#11201: mircea -

Asa ne-au "crescut"!

Dupa toate furaciunile, incepand cu cele ...originare, dupa toate falsele sperante, dupa toate ...initiativa, munca, prabusirea, dupa toate spaimele, umilintele, sfidarile, ajungi sa-ti fie frica si de umbra ta, la fel de rau, dar muuuuult mai nedrept, ca in regimul "de trista amintire"; nu mai indraznesti nici sa speri, doar ca,...omul, ca omul, speranta ii moare ultima. Tavalugul sinistru al ultimilor multi ani pare sa ne fi netezit si ultimele circumvolutiuni, exacerband confuzia. In cine sa mai crezi, in ce sa mai crezi, incotro sa o mai iei? In lumea larga? Te asteapta cu bratele ipocrit deschise doar daca esti vreun nou si... tanar Einstein! Altfel? Ca mine si ca altii ca mine: sperand timid si din umbra (trudind din greu, umilit, tot din greu, dar macar...de altii, "ai lor", nu "ai tai"!), cu gandul ca, mai rau nu se poate! Fals: se poate si mai rau, experienta a confirmat, odata in plus, perceptul!  Poate petitia asta sa fie calea care, macar sa sparga o bresa in norul de mizerii in care, unii, altii, ei intre ei, ne-au "infundat" tara si neamul. Nu ca as avea multe sperante strict acolo unde parintii si bunicii au avut Everest-uri de astfel de basme. As fi fericita ca realitatea viitoare sa ma contrazica! Din pacate, in strafundul constiintei, mi-a frica de moarte ca, si la ei, ca si la noi,...ei intre ei, intre ai lor si ai nostri!!!

Daca as fi mai tanara, poate m-as mai lasa ridiculizata nominal odata. Asa, ma multumesc sa mai nadajduiesc. Pentru fiii si nepotii mei. Cinstea nu are nimic de-a face cu  publicarea in eter a identitatii. Regret, pentru mine este prea tarziu pentru veleitati eroice, omorati-ma cu pietre in piata publica!!! As indura insa, bucuroasa, o noua si ultima "umilinta": o bruma de cinste "licuriceasca" in ceea ce priveste cunoasterea realitatilor romanesti, a realitatilor "plebee". Asa, anonima, si cu riscul de a ramane "necinstita", as fi recunoscatoare si etern indatorata initiatorilor proiectului de fata.