Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #20858

2014-05-16 09:50

SECTIUNEA a 3-a



Deschiderea procedurii si efectele acesteia



§ 1. Cererile introductive

Art. 65. - (1) Procedura va incepe pe baza unei cereri introduse la tribunal de catre debitor sau de catre creditori, precum si de orice alte persoane sau institutii prevazute expres de lege

(2) Autoritatea de Supraveghere Financiara introduce cerere impotriva entitatilor reglementate si supravegheate de aceasta care, potrivit datelor de care dispune, indeplinesc criteriile prevazute de dispozitiile legale speciale pentru initierea procedurii prevazute de prezenta ordonanta de urgenta.

Art. 66. - (1) Debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei ordonante de urgenta, in termen de maximum 30 de zile de la aparitia starii de insolventa

(2) Daca la data expirarii termenului prevazut la alin. (1) debitorul este angrenat, cu buna-credinta, in negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor sale, acesta are obligatia de a adresa tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei ordonante de urgenta, in termen de 5 zile de la esuarea negocierilor

(3) Daca in cursul negocierilor derulate in cadrul unei proceduri de mandat ad-hoc sau de concordat preventiv debitorul ajunge in stare de insolventa, dar exista indicii serioase ca rezultatele negocierilor ar putea fi valorificate in termen scurt prin incheierea unui acord extrajudiciar, debitorul, de buna-credinta, trebuie sa introduca cererea de deschidere a procedurii in conditiile si termenul prevazute la alin. (2). In caz contrar, debitorul trebuie sa introduca cererea de deschidere a procedurii insolventei in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa

(4) Debitorul in cazul caruia aparitia starii de insolventa este iminenta va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentului titlu

(5) Cererile persoanelor juridice vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta, fara a fi necesara o hotarare a asociatilor/actionarilor. In cazul in care prin cererea debitorului se solicita aplicarea procedurii simplificate, se va depune si hotararea adunarii generale a asociatilor/actionarilor in acest sens

(6) La inregistrarea cererii, serviciul de registratura va efectua verificari, din oficiu, cu privire la existenta pe rol a unor alte cereri de deschidere a procedurii formulate anterior de creditori. In cazul in care sunt inregistrate cereri formulate de creditori, se solutioneaza cererea debitorului in procedura necontencioasa, prin aceeasi incheiere judecatorul dispunand conexarea cererilor creditorilor, care in cazul deschiderii procedurii devin declaratii de creanta, iar daca se respinge cererea debitorului, se solutioneaza potrivit art. 72 si urmatoarele

(7) Daca, ulterior inregistrarii cererii debitorului, dar inainte de solutionarea acesteia, sunt formulate cereri de deschidere a procedurii de catre creditori, acestea se vor inregistra direct la cererea formulata de debitor. In acest scop, serviciul de registratura va efectua verificari, din oficiu, la data inregistrarii cererilor si va inregistra cererile la dosarul ce are ca obiect cererea formulata de debitor. In aceasta situatie, se va proceda la solutionarea in procedura necontencioasa a cererii debitorului. In cazul admiterii acesteia, cererile creditorilor se vor califica drept declaratii de creanta, iar in cazul respingerii sale, se vor solutiona cererile creditorilor, potrivit art. 72 si urmatoarele

(8) In cazul deschiderii procedurii insolventei, creantele ce fac obiectul cererilor de deschidere a procedurii care devin declaratii de creanta pot fi actualizate cu accesorii calculate pana la data deschiderii procedurii, in termenul legal stabilit pentru declararea creantelor, potrivit prevederilor art. 102

(9) Introducerea prematura, cu rea-credinta, de catre debitor a unei cereri de deschidere a procedurii atrage raspunderea patrimoniala a debitorului persoana fizica sau juridica, pentru prejudiciile pricinuite

(10) Cererea debitorului se va judeca de urgenta, in termen de 10 zile, in camera de consiliu, fara citarea partilor. Prin exceptie de la prevederile art. 200 din Codul de procedura civila, judecatorul-sindic va stabili termenul de judecata in camera de consiliu, in termen de 10 zile de la depunere, chiar daca cererea nu indeplineste toate cerintele legale si nu sunt depuse toate documentele. In cazul in care la data depunerii cererii debitorului se gasesc inregistrate pe rol cereri ale creditorilor, se va proceda potrivit prevederilor art. 70 alin. (5)

(11) Dupa depunerea cererii de deschidere a procedurii, in cazuri urgente, care ar pune in pericol activele debitorului, judecatorul-sindic poate dispune de urgenta, in camera de consiliu si fara citarea partilor, suspendarea provizorie a oricaror proceduri de executare silita a bunurilor debitorului pana la pronuntarea hotararii cu privire la respectiva cerere.

