Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
BREAKING NEWS OLTCHIM: |
/ #41453 Chinezii de la Junlun se vor intalni cu conducerea Oltchim, dar privatizarea la inceputul lui 20162015-07-13 05:49Chinezii de la Junlun se vor intalni cu conducerea Oltchim, dar privatizarea la inceputul lui 2016 Potrivit unor precizări recente ale administratorului judiciar al societăţii Oltchim SA Râmnicu Vâlcea, Gheorghe Piperea, reprezentanţii unei companii chineze de petrochimie se vor întâlni săptămâna aceasta cu întreaga conducere a întreprinderii, fiind interesaţi să cumpere societatea de stat, dar şi să exploateze în România ţiţei, din care rezultă materiile prime necesare funcţionării combinatului chimic vâlcean. SC Oltchim SA, aflat de doi ani în insolvenţă, va încheia anul 2015 pe profit, iar compania de stat ar putea fi vândută, cel mai probabil, la începutul anului viitor. „Compania din China are interesul să exploateze nişte rezerve de petrol inedite ca problemă. După ce se exploatează o resursă convenţională, cu o sondă de petrol, 65% din rezerva totală de petrol rămâne acolo, neexploatată, întrucât este prea vâscoasă pentru a putea fi extrasă. Ei deţin tehnologie care le permite exploatarea Dacă vine cu un preţ bun compania chineză, Oltchim se vinde imediat |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Petiție pentru salvarea sportului din Bacău
686 Creat: 2025-03-12
GRATIERE 2025
11248 Creat: 2025-02-03
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
8708 Creat: 2025-03-05
Demiterea Elenei Valerica Lasconi din funcția de primar al municipiului Câmpulung
72 Creat: 2025-03-12
Solicitam demisia presedintelui AJM Iasi
69 Creat: 2025-03-13
Educație Nutrițională în școli
1125 Creat: 2024-03-14
Dorim Aquapark in Noua cu zona descoperita si piscina acoperita, cu zona de terase, terenuri de sport pentru adolescenti si parcare.
473 Creat: 2024-06-28
Parlamentul să înlăture DICTATURA CCR!
33 Creat: 2025-03-12
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
30222 Creat: 2024-11-28
Alegeri libere
25639 Creat: 2024-12-06
Plângere penală împotriva lui Marcel Ciolacu și a membrilor Guvernului României
1607 Creat: 2025-02-03
Stop manipulării și discursului de ură din partea AUR, SOS, POT.
14 Creat: 2025-03-13
Libertate și flexibilitate: Susținem dreptul de a lucra remote!
14 Creat: 2025-03-12
PETIȚIE PENTRU DESFĂȘURAREA CURSURILOR UNIVERSITARE ÎN FORMAT ONLINE, CONFORM LEGISLAȚIEI
12 Creat: 2025-03-13
Spuneți "DA" podului peste Râul Siret
706 Creat: 2022-06-21
SA LE OFERIM TINERILOR OPORTUNITATEA DE A STUDIA LIMBILE CLASICE!
838 Creat: 2025-03-06
Calin Georgescu Presedinte
2103 Creat: 2024-12-06
Petiție către Consiliul Local al Sectorului 4
4583 Creat: 2024-12-18
Lăsați-ne să învățăm! Homeschooling în România
8290 Creat: 2024-10-08
Sustinerea educatiei muzicale, a corepetitiei si a jazzului instrumental in noile Planuri Cadru liceale
2714 Creat: 2025-03-04