Românii vor neutralitate!
Comentarii
#25206
Este foarte bine că românii au ieșit în întâmpinarea celor care au fugit din calea gloanțelor și a obuzelor cu hrană și îmbrăcăminte. Dar mai mult de atât nu este nevoie, potrivit îndemnului biblic: „Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.” și a cuvântului pr. Zaharia de la Essex: « Nu știm totul despre conflictele acestei lumi și nici nu este necesar să știm. Ne rugăm doar cu o inimă plină de compasiune pentru pacea lumii și pentru toți. Nu luăm partea nimănui, pentru că fiecare parte va fi responsabilă pentru crime și nu vrem să participăm la aceste crime și să fim condamnați. Dacă ne rugăm pentru cei care greșesc mai mult, ei bine, îndeplinim porunca de a iubi chiar și pe vrăjmași. Și dacă ne rugăm pentru cei care au mai mult dreptate, facem bine. Prin urmare, nu putem greși dacă ne rugăm ca Dumnezeu să-i salveze pe toți și să dea pace lumii. În special pentru noi, preoți și călugări, este foarte important să nu fim deloc politici, pentru că noi oferim jertfa noastră lui Dumnezeu, Sfânta Liturghie, pentru întreaga lume; iar dacă suntem pentru unii și împotriva altora, sacrificiul nostru este anulat. Cred că atunci când există un război, cel mai bine este să nu judeci, ci să ai milă și să te rogi ca Domnul să-i scutească pe toți de suferință. Dacă Liturghia mea trebuie să aibă o valoare, nimeni nu ar trebui să lipsească din inima mea când stau înaintea altarului lui Dumnezeu și Îi spun: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție aducând dintru toate și pentru toate." »Flavian-Calinic Stuparu (București, 2022-03-09)
#25216
Nu vreau război. Sa meargă cei care și-au bătut joc de tara asta. Cei cu pensii speciale!!!!!Enescu Dragoș (Sibiu, 2022-03-09)
#25217
Doresc neutralitate și încetarea razboiuluiPetruța Georgiana Nicu (Tulcea , 2022-03-09)
#25220
Romania nu trebuie sa se implice in nici un razboi, decat daca sunt amenintate granitele tarii! Trebuie acordate numai ajutoare umanitare, fara armament!Rodica Iliuta (Craiov, 2022-03-09)
#25224
Nu vreau razboi in tara mea, Romania!Viorica Mafi (Bucuresti, 2022-03-09)
#25226
Semnez că doresc NEUTRALITATE aROMÂNIEI și nu doresc ca țară mea să se amestece în RĂZBOIUL FEDERAȚIEI RUSE.
Niculae Bortea (Voluntari, 2022-03-09)
#25231
Susțin petiția Românii vor neutralitateCatalin Radu (Ploiești , 2022-03-09)
#25235
Doresc neutralitate! Nu vrem război!Smău Ioana (Pascani, 2022-03-09)
#25241
Semnez pentru neutralitate.Mihaela Pupaza (Braila, 2022-03-09)
#25244
Sunt de acord cu toate cele menționate mai sus și consider ca acest război nu este al meu. Pe mine nu ma interesează jocurile marilor puteri, eu doar vreau pace pt ca și așa suntem săraci si vai de noi.Andreea Emanuela Matei (Caracal , 2022-03-09)
#25246
Nu vreau ca fiul meu de 28 de ani (astmatic, alergic) sa fie implicat in vreun fel in conflictul militar dintre alte tari ( Ucraina-Rusia).Elena Oprea (Ploiesti, 2022-03-09)
#25251
NEUTRALITATEMuresan ILEANA (TG. MURES , 2022-03-09)
#25261
Pt neutralitate. Pace iubire si sa ne fiind liberi și credințăBerbecaru Adriana (București , 2022-03-09)
#25262
Romania nu trebuie sa devina un teatru de razboi care sa fie parjolit de arme nucleare ce ar duce la distrugerea acestei tari si a poporului roman.George-Daniel Stoian (Bucuresti, 2022-03-09)
#25266
Nu doresc sa fim asediati de rusi. Nici unei aliante nu o sa i pese asa de mult de cat de cotropiti vom fi. Suntem la granita cu slavii, si ajungem ca pe vremea stapanirii turcilor, doar ca mai rau. Nu vor avea mila.Roxana Maria Ciuntuc (Iasi, 2022-03-09)
#25267
Mai e nevoie de argumente?Inca n-am aflat care e soarta natiunilor mici?
