S.O.S. familia!

Quoted post

Ovi

#907 Subiect

2013-08-22 19:10

Cele mai rele lucruri in tot acest "razboi" e judecata (si aici ma refer la a judeca persoane, nu la gandire) si generalizarea.

Imaginati-va, doamna Captilin ca poate sunt adolescenti care tocmai isi descopera sexualitatea si pe langa faptul ca e un mare soc pentru ei, sa nu spun si de frica de genul, daca nu o sa ma mai iubeasca parintii, daca nu o sa ma accepte prietenii, cum de mi se poate intampla asta tocmai mie, daca sunt doar 10% asa, de ce am eu ghinionul sa fiu tocmai eu... si lista poate continua. Cunosc toate aceste angoase, fiindca si eu inca ma lupt cu ele, dar de prin februarie, am reusit sa ies dintr-o depresie in care nu de putine ori incercam sa gasesc cea mai putin dureroasa cale de a-mi curma viata, gandindu-ma ca asa se va termina totul cat mai repede. Si atunci nici nu implinisem 18 ani. Acum, am obosit si m-am saturat sa am astfel de ganduri la adresa mea si cu timpul am ajuns sa accept ceea ce sunt, desi si acum sufar cand vad ca eu nu v-oi fi acceptat de lume. Cei care spun ca este o alegere, oare ei chiar cred ca orice om pur si simplu decide sa se simta atras de acelasi sex, doar asa ca "e la moda", sau ca "americanii si capitalismul" sunt de vina? Va puteti da seama, doamna Captilin ce drama se petrece in mintea unui om cand in final trece de la faza "poate ca eu nu sunt atras; poate ca ma uit la ei cu atat interes pentru ca poate vreau si eu sa arat ca ei" la faza urmatoare, aceea in care mintea iti spune verde in fata "uite ce bine ii sta lui cu tricoul ala, uita-te ce ochi incredibili are, uite ce dragut e". Sunt de parere ca e mai mult o tragedie, nu o drama. Imaginati-va cu cata scarba ajunge sa se uite in oglinda un astfel de om, fiindca stie, ca din aceasta cauza el nu va fii fericit, pentru ca nu va putea fi el insusi.

Sincer, nici eu nu sunt prea incantat de ideea Paradei Gay. Eu cred ca se poate face lobby pentru drepturile acestei minoritati si in alt fel. Acea parada, in care marsaluiesc oameni imbracati in culori stridente, vulgari samd, nu reprezinta nici 5% din masa totala de oameni LGBT, care isi traiesc viata ca dumneavoastra, care iubesc si isi doresc sa fie iubiti, care isi aduc si ei aportul la societate prin munca si plata taxelor, se se simt si ei tristi si simt nevoia de o imbratisare si care la sfarsitul zilei de lucru, cand ajung acasa, vor sa isi sarute persoana iubita.

In schimb, cred ca toti care arunca cu pietre nu isi imagineaza un cuplu gay ca fiind doi barbati/doua femei care se trezesc dimineata la 6, trebuie sa mearga la lucru la 8, scapa la 5 si vin obositi acasa. Cred ca majoritatea semnatarilor petitiei dumneavoasra isi imagineaza ca a fi gay inseamna sa faci circ in continuu asemanator paradei gay, sa umbli pe strada dand din fund ca si cum ti-ai rupt soldul, sa gesticulezi in toate felurile, sa vorbesti cu o voce pitigaiata si daca se poate sa faci ci sex in public, imi pare rau sa ii dezamagesc.

Din nou, doresc sa reamintesc oamenilor ca dintre adolescentii care ajung sa se sinucida fac parte din grupul LGBT si sunt cu mult mai multi decat urmatoarea categorie. Acest lucru nu este cauzat de faptul ca "ei s-au descoperit gresala si acum incearca sa se indrepte" sau "fiindca l-au pierdut cu totul pe Dumnezeu". Acest lucru se intampa datorita urii. Pentru ca nu poti sa o numesti altfel decat ura. Aici nu ma refer la dumneavoastra, fiindca poate aveti si dumneavoastra ingrijorarea zilei de maine cu privire la fiica dumneavoastra si astfel sa fi ajuns sa faceti aceasta petitie. Dar va rog sa va uitati pe pagina de facebook a proTV-ului unde prezinta stirea din Rusia in care 5 barbati au atacat o persoana transexuala. Majoritatea celor care au comentat spuneau ca s-ar fi alaturat celor 5 cu placere. Ce ar putea sa creada un adolescent care tocmai acum a descoperit ca face parte din LGBT? In Rusia, legea lui Putin de a interzice "propaganda gay" a dat frau liber organizatilor neofasciste care au inceput sa vaneze homosexuali si ii bat in mijlocul strazii, urineaza pe el, au fost cazuri in care i-au torturat si la unii adolescenti, cu varste intre 15 si 18 ani, au filmat si pozat starea in care erau dupa acea "corectie" si i-au pus sa zica pe camera ca sunt niste "poponari infecti, ca distrug specia umana" samd ca mai apoi casetele sa fie trimise parintilor acestor adolescenti. Dumneavoastra va puteti imagina ce fel de viata mai poate avea acel adolescent? Eu chiar sunt curios cati dintre acestia NU s-au sinucis. Daca s-ar pune in practica o lege ca aceea din Rusia, sa fiti sigura ca Noua Dreapta nu se va lasa invitata de doua ori sa "curete" Romania.

