Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

Quoted post

Chimistii Uniti pe facebook

#48509 Re: Re: Re: Re: Re: Chimistii Uniti pe facebook

2016-09-11 19:15

#48508: Chimistii Uniti pe facebook - Re: Re: Re: Re: Chimistii Uniti pe facebook 

 Art. 91. 

Al.1. Pe perioada concediului de odihnă, salariaţii primesc o indemnizaţie egală cu un salariu de bază la care se adaugă sporurile de condiţii grele, pentru condiţii de muncă cu risc, de vechime şi vătămătoare, aferente numărului de zile de concediu de odihnă, avute la data plecării în concediu şi care se plăteşte anticipat.
Al.2. Calculul indemnizaţiei concediului de odihnă se face astfel:

Salariul de bază lunar + Sporurile (al1) ________X nr.zile CO
Nr.zile lucrătoare din luna de efectuare a concediului de odihnă

Al.3. Pe lângă indemnizaţia de concediu, salariaţii mai primesc la data plecării în concediul de odihnă o primă de vacanţă în sumă brută de 2.000 lei.
Al.4. Indemnizaţia de concediu de odihnă şi prima de vacanţă se plătesc de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.
Al.5. La încetarea CIM din motive ce nu ţin de persoana salariatului (concediere) sau inapt medical beneficiază de drepturile aferente concediului de odihnă pentru întreg anul şi de prima de vacanţă.

Art. 92.
Salariaţii handicapaţi au dreptul la un concediu de odihnă suplimentar, cu durata de 3 zile.

Art. 93.
Salariaţii au dreptul, pe bază de cerere, la zile libere plătite pentru evenimente deosebite în familie sau alte situaţii, care nu se includ în concediul de odihnă, după cum urmează:

 căsătoria civilă sau religioasă a salariatului 5 zile
 căsătoria unui copil 3 zile
 căsătorie frate, soră, cumnaţi 2 zile
 naşterea unui copil, adoptia unui copil
(+ 10 zile dacă a urmat un curs de puericultură) 5 zile
 decesul soţului/ sotiei, copilului, părinţilor salariatului, socrilor, fraţilor, surorilor
5 zile
 decesul bunicilor, ginere, noră, nepot, cumnaţilor 3 zile
 donatorii de sânge - conform legii
 mutarea într-o altă locuinţă în aceeaşi localitate 2 zile
 la schimbarea locului de muncă cu mutarea domiciliului în altă localitate, în cadrul aceleiaşi unităţi
5 zile
Acordarea acestor zile se face numai în momentul apariţiei situaţiei respective, pe bază de cerere, cu acte doveditoare (în unele cazuri se pot depune ulterior), care se vizează de şeful de secţie/serviciu.

CONCEDII PENTRU FORMARE PROFESIONALĂ ŞI CONCEDII FĂRĂ PLATĂ

Art. 94.
Al.1. Salariaţii au dreptul să beneficieze, la cerere, de concedii pentru formare profesională.
Al.2. Concediile pentru formare profesională se pot acorda cu sau fără plată.
Al.3. Concediul fără plată pentru formare profesională se acordă la solicitarea salariatului, pe perioada formării profesionale pe care salariatul o urmează din iniţiativa sa.
Al.4. Angajatorul poate respinge solicitarea salariatului numai cu acordul Sindicatului Dreptate si Adevar şi numai dacă absenţa salariatului ar prejudicia grav desfăşurarea activităţii.
Al.5. Cererea de concediu fără plată pentru formare profesională trebuie să fie înaintată la şeful secţiei/serviciului cu cel puţin o lună înainte de efectuarea acestuia şi trebuie să precizeze data de începere a stagiului de formare profesională, domeniul şi durata acestuia, precum şi denumirea instituţiei de formare profesională. Cererea va fi aprobată de directorul general .
Al.6. Efectuarea concediului fără plată pentru formare profesională se poate realiza şi fracţionat în cursul unui an calendaristic, pentru susţinerea examenelor de absolvire a unor forme de învăţământ sau pentru susţinerea examenelor de promovare în anul următor în cadrul instituţiilor de învăţământ superior, cu respectarea condiţiilor stabilite la al. 3.

