Nota obținută la prima probă a examenului de titularizare 2023 să fie utilizată în cadrul acestui examen de titularizare 2023
Comentarii
#1
E corectPetronela Irimia (Iasi, 2023-06-09)
#2
Sa se ia nota de la inspectie in considerare anul acesta.Adela Bunduruș (Bradet, 2023-06-09)
#5
DaAlexandra Iordache (Targoviste, 2023-06-09)
#9
Am sistinut doua inspectii la clasaElena-Andrada Marcu (Valcea, 2023-06-09)
#13
Semnez pentru că am susținut inspecția de titularizare în data de 8 Iunie, inspecție pentru care m-am pregătit îndelung. Pentru că am avut nopți nedormite pregătind materiale didactice necesare inspecției, proiectul didactic, recompensele acordate preșcolarilor la finalul lecției. Pentru că am avut o inspecție nu bună, ci una excelentă! Pentru că nu mi-am pierdut doar eu timpul pentru aceasta inspecție, ci și invitatul special pe care l-am avut ca “Surpriza zilei” în cadrul inspecției! Și totodată, poate chiar mai presus de timpul meu și al invitatului, de banii cheltuiți, de stresul acumulat și de energia consumată, este timpul prețios al evaluatorilor, timpul cadrelor didactice și personalului din unitățile de învățământ în care s-au susținut inspecțiile! Timpul pierdut al educatoarelor din grădinițele unde s-au desfășurat inspecțiile care în loc să își desfășoare activitățile instructiv-educative cotidiene și pregătirile pentru serbările de final de an școlar au trebuit să își modifice complet activitățile, planurile pentru ca inspecțiile acestea să fie susținute. Este sfidător ca toate aceste lucruri să nu fie luate în considerare, iar “mințile strălucite ale statului român” să ia în derâdere toate aceste sacrificii, toată munca noastră!Cristina-Gabriela Ilie (Bragadiru, Ilfov, 2023-06-09)
#14
Semnez deoarece nu mi se pare normal să susțin două inspecții, una în județul Bihor și cealaltă la București, să depun efort fizic, financiar și psihic in realizarea materialelor necesare, in realizarea propriu zisă a lecției reușind să obțin nota 10 iar acum să constat că totul este nul.Nu este corect față de noi cei care am reușit să susținem proba practică!
Ionela Maria Balint (Copăceni, 2023-06-09)
#18
Vreau sa se recunoască nota de la inspectieSimona Rednic (Sighet, 2023-06-09)
#19
Vreau să se ia în considerare nota de la inspecție pentru cei care au susținut inspecția în anul 2023.Silivestru Mariana (Constanța, 2023-06-09)
#22
Am susținut inspecția fiind programată și doresc sa fie folosită pt examenul de titularizare 2023.Andreea Serban (Ploiesti, 2023-06-09)
#25
Am susținut lecția pentru titularizareLaura Toader (Amara, 2023-06-09)
#29
Semnez pt ca am susținut inspectia și nu mi se pare normal sa nu fie luată in considerare nota, stres, pregătire materiale…Craciun Lenuta (Constanta, 2023-06-09)
#30
Sunt cadru didactic și am susținut deja inspectia specială la clasaRoberta Filip (Craiova, 2023-06-09)
#31
-Sorina Flueraru (București, 2023-06-09)
#32
Am dat această inspecție.Elena Calotă (Rm.Valcea, 2023-06-09)
#33
Am susținut proba inspecție titularizareConstantin Florina (București, 2023-06-09)
#34
Sa se păstreze nota .Timeea Murariu (Arad, 2023-06-09)
#35
Semnez pentru corectitudine, in spatele oricarei probe exista stres, timp, dar mai ales munca!!!!!!!Valentina Trincu (Botosani, 2023-06-09)
#38
Semnez pentru că doresc ca, toți cei care au obținut o notă la inspecțiile la clasă pentru titularizare să le poată utiliza la nota finală a concursului de titularizare 2023.Anna Datcu (Râmnicul Sărat, 2023-06-09)
#42
Sunt de acord cu această petiție deoarece am susținut prima probă din cadrul titilarizării, am obținut o notă bună și meritată deoarece am depus foarte mult efort pentru realizarea materialelor și în realizarea proiectului! Nu sunt de acord ca această notă să nu îmi fie luată în considerare sau în calcul.Beata Mora (Baia Mare, 2023-06-09)
