Prin vocea preşedintelui, ing. Dorel Glomnicu, Sindicatul Cărbunelui Berbeşti apreciază constatările raportului întocmit de comisia de control trimisă la exploatarea minieră de ministrul delegat pentru Energie. Totuşi, sindicaliştii consideră că majoritatea măsurilor recomandate pot fi îndeplinite de UMC Berbeşti numai în cadrul Complexului Energetic Oltenia, singura entitate economică în bugetul căreia se regăsesc sumele necesare finanţării unor operaţiuni foarte costisitoare.

Raportul este considerat realist

Sindicatul Cărbunelui Berbeşti a analizat Raportul cu privire la situaţia carierelor de lignit din cadrul Unităţii Miniere de Cariere Berbeşti şi apreciază prin acest material interesul de care se bucură această exploatare minieră de lignit oferit de Ministerul Economiei. “Într-adevăr, aşa cum este prezentată în material, foarte realist şi cu maximum de profesionalism, situaţia celor trei cariere Panga, Berbeşti şi Alunu depinde de interesul economic al zonei Oltenia şi în special al Complexului Energetic Oltenia, societate care patronează activitatea economică a acestor cariere.
După cum reiese din raport, cauzele care au condus la scăderea indicatorilor de performanţă a acestor cariere sunt atât de natură geologică (înclinarea stratului de cărbune de 9-10 grade), meteorologică (ploi abundente ce au determinat alunecări de teren), de natură financiară (lipsa de lichidităţi şi blocajul financiar determinat de neîncasarea contravalorii cărbunelui livrat la CET Govora), dar şi de natură administrativă, cum ar fi nerespectarea tehnologiilor de lucru, alegerea soluţiilor de moment în scopul exploatării cărbunelui la preţuri de cost cât mai mici”, se arată în comunicatul de presă primit pe adresa redacţiei. În continuare, reprezentanţii Sindicatului Cărbunelui Berbeşti, dar şi celelalte sindicate din zonă, susţin că toţi salariaţii UMC sunt dispuşi să depună eforturile pentru redresarea tehnologică, menţinerea şi chiar dezvoltarea activităţii de minerit din zonă.

Recomandările pot fi puse în practică numai de către CEO

“Desigur, toţi ne-am bucurat când am produs cărbune ieftin, fără cheltuieli de dezvoltare, fără retehnologizare şi cu excavaţii reduse de steril, însă acum, este nevoie de un efort al tuturor participanţilor la procesul de producţie pentru redresarea situaţiei. Deşi în raport se arată foarte clar atât cauzele cât şi recomandările pentru cele trei cariere, o analiză pe ultimii ani ar arăta o creştere a productivităţii în detrimentul cheltuielilor cu reviziile şi reparaţiile.(...) Se intenţionează externalizarea acestor cariere şi înfiinţarea Complexului Energetic Vâlcea. Referitor la acest subiect, Sindicatul Cărbunelui Berbeşti propune reabilitarea mai întâi a acestor cariere, aducerea lor la nivelul de competitivitate economică al anilor 2005-2012 şi apoi externalizarea acestora. Raportul prezintă spre final recomandări general valabile pentru cele trei cariere, recomandări care sunt foarte apreciate de salariaţii noştri şi care pot fi puse în practică de către Complexul Energetic Oltenia având în vedere ponderea relativ mică a acestei subunităţi, aproximativ 5% din CEO. Programul propus de minister cuprinde şapte puncte şi toate au caracter bine definit ce pot fi puse în aplicare imediat, fără să afecteze producţia de cărbune sau inficatorii fizici ai carierelor, ba dimpotrivă, în perioada imediat următoare după aplicarea acestor măsuri se vor putea culege roadele, cărbune bun, ieftin şi suficient pentru consumul CET Govora pentru următorii 20 de ani”, se mai arată în comunicatul citat.

#24738: - Auditorul independent al OLTCHIM are mari rezerve în privinţa viitorului societăţii

http://gandeste.org/general/habarni%C8%99ti-de-%C8%99coala-noua/43638

 

Habarniști de școală nouă

http://gandeste.org/wp-content/uploads/2014/07/timthumb-300x186.jpg...

Pe timpul lui Ceaușescu era un singur partid, o singura școala politică, o singura direcție. Tot atunci, la conducerea ministerelor, a școlilor, a întreprinderilor, instituțiilor, erau numiți oameni competenți,chiar dacă supravegheați, dublați, triplați de secretarii de partid și securiști, e adevărat mai toți membri de partid, dar competenți. Secretarii de partid se ”alegeau” la început indiferent de studii, doar pe baza dosarului de cadre, dar și asta până s-a inventat școala de partid pe care o absolveau cei aleși, ca să aibă și ei studii așa cum acum se dau examene de bacalaureat pentru toate categoriile de proști, ca să aibă toți tâmpiții diplomă să nu mai întrebe nimeni ”dar de ce alu cutare are diplomă de dottore și eu nu?” Acum fosta Ștefan Gheorghiu se numește SNSPA, nu mai poartă numele înaintașului doar niște inițiale care se vor mai intelectuale, dar scoate tot oameni aleși.

