Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Topicul de discuție a fost creat automat pentru petiția Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
#26651 Alegeri prezidentiale 2014: Lista candidatilor inscrisi in cursa2014-09-24 16:5014 candidati au intrat in cursa pentru Cotroceni, cu doi mai putin decat recordul din 1996.
|
Musafir |
#26652 Circul Oltchim ajunge la Parchet2014-09-24 17:0304 Octombrie 2012,Privatizarea eşuată a combinatului siderurgic de la Râmnicu Vâlcea a scos la iveală fragilitatea actualului sistem de privatizare din România, iar acest scandalul creat în jurul încercării lui Dan Diaconescu de a prelua gigantul industrial Oltchim a ajuns, ieri, şi în atenţia procurorilor.Înainte de a demisiona de la conducerea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu, organizatorul licitaţiei pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni de la Oltchim, a anunţat public că îl va reclama la Parchet pe Dan Diaconescu, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, după ce acesta ar fi indus în eroare statul şi publicul că are banii necesari cumpărării gigantului industrial. În timp ce Vulpescu a susţinut că patronul de la OTV ar fi folosit acte false pentru a-şi atrage capital de imagine, Diaconescu i-a replicat, anunţând că, la rândul său, va formula plângeri penale împotriva premierului Victor Ponta, dar şi împotriva fostului şef al OPSPI, care ar fi refuzat să semneze contractul de cumpărare a Oltchimului, deşi el a arătat că are lichidităţi, scoţând din bancă mai mulţi saci cu bani. Ponta vrea investitor strategic la combinatGuvernul va solicita Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene permisiunea ca viitoarea privatizare a Oltchim să fie derulată prin negociere cu un investitor strategic şi nu prin licitaţie, a anunţat premierul Ponta. Investitorul strategic va trebui să îşi asume datoriile combinatului, păstrarea locurilor de muncă şi derularea negocierilor pentru Arpechim. Noul director a ieşit cu şliţul desfăcutIeri, în prima zi de muncă, Mihai Bălan, noul director al Combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea, a sosit la birou la ora 9.00. Elegant, parfumat şi uşor obosit, s-a dus să discute cu muncitorii în faţa pavilionului administrativ. Cu şliţul desfăcut la pantaloni, şarmantul director vorbea cu patos despre cum va pune pe picioare fabrica şi cum angajaţii îşi vor încasa salariile restante în maximum două săptămâni. Mai mult: http://www.libertatea.ro/
|
Musafir |
#26653 O ultimă șansă pentru Oltchim. A doua încercare de vânzare a eșuat2014-09-24 17:0829 MARTIE, 2014 Vineri, ultima zi în care Oltchim putea fi vândută. Ofertele pentru preluarea acțiunilor s-a încheiat la ora 11:00, prea devreme pentru un investitor întârziat, care a depus o ofertă după expirarea termenului limită. Nu a fost luată în considerare. Singura ofertă Potrivit unul comunicat de presă al Ministerului Economiei, "La expirarea termenului limită, consorţiul de administratori judiciari a consemnat că nu a fost depusă nicio ofertă angajantă din partea investitorilor interesaţi. După expirarea termenului limită, a fost depusă o ofertă din partea unui potenţial investitor. Urmărind prevederile Caietului de prezentare, oferta depusă peste termen nu a fost luată în considerare". Un nou termen de 30 de zile Însă, există posibilitatea unei noi șanse. "O parte dintre investitori, interesaţi de funcţionarea în sistem integrat a combinatului Oltchim cu rafinăria Arpechim, au solicitat un nou termen de 30 de zile, motivat de orizontul de timp în care estimează că vor finaliza negocierile pentru preluarea rafinăriei odată cu Oltchim SPV. În acest sens, consorţiul de administratori judiciari va convoca Adunarea creditorilor şi va supune aprobării acesteia repetarea procedurii cu un nou termen limită de depunere a ofertelor angajante", se mai arată în comunicat.
