Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

Quoted post


Musafir

#25468 Administratorii judiciari, acuzati de devalizarea Oltchim

2014-08-22 20:39

Principala sarcină a administratorului judiciar în cadrul unei proceduri de insolvenţă este să maximizeze averea debitorului şi face acest lucru prin creşterea veniturilor, respectiv reducerea costurilor. Deocamdată creşterea veniturilor depinde de nişte condiţionalităţi, de obţinerea finanţării capitalului de lucru, dar costurile au fost reduse substanţial şi putem spune că până la sfârşitul lunii vom ajunge pe zero.

Dacă vorbim de insolvenţă, această procedură are nişte termene pe care nu le putem încălca. Pe data de 19 iunie, preconizăm că se vor soluţiona contestaţiile la tabelul preliminar, depus săptămâna trecută.

După ce se vor soluţiona aceste contestaţii vom avea un tabel definitiv, după care urmează un termen de 30 de zile în care trebuie să depunem planul de reorganizare, fie noi, fie debitorul prin administratorul special. Soluţia e ca acest plan de reorganizare să fie cosemnat de noi şi de administratorul special, care e reprezentantul acţionarului majoritar.

Conform ZF.ro

Legea 85/2006 http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege_procedura_insolventei.php

Al. 20. reorganizarea judiciara este procedura ce se aplica debitorului, persoana juridica, in vederea achitarii datoriilor acestuia, conform programului de plata a creantelor. Procedura de reorganizare presupune intocmirea, aprobarea, implementarea si respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate sa prevada, impreuna sau separat:
a) restructurarea operationala si/sau financiara a debitorului;
b) restructurarea corporativa prin modificarea structurii de capital social;

c) restrangerea activitatii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului;

http://www.voceavalcii.ro/2014060721862/EXCLUSIV-Gata-cu-OLTCHIM-Combinatul-se-vinde-la-fier-vechi-FOTO.html

Daune interese = despăgubire bănească pentru repararea unui prejudiciu.

[ DISPONIBILIZATII NU SI-AU PRIMIT BANII ]

 Contactat telefonic, Niculae Bălan, reprezentantul BDO Business Restructuring SPRL, a declarat pentru Curierul Naţional că astăzi va avea loc Adunarea creditorilor. "Luni va avea loc Adunarea Creditorilor. Pentru a putea elabora planul de reorganizare al Oltchim va trebui mai întâi să selectăm investitorul care să cumpere SPV-urile şi Rafinăria. În planul de reorganizare vor fi menţionate sumele care trebuie distribuite creditorilor, inclusiv salariile compensatorii ale salariaţilor disponibilizaţi, salariaţii fiind consideraţi salariaţi privilegiaţi", a declarat administratorul judiciar.  [Anul 19. Luni, 12 Mai 2014]

Societatea nu a înregistrat provizioane pentru datoriile faţă de angajaţi

Societatea care a realizat auditul la SC Oltchim SA mai menţionează că nu se poate cuantifica impactul unor eventuale ajustări ale valorilor juste aferente activelor imobilizate la data de 31 decembrie 2013 şi nu se poate exprima o opinie cu privire la valorile raportate de către SC Oltchim SA la 31 decembrie 2013 şi asupra impactului acestora în situaţia consolidată a poziţiei financiare la 31 decembrie 2013 şi în situaţia consolidată a rezultatului global, la aceeaşi dată. „Datorită riscului ca SC Oltchim SA să nu îşi mai continue activitatea, există indicii că valoarea netă a activelor raportate de către SC Oltchim SA este mai mare decât valoarea recuperabilă estimată şi, în acest caz, valoarea activelor ar trebui redusă la valoarea recuperabilă respectivă. Societatea a realizat o analiză a valorii de lichidare a activelor imobilizate la data de 30 aprilie 2013, ca urmare a raportului de reevaluare. Nu am fost în măsură să estimăm impactul unor eventuale ajustări asupra poziţiei financiare consolidate la 31 decembrie 2013 şi a performanţei financiare consolidate a SC Oltchim SA, la aceeaşi dată. Societatea a avut în anul 2013 în medie 2.744 de salariaţi şi nu a înregistrat provizioane la data bilanţului privind datoriile SC Oltchim SA faţă de angajaţii săi la data pensionării acestora, conform Contractului Colectiv de Muncă aflat în vigoare. Ordinul nr. 1286/2012 cere ca un astfel de provizion să fie calculat de un specialist în calcule actuariale. Societatea nu a efectuat un calcul actuarial cu privire la aceste provizioane, drept urmare nu am fost în măsură să estimăm impactul unor eventuale ajustări asupra poziţiei financiare la capitolul de «Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli» şi, în situaţia consolidată a rezultatului global, la «Cheltuieli cu provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli», la data de 31 decembrie 2013. Având în vedere semnificaţia aspectelor descrise în paragrafele de mai sus, nu am putut obţine probe de audit suficiente şi adecvate pentru a oferi o bază pentru o opinie de audit. În acest sens, nu exprimăm nici o opinie cu privire la situaţiile financiare consolidate la 31 decembrie 2013, întocmite în conformitate cu standardele internaţionale de raportare financiară, adoptate de Uniunea Europeană. Atragem atenţia asupra notei 32 a acestor situaţii financiare consolidate, care specifică faptul că SC Oltchim SA trebuie să realizeze investiţii în valoare de 101 milioane de euro până la data de 31 decembrie 2014, din care aproximativ 67 de milioane de euro pentru conversia instalaţiei de electroliză cu mercur, pentru a se conforma legislaţiei privind protecţia mediului. Realizarea acestor investiţii este dependentă de sursele de finanţare pe care le va putea contracta SC Oltchim SA. Situaţiile financiare consolidate nu includ ajustări care ar putea rezulta din această incertitudine. În acest sens, noi nu exprimăm o rezervă. Auditul nostru a fost efectuat pentru a putea raporta acţionarilor SC Oltchim SA acele aspecte pe care trebuie să le raportăm într-un raport de audit financiar, şi nu în alte scopuri. În măsura permisă de lege, nu acceptăm şi nu ne asumăm responsabilitatea decât faţă de societate şi de acţionarii acestuia, în ansamblu, pentru auditul nostru, pentru acest raport.”, se mai precizează în raportul de audit. Firma PKF Finconta SRL este membră a PKF International Limited, o reţea de firme independente din punct de vedere legal, şi nu acceptă nici o responsabilitate sau răspundere pentru acţiunile sau inacţiunile din partea oricărei firme membre individuale sau a unui grup de firme.