După căderea regimului comunist, toți șefii și directorii, miniștrii, secretarii de partid, profesorii de științe politice, securiștii, au intrat în noile partide, noile structuri, au fost rotiți la conducerea fostelor instituții, au ajutat la devalizarea, demolarea și desființarea lor, numite strategic privatizare, dar ei au rămas la conducere sau în conducere. Foștii secretari de partid,securiști, informatori, delatori, bișnițari, au ajuns investitori, oameni de afaceri, moguli de presă, președinți de stat sau de partide, ”oameni de bine”, oameni de succes. Din patru în patru ani se mușcă, să împing, se faultează, dar după ce trec alegerile apele se liniștesc, conlucrează, coabitează, colaborează, pentru că au aceeași școală. Copii șefilor noștri, devin șefii copiilor noștri. Iliescu nu a plecat, e un monstru sacru al unei epoci care încă ne luminează viitorul, el s-a transformat în Ponta. Băsescu nu a plecat nici el, este încă la putere și speră să mai rămână prin copii crescuți și promovați de el, foști lideri UASCR de succes, sau parașutiști. Se spune că după celebra răsturnare de la 23 August 1944, văzând cine ia locul fostei conduceri, cineva spunea la urechea lui Petru Groza : ”La noi numai curul se schimbă, limbile rămân aceleași” Obiceiul și principiul s-au păstrat și după cealaltă ”mare revoluție”, din 1989, schimbarea a fost de formă, nu de fond pentru că era păcat să se piardă un obicei dus la perfecțiune de-a lungul timpurilor. Repet însă, pe funcții de conducere, acolo unde se cereau eficiență, rezultate concrete, erau totuși numiți oameni nu doar școliți ci și competenți. Întrebare: dacă foștii comuniști și directori, economiști de succes au rămas la butoane și cei care ne conduc acum au aceeași școală, cum de sunt numiți pe funcții de conducere cei mai mari habarniști?

Ce caută domnișoara Petrescu la finanțe, ca ministru în cel mai important minister al țării, dacă atunci când este întrebată o chestiune tehnică, ea se uită speriată la Ponta și dă din umeri declarând că ”vom trimite, vom face”, când ceea ce i se cerea ar fi trebuit să știe pe dinafară? Pe ce criterii sunt numiți miniștrii? E adevărat și pe vremea lui Ceașcă exista câte un Bobu, Dincă, o Lia Ciobanu, dar pe funcțiile cheie măcar, aveam un Ștefan Andrei, un Verdeț, un Mănescu, și ei dedicați partidului, dar își cunoșteau meseria. Se pare că în guvernul Ponta principala calitate a miniștrilor este să nu iasă din cuvântul primului ministru, sau ca să fim tradiționaliști, să posede obiceiul de a pupa fundul divin. Halal guvernare.

Întâlnirea de la Cotroceni dintre Băsescu și Ponta însoțit de o domnișoară care nu deschidea gura fără să se uite la domnul prim, a fost memorabilă,  demnă de operele lui Nenea Iancu. Privirile domnișoarei Petrescu aveau două semnificații: în primul rând de a cere dreptul să vorbească dar și de a spune : ”vedeți, v-am spus eu, trebuia să facem aia sau să venim cu aia”, sau ”șefu, ce facem, ce îi spun acum?”. Trecând peste ironia lui Băsescu, pe care doamna sau domnișoara ministru o merita din plin cu sau fără vina ei ei, pentru că s-a dus la întâlnire nepregătită nici măcar politic, nu numai economic, sau măcar a acceptat să fie pusă în această postură din dorința de a își păstra un post primit cadou, întâlnirea a fost o nouă bătaie de joc la adresa românilor care cu fiecare zi se conving că au în fruntea țării doi circari nu numai lipsiți de respect față de cetățean, ci și impostori și incompetenți. Meciul dintre cei doi mi-a amintit de meciul dintre MRU și Gâdea, în care MRU, fără a fi un tip care să strălucească, dimpotrivă, personal mi-a făcut impresia unui șablonist lipsit total de pregătire și orientare, l-a făcut praf pe Gâdea, culmea, la el acasă, pentru că Gâdea s-a prezentat nepregătit, considerând că e suficient să se uite peste ochelari la MRU și să pună o întrebare, ca acesta să transpire. Săracul Gâdea, lipsit total de imaginație și darul improvizației, a crezut că situația în care se afla MRU și lipsa de popularitate vor fi suficiente ca el marele antenist să triumfe și a venit cu lecția neînvățată. De data asta, Ponta s-a prezentat nepregătit, ba mai mult, și-a acordat un timp foarte puțin acestei activități, fiind presat de ceremonia de la ambasada Franței și a contat pe faptul că discuția va rămâne între ei iar Băsescu nu va avea timp nici să respire. El spera că totul va și ca și până acum, el va minți ceva, Băsescu altceva și va fi meci nul, dar Băsescu, probabil învățat sau avertizat de fratele Mircea, a jucat rolul lui Băsel și a înregistrat discuția punând-o la dispoziția publicului, pentru că prestația delegației guvernului a fost sub orice critică. Moaca lui Ponta când a fost întrebat de MTO nu arăta surpriza sau neînțelegerea termenului, ci surpriza, sunt convins, că el nu luase în calcul acest aspect și efectiv nu știa ce să răspundă. Răspunsul domnului Ponta nu a fost : ”mă scuzați, nu am înțeles la ca vă refereați”, răspunsul lui a fost după o clipă de gândire: ”o să lucrăm la toate”. Domnul Ponta poate să spună ce vrea de engleza lui Băsescu și pe bună dreptate, dar aici nu a fost vorba de engleza lui Băsescu ci de habarnismul lui Ponta.