|
sal pavilion dpb |
#266542014-09-24 17:10cand paraseste DUMITRU sindicatul ? |
Musafir |
#26655 APEL al Comitetului Pentru Salvarea OLTCHIM2014-09-24 17:14România trece printr-o perioadă foarte grea!October 7, 2013 Primim spre publicare:OLTCHIM, perla chimiei româneşti, o companie de primă mărime între companiile de profil la nivel european, dar şi la nivel mondial, este o întreprindere strategică şi trebuie să rămână în proprietatea poporului român. STIMAȚI VÂLCENI,România trece printr-o perioadă foarte grea!Fără industrie, fără agricultură, fără minerit, fără resursele naturale (petrol, gaze, aur, cupru și orice alt minereu – bogății ale subsolului românesc), cu un sistem educațional și de sănătate subfinanțate și puse permanent în corzi, perspectiva unei vieți normale este imposibilă. Din păcate, județul Vâlcea nu face excepție. Fără industrie, fără agricultură, acum se poate spune, și fără turism, viața vâlcenilor devine, zi după zi, tot mai grea. CPL (Combinatul pentru Prelucrarea Lemnului- peste 3000 salariați) – demolat; 11 IUNIE (Intreprindere de Talpă și Încălțăminte – peste 1000 salariați) – desființată; Întreprinderea de Prelucrare a Laptelui – desființată; Bere „ALUTUS” – desființată; IUCF (Întreprinderea de Utilaj Chimic și Forjă – 7.000 salariați) – azi, aproximativ 450 salariați; USG (Uzina de Sodă Govora – 2.000 salariați) – azi, 800 salariați; IEH (Întreprinderea de Echipament hidraulic) – Cooperația de consum și meșteșugărească (zeci de mii de salariați) – azi, activitate mult, mult redusă etc. etc. Ultima redută, OLTCHIM, companie de talie europeană și mondială, a rezistat până în urmă cu câțiva ani când, în mod concertat și după un program diabolic, a început lupta pentru desființarea lui. Planul este arhicunoscut. Prin tot felul de „strategii”, hrăpăreții, aciuați pe lângă guvernele în funcție, îl aduc în stare de faliment și, din acel moment, se caută salvarea printr-o privatizare în care câștigătorul a fost stabilit cu mulți ani înainte. Toată această manevră a fost posibilă ca urmare a faptului că statul, administratorul proprietatilor românilor, clamează că statul trebuie să se retragă din economie. Ce s-a întâmplat cu privatizările ultimilor 20 de ani?Privatizare = desființare = demolare = vindere la fiare vechiFacem apel la fiecare vâlcean să acorde mai multă înțelegere celor care, temporar, se află la putere. Ceea ce spun, nu e ceea ce gândesc. E ceea ce li se impune să spună. Observați-le discursurile: când sunt în opoziție știu foarte bine ce trebuie făcut, iar când ajung la putere fac exact ce au făcut predecesorii. De aceea, a sosit momentul ca noi, vâlcenii, să facem o presiune și mai mare asupra lor pentru a-i determina să nu mai ced eze la presiunile externe. Guvernanții, indiferent care dintre ei, cei care au fost sau care sunt, sunt supuși presiunilor externe și acceptă necondiționat ca OLTCHIMUL să fie privatizat și, după aceea, evident, poate fi vândut la fiare vechi. Noi, vâlcenii, avem obligația să apărăm acest bun construit cu mari sacrificii de înaintașii noștri și extrem de util generațiilor actuale și viitoare. Suntem convinși că politicienii vâlceni ar fi tare mândri dacă ar reuși să se identifice cu cei care vor salva OLTCHIMUL dar fără adeziunea vâlcenilor, foarte clar exprimată, se simt neputincioși. Mai mult, fac și marea greșeală de a se împarți în tabere într-o problemă atât de importantă pentru ei și pentru alegătorii lor. Salvarea OLTCHIMULUI înseamnă salvarea județului VâlceaCe trebuie să facem?Este momentul să spunem dacă vrem sau nu să salvăm OLTCHIMUL. Dacă da, nimic nu ne mai poate sta în cale. De aceea, primul pas, pe care ne propunem să-l facem este acela de a strânge semnături prin care fiecare vâcean va adera sau nu la această acțiune de salvare a OLTCHIMULUI. Dintre semnatari, vom alege un Comitet de Reprezentare a Vâlcenilor care va avea datoria să organizeze toate acțiunile menite să-i convingă pe guvernanți că noi, vâlcenii, în primul rând, suntem proprietarii OLTCHIMULUI, iar