Referendum limitare privilegii parlamentari


Musafir

/ #38

2016-09-06 09:28

Marian Pătrașcu (Râmnicu Vâlcea): 

Deoarece în Parlamentul României acced foarte multe persoane inculte și agramate - pe astfel de persoane le mandatăm să facă legi?, este o mare prostie! - propun ca înscrirea în cursa electorală pentru alegerile parlamentare să se facă numai în următoarele condiții:
2. Aspirantul la candidatură să fie absolvent de studii superioare, cu examen de diplomă sau masterat promovate cu media de minim 9; să fie excluse din start de a participa la alegerile parlamentare presoanele care au absolvit facultăți particulare;
2. Aspirantul la candidatură să prezinte la înscriere un certificat care să ateste starea sa de sănătate fizică și, în special, psihică, iar examinările de specialitate în aceste domenii să fie realizate de comisii medicale formate din specialiști recunoscuți în domeniul lor de activitate; aceste comisii de examinare să fie organizate numai în centre universitare cu arondarea corespunzătoare a potențialior candidați din județele limitrofe județului unde funcționează comisia medicală; potențialii candidați să se prezinte în fața acestor comisii cu un istoric medical obținut de la medicul de familie, iar examinarea lor să includă și analize medicale efectuate în laboartoare anume desemnate acestui scop pe lângă comisiile de examinare respective.
3. Eliminarea oricăror privilegii salariale sau de pensionare pentru parlamentari, pensia acestora urmând a fi calculată la fel ca a oricărui contribuabil la fondul de pensii și doar ținând seama de nivelul contribuției și durata ei.
4. Excluderea oricăror privilegii salariale și de pensionare pentru unele categorii actuale (parlamentari, magistrați, bugetari ultraprivilegiați la salarizare etc.), inclusiv a salariilor uriașe și supraevaluate în raport cu calitatea și cantitatea muncii depuse; de exemplu; în justiție, deși salariile (și pensiile) sunt extraordinar de mari, chiar NESIMȚIT DE MARI în raport cu alte categorii de salariați, ÎN ROMÂNIA DREPTATEA CONTINUĂ SĂ FIE O MARFĂ VÂNDUTĂ LA LICITAȚIE: O ARE CINE DĂ MAI MULT!
5. Asigurarea legislativă a răspunderii pecuniare și penale pentru erorile și greșelile comise ÎN EXERCITAREA ORICĂREI PROFESII SAU FUNCȚII; argument: astăzi justiția și medicina pot nenoroci pentru totdeauna un om sau o familie, iar cel care face acest lucru din incompetență sau din rea voință (am cunoscut procurori și judecători care se considerau Dumnezei, pur și simplu, și care au acționat tot timpul după principiul "fac ce vrea mușchiu' meu!").