Art. 67. - (1) Cererea debitorului trebuie sa fie insotita de urmatoarele acte:

a) ultima situatie financiara anuala, certificata de catre administrator si cenzor/auditor, balanta de verificare pentru luna precedenta datei inregistrarii cererii de deschidere a procedurii;

b) lista completa a tuturor bunurilor debitorului, incluzand toate conturile si bancile prin care debitorul isi ruleaza fondurile; pentru bunurile grevate se vor mentiona datele din registrele de publicitate;

c) lista numelor si a adreselor creditorilor, oricum ar fi creantele acestora: certe sau sub conditie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, aratandu-se suma, cauza si drepturile de preferinta;

d) lista cuprinzand platile si transferurile patrimoniale efectuate de debitor in cele 120 de zile anterioare inregistrarii cererii introductive;

e) contul de profit si pierdere pe anul anterior depunerii cererii;

f) lista membrilor grupului de interes economic sau, dupa caz, a asociatilor cu raspundere nelimitata, pentru societatile in nume colectiv si cele in comandita;

g) o declaratie prin care debitorul isi arata intentia de intrare in procedura simplificata sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activitatii ori prin lichidarea, in tot sau in parte, a averii, in vederea stingerii datoriilor sale;

h) o descriere sumara a modalitatilor pe care le are in vedere pentru reorganizarea activitatii;

i) o declaratie pe propria raspundere, autentificata la notar ori certificata de un avocat, sau un certificat de la registrul societatilor agricole ori, dupa caz, oficiul registrului comertului sau alte registre in a carui raza teritoriala se afla sediul profesional/sediul social, din care sa rezulte daca a mai fost supus procedurii de reorganizare judiciara prevazute de prezenta ordonanta de urgenta intr-un interval de 5 ani anterior formularii cererii introductive;

j) o declaratie pe propria raspundere, autentificata de notar ori certificata de avocat, din care sa rezulte ca el sau administratorii, directorii si/sau asociatii nu au fost condamnati definitiv pentru savarsirea unei infractiuni intentionate contra patrimoniului, de coruptie si de serviciu, de fals, precum si pentru infractiunile prevazute de Legea nr. 22/1969, cu modificarile ulterioare, Legea nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 78/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 656/2002, republicata, Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 241/2005, cu modificarile ulterioare, si infractiunile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, in ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii;

k) un certificat de admitere la tranzactionare pe o piata reglementata a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise;

l) o declaratie prin care debitorul arata daca este membru al unui grup de societati, cu precizarea acestora

(2) Documentele prevazute la alin. (1) vor fi depuse odata cu cererea de deschidere a procedurii, sub sanctiunea respingerii acesteia.

Art. 68. - (1) In cazul unei cereri introduse de o societate in nume colectiv sau in comandita, acea cerere nu va fi considerata ca fiind facuta si de asociatii cu raspundere nelimitata ori, in conditiile art. 70, si impotriva lor

(2) O cerere introdusa de un asociat cu raspundere nelimitata ori impotriva acestuia pentru datoriile sale va fi fara efecte juridice cu privire la societatea in nume colectiv sau in comandita din care face parte

(3) Prevederile alin. (1) si (2) se aplica, in mod corespunzator, in privinta cererilor introduse de grupurile de interes economic sau de membrii acestora.

Art. 69. - Nu pot formula o cerere de reorganizare judiciara debitorii, persoane juridice, care in ultimii 5 ani, precedenti hotararii de deschidere a procedurii, au mai fost supusi unei proceduri de reorganizare judiciara.

Art. 70. - (1) Orice creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii prevazute de prezentul titlu poate introduce o cerere de deschidere a procedurii impotriva unui debitor prezumat in insolventa, in care va preciza:

a) cuantumul si temeiul creantei;

b) existenta unui drept de preferinta, constituit de catre debitor sau instituit potrivit legii;

c) existenta unor masuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului;

d) declaratia privind eