrimoniu este "o hoţie", el va mai avea şi o serie de alte consecinţe negative în timp, a mai explicat democrat-liberalul: "Să spunem că listează la bursă acţiunile CEO. Odată cu diminuarea patrimoniului CEO, valoarea acţiunilor va scădea. Nu este posibil, e contrar tuturor principiilor economice ca unul care are datorii la altul să fie cel care preia patrimoniul creditorului său. E total aberant!", a arătat Hoară.
Totodată, pe termen lung, demersul nu va fi benefic nici măcar pentru CET Govora. Deşi în vară Guvernul susţinea că în urma trecerii minelor Berbeşti şi Alunu Complexul Energetic de la CEO la CET costului unitar al tonei de cărbune va scădea (de la 66,52 lei la 56,2 lei/tonă) ceea ce ar duce şi la o scădere a preţului anual al electricităţii produse, potrivit lui Hoară acest lucru este fals. Calculele Guvernului ar putea fi făcute contabiliceşte corect, însă din punct de vedere economic, "sunt aberante şi făcute de ...incapabili", susţine Marcel Hoară:
"Va garantez că o dată cu externalizarea carierelor de la CEO, costul extracţiei cărbunelui de la Berbeşti şi Alunu va creşte, nu va scădea. Aşa cum se întâmplă şi la Husinicioara (mină în proprietatea CEO) care are foarte multe costuri de susţinere, administrative, de întreţinere etc. care într-un fel sunt optimizate în cadrul CEO, în mod unitar şi la costuri reduse şi la altă valoare vor avea odată externalizate din CEO. Va garantez că vor creşte costurile de expoatare a cărbunelui şi implicit a combustibilului pentru CET. Se pot face calcule simple, sunt făcute de fapt. S-au făcut pe Husnicioara aceste simulări, care arată că odată cu externalizarea cariere, costurile combustibilului vor creşte."
Concluzionând, incompetenta reiese şi din comunicatul ministerului Energiei, a declarat Hoară, adăugând că anunţul are "fracturi logice adânci" şi că din document nu reiese limpede dacă se va face un transfer, sau o vânzare, său o divizare parţială (cum se pare că este cazul).
Din comunicat nu reiese nici preţul, care, pentru a fi unul corect ar trebui să includă valoarea activelor, valoarea de exploatare a licenţei plus EBITDA*. "Cu ce va plăti CET un preţ corect, dacă datoriile sunt de 4 ori mai mare ca şi propria valoare de capital?" s-a întrebat Hoară.
"Totul este tâmpenie care să acopere idioţenia unor politicieni locali şi centrali pe deplin incompetenţi, fără bun simţ şi responsabilitate. Sunt presiuni foarte mari, va spun ca om care a condus una din termocentralele de acolo. Vin politicieni locali care vor energie ieftină pentru populaţie, ca să primească voturi, vor energie fără să plătească. Iar la nivel central, aşa-zişii politicieni, în fapt nişte marionete, în loc să îi trimită la plimbare, accepta tot acest fals şi toată această miniciună!", a concluzionat Marcel Hoară
Notă: Indicatorul EBITDA este prescurtarea de la Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization, tradus însemnând profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Excluderea din Parlamentul European al d-nei Diana Iovanovici-Șoșoacă
819 Creat: 2025-01-29
PETIȚIE pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirilor Internatului și Sălii de festivități,din cadrul Colegiului Național Mihai Viteazul Sfântu Gheorghe
431 Creat: 2025-01-29
Jos Dictatorul si prorusul Kremlin Georgescu
132 Creat: 2025-01-31
Educație Emoțională în școli
152 Creat: 2025-01-30
Solicitare Demitere Arhitect Sef al Constantei, Dan Petre-Leu
151 Creat: 2025-01-30
STOP taxa 250ron\autovehicul Giurgiu
63 Creat: 2025-01-31
Fluidizare Trafic Prelungirea Ghencea
47 Creat: 2025-01-31
Creșă /grădiniță cu program prelungit în comuna Ceuașu de Câmpie
33 Creat: 2025-01-31
Să nu me ascultați
23 Creat: 2025-01-31
Alegeri libere
24332 Creat: 2024-12-06
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
35459 Creat: 2024-12-07
Petiție pentru Salvarea Secției de Badminton a CSM Timișoara
977 Creat: 2025-01-27
Petitie sa nu ne asculte azi
16 Creat: 2025-01-31
Susține inițiativa primarului Boaghi Leonid cu privire la reparația capitala a unei porțiuni de drum G82.2 de 500 metri din satul Sireți
98 Creat: 2024-11-29
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
28895 Creat: 2024-11-28
Bucovina Are Nevoie de Părintele Nectarie – Petiție pentru Rămânerea Sa la Sihăstria Putnei, Nu pentru Plecarea în Republica Moldova
1384 Creat: 2025-01-22
Sosoaca nu ne reprezintă în parlamentul european pe noi semnatarii acestei petiții
217 Creat: 2024-06-16
Petitia Anti Georgescu
235 Creat: 2024-11-26
Susține inițiativa primarului Boaghi Leonid cu privire la extinderea transportului urban de autobuze Chișinău în Sireti!
282 Creat: 2024-11-29
DEMISIA DIANEI SOSOACA
160 Creat: 2023-11-21