Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
Musafir |
#23432 Re: Re: Combinatul Oltchim, la un pas de faliment2014-07-04 05:50#23429: - Re: Combinatul Oltchim, la un pas de faliment "Bogdan Nicolae Codruţ Stănescu, propus de Ministrul Economiei pentru funcţia de administrator special al combinatului chimic Oltchim, lucrează din luna iunie a anului 2010 la BNR, el fiind consilier al viceguvernatorului Bogdan Olteanu."
DACA NICI EL, ATUNCI CINE??? ESTE REPREZENTANTUL LEGAL IN OLTCHIM AL STATULUI ROMAN
" Ce studii are noul administrator special de la Oltchim Stănescu a absolvit în 1999 Universitatea "Petrol şi Gaze" la Facultatea de Tehnologie de Procesare a Petrolului şi Petrochimiei. El a devenit apoi licenţiat în ştiinţe juridice al Universităţii Hyperior din Bucureşti şi a obţinut titlul de doctor în Drept de la Academia "Alexandru Ioan Cuza". Stănescu are câte un master în "Drept Internaţional Public", în "Spaţiul Public European", în "Securitate şi Apărare Naţională"şi în "Medierea confliectelor în Drept"." " " Actualul consilier BNR are specializări în securitate şi apărare naţională, în mediere bancară şi în protocol şi comunicare. Acesta deţine un Certificat European Bancar, un Certificat în Public Leaders, eliberat de Harvard Kennedy School University, şi o diplomă bancară emisă de Institutul Bancar Român. Bogdan Stănescu cunoaşte limbile engleză şi franceză şi are un atestat eliberat de "International Computer School". " |
Raspunsuri
Musafir |
#23437 Re: Re: Re: Combinatul Oltchim, la un pas de faliment2014-07-04 07:30:24#23432: - Re: Re: Combinatul Oltchim, la un pas de faliment TOCMAI DE ASTA IMI E GROAZA CA ARE DIPLOME PENTRU ASEMENA STUDII. CU BANI POTI SA TE FACI DOCTOR CAND VREA MUSCHII TAI IAR DE FACULTATI DIN ASTEA DE DREPT CE SA MAI SPUNEM,FACUTE LA APELUL BOCANCILOR. |
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
2184 Creat: 2024-11-28
Cerem oficial retragerea definitva a licenței de funcționare a postului de televiziune Antene 3 CNN
2082 Creat: 2024-11-27
PEDAGOGII SOLIDARI
832 Creat: 2024-11-23
Lăsați-ne să învățăm! Homeschooling în România
8032 Creat: 2024-10-08
Suplimentare locuri rezidențiat Farmacie și Medicină Dentară 2024
2385 Creat: 2024-11-18
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
17496 Creat: 2023-10-23
Scădere prag minim de promovare a examenului de rezidențiat de la 60% la 59%
176 Creat: 2024-11-21
Majorarea indemnizațiilor de handicap – o necesitate imediată!
2714 Creat: 2024-01-29
Petiție privind atragerea la răspundere în conformitate cu legislația Republicii Moldova a persoanei cu pseudonimul de pe Tiktok ”Ahuevshîi”- în rusă, la moment- ”PERSONALITATEA”
85 Creat: 2024-11-23
Organizarea sesiunii speciale a examenului de rezidentiat in mai 2025
77 Creat: 2024-11-22
Petitia Anti Georgescu
72 Creat: 2024-11-26
Declarare nulitatii acordului cu Ucraina, neutralitate, pace
13264 Creat: 2024-07-22
Închiderea postului Antena 3
58 Creat: 2024-11-28
Interzicem TIK TOK in Romania
287 Creat: 2023-03-17
Recunoașterea pașaportului ca echivalent juridic al cărții de identitate în România
52 Creat: 2024-11-25
Suplimentare locuri Medicina de Familie - Rezidentiat Medicină 2024
54 Creat: 2024-11-21
STOP! Reabilitarea infrastructurii rutiere pe coridorul: cartier Tudor Vladimirescu – cartier 22 Decembrie 1989
95 Creat: 2024-11-19
Refacerea referendumului pentru redefinirea familiei
178 Creat: 2024-11-15
Fluidizarea traficului în zona Baciu-Cluj-Napoca prin introducerea de autobuze școlare
460 Creat: 2024-10-18
Dreptate pentru Diana Iovanovici Șoșoacă
8770 Creat: 2024-10-07