pe ei i-am pus să o administreze profitabil. Dacă vâlcenii vor cu adevărat ca OLTCHIMUL să rămână în continuare al lor, nimic nu ne poate opri să-l salvăm. Suntem convinși că și politicienii vâlceni, atunci când vor vedea că alegătorii lor sunt uniți, vor înțelege că, indiferent de culoarea lor politică, din acest moment, vor deveni cu toții o PORTAVOCE a VÂLCII sau o PORTAVOCE a OLTCHIMULUI. OLTCHIM pentru vâlceni reprezintă:- o moștenire, de neprețuit, de la părinții și bunicii noștri; - zeci de mii de locuri de muncă pentru noi și, mai ales, pentru copii și nepoții noștri în OLTCHIM și în întreprinderile care-i vor asigura materia primă, utilajele, piesele de schimb și serviciile, dar și în cele care vor prelucra o parte din produsele realizate de această companie; - un plus bunuri și servicii pe piața vâlceană și românească; - un plus de liniște, bunăstare și sănătate pentru fiecare familie în parte și pentru comunitatea vâlceană, în întregul ei; - garanția că municipiul vă avea asigurată energia termică la prețuri, cât de cât, suportabile; - venituri suplimentare la bugetul local și central – în lipsă, edilii vor fi obligați să ne impună taxe și impozite mai mari etc. etc. Dacă părinții noștri au reușit să construiască și să administreze profitabil această mare întreprindere, mândria vâlcenilor timp de peste 40 de ani, NOI de ce n-am putea? Manifestarea deschisă a voinței vâlcenilor de a salva OLTCHIMUL îi va determina pe politicieni să facă, alături de noi, o presiune reală asupra guvernului pentru a-l determina să administreze acestă companie de stat în folosul românilor și nu al altor entități. Dacă guvernanții nu pot administra OLTCHIMUL, să spună. Printre români sunt multe minți luminate și capabile să readucă această companie în rândul celor care, de-a lungul anilor, au lucrat în interesul românilor. Vâlceni, în sfârșit, românii au început să iasă în stradă pentru a-și apăra drepturileDacă vrem să salvăm OLTCHIMUL, este momentul să ne alăturăm salariaților și, într-un cor, să cerem:- stoparea oricărei încercări de vânzare pe bucăți a activelor societății; - prezentarea publică a planului de reorganizare întocmit de administratorul judiciar; - înlăturarea administratorilor judiciari, Gheorghe Piperea și Nicolae Bălan care acționează, pe față, împotriva intereselor OLTCHIMULUI; - implicarea explicită a guvernului în acțiunea de salvare a OLTCHIMULUI; APELUL de a se înscrie pe lista susținătorilor OLTCHIM îl adresăm către:- Oamenii politici – care au și obligația, dar și puterea de a sprijini OLTCHIMUL; - Oamenii de afaceri – sunt primii afectați de închiderea OLTCHIMULUI; - Profesorii și oamenii de cultură; - Studenții vâlceni, de la facultățile din Râmnic, dar și de la toate celelalte facultăți din țară; - Muncitori, indiferent de întreprinderea în care lucrează; - Pensionari, cei care au făcut cu multe eforturi și sacrificii acest combinat, nu numai pentru ei, ci și pentru copii și nepoții lor; - Femeile care au grija familiei și a copiilor; - Salariații și disponibilizații OLTCHIM; - Toți vâlcenii, care, într-un fel sau altul, vor fi afectați de închiderea OLTCHIMULUI; - Toți românii, pentru că OLTCHIMUL le aparține și lor nu numai vâlcenilor. Semnând pentru OLTCHIM, semnați pentru copii și nepoții dumneavoastră!COMITETUL PENTRU SALVAREA OLTCHIMULUI |
Musafir |
#26656 Termenul de privatizare a Combinatului Chimic Oltchim a fost prelungit cu şase luni2014-09-24 17:2206.06.14 Termenul de privatizare a Combinatului Chimic Oltchim a fost prelungit cu şase luni. 6 iunie era ultima zi în care statul trebuia să vândă pachetul de acţiuni pe care le deţine în companie, de 54,7%. ACTUALIZARE ORA 11:34 Administratorul judiciar al Combinatului Chimic Oltchim, Gheorghe Piperea, a anunţat în jurul orei 11:00 că termenul de privatizare al companiei a fost prelungit cu şase luni. Există trei potenţiali cumpărători, a spus avocatul, investitori care au cerut amânarea de jumătate de an pentru a-şi pune la punct ofertele. ********** Ministrul