Dreptate pentru Tatiana Baumann!
Johny Ro |
/ #142016-10-17 19:59-au încercat să mă agațe și pe mine,la fel ca și pe Tatiana, nu au reușit deoarece în 23 de ani de meserie îi miroseam pe,,gabori'' de la distanță și nu am ,, pus botul la vrajeala lor'' ca să folosesc un limbaj potrivit nivelului lor intelectual, au reușit totuși să mă elimine din sistem cu ajutorul unor complici (şefi de ai noștri) culmea tot din regionala Brașov de unde erau și polițiștii care au prins-o pe,,marea infractoare '' Tatiana, pentru refuz de efectuare de gestiune la un tren în care conform aceluiași organ de control nu au existat călători frauduloşi. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Nu depreciați limba și literatura română! Nu descalificați materna!
968 Creat: 2025-02-25
Încadrarea în condiții speciale de muncă
286 Creat: 2025-02-20
O a doua sansa: GRATIERE 2025
8132 Creat: 2025-02-03
Medicii veterinari sustin adoptarea OUG pentru modificarea art.37 din Legea 160/1998 in forma avizata de Comisia Europeana
1309 Creat: 2025-02-24
MAI MULTE SĂLI DE CLASĂ PENTRU COPIII DIN CRISTIAN
157 Creat: 2025-02-26
Petitie Tarifare Locuri de parcare Municipiul Bacau
28 Creat: 2025-02-28
Memoriu profesori suplinitori calificați
207 Creat: 2025-02-25
#FacemFilmAcasă
330 Creat: 2025-02-25
Nicușor Dan candidat susținut de USR
156 Creat: 2025-02-21
Arbitraje corecte pentru Petrolul Ploiești.
1635 Creat: 2025-02-16
Reuniune muzicală Lala Band
13 Creat: 2025-02-28
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
2226 Creat: 2024-11-27
3 ore de Limba și literatura română în Trunchiul Comun
713 Creat: 2025-02-08
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
29782 Creat: 2024-11-28
Calin Georgescu Presedinte
1935 Creat: 2024-12-06
ÎNCETAREA ACTIVITĂȚII PARTIDELOR POLITICE COMPROMISE ȘI RADIEREA LOR DIN REGISTRUL PARTIDELOR
23 Creat: 2025-02-25
Susține Educația Teatrală și disciplina ARTE în licee!🎭
1444 Creat: 2025-02-04
Lăsați-ne să învățăm! Homeschooling în România
8179 Creat: 2024-10-08
TURUL 2 IL VREM INAPOI
97 Creat: 2025-02-24
Înființare specializare Nutriție si Dietetica in cadrul UMF Carol Davila Bucuresti
184 Creat: 2024-02-17