Semneaza pentru Reintroducerea pedepsei cu moartea

Contactați autorul petiției

Precizare

2019-07-29 10:29:27

Vreau să mulțumesc tuturor celor care ați avut bunăvoința să acordați timp semnării acestei petiții. La fel că dumnevoastră, sunt oripilat și șocat de crimele acestui individ, dar și de pedepsele mult prea blânde pentru astfel de monștrii.

Scopul acestei petiții este să strâng cât mai multe semnături pentru a le depune ulterior organelor competente și a trage un puternic semnal de alarmă autorităților asupra pedepselor mult prea blânde pentru astfel de criminali odioși, de asemenea luarea în calcul a posibilității reintroducerii pedepsei capitale în cazuri extrem de grave, ca cel al criminalului Gheorghe Dincă. Vă asigur că voi investi tot timpul și resursele necesare ca aceste semnături să ajungă pe masa cui trebuie.

Chiar dacă UE interzice aplicarea pedepsei capitale țărilor membre, vocea cetățenilor nu poate fi ignorată.


Victor Constantinescu

De ce?

2019-07-29 06:34:48

De ce avem nevoie de pedepse mult mai severe inclusiv pedeapsa CAPITALA? 

Câteva beneficii de care va beneficia criminalul de la Caracal : 

● Nu poate să ia pe viață (are peste 65 de ani)

● Va putea participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală, inclusiv la audierea familiei victimei.

● Dacă va primi o pedeapsă cu închisoarea care nu depășește 10 ani, criminalul se va putea libera condiționat după ce a executat o treime (deoarece are peste 60 de ani)

● Dacă pedeapsa aplicată va fi mai mare de 10 ani se va putea libera condiționat după ce a executat jumătate.

● Dacă va executa pedeapsa în condiţii neconforme, adică cu igrasie, lispă apă caldă, va beneficia de efectele recursului compensatoriu, adică se șterge 1 an la 5 executați.

In concluzie, un criminal in serie care a violat si ucis cu bestialitate doua copile, iese din puscarie in MAXIM 10 ani.

Va las pe dumnevoastra sa trageti concluziile.

 

O lectie din Serbia : 

 

Serbia a introdus un amendament în Codul Penal care prevede pedeapsa cu închisoarea pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate, pentru infracţiuni deosebit de grave, precum violul sau crima, atunci când victimele sunt copii sau femei însărcinate.

Legea extrem de dură a fost adoptată după ce Igor Juric, tatăl Taijanei, o adolescentă de 14 ani care a fost ucisă în mod tragic în 2014, a depus toate eforturile posibile pentru a se asigura că legea care poartă numele fetei sale va fi adoptată.

Igor a depus eforturi uriașe pentru a adopta „legea Tijana”, iar fundația care poartă numele fiicei se ocupă de educarea populației astfel ca nici un alt copil să nu ajungă în situația fiicei sale.


Victor Constantinescu



Distribuiți această petiție

Ajutați această petiție să obțină mai multe semnături.

Cum să promovați o petiție?

  • Partajați petiția pe peretele Facebook și pe grupurile care au legătură cu subiectul petiției.
  • Contactați-vă prietenii
    1. Scrieți un mesaj în care explicați de ce ați semnat această petiție, având în vedere că este mai probabil ca oamenii să o semneze dacă înțeleg importanță subiectului la care face trimitere.
    2. Copiați și lipiți adresa web a petiției în mesajul dumneavoastră.
    3. Trimiteți mesajul folosind e-mail, SMS, Facebook, WhatsApp, Twitter, Skype, Instagram și LinkedIn.



Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...