Daune interese = despăgubire bănească pentru repararea unui prejudiciu.

[ DISPONIBILIZATII NU SI-AU PRIMIT BANII ]

Pentru adeverinta aceasta s-a platit timbru  ca fiecare dintre disponibilizati sa se informeze si sa afle ca sunt impozitati, la fel si pilonul II pensii private li se opreste pentru informare o suma.

Disponibilizatilor, NU li s-a adus nimic scris oficial de la Oltchim ce s-a intamplat cu creanta salariilor compensatorii. ACUM ESTE TARDIV SA MAI FACA ASA CEVA, TREBUIE SA-I ACHITE URGENT LA ZI.

LA TRIBUNALUL RAMNICU VALCEA, NU EXISTA NICIUN TABEL FINAL DE PLATI CREDITORI OLTCHIM APROBAT SI AFISAT  LA AVIZIER,  SEMNAT SI APROBAT DE JUDECATORUL-SINDIC DE PLATA CREDITORI OLTCHIM2014-08-22.

 

ALTE FIRME CARE SUNT IN INSOLVENTA  DESCHISA LA JUDECATORIA DIN TERITORIUL UNDE-SI DESFASOARA ACTIVITATEA SOCIETATILE, AU TABELUL FINAL DE CREANTE PUBLIC LA TRIBUNAL AFISAT IN AVIZIER APROBAT DE JUDECATORII-SINDICI CARE LE JUDECA CAUZA SI AU DESCHISA INSOLVENTA.

 

18 iunie 2014.Prezent astăzi la Tribunalul Vâlcea pentru a reprezenta combinatul Oltchim în mai multe procese cu creditorii, avocatul Gheorghe Piperea a declarat că nu poate garanta că societatea se va privatiza la finele acestui an. Potrivit lui Piperea, până la sfârşitul lunii august 2014 va fi întocmit planul de reorganizare a combinatului.Citeste mai mult: adev.ro/n7db94
 

Raspunsuri


Musafir

#25469 Re: Administratorii judiciari, acuzati de devalizarea Oltchim

2014-08-23 06:41:31

#25468: - Administratorii judiciari, acuzati de devalizarea Oltchim 

 În ceea ce priveşte al treilea palier, noi pregătim în momentul de faţă nu doar schiţa planului de organizare. Nu orice visător poate să facă un plan de reorganizare la Oltchim. Există doar trei persoane care pot face acest lucru: administratorul special (Bogdan Stă­nescu), adică acţionarul majoritar, administra­torul judiciar şi orice creditor care are minim 20% din creanţe. În această postură sunt AVAS şi Electrica. ZF.ro, 19 apr 2013.

 

Contactat telefonic, Niculae Bălan, reprezentantul BDO Business Restructuring SPRL, a declarat pentru Curierul Naţional că astăzi va avea loc Adunarea creditorilor. "Luni va avea loc Adunarea Creditorilor. Pentru a putea elabora planul de reorganizare al Oltchim va trebui mai întâi să selectăm investitorul care să cumpere SPV-urile şi Rafinăria. În planul de reorganizare vor fi menţionate sumele care trebuie distribuite creditorilor, inclusiv salariile compensatorii ale salariaţilor disponibilizaţi, salariaţii fiind consideraţi salariaţi privilegiaţi", a declarat administratorul judiciar.  [Anul 19. Luni, 12 Mai 2014]

http://www.curierulnational.ro/Eveniment/2014-05-12/Pierderile+Oltchim+sunt+duble+fata+de+vanzari

 

P.S. Nu si-au facut temele si au restante plus intarzieri si abateri grave de la lege coroborate cu multe minciuni. 23.08.2014