Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

Quoted post

S. MAX

#4991 Asa sa fie? Daca da ... jos palaria!

2013-07-18 18:51

Culise: Angajații Oltchim, ai Uzinelor Sodice Govora și ai Societății Naționale a Sării pregătesc un protest colectiv!
Scris de: Oana Pall

Mii de angajați ai combinatului chimic vâlcean, Oltchim SA, ai Societății Naționale a Sării - Sucursala Exploatarea Minieră Vâlcea și ai Uzinelor Sodice Govora pregătesc un protest de amploare, față de modul în care au fost tratați de autorități și de administratorii judiciari ai Oltchim, potrivit unor surse din proximitatea Guvernului.
Sindicatele poartă discuții cu privire la modul în care se va desfășura această mișcare populară, însă aceștia par deciși în privința protestului, întrucât informația a ajuns deja la București.
Angajații Oltchim sunt supărați pe măsurile luate de administratorul judiciar Gheorghe Piperea și pe faptul că încă există salarii restante și nu li se oferă o siguranță în legătură cu primirea unui venit lunar constant. Cei care s-au decis să se înscrie pe listele de disponibilizare colectivă susțin că nu au fost informați până să ia această decizie când vor primi salariile restante și pe cele colective.
Aceleași surse ne-au precizat că polonezii de la PCC bat în retragere, însă nici cei de la Uzinele Sodice Govora - unde acționar majoritar este grupul Ciech Chemical - nu mai respectă în totalitate plata salariilor la termen.
După protestele din toamnă de pe platforma chimică vâlceană și din fața Guvernului, angajații de la Oltchim se pare că discută acum cu salariații de la Uzinele Sodice Govora și cei de la Societatea Națională a Sării - Sucursala Exploatarea Minieră pentru a planifica un protest la care să participe mii de oameni. Încă nu se știe dacă această mișcare colectivă va ajunge până în Capitală, însă, cel puțin la nivel de județ, lucrurile par bătute în cuie.

Preluare articol din Ziua News
http://www.ziuanews.ro/stiri/angajatii-oltchim-ai-uzinelor-sodice-govora-si-ai-societatii-nationale-a-sarii-pregatesc-un-protest-colectiv-98997

Raspunsuri

revolutia

#5011 Re: Asa sa fie? Daca da ... jos palaria!

2013-07-19 17:50:43