Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #27908 Zaremba, PCC: "Viitorul Oltchim este mai degrabă tragic" BURSA 22.10.2014

2014-10-22 09:24

APROAPE DE FALIMENT

http://www.bursa.ro/

 Compania PCC, care deţine 32,3% din capitalul social al Oltchim (OLT) încearcă să convingă, din nou, autorităţile române să elaboreze planul de reorganizare a combinatului vâlcean, după ce, la începutul lunii, acţionarii OLT i-au respins această propunere.
       "PCC SE a depus o solicitare pentru convocarea unei noi adunări generale a acţionarilor, având ca punct pe agendă elaborarea de către administratorul special al companiei (n.r. Bogdan Stănescu) - persoană desemnată de către statul român - a planului de reorganizare, astfel încât acest plan să facă obiectul unei viitoare aprobări în cadrul unei viitoare adunări generale a acţionarilor şi să devină planul societăţii debitoare însăşi (planul de reorganizare al Oltchim)", ne-a declarat Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC în România, în cadrul unui interviu.
       Domnia sa ne-a vorbit despre situaţia "Oltchim", considerând că viitorul societăţii este unul tragic, combinatul fiind aproape de faliment.

 
     Reporter: Aţi cerut ca statul să elaboreze planul de reorganizare a "Oltchim", însă propunerea a fost respinsă. Ce ştiţi despre planul elaborat de administratorul judiciar, care nu a fost încă publicat?
     Wojciech Zaremba: Din perspectiva de afaceri, planul de reorganizare al administratorului judiciar (n.r. consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL) - atât cât cunoaştem despre acest plan - este cu totul nerealist, premisa pe care el a fost elaborat fiind reprezentată mai degrabă de dorinţele fără temei ale administratorului judiciar, decât de situaţia reală a companiei.
     Intenţia PCC SE nu este aceea de a critica fără fond planul administratorului judiciar, dar argumentele critice susţinute de PCC SE sunt sprijinite substanţial de faptul că, până în prezent, niciun investitor nu a depus vreo ofertă la niciuna dintre cele trei etape pentru selectarea unui investitor stabilite pe parcursul reorganizării Oltchim SA.
     Mai concret, există anumite aspecte cu privire la acest plan ce fac implementarea sa aproape imposibilă. Unul dintre aceste aspecte se referă la ideea centrală a planului, şi anume transferul activelor de la Oltchim SA către Oltchim SPV. Acest transfer ar trebui să dureze, în opinia administratorului judiciar, aproximativ nouă luni, însă această perioadă poate fi mult mai lungă. În al doilea rând, activele nu sunt transferate împreună cu licenţele şi permisele aferente lor. Prin urmare, odată activele transferate, noi aprobări / autorizaţii / licenţe / permise trebuie obţinute de noul SPV care să permită funcţionarea acestor active conform legii. Nu există niciun indiciu cu privire la durata reală în care toate aceste permise ar putea fi obţinute, şi nici cu privire la fondurile reale ce ar fi necesare în acest sens. De fapt, planul de reorganizare elaborat de către administratorul judiciar - atât cât se cunoaşte din acesta - pune orice investitor într-o situaţie de incertitudine în ceea ce priveşte durata, costurile, activele de transferat, însă, pe de altă parte, plasează asupra investitorului respectiv o presiune extrem de mare, cum ar fi garanţia de 10 milioane de euro care, în contextul actual, este foarte posibil să fie pierdută integral.
     În opinia noastră, ceea ce s-a întâmplat până acum indică în mod clar faptul că administratorul judiciar nu are nicio soluţie pozitivă pentru Oltchim SA. Atunci când este întrebat despre planul de reorganizare, administratorul judiciar continuă să susţină că acesta este gata, însă nu poate fi încă prezentat deoarece nu ne aflăm încă în "etapa procedurală" de a-l prezenta, adică tabelul definitiv al creditorilor nu a fost încă finalizat. Cu toate acestea, când este întrebat cu privire la motivele pentru care tabelul definitiv al creditorilor nu a fost încă finalizat, administratorul judiciar afirmă că există încă litigii ce nu au putut fi încă soluţionate.
     Această situaţie ridică suspiciuni. Nu putem crede că reprezentanţii administratorului judiciar sunt avocaţi atât de slabi încât sunt incapabili să soluţioneze cele câteva litigii minore iniţiate de cei câţiva creditori, pentru a putea finaliza tabelul definitiv de creanţe în timp util. Aceasta pare mai degrabă o încercare a administratorului judiciar de a amâna soluţionarea litigiilor, astfel încât tabelul definitiv de creanţe să nu fie finalizat, astfel încât administratorul judiciar să nu fie obligat să prezinte planul de reorganizare în termen de o lună.
     Trebuie să mai luăm în considerare şi faptul că, în toată această perioadă - în care prezentarea planului de reorganizare este în mod continuu amânată, în timp ce societatea se apropie tot mai mult de faliment - administratorul judiciar este îndreptăţit în continuare la onorariul său, astfel: un onorariu fix de 40 de mii de euro pe lună (exclusiv TVA), datorat de la deschiderea procedurii de insolvenţă şi până la finalizarea acesteia, precum şi un onorariu procentual de 4% (exclusiv TVA) aplicat sumelor distribuite creditorilor în cazul confirmării planului de reorganizare, precum şi sumelor obţinute din valorificarea activelor societăţii, precum şi obţinute din recuperarea creanţelor litigioase.
     Un exemplu al atitudinii total indiferente a administratorului judiciar faţă de Oltchim s-a putut observa în cadrul ultimei adunări generale a acţionarilor a societăţii, când un reprezentant al Rominsolv SPRL i-a informat pe acţionari că, potrivit legii, societatea poate ieşi din procedura insolvenţei în două modalităţi: fie prin reorganizarea sa, fie prin faliment. Poate că pentru administratorul judiciar "viitorul" Oltchim SA, fie reorganizat, fie în faliment, este irelevant, având în vedere faptul că administratorul judiciar îşi va primi onorariul indiferent de procedura urmată.
     În consecinţă, situaţia dezastruoasă a Oltchim - continua acumulare de pierderi, deteriorarea instalaţiilor, obligaţiile de mediu, problemele avute cu angajaţii actuali şi cu cei disponibilizaţi, toate acestea nu reprezintă o problemă reală pentru administratorul judiciar şi nu sunt în detrimentul acestuia - având în vedere faptul că aceştia continuă să-şi primească onorariul indiferent de rezultatul procedurii de insolvenţă - aşa cum sunt în detrimentul acţionarilor Oltchim SA şi societăţii însăşi.
    

continuare...