Economiei, Constantin Niţă, spunea până la acest anunţ că, în cazul în care niciun investitor nu se prezintă la Oltchim până pe 6 iunie, termenul poate fi extins sau procesul de privatizare va fi reluat. Totodată, ministrul Economiei a anunţat că în prezent se caută variante de finanţare pentru ca două linii de producţie să poată fi repornite în combinat, astfel încât capacitatea de producţie a Oltchim să crească. Ministrul Economiei, Constantin Niţă, a subliniat că uzina nu se va închide, chiar dacă statul nu găseşte cumpărători. Multiplele încercări de vânzare a Oltchim din ultimii ani au eşuat. Cea mai recentă tentativă a fost în luna martie, când statul nu a primit nici o ofertă de cumpărare, nici un investitor nefiind interesat. Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din acţiunile Oltchim. Combinatul vâlcean, care are 2300 de angajaţi, a intrat în insolvenţă în ianuarie 2013 şi funcţionează în prezent la doar 27% din capacitate. Al patrulea eșec
Privatizarea Oltchim eşueză pentru a patra oară. Termenul pentru depunerea ofertelor a expirat vineri, fără ca vreun investitor să depună dosarul. Spre disperarea celor 2300 de angajaţi, oamenii de afaceri ezită să dea statului 305 milioane de euro ca să cumpere un colos cu datorii uriaşe. Prudenţa investitorilor este de înţeles. Combinatul Oltchim funcţionează acum la 27% din capacitate, are 2300 de angajaţi care nu şi-au mai văzut salariile de mult şi datorii colosale: 810 milioane de euro. „S-au depus însă până în momentul de faţă - fie direct, fie prin poştă - patru cereri de la patru potenţiali investitori de amânare cu cel puţin șase luni a procedurii de selecţie”, a declarat Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al Oltchim. Cererile au fost făcute de un consorţiu format din chinezii de la Baota Petrochemical şi Junlun Petroleu, SIF Transilvania, Chimcomplex, controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, şi o companie europeană, al cărei nume nu a fost dezvăluit. Dintre toţi, chinezii par cei mai hotărâţi să cumpere. Au încheiat cu Oltchim un acord prin care dau combinatului 15 milioane de euro, bani cu care să supravieţuiască. Pentru ministrul Economiei, eşecul privatizării nu este o dramă. „Dacă nu reuşim să-l privatizăm nici în data de 6, va rămâne pentru altă dată”, a spus Constantin Niță. La Râmnicu Vâlcea, dezamăgirea și îngrijorarea sunt mari: „Speranțe - s-au terminat speranțele, nu mai sunt”; „Mergem din prost în mai prost. Salarii de trei luni neluate, e greu” - spun angajaţii. Combinatul a fost pus încă din anii 1990 pe lista societăților de stat care trebuie privatizate. Cea mai controversată rămâne tentativa din 2012. Dan Diaconescu a fost declarat câştigător atunci, după ce a oferit 203 milioane de lei. Contractul de preluare a acţiunilor de la stat nu a fost semnat, pentru că el nu a făcut dovada că deţine suma pe care s-a angajat să o plătească. În ianuarie 2013, Oltchim a intrat în insolvenţă. |
Acest articol a fost șters de către autorul petiției (Arata detaliile)
2014-09-24 19:33- Date of removal: 2014-09-25
- Motivul eliminării: Prin postarea opiniilor sau oricaror texte pe PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” cititorii / utilizatorii / autorii de comentarii sunt de acord REGULAMENTUL CU PRIVIRE LA POSTAREA DE COMENTARII PE PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM”(vezi ANUNT NR. 15).
Raporteaza continut inadecvat
Spam
Limbaj vulgar
Injuraturi
Musafir |
#266582014-09-24 19:58Disponibilizati ! Veniti cu totii maine 25.09.2014 pe platforma OLTCHIM , deoarece se incearca efectuarea unui recesamant din care sa reiasa cati dintre noi au murit si cati au mai ramas in viata. Nu de alta dar in urma acestui recesamant vor sa stie exact cati bani mai au sa ne dea (cu cat mai multi morti cu atat mai bine). Este posibil ca toti cei care vor fi prezenti sa plece cu buzunarele pline (de spermante) Somn usor disponibilizati , oriunde v-ati afla |
Musafir |
#26659 Re:2014-09-25 03:24E DE VINA CINE II PERMITE ASTA SI INCURAJEAZA. |