Legat de familie, ce pot spune... Ganditi-va la faptul ca majoritatea homosexualilor nu vor sa mai aiba nicio legatura cu tot ce reprezinta biserica, fiindca toti acei oameni care ii hulesc, care striga moarte, striga sus si tare ca Dumnezeu e cu ei. Familie exista fie ca este doar un concubinaj, fie ca este oficiata la starea civila, fie ca e oficiata de preot sau e un simplu parteneriat, ca acela pe care Cernea il doreste. Atat timp cat ai doi oameni care se iubesc, ai o familie. Aici doresc sa fac o paranteza: Cu siguranta ca aveti dreptate, exista homosexuali pentru care iubire nu inseamna decat sex, sa nu zic de care, dar sa nu credeti ca heterosexualitatea nu isi are si ea obsedatii ei sexuali. Dar din nou, marea majoritate sunt oameni normal care doresc sa aia un prieten/prietena pe care sa-l/s-o iubeasca si acea iubire sa fie reciproca, doresc pe cine aproape, astfel ca sufletele lor sa se completeze, sa simta ca vor face tot ce trebuie pentru acea persoana, vor sacrifica totul pentru ea. Si cand ajungi la un astfel de sentiment, nu e corect ca cineva sa vina si sa spuna ca tot ce vrem noi sa facem este sex. Sa inchei aici cu paranteza si sa ma intorc la familie. Stiti, doamna Captipilin ca un act de parteneriat (sa nu ii spunem casatorie, ca am agitea prea multe spirite) intre doua persoane, acesta este menit sa ii ajute si la asigurarea de sanatate, are mai multa putere decat un testament atunci cand unul din cuplu moare samd (aici nu ma prea bag, fiindca nu cunosc legea). Au existat cazuri de cupluri gay care au trait mai multi ani din viata lor impreuna decat separati si cand unul dintre acestia si-a pierdut viata, familia (adica rudele de sange, mama, tata, sora) au venit si au luat din lucrurile pe care acestia le-au construit impreuna. De ce? Legal au avut tot dreptul, pentru ca ei legal nu formau o "familie".

In concluzie, vreau sa va ganditi cu totii de cel putin 3 ori inainte de a numi homosexualii degenerati, bolnavi, satanisti, anormali. Oricand cineva care se afla si el in situatia mea de anul trecut va va auzi. Pe langa toatea angoasele pe care acesta le are, ce sa creada el cand aude pana si o persoana iubita ca ii striga moartea? Ce va crede un adolescent care, in cautare de informatii care sa il ajute sa se accepte pe el insusi va da de aceasta petitie si va ajunge sa citeasca aceste comentarii, ce va crede el? Ca e un mutant, un monstru. Ca nimeni nu il iubeste. Ca nimeni nu o sa-l iubeasca. Ca pentru acesti oameni, el nu este un om, ci si un experiment esuat al naturii, un degenerat. Si apoi, ziua, saptamana, poate chiar anul urmator, dupa ce mintea lui a intors aceste comentarii, aceste ganduri in toate felurile, oamenii "normali" vor veni acasa si cand v-or porni televizorul, o sa vada "...Baiat/Fata gasit/gasita spanzurat/spanzurata..."

Raspunsuri


Musafir

#908 Re: Subiect

2013-08-22 19:12:51

#907: Ovi - Subiect

iti va sterge comentariul...

