Petitie impotriva petitiei de modificare barem EN 2012 rom.
MAN |
/ #477 Re: Re: Re: atacare in contencios administrativ a deciziei ministrului2012-06-28 21:42#473: - Re: Re: atacare in contencios administrativ a deciziei ministrului Stimate Domn/Stimata Doamna, Fiind persoana care a propus atacarea in justitie, constient fiind de greutatea morala a unui astfel de demers, care ii pune pe pozitii contrare pe parinti, tin sa va raspund la aparentul sprijin pe care il oferiti ministrului: Fondul discutiei, la care se refera punctul de vedere al Academiei, discutabil el insusi, si pe care s-a fundamentat decizia de modificare a baremului, nu scuza mijloacele, intr-o societate de drept, si nu scuza incompetenta Ministerului. Reactia acestuia a fost tardiva si contradictorie, relevand nerespectarea obligatiilor legale ale acestei autoritati: - reactia, cererea de informare si solutia trebuiau sa vina in timp util, inainte de inceperea corectarii sau, chiar daca tardiv, eventual provocand doar o intarziere a corectarii pana la modificarea baremului initial; - odata trecuta aceasta etapa a evaluarii, fiind format cu intarziere un punct de vedere al Ministerului, acesta a fost impins sa nu mai poata respecta legea. Metodologia impune evaluarea cu respectarea baremului in vigoare, acest lucru a fost facut de catre comisiile de evaluare, metodologia nu este modificata pana in acest moment (cel putin nu prin ordin al ministrului, asa cum este legal, care are nevoie de publicare in MOf pentru a intra in vigoare, o alta intarziere inacceptabila deja) astfel incat ministrul e nevoit sa nu mai emita un ordin ci sa rezolve situatia printr-o nota interna nelegala. Copilul meu, care a ales subiectiva, respectand programa si nivelul de invatare al acestei clase, va intelege aceasta argumentatie. Va fi el de acord cu procedura urmata de minister si cu posibilele consecinte asupra viitorului sau? Va avea el incredere dupa asa ceva in sistemul nostru de invatamant? Eu am ales sa aman actiunea in instanta dupa repartizare. Daca dreptul copilului meu la acces in institutia de invatamant pe care o doreste va fi afectat, voi ataca in instanta aceasta decizie a ministrului. E singurul compromis pe care il pot face cu tabara opusa a parintilor. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
11983 Creat: 2025-04-16
Stop abuzurilor din partea autorităților locale!!!
1171 Creat: 2025-04-12
GRATIERE 2025
15516 Creat: 2025-02-03
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
352 Creat: 2025-04-16
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
321 Creat: 2025-04-15
Solicitare de remediere urgentă a disfuncționalităților din cadrul Consulatului României la Copenhaga
292 Creat: 2025-04-16
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
473 Creat: 2025-04-09
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
602 Creat: 2025-03-28
NU pentru 3 schimburi in Scoala 195
108 Creat: 2025-04-17
#FacemFilmAcasă
1266 Creat: 2025-02-25
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6859 Creat: 2025-02-13
Extinderea Transport_public, s.Dumbrava
89 Creat: 2025-04-15
Petiție pentru lărgirea și omologarea pârtiei Mioarele 9 – Domeniul Schiabil Transalpina
82 Creat: 2025-04-16
2 zile libere plătite lunar femeilor aflate la ciclu
79 Creat: 2025-04-17
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
1000 Creat: 2020-11-28
Petiție împotriva cardului național de identitate cu cip
144 Creat: 2025-04-06
Contestarea deciziei anulării listelor cu bursie din semestul doi, anul universitar 2024-2025 în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza
784 Creat: 2025-04-08
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
18575 Creat: 2023-10-23
Vrem PARC, nu parcare! Salvăm Parcul Central Nicolae Titulescu din Brașov
1892 Creat: 2025-03-20
Petiție pentru Anularea Autonomiei Găgăuziei și Consolidarea Unității Naționale
927 Creat: 2025-03-30