Art. 95.
Al.1. În cazul în care, în cursul unui an calendaristic, pentru salariaţii în vârstă de până la 25 de ani, şi respectiv, în cursul a 2 ani calendaristici consecutivi, pentru salariaţii în vârstă de peste 25 de ani, nu a fost asigurată participarea la o formare profesională pe cheltuiala angajatorului, salariatul în cauză are dreptul la un concediu pentru formare profesională, plătit de angajator, de până la 10 zile lucrătoare.
Al.2. În situaţia prevăzută la al.1 indemnizaţia de concediu va fi stabilită conform Art. 93.
Al.3. Perioada în care salariatul beneficiază de concediul plătit, conform al.1, se stabileşte în baza cererii, vizată de şeful secţiei/serviciului, directorul de resort şi aprobată de Directorul General. Cererea de concediu plătit pentru formare profesională va fi înaintată angajatorului în condiţiile prevăzute la Art.96, al. 2, al. 3.
Al.4. Durata concediului pentru formare profesională nu poate fi dedusă din durata concediului de odihnă anual şi este asimilată unei perioade de muncă efectivă în ceea ce priveşte drepturile cuvenite salariatului, altele decât salariul.

Raspunsuri

Chimistii Uniti pe facebook

#48510 Re: Re: Re: Re: Re: Re: Chimistii Uniti pe facebook

2016-09-11 19:16:48

#48509: Chimistii Uniti pe facebook - Re: Re: Re: Re: Re: Chimistii Uniti pe facebook 

 Art. 96. 

Al.1. Salariaţii vor beneficia o singură dată în cursul unui an de concediu fără plată pentru formare profesională a căror durată însumată nu poate depăşi 90 de zile lucrătoare anual, în condiţiile Art. 96, după cum urmează:
a) pentru susţinerea examenului de bacalaureat, a examenului de admitere în instituţiile de învăţământ superior, curs seral sau fără frecvenţă, a examenelor de an universitar, cât şi a examenului de diplomă, pentru salariaţii care urmează o formă de învăţământ superior, curs seral sau fără frecvenţă
b) pentru susţinerea examenului de diplomă pentru salariaţii care sunt elevi la cursurile serale de maiştri şi licee
c) pentru salariaţii cu studii superioare declaraţi admişi la doctorat, pentru susţinerea examenelor şi a referatelor de lucrări, cu aprobarea Directorului General
d) alte cazuri de formare profesională
Al.2. Conducerea societăţii va sprijini elevii şi studenţii din învăţământul seral şi fără frecvenţă prin acceptarea lucrului în schimbul I şi III şi acordarea de concediu fără plată ce nu va fi mai mare de 90 zile calendaristice anual, în perioada susţinerii examenelor fără să afecteze durata concediului de odihnă.
Al.3. Acordarea se face pe bază de cerere, aprobată de directorul de general, cu obligaţia salariatului de a prezenta documente legale care să ateste situaţia de elev sau student.

Art. 97.
La cererea salariatului şi cu acordul directorului de resort, pentru rezolvarea unor probleme personale deosebite, se poate acorda concediu fără plată până la 30 zile calendaristice/an, cu aprobarea Directorului General.

Art. 98.
Al.1. Salariaţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă din cauză de boală, îmbolnăviri profesionale, accidente de muncă, sunt consideraţi în concediu medical, cu condiţia de a prezenta certificat medical, precizând natura bolii şi durata de concediu medical. În aceste cazuri, salariaţii vor anunţa obligatoriu, în cel mult 48 ore unitatea despre situaţia lor la Policlinica OLTCHIM,. Neanunţarea în acest termen atrage după sine aplicarea sancţiunilor RI şi neplata certificatului medical pentru cele 5 zile ce se plătesc de unitate.
Al.2. Vizarea certificatului medical la Policlinica OLTCHIM se face de către medic în prezenţa persoanei în cauză, exceptând cazurile prevăzute de lege: internare, leuzie, aparat gipsat, carantină, plecat în străinătate pentru tratament.
Al.3. Salariaţii care au acumulat în cursul anului calendaristic cel puţin 30 zile concediu medical, vor fi supuşi analizei comisiei medicale la nivel de societate.

Art. 99.
Salariatele gravide au dreptul, atât în perioada prenatală, cât şi în cea postnatală la un concediu de maternitate, conform prevederilor legale. Cele două perioade de concedii pot fi acordate cumulat după naştere la cererea salariatei. După această perioadă, la cererea salariatei, se acordă concediul pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la vârsta de un an sau 2 ani, în funcţie de opţiunea salariatului/salariatei sau în cazul copilului cu handicap până la vârsta de 3 ani conform OUG 111/2010.
Beneficiază de aceleaşi drepturi şi una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist care poate beneficia de aceste drepturi numai pentru copiii săi, precum şi persoana care a fost numită tutore, în condițiile OUG 111/2010.