Musafir |
#266602014-09-25 07:09http://ziaruldevalcea.ro/2014/09/24
• O firmă din Timișoara face presiuni asupra conducerii Spitalului Județean Vâlcea prin intermediul unui medic, ajutat puternic de un politician care visează să ajungă mare director al respectivei instituții. Miza: băieții deștepți din Timișoara vor să furnizeze SJU Vâlcea materiale sanitare „made în China“ de foarte proastă calitate! • Dintr-o crasă incompentenţă a unor funcţionari, CNADNR a amânat pentru… a şaptea oară data organizării licitaţiei pentru realizarea studiului de fezabilitate la autostrada Sibiu-Piteşti, cu trecere prin judeţul Vâlcea. Noul termen (sperăm ultimul!) este în data de 6 octombrie 2014. Totuşi, există şi o veste bună. Zilele trecute, Comisia Europeană a acceptat Masterplanul General de Transport pentru dezbatere publică, documentul urmând a fi făcut public pe 1 octombrie, anunţă Ministerul Transporturilor. Cu toate acestea, Comisia a făcut şi o serie de recomandări pentru adoptarea unor măsuri de către autorităţile române în privinţa MPGT-ului, documentul esenţial în baza căruia ţara noastră va primi finanţare nerambursabilă pentru infrastructură în exerciţiul financiar 2014-2020. Printre recomandări sunt şi câteva care fac o referire directă la realizarea şi prioritizarea autostrăzii Sibiu-Piteşti în actualul exerciţiu financiar. • Mai multe firme de pe platforma chimică vor să se desprindă de SC OLTCHIM SA din punct de vedere al distribuției energiei electrice. Vom reveni cu amănunte! • Autoritatea Electorală Permanentă, Biroul Electoral Central şi Poliţia ar trebui să analizeze foarte atent MODUL cum comunistul Constantin Rotaru, preşedintele unui fantomatic partid cu sediul doar în Vâlcea, a reuşit să strângă cele circa 300.000 de semnături pentru a-şi depune candidatura la alegerile prezidenţiale. Este imposibil acest lucru, întrucât nu a fost văzut prin Vâlcea nici un cort de strângere de semnături, iar tot electoratul activ din judeţ este sub respectiva cifră. Ca să nu mai punem la socoteală faptul că, potrivit declaraţiilor celorlalţi candidaţi, costul pentru persoanele care strâng semnături este de 1 euro/susţinător, ceea ce ce înseamnă că socialistul Constantin Rotaru a scos din buzunare, numai pentru campania de semnături, peste 300.000 euro! • Într-un secret total, consilierul local din Râmnicu Vâlcea, Adi Panduraşu, a trecut cu arme şi bagaje de la liberali… la PSD, cu toate că anunţase de mai multe ori migrarea către „prezervativul” lui Ponta, pe numele său partidul lui C.C.A.P. Tăriceanu. Devine tot mai evident că, pe fondul altor „transhumanţe” ale liberalilor către Alianţa PSD-UNPR-PC, creşte puterea „jupânului” de la Primăria Râmnicului, Ion Gigi Matei, de a controla orice mişcare în Consiliul Local. • Consilierul județean Gery Bușe, „contele“ de Horezu, va fi uns în curând mare director la o societate comercială de stat! |
dpb |
#266612014-09-25 08:24de ce nu ne spune nimeni cati salariati mai raman din luna ianuarie 2015 ? |
Musafir |
#266622014-09-25 08:31ultima discutie era de 50=60 la pitesti ,ce nu v_a spus dumitru ? |
Musafir |
#266632014-09-25 08:37DUMITRU apropus un nr mai mic de salarii compensatorii si mentinerea unui nr mai mare de salariati . |
sandu ag |
#26664 contract colectiv2014-09-25 09:14sunteti masochisti???nu va ajuns cat va pacalit dumitru!!!! |
Musafir |
#266652014-09-25 09:35vine Piperea la Oltchim azi si va pune cu botul pe labe pe toti, iese cunm vrea el, adica naspa tot, pentru toti... |
OLTCHIM si ARPECHIM! |
#26666 Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!2014-09-25 10:09OLTCHIM si ARPECHIM! |
Musafir |
#26667 Cel mai mare acţionar privat al Oltchim propune ca statul să elaboreze planul de reorganizare2014-09-25 10:16http://www.mediafax.ro/economic Cel mai mare acţionar privat al Oltchim propune ca statul să elaboreze planul de reorganizarede Marius Oncu - Mediafax