Viorica Muntean (baia mare, 2022-03-09)
#25274
Doresc neutralitateAlex Niculescu (Bucuresti , 2022-03-09)
#25279
Semnez pentru cu este războiul nostru și oricum trebuie rezolvate probleme teritoriale.Dragotoniu Aurel (Drobeta Turnu Severin , 2022-03-09)
#25293
Paun mariusMarius Paun (Tg jiu, 2022-03-09)
#25303
Vrem neutralitate! Nu vrem război!Calita Elena (Focșani, 2022-03-09)
#25306
Nu sant de acord cu alte stari de urgenta, indiferent de motiv, si consider ca aceasta lege este neconsutionala si ilegala.C Marius (London , 2022-03-09)
#25308
Trebuie.Mihaela Costea (Bucuresti, 2022-03-09)
#25310
Vreau neutralitate.Nicolae Dacian Bucsan (Timișoara, 2022-03-09)
#25316
Pentru copii noștri și pace!Carmen Velican (Brasov, 2022-03-09)
#25330
Nu vreau război.Marianna Pascu (Reteag, 2022-03-09)
#25338
Susțin pacea și dreptatea !Constantinescu Aurelian (București, 2022-03-09)
#25341
Nu este razboiul nostru!Petru Bejan (Bacau, 2022-03-09)
#25342
Semnez pt neutralitate!!Oana Maria Strugari (Suceava, 2022-03-09)
#25343
Razboiul nu are nicio legatura cu RomaniaMara Popa (Cluj-Napoca, 2022-03-09)
#25347
Nu dorim război deloc.Și nu dorim implicarea sub nici o forma intr un război care nu ne privește.
Mona Lisa Baranescu (București, 2022-03-09)
#25348
Vreau pace,urăsc orice formă de violență. Păcat de atâtea vieți irosite,pagube materiale uriașe, natură distrusă, suferință!Aurelia RADU (București , 2022-03-09)
#25349
rusioan rus (zalau, 2022-03-09)
#25350
Semnez pentru neutralitatea țării noastre în acest conflict al țarilor beligerante ce nu ne aparține. NU VREM SĂ FIM CARNE DE TUN ÎN GENOCIDUL PROVOCAT DE BOGAȚII LUMII PENTRU SUPREMAȚIE ECONOMICĂ ȘI TERITORIALĂ. NU RAZBOIULUI! VREM PACE ȘI SIGURANȚĂ NATIONALĂ!Petrica Trofin (POPEȘTI LEORDENI , 2022-03-09)
#25354
Trebuie sa scăpăm de tot ce s-a abătut asupra omenirii și sa ne reîntoarcem la viața noastra fireasca !!! Dumnezeu sa ne audă și sa ne ajute in toate demersurile făcute in scopul normalității omenești!!!Luminita Veronica Bedo (Ploiesti, 2022-03-09)
#25357
Neutralitatea RomanieiDamir Oana (Iasi, 2022-03-09)
#25358
Nu vreau razboiIoana Fluerasu (Craiova, 2022-03-09)
#25368
Nu avem ce căuta într-un război ce nu ne aparține. Ajutor umanitar da, război nu. Nu trebuie permisa nici trecerea de armament pe teritoriul României.NEUTRALITATE!
Elena Toni (tulcea, 2022-03-09)
#25372
Semnez pentru mentinerea neutralitatii României in orice conflict.Florim Dragu (Bucuresti, 2022-03-09)
#25377
Nu vreau razboiLaurentiu Cristinel Baluta (Bucuresti, 2022-03-09)
#25387
M-am saturat sa luptam pentru cauzele altora.Gheorghe Sava (Bruxelles , 2022-03-09)
#25399
Romania trebuie sa fie neutră in acest război care nu este al nostru.Manuel Ovadiuc (Iasi, 2022-03-09)
#25400
Sunt de acord cu petitia...Catalin Opris (Bucuresti, 2022-03-09)