#47
Am susținut proba. Mi-se pare cea mai pertinenta proba din tot examenul.Sorina Sava (BUCUREŞTI, 2023-06-09)
#49
Am dat inspecția și am muncit pentru aceasta lecție. Nu as vrea că această muncă să fie în zadar.Cristina Robu (Timisoara, 2023-06-09)
#50
Nu mi se pare corect! Am dat deja proba!Crina Geanina (Budesti, 2023-06-09)
#51
Nu mi se corect sa investesc timp, stres, emoții, materiale si apoi sa ni se spuna ca am muncit degeaba .Maria Sanda (Alexandria, 2023-06-09)
#58
Am susținut inspecția la clasă.Ana-Maria Mocanu (Craiova, 2023-06-09)
#59
Nu mi se pare corecta aceasta soluționare și abordare . Normal ar fi fost sa nu susțină nimeni acesta proba , sau cum se și dorește , sa o susțină toată lumea . Nu este normal ca eforturile depuse pentru aceste inspecții , sa fie “șterse” cu atâta ușurintă .Andreea Daniela (Craiova, 2023-06-09)
#62
Am susținut inspecțiaCatalina Ciorba (Arad, 2023-06-09)
#67
Am pregătit 2 inspecții,apoi mi s au reprogramat,material didactic consumat,timp,stres în timp ce avem contractele de munca suspendate,în schimb facem zilnic act de prezenta în instituțiile de învățământ 5-8h,pregătim fise de progres,festivități de premiere,cumpărăm diplome și insigne din banii personali, umilitooor!Stoica Daniela (Ilfov, 2023-06-09)
#73
Nu este corect pentru cei care au sustinut lectiile, care si-au dat tot interesul, ca mai apoi eforturile lor sa nu fie calificate. Bataie de joc, timp si bani aruncati pe fereastra. Puteam sa invatam pentru examenul scris, nu sa ne pierdem timpul degeaba alergand prin scoli, gradinite, cu stres, nervi, etc...Oana Oana (Ploiesti, 2023-06-09)
#74
Am susținut inspecția la clasa!!!Florina Lolos (Zalău, 2023-06-09)
#75
Am sustinut inspectia.Claudia Bartha Claudia (Cluj, 2023-06-09)
#80
Am sustinut inspectia la clasa si doresc sa se ia acea nota in considerare la media finalaGrama Ionela (Brașov, 2023-06-09)
#82
vreau ca munca mea pentru inspectie sa contezecorina gogoasa (bucuresti, 2023-06-09)
#83
Semnez pentru că am susținut inspecția la clasă.Georgiana Ghiță (Brăila, 2023-06-09)
#85
Am sustinut inspectia si nu mi se pare corect sa nu mi se recunoască nota obtinuta. Este munca mea si vreau sa fie recunoscută .Alina Anefi (Constanta, 2023-06-09)
#89
Am sustinut inspectia!Denisa Lobonț (Oradea, 2023-06-09)
#90
Asta îmi doresc...Ramona Ichim (Oltenița, 2023-06-09)
#92
am desfasurat deja inspectia la clasaMadalina Sulea (giurgiu, 2023-06-09)
#95
Am pus mare efort (timp, pregătire, bani) ca să ţin ora de proba practică. Aş dori să această notă să fie folosită.Czego Krisztina (Odorheiu Secuiesc, 2023-06-09)
#96
Doresc că nota obținută de la inspectie sa fie folosita pentru examenul de titularizareClaudia Kovacs (Carei, 2023-06-09)
#97
Am susținut inspecția la clasă, m am implicat și nu mi se pare corect ca munca noastră să nu fie luată în serios!Alexandra Vlad (Câmpulung Muscel, 2023-06-09)
#100
Semnez pentru că doresc ca nota obținută in cadrul inspecției la clasă, la concursul de titularizare, să fie luată in considerare.Elena Petriuc (Suceava, 2023-06-09)
#104
Am susținut inspecțiaMadalina Cristina Vasile (Spantov, 2023-06-09)
#108
Consider ca nu ar trebui sa se facă discriminări ,iar nota obținută in cadrul inspecțiilor ar trebui sa fie trecuta la media finala de la examenul de titularizare deoarece mulți dintre noi ne-am pregătit zile întregi pentru a susține activitatea și am avut cheltuieli care nu sunt decontate de către nimeni.Sa nu mai zic de drumurile făcute!Roxana Popoviciu (Oradea, 2023-06-09)
#109
Pentru ca vreau dreptate, nu bătaie de joc!Regulile nu se schimba pe parcursul,, jocului"!