Compania germană PCC SE, cel mai mare acţionar privat al Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), a propus aprobării acţionarilor ca planul de reorganizare a combinatului să fie elaborat de statul român, creditorul principal, şi să includă reduceri "adecvate" ale datoriilor. PCC a introdus pe ordinea de zi a convocatorului adunării generale extraordinare a acţionarilor Oltchim, programată pentru începutul lunii octombrie, propunerea ca statul, acţionarul majoritar, să elaboreze planul de reorganizare, care ar putea fi avizat la o nouă întrunire a acţionarilor. Compania germană deţine 32,34% din acţiunile combinatului chimic Oltchim, aflată în insolvenţă din ianuarie 2013. Planul de reorganizare ar trebui să includă şi reduceri adecvate de creanţe pentru Oltchim. |
Musafir |
#266682014-09-25 10:22duminica la restaurantul RAMADA au loc alegeri de sindicat pentru alegerea unui nou lider de sindicat la unirea ,participa cine trebuie si voteaza numai simpatizantii lui dumitru. candidati 2 persoane dumitru contra dumitru votati pe cine trebuie nu puneti stampila pe ambi candidati succes |
Musafir |
#26669 MARIUS PÎRVU, director la OLTCHIM și APELE ROMÂNE, printr-un aranjament între OPRIȘAN și PENDIUC2014-09-25 10:25http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii MARIUS PÎRVU, director la OLTCHIM și APELE ROMÂNE, printr-un aranjament între OPRIȘAN și PENDIUCPostat la: 25.09.2014 - 12:43 | Scris de: Ion Teleanu
Fostul director general al Administratiei Nationale "Apele Romane" (ANAR), Vasile Pintilie, a numit ilegal in fruntea uneia dintre cele mai mari unitati din subordine - Sdministratia Bazinala de Apa (ABA) Arges - Vedea un director de la Oltchim caruia i s-a dublat salariul, in timp ce combinatul era deja in colaps. Începând de la sfârșitul lunii iulie 2014, Marius Pîrvu, director al Direcției Petrochimică de la Oltchim, a fost numit, prin detașare, de Vasile Pintilie, fără acordul Consiliului de Conducere, director al ABA Argeș. Printre alte condiții legale pe care Pîrvu nu le îndeplinește se numără vechimea în domeniul Apelor de minimum 10 ani și opt ani într-o funcție de conducere. Ca atare, acum Marius Pîrvu figurează ca director atât la ABA Argeș-Vedea, cât și la Oltchim Rm Vâlcea, mai exact la Direcția Petrochimică Bradu. Mai trebuie precizat că Vasile Pintilie a fost demis, în luna august, ca urmare a dezvălurilor ZIUAnews, de către premierul Victor Ponta - a plecat în concediu de odihnă când era cod roșu de inundații, iar sudul țării se afla sub ape. Despre Pîrvu s-a mai scris în presa din Argeș că a rămas un apropiat al fostului preşedinte penal al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, fiind chiar partener de afaceri cu acesta. |
Musafir |
#26670 Re: Cel mai mare acţionar privat al Oltchim propune ca statul să elaboreze planul de reorganizare2014-09-25 10:38Se reincalzeste ciorba PCC cu carne de TUN la Oltchim. |
Musafir |
#26671 Cel mai mare acţionar privat al Oltchim propune ca statul să elaboreze planul de reorganizare2014-09-25 11:00Compania germană PCC SE, cel mai mare acţionar privat al Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), a propus aprobării acţionarilor ca planul de reorganizare a combinatului să fie elaborat de statul român, creditorul principal, şi să includă reduceri "adecvate" ale datoriilor.
PCC a introdus pe ordinea de zi a convocatorului adunării generale extraordinare a acţionarilor Oltchim, programată pentru începutul lunii octombrie, propunerea ca statul, acţionarul majoritar, să elaboreze planul de reorganizare, care ar putea fi avizat la o nouă întrunire a acţionarilor. Compania germană deţine 32,34% din acţiunile combinatului chimic Oltchim, aflată în insolvenţă din ianuarie 2013. Planul de reorganizare ar trebui să includă şi reduceri adecvate de creanţe pentru Oltchim. "Planul de reorganizare va prevedea şi reduceri adecvate şi necesare de creanţe, rezultate în urma negocierii statului cu creditorii, astfel încât planul de reorganizare să fie implementat cu succes. Aprobarea planului de reorganizare ce urmează a fi elaborat conform acestei