Este clar că am avut în față un joc politic. Băsescu dacă ar fi vrut să fie lămurit cerea datele înainte de întâlnire și acum doar discuta pe marginea lor. La rândul, lui Ponta dacă voia să lămurească ceva, venea cu toate datele pregătite, dacă le avea, și îi rupea gura lui Băsescu. Nici unul din ei nu a vrut însă să lămurească ceva, amândoi au vrut să îl pună pe celălalt într-o situație jenantă. Doamna Petrescu a fost prinsă la mijloc iar eu dacă aș fi în locul ei mi-aș da demisia, nu pentru ironia lui Băsescu ci pentru situația în care a pus-o Ponta, pentru că este clar, doamna ministru o fi titrată economicește dar a fost zdrobită într-un joc politic în care Ponta a folosit-o ca scut și paratrăznet, nu a pregătit-o nici nu a lăsat-o să aducă argumente, se vedea pe ea crisparea și teama de a nu spune ceva care să îl supere pe domnul Ponta. Ponta a sacrificat-o, ea este singura care a ieșit pe locul doi, singura care nu se poate apăra, căci nu o întreabă nimeni și chiar dacă o întreabă nu poate spune nimic fără să fie demisă, ea este singura care nu poate aduce argumente de nici o natură nu poate contraataca cum fac acum Ponta și Băsescu și toate oalele se sparg în capul ei.

De pierdut nu pierde nici Băsescu, nici Ponta, nici chiar doamna Petrescu, chiar dacă și-a șifonat imaginea destul de urâțel, de pierdut pierde țara asta pusă la dispoziția unor habarniști circari cinici și insensibili. Și ca tabloul să fie complet, apar pe post acum apărători ai unuia sau altuia și aflăm ba că președintele nu avea dreptul să întrebe el despre taxe și impozite pentru că asta e treaba guvernului, sau pentru că mandatul său este pe sfârșite, ba că doamna ministru a fost nu e om politic iar întâlnirea dintre Ponta și Băsescu a fost una politică. Și la ei diferă doar curul. Adevărul este că miniștrii, ca și specialiștii din comisiile parlamentare, când îi întrebi ceva din profesia lor sunt de fapt politicieni, iar când îi întrebi despre proiecte politice sunt auto. Domnul Ponta și-a făcut obiceiul ca atunci când este la ananghie să dea vina pe altcineva, să scoată pe altcineva la înaintare. Așa a făcut și cu privatizarea OLTCHIM și a CFR Marfă, așa a făcut și cu suspendarea lui Băsescu, și cu marțea neagră, el s-a spălat pe mâini, s-a ascuns, a pus pe altul să semneze, să răspundă, să își dea demisia. Incompetența, inconștiența, indiferența, minciuna, trădarea, nu sunt complete dacă nu sunt acompaniate de lașitate. Toate aceste calități sunt moștenite, transmise pe cale orală, din școală de partid în școală de partid. Până și cei care agonisesc o brumă de știință de carte prin școli străine, ai noștri tineri, cum spunea marele Eminescu, vin în țară și odată intrați în cloaca de partid uită tot ce au învățat și se transformă în unelte politice a căror unică competență trebuie să fie obediența.

Sărmană țară, sărman popor, păcat de darurile cu care Dumnezeu v-a înzestrat, praful se așterne peste toate, vânduții – vânzători sunt la putere.

 

 

Autor: Marin Neacsu