Mihaela Ghercă (Iasi, 2023-06-09)
#110
Prin semnătura mea sunt de acord cu petitiaOny Burlacu (Braila, 2023-06-09)
#112
Semnez petiția fiindcă fac parte din candidații care au dat deja proba practică și mi-aș dori ca rezultatul să se ia în considerare.Alexandra Lemnaru (Brăila, 2023-06-09)
#114
Nota obținută la prima probă a examenului de titularizare 2023 să fie utilizată în cadrul acestui examen de titularizare 2023Nicolae Alexandru Babînin (Câmpulung, 2023-06-09)
#115
Am depus efort, timp și nervi pentru această probă.Iuliana Ungurean (Cluj Napoca, 2023-06-09)
#117
Nu doresc anularea notei de la inspecția susținută la clasa !!!Florica Petre (Matei) (Ilfov, 2023-06-09)
#120
Nota obținută la prima probă a examenului de titularizare 2023 să fie utilizată în cadrul acestui examen de titularizare 2023Valeria Dosinescu (Campulung, 2023-06-09)
#132
Vreau sa susțină toată lumea inspecția la clasa!Florina Constantin (Targoviste, 2023-06-09)
#137
DaLavinia Colteanu (Vălenii de Munte, 2023-06-09)
#138
Sunt titulară pe viabilitatea postului și mi se pare o prostie foarte mare să susțin examenul încă odată. Am obținut note foarte bune, atât la titularizare cât și la definitivat, sunt inscrisă la gradul II și mai nou, s-au anulat și inspecțiile la clasă ( am susținut-o deja și și-au bătut joc de noi)Ana Banica (Drobeta-Turnu Severin, 2023-06-09)
#140
Nu este corect ceea ce fac, și eu am muncit mult pentru inspecția avută la grupă și nu mi-se pare corect să fie degeaba totul, bani, timp, stres, totul pentru nimic. Bătaie de joc!Edina Koblos (Mureș, 2023-06-09)
#141
Sunt candidat. Am sustinut lectia!Tantzika Zanca (Ion Roata, 2023-06-09)
#145
Doresc calcularea notei obținute la inspecție cu nota obținută la examenul scrisGeorgiana Irimia (Brasov, 2023-06-09)
#150
Consider ca efortul depus pentru sustinerea inspectiilor trebuie rescunoscut si apreciat. Votez pentru luarea in considerare a notei de la inspectia la clasa.Diana Cune (Craiova, 2023-06-09)
#158
Vreau să fie valabilă nota de la inspecție.Maria-Roxana Matei (Vedea, 2023-06-09)
#161
Susțin sa se țină contLaura Mihai (Târgoviște, 2023-06-09)
#162
Am depus efort pentru obținerea notei 10 la inspecție.Diana Petrache (București, 2023-06-09)
#164
Vreau sa fie valabila și apreciata munca mea!Tuta Denisa (Craiova, 2023-06-09)
#165
Am susținut inspecția la sala de clasă și ma simt nedreptățită ca munca mea să nu fie apreciata, deoarece am depus eforturi pentru ca lecția sa fie de nota 10.Maria Daniela (București, 2023-06-09)
#171
Nu sunt de acord în privința renunțării la nota de la inspecția la clasă. Este o nedreptate și un abuz pe față!Alexandra Mojea (Câmpina, 2023-06-09)
#173
Nu este corect ca o parte dintre participanți sa susțină lecția și sa nu fie luat in calcul acest efort .Grigorie Ionela (Craiova, 2023-06-09)
#174
Doresc să mi se ia în considerare nota obținută la inspecție!!!Delia Ion (Hunedoara, 2023-06-09)
#180
Am sustinut inspectia la clasa, am investit efort, timp, si bani, consider ca e dreptul meu sa mi se ia in considerare nota obtinuta.Valentina Macarov (Navodari, 2023-06-09)
#182
Anularea unei note obtinute in cadrul unui examen national poate crea un precedent periculos pentru orice forma de evaluare.Istvan Toth (Cluj-Napoca, 2023-06-09)
#183
Semnez pentru recunoașterea probei practice pentru examenul de titularizare sustinuta cu eforturi deosebite și consider ca este o nedreptate dacă nu se ia în considerare.CRENGUTA VRABIE (Bucuresti, 2023-06-09)
#186
Nu este corect față de cei care au susținut lecția și au luat o notă muncită!!!Florina Tica (Campulung, 2023-06-09)
#188
Semnez pentru ca am muncit la inspectia data.Gabriella Rosu (Afumati, 2023-06-09)
#189
Am susținut inspecția la clasa din cadrul examenului de titularizare 2023 , și doresc să îmi fie recunoscuta nota.Vințan Maria (Alba Iulia, 2023-06-09)
#195
Am avut proba practicã de titularizare și vreau să folosesc nota pe care am primit-o.Hegyi Emese (Praid, 2023-06-09)
#196
Am susținut deja inspecția la clasa, am muncit foarte mult și consider ca nu este corect anularea acesteia.Loredana Marchis (Zarnesti Brașov, 2023-06-09)