Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

Quoted post


Musafir

#25701 Piperea: "Oltchim a repornit secţia de oxoalcooli" BURSA 02.09.2014

2014-09-01 22:45

 

 

Combinatul chimic Oltchim, aflat în insolvenţă de aproximativ un an şi jumătate, a repornit secţia de oxoalcooli, ne-a declarat, ieri, avocatul Gheorghe Piperea, unul dintre administratorii judiciari ai societăţii. Repornirea secţiei are loc după ce aceasta a stat închisă trei ani, ne-a precizat domnia sa.
     Până acum, combinatul a primit un împrumut de 1,5 milioane de euro de la RCS&RDS, iar administratorii săi au în diverse etape de perfectare împrumuturi de peste 15 milioane de euro, potrivit domnului Piperea.
     Aceste împrumuturi au fost avizate recent de creditori, grosul sumei (15 milioane euro) urmând să vină de la investitorii chinezi interesaţi de Oltchim.
     În urma acordării creditului de către RCS&RDS, Oltchim a perfectat o asociere în participaţiune cu firma de telecomunicaţii, conform declaraţiilor recente ale domnului Piperea. Astfel, RCS&RDS ar urma să-şi recupereze banii din încasările Oltchim, conform avocatului.
     De asemenea, Alro şi Bulrom, care sunt clienţii societăţii, au acceptat să plătească în avans pentru produsele achiziţionate în perioada următoare.
     Licitaţia pentru vânzarea Oltchim va fi reluată pe 15 decembrie, iar ofertele investitorilor sunt aşteptate până pe 12 decembrie. Operaţiunea a fost amânată de patru ori până acum. De Oltchim sunt interesate companiile chineze Baota Petrochemical Group & Junlun Petroleum, omul de afaceri Ştefan Vuza, dar, mai nou, şi proprietarul Uzinelor Sodice Govora (USG) - Ciech Chemical, potrivit declaraţiilor recente ale lui Bogdan Stănescu, administratorul special al societăţii vâlcene.
     Premierul Victor Ponta se află în aceste zile în China, însoţit de o delegaţie guvernamentală din care mai fac parte miniştrii Liviu Dragnea, Daniel Constantin, Ioan Rus şi Constantin Niţă, la invitaţia prim-ministrului Consiliului de Stat al R.P.Chineze, Li Keqiang.
     În cadrul convorbirilor cu oficialităţile chineze, vor fi abordate relaţiile bilaterale România-China, cu accent pe stadiul implementării proiectelor convenite cu ocazia convorbirilor avute la Bucureşti, în special a celor din domeniile energiei, infrastructurii, agriculturii, educaţiei, culturii etc.
     Pe agenda de discuţii figurează şi aspecte legate de consolidarea relaţiei UE-China şi acţiunile viitoare în cadrul formatului de cooperare Europa Centrală şi Est - China, în implementarea celor convenite la Summit-ul de la Bucureşti din 2013.
     În marja vizitei, premierul român va lua parte la o reuniune economică cu participarea reprezentanţilor principalelor companii şi bănci chineze care derulează afaceri sau doresc să investească în România. 

http://www.bursa.ro/

Raspunsuri

La anul si La multi ani! Oltchim si Arpechim INCHIS.

#31563 SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA LA SC. OLTCHIM SA.

2014-12-28 14:54:14

 SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA LA  SC. OLTCHIM SA.

PLECATI LA PUSCARIE HOTII OLTCHIMULUI, DNA SA INTRE PESTE VOI: