Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

#32035: Societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective SC OLTCHIM SA RM VALCEA - Problemele salariaţilor unei firme aflate în insolvenţă 

Din resursele Fondului de garantare se suportă următoarele categorii de creanţe salariale:

a)       salariile restante;

b)       compensaţiile băneşti restante, datorate de angajatori pentru concediul de odihnă neefectuat de salariaţi, dar numai pentru maximum un an de muncă;

c)       plăţile compensatorii restante, în cuantumul stabilit în contractul colectiv de muncă şi/sau în contractul individual de muncă, în cazul încetării raporturilor de muncă;

d)      compensaţiile restante pe care angajatorii au obligaţia de a le plăti, potrivit contractului colectiv de muncă şi/sau contractului individual de muncă, în cazul accidentelor de muncă sau al bolilor profesionale;

e)       indemnizaţiile restante, pe care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a le plăti pe durata întreruperii temporare a activităţii.

Potrivit legii, din Fondul de garantare nu se suportă contribuţiile sociale datorate de angajatorii în stare de insolvenţă. Suma totală a creanţelor salariale suportate din Fondul de garantare nu poate depăşi cuantumul a trei salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat. În ceea ce priveşte ordinea de priorităţi la plata creanţelor în cazul insolvenţei, primele pe listă sunt taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în cadrul desfăşurării procedurii insolvenţei.

Pe locul secund se află creanţele izvorâte din raportul de muncă. În acest sens, a fost adoptată, pe lângă Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, şi Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului pentru plata creanţelor salariale, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2007. Ele pun în practică prevederile Codului Muncii, potrivit căruia „salariile se plătesc înaintea oricărei alte obligaţii a angajatorilor”.

Legea 85/2006 a îmbunătăţit legislaţia din domeniu, creditorii nu mai trebuie să demonstreze insolvabilitatea debitorului, ci practic această stare se prezumă, debitorul fiind cel care trebuie să probeze că este solvabil şi stabil din punct de vedere economic. Totuşi, spre deosebire de ţările occidentale, în România în continuare o procedură de lichidare poate dura până la cinci ani, spre deosebire de şase luni, cât ar fi normal. Cu toate acestea, timpul necesar încheierii procedurii de faliment ar putea fi redus potrivit noii legislaţii. Se poate opta pentru o procedură simplificată prin care debitorul intră direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, fie după o perioadă de observaţie de maximum 60 de zile.