Daniel

#910 Re: Subiect

2013-08-22 19:37:17

#907: Ovi - Subiect

De la ce spuneti dvs si pana la a proclama asazise drepturi, si a se face campanie incisiva de acceptare a lor ca fiind normali e cale lunga. Nu spun sa dam cu pietre in ei, nu sa-i condamnam ci sa condamnam comportamentul lor deviant; Nu trebuie linsati dar nici nu trebuie promovat ca fiind normal modul lor de viata. De ce trebuie promovate scarboseniile si mizeria umana ca fiind ceva pur si frumos cum este unirea dintre un sot si o sotie; De ce trebuie sa murdareasca institutia familiei atacand-o in cel mai josnic mod, coborand-o la nivel de relatie animalica, Nu mai numiti ANORMALUL NORMAL si MINCIUNA ADEVAR! pentru ca in final nu veti mai discerne intre ele!


Musafir

#918 Re: Subiect

2013-08-22 21:36:38

#907: Ovi - Subiect

Daca si tu ai fi corect, ai recunoaste urmatorul lucru - dintre cei care au comentat aici pentru a sustine petitia, nu a scris unul ca ar dori moartea, arestarea sau brutalizarea cuiva. Si totusi apare constant  din partea ta si a altora argumentul acesta cu ura, dorirea mortii samd.

Multi dintre cei despre care spui ca te urasc te considera victima unei confuzii, o victima folosita de cine are interesul pentru a induce o mentalitate marxista, distorsionand conceptul de familie si dizolvand astfel comunitatile. Acest lucru nu e facut de catre homosexualii din acele comunitati, uneori nici macar cu acceptul lor, ci printr-o campanie care pretinde a le reprezenta interesele. Ai sa observi - dar nu ai sa recunosti - ca nu oamenii cu aceasta orientare sunt considerati un pericol social (in afara de cei care promoveaza alte ... moduri de viata; exemplele abunda), ci lobby-ul in sine, pentru ca are cu totul alte scopuri decat esti facut sa crezi. Cand vad atatita care au imbratisat minciunile lui Alfred Kinsey ca filosofie de viata, si stiu ca sunt minciuni, cunoscandu-le detaliat istoria, nu imi poti cere sa sprijin o perspectiva bazata pe (sau influentata de ) ele. Vei spune ca perspectiva ta se bazeaza strict pe experienta personala, dar tu te-ai nascut tabula rasa, ca noi toti, ai fost format de mediul in care ai trait. Acest mediu, in ultimii 20 si ceva  de ani, a absorbit respectivele idei si le-a propagat prin mijloacele de comunicare in masa; destui am crescut cu ele si ne-am trezit abia la maturitate, intelegand rostul lor. Si tu iti interpretezi impulsurile in functie de ideile acumulate.

Oricat incerci sa vezi lucrurile in alb si negru pentru a le simplifica (crezand ca unii te sustin complet si toti ceilalti te urasc), exista si o cale de mijloc. Lasand la o parte impactul asupra societatii, problemele sunt unele naturale, biologice - un medic iti poate spune ce riscuri implica actele fizice (nefiresti) intre persoane de acelasi sex, care e speranta medie de viata a persoanelor homosexuale, ce s-a observat de-a lungul deceniilor cu privire la stilul lor de viata samd. Stil de viata care difera enorm de la om la om, evident; nu difera insa consecintele actelor fizice,  prin care natura trimite un mesaj foarte clar.

Iarasi, daca ai fi corect, ai recunoaste ca interzicerea propagandei LGBT in Rusia nu a legalizat in niciun fel actele violente comise impotriva unei persoane. Acestea au fost si au ramas ilegale, pe cand tu spui ca legea a dat frau liber organizatiilor neo-fasciste. Cei care comit asemenea fapte sunt anti-sociali, sadici, sociopati etc; opozitia lor nu e una gandita, ci pur si simplu cauta victime. Solutia este prinderea si izolarea/ consilierea lor, pentru ca sunt pericole publice, nu impunerea homosexualitatii ca ceva firesc. Ei nu reprezinta majoritatea in nicio comunitate - sper ca vezi asta; sunt un fenomen nedorit. Niciun om sanatos la cap nu vrea sa vada acte de violenta animalica impotriva cuiva  (exceptie fac poate criminalii in serie, violatorii de copii etc), nu vrea ca pe strada lui, in orasul lui, in tara lui sau altundeva sa se intample asemenea lucruri. Ori ca tu si altii sa sugerati ca toti oamenii care nu sunt de acord cu normalizarea homosexualitatii (in tari ca a noastra constituie majoritatea cetatenilor) sunt sociopati, neo-nazisti, posibili infractori etc mi se pare complet deplasat.

 

 

 




Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...