prevederi se va afla pe ordinea de zi a următoarei adunări generale a acţionarilor Oltchim", se arată în convocatorul AGA Oltchim. PCC a mai introdus pe ordinea de zi şi alte puncte, care vizează prezentarea de către administratorul judiciar/administratorul special a situaţiilor referitoare la pierderile Oltchim, instalaţiile societăţii, îndeplinirea obligaţiilor de mediu şi plata salariilor. La adunarea acţionarilor va fi votată şi o propunere de completare a obiectului de activitate al societăţii. Ministerul Economiei are o participaţie de 54,8% la Oltchim, fiind urmat de PCC, cu 32,34%, în timp ce 11,37% din acţiuni se află în proprietatea unor persoane fizice, iar restul de 1,48% în cea a unor persoane juridice. Administratorii judiciari ai Oltchim sunt firmele Rominsolv şi BDO Business Restructuring. Administratorii Oltchim au anunţat, la mijlocul lunii august, că vor scoate din nou la vânzare, în decembrie, firma Oltchim SPV, care deţine activele combinatului chimic. Noua încercare de vânzare va avea loc în 15 decembrie. Încercările de până acum de vânzare a Oltchim SPV au eşuat. În acest an au fost organizate două astfel de proceduri, dar fără succes. Oltchim SPV a fost înfiinţată în decembrie 2013, de Ministerul Economiei. Oltchim SPV a preluat activele combinatului chimic, evaluate la 305 milioane de euro, dar fără datorii. |
Musafir |
#26672 Cel mai mare acţionar privat al Oltchim propune ca statul să elaboreze planul de reorganizare2014-09-25 11:03Cel mai mare acţionar privat al Oltchim propune ca statul să elaboreze planul de reorganizarehttp://www.curierulnational.ro Compania germană PCC SE, cel mai mare acţionar privat al Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), a propus aprobării acţionarilor ca planul de reorganizare a combinatului să fie elaborat de statul român, creditorul principal, şi să includă reduceri "adecvate" ale datoriilor. PCC a introdus pe ordinea de zi a convocatorului adunării generale extraordinare a acţionarilor Oltchim, programată pentru începutul lunii octombrie, propunerea ca statul, acţionarul majoritar, să elaboreze planul de reorganizare, care ar putea fi avizat la o nouă întrunire a acţionarilor. Compania germană deţine 32,34% din acţiunile combinatului chimic Oltchim, aflată în insolvenţă din ianuarie 2013. Planul de reorganizare ar trebui să includă şi reduceri adecvate de creanţe pentru Oltchim. "Planul de reorganizare va prevedea şi reduceri adecvate şi necesare de creanţe, rezultate în urma negocierii statului cu creditorii, astfel încât planul de reorganizare să fie implementat cu succes. Aprobarea planului de reorganizare ce urmează a fi elaborat conform acestei prevederi se va afla pe ordinea de zi a următoarei adunări generale a acţionarilor Oltchim", se arată în convocatorul AGA Oltchim. |
Musafir |
#26673 Cel mai mare actionar privat al Oltchim propune ca statul sa elaboreze planul de reorganizare2014-09-25 11:04Compania germana PCC SE, cel mai mare actionar privat al Oltchim Ramnicu Valcea (OLT), a propus aprobarii actionarilor ca planul de reorganizare a combinatului sa fie elaborat de statul roman, creditorul principal, si sa includa reduceri "adecvate" ale datoriilor. |
Musafir |
#26674 MARIUS PÎRVU, director la OLTCHIM și APELE ROMÂNE, printr-un aranjament între OPRIȘAN și PENDIUC2014-09-25 11:06Fostul director general al Administrației Naționale "Apele Române" (ANAR), Vasile Pintilie, a numit ilegal în fruntea uneia dintre cele mai mari unități din subordine- Administrația Bazinală de Apă (ABA) Argeș - Vedea un director de la Oltchim căruia i s-a dublat salariul, în timp ce combinatul era deja în colaps.
Începând de la sfârșitul lunii iulie 2014, Marius Pîrvu, director al Direcției Petrochimică de la Oltchim, a fost numit, prin detașare, de Vasile Pintilie, fără acordul Consiliului de Conducere, director al ABA Argeș. Printre alte condiții legale pe care Pîrvu nu le îndeplinește se numără vechimea în domeniul Apelor de minimum 10 ani și opt ani într-o funcție de conducere.