CAPITOLUL VI - UNELE MĂSURI DE PROTECŢIE SOCIALĂ ŞI ACORDAREA DE FACILITĂŢI SALARIAŢILOR

Art. 100.
Al.1. De comun acord conducerea S.C. OLTCHIM S.A. şi Sindicatul Dreptate si Adevar contractează bilete de odihnă şi tratament pentru salariaţi prin agenţiile de turism sau direct la furnizorii de servicii.
Al.2. Din valoarea biletelor de odihnă şi tratament pentru familist (soţ, soţie) de 14 zile calendaristice S.C. OLTCHIM achită în limita fondului pentru acţiuni sociale, constituit conform prevederilor legale sumele aferente:
a. 50% pentru biletele de odihnă,
b. 50% pentru biletele de tratament altele decât cele acordate conform art. 103 din CCM Oltchim,
dar nu mai mult de 3.000 lei.
Al.3. Biletele de odihnă şi tratament se distribuie de Sindicatul Dreptate si Adevar în baza cererilor salariaţilor S.C. OLTCHIM S.A. şi a criteriilor stabilite de comun acord de conducerea S.C. OLTCHIM S.A. şi Sindicatul Dreptate si Adevar.
Al.4. S.C. OLTCHIM S.A. suportă costul integral al călătoriei pe calea ferată clasa a II-a sau transport auto în comun pentru salariatul beneficiar al biletului de odihnă sau tratament, iar pentru membrii de familie (soţ/soţie) 50% din costul transportului.
Al.5. Dacă deplasarea se face cu autoturismul proprietate personală S.C. OLTCHIM S.A. va suporta contravaloarea a 7,5 l/100 km benzină sau 6 l/100 km motorină.
Al.6. Decontarea cheltuielilor de transport efectuate cu unul din mijloacele de transport: auto, cale ferată sau cu autoturism proprietate personală se face pe baza documentelor fiscale justificative şi numai pentru transportul efectuat pe teritoriul României, aferent distanţei celei mai scurte dus/întors pentru staţiunea trecută în biletul de odihnă şi tratament.
Art. 101.
Societatea se obligă să suporte o dată pe an, c/valoarea biletelor acordate salariaţilor trimişi în staţiune pentru tratarea unor boli profesionale, traumatisme provocate de accidente de muncă şi alte cazuri deosebite de boli cronice şi acute, inclusiv costul transportului CFR, clasa a-II-a sau acolo unde este posibil, pentru transportul auto în comun. Acordarea acestei facilităţi se va face cu avizul comisiei medicale.

Art. 102.
Salariaţii care se pensionează pentru limită de vârstă sau pensionare la cerere, primesc o indemnizaţie egală cu 3 salarii de bază + sporul de vechime avut la data pensionării.

Art. 103.
Al.1. Dacă salariatul se pensionează medical sau se află în incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau în legătură cu munca, din motive neimputabile lui, ori a contactării unor boli profesionale, patronatul va plăti până la pensionare la limită de vârstă, o compensaţie egală cu diferenţa dintre salariul de bază avut la data ivirii incapacităţii şi pensia primită sau indemnizaţia de concediu medical. Această diferenţă se va recalcula la fiecare negociere sau indexare a salariilor.
Al.2. Acordarea compensaţiei prevăzută la aliniatul precedent nu înlătură şi nici nu înlocuieşte dreptul legal la despăgubiri al salariatului în cauză, în condiţiile prevăzute de lege.
Al.3. În cazul când salariatul se află în incapacitate de muncă survenită ca urmare a unui accident de muncă sau în legătură cu munca, ori a contactării unor boli profesionale, Patronatul se obligă să contribuie financiar şi să facă toate demersurile necesare procurării de medicamente prescrise de medic şi greu procurabile.
Al.4. Evidenţa salariaţilor aflaţi în situaţia prevederilor de la al.1 se ţine de Serviciul Resurse Umane.
Al.5. În cazul decesului salariatului în accident de muncă sau ca urmare a bolii profesionale, familia va benefia de un ajutor în sumă netă de 30.000 lei.