Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective SC OLTCHIM SA RM VALCEA |
/ #32147 Oltchim "trebuie restructurat în vederea privatizării"2015-01-17 07:55Oltchim "trebuie restructurat în vederea privatizării"Ministrul economiei, Mihai Tudose, a precizat că datoriile societăţii Oltchim se ridică în acest moment la circa 800 de milioane de euro. Societatea Oltchim trebuie restructurată în vederea privatizării, a declarat astăzi, la Brăila, ministrul economiei, Mihai Tudose. El a precizat că nu acceptă în planul de reorganizare al societăţii, pe care consorţiul firmelor de insolvenţă trebuie să-l prezinte în următoarele două săptămâni, soluţii cum ar fi falimentul şi disponibilizările.
”Soluţiile bune ar fi o restructurare în vederea privatizării, iar până atunci, funcţionarea pe centre de profit. În ultima discuţie pe care am avut-o cu administratorul special şi cu consorţiul de firme de specialişti în insolvenţă, dat fiind faptul că în următoarele două-trei săptămâni trebuie să depună planul de reorganizare, am spus că nu doresc doi termeni în acel plan: faliment şi disponibilizări.
”M-am întâlnit cu toţi sindicaliştii; nu avem sindicate ostile, chiar le avem parteneri în a semna protocoale de colaborare la nivel de minister, de ministru, cu cele trei sindicate”, spune Mihai Tudose.
Ministrul economiei a precizat că datoriile societăţii Oltchim se ridică în acest moment la circa 800 de milioane de euro. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
12630 Creat: 2025-04-16
Stop abuzurilor din partea autorităților locale!!!
1172 Creat: 2025-04-12
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
364 Creat: 2025-04-16
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
331 Creat: 2025-04-15
Solicitare de remediere urgentă a disfuncționalităților din cadrul Consulatului României la Copenhaga
314 Creat: 2025-04-16
GRATIERE 2025
15526 Creat: 2025-02-03
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
604 Creat: 2025-03-28
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
477 Creat: 2025-04-09
Extinderea Transport_public, s.Dumbrava
117 Creat: 2025-04-15
NU pentru 3 schimburi in Scoala 195
112 Creat: 2025-04-17
#FacemFilmAcasă
1268 Creat: 2025-02-25
Petiție pentru lărgirea și omologarea pârtiei Mioarele 9 – Domeniul Schiabil Transalpina
90 Creat: 2025-04-16
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6862 Creat: 2025-02-13
2 zile libere plătite lunar femeilor aflate la ciclu
88 Creat: 2025-04-17
Salvam Dealul Lempes, rezervație naturală în Brasov
76 Creat: 2025-04-18
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
1014 Creat: 2020-11-28
Cersetorul care drogheaza cainii pentru cersit !
60 Creat: 2025-04-18
Petitie privind transmiterea live a slujbelor bisericesti
44 Creat: 2025-04-13
Petiție pentru Anularea Autonomiei Găgăuziei și Consolidarea Unității Naționale
929 Creat: 2025-03-30
Petiție împotriva cardului național de identitate cu cip
145 Creat: 2025-04-06