Ca atare, acum Marius Pîrvu figurează ca director atât la ABA Argeș-Vedea, cât și la Oltchim Rm Vâlcea, mai exact la Direcția Petrochimică Bradu. Mai trebuie precizat că Vasile Pintilie a fost demis, în luna august, ca urmare a dezvălurilor ZIUAnews, de către premierul Victor Ponta - a plecat în concediu de odihnă când era cod roșu de inundații, iar sudul țării se afla sub ape. Despre Pîrvu s-a mai scris în presa din Argeș că a rămas un apropiat al fostului preşedinte penal al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, fiind chiar partener de afaceri cu acesta. |
Musafir |
#26675 Cel mai mare actionar privat al Oltchim propune ca statul sa elaboreze planul de reorganizare2014-09-25 11:10Compania germana PCC SE, cel mai mare actionar privat al Oltchim Ramnicu Valcea, a propus aprobarii actionarilor ca planul de reorganizare a combinatului sa fie elaborat de statul roman, creditorul principal, si sa includa reduceri "adecvate" ale datoriilor. PCC a introdus pe ordinea de zi a convocatorului adunarii generale extraordinare a actionarilor Oltchim, programata pentru inceputul lunii octombrie, propunerea ca statul, actionarul majoritar, sa elaboreze planul de reorganizare, care ar putea fi avizat la o noua intrunire a actionarilor. Compania germana detine 32,34% din actiunile combinatului chimic Oltchim, aflata in insolventa din ianuarie 2013. Planul de reorganizare ar trebui sa includa si reduceri adecvate de creante pentru Oltchim, potrivit Mediafax. "Planul de reorganizare va prevedea si reduceri adecvate si necesare de creante, rezultate in urma negocierii statului cu creditorii, astfel incat planul de reorganizare sa fie implementat cu succes. Aprobarea planului de reorganizare ce urmeaza a fi elaborat conform acestei prevederi se va afla pe ordinea de zi a urmatoarei adunari generale a actionarilor Oltchim", se arata in convocatorul AGA Oltchim. PCC a mai introdus pe ordinea de zi si alte puncte, care vizeaza prezentarea de catre administratorul judiciar/administratorul special a situatiilor referitoare la pierderile Oltchim, instalatiile societatii, indeplinirea obligatiilor de mediu si plata salariilor. La adunarea actionarilor va fi votata si o propunere de completare a obiectului de activitate al societatii. Ministerul Economiei are o participatie de 54,8% la Oltchim, fiind urmat de PCC, cu 32,34%, in timp ce 11,37% din actiuni se afla in proprietatea unor persoane fizice, iar restul de 1,48% in cea a unor persoane juridice. Administratorii judiciari ai Oltchim sunt firmele Rominsolv si BDO Business Restructuring. Administratorii Oltchim au anuntat, la mijlocul lunii august, ca vor scoate din nou la vanzare, in decembrie, firma Oltchim SPV, care detine activele combinatului chimic. Noua incercare de vanzare va avea loc in 15 decembrie. Incercarile de pana acum de vanzare a Oltchim SPV au esuat. In acest an au fost organizate doua astfel de proceduri, dar fara succes. Oltchim SPV a fost infiintata in decembrie 2013, de Ministerul Economiei. Oltchim SPV a preluat activele combinatului chimic, evaluate la 305 milioane de euro, dar fara datorii. Citeste mai mult: http://www.wall-street.ro/ Follow us: WallStreetRo on Twitter | WallStreetRo on Facebook |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Interzicerea comercializarii si folosirii petardelor pe intreg teritoriul Romaniei!!!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Interzicerea comercializarii si folosirii petardelor pe intreg teritoriul Romaniei!!!
62031 Creat: 2020-01-02
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
32923 Creat: 2024-12-07
Închiderea postului Antena 3
11206 Creat: 2024-11-28
Cerem oficial retragerea definitiva a licenței de funcționare a postului de televiziune Antena 3 CNN
26856 Creat: 2024-11-27
Petiție către Consiliul Local al Sectorului 4
614 Creat: 2024-12-18
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
12096 Creat: 2024-12-06
Alegeri libere
21588 Creat: 2024-12-06
Suspendarea din funcție a domnului Președinte a României Klaus Iohannis
5653 Creat: 2024-12-06
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
21668 Creat: 2024-11-28
CEREM DESFIINȚAREA CCR
20640 Creat: 2020-03-02
Susțin desființarea Institutului „Elie Wiesel”
1962 Creat: 2024-01-25
Il sustin pe Calin Georgescu la presedintie 2024
2303 Creat: 2024-12-03
Construirea unui Snowpark în Postăvaru
47 Creat: 2024-12-23
În data de 21 decembrie 2024 încetează de drept mandatul de Președinte al domnului Klaus Werner Iohannis conform prevederilor art. 83 alin. 1 din Constituția României.
46 Creat: 2024-12-20
Prescriptia executarii silite trebuie invocata din oficiu, de instanta de judecata
323 Creat: 2024-09-27
CEREM DREPTUL LA VIATA PENTRU CAINII DIN ADAPOSTUL PUBLIC TARGU JIU
24374 Creat: 2024-08-16
Contestație deciziei CCR la data 06.12.2024
3501 Creat: 2024-12-06
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
632 Creat: 2024-11-27
Plângere contra CCR
15685 Creat: 2024-12-06
DEMITEREA ȘI TRAGEREA LA RĂSPUNDERE A MEMBRILOR CCR
72 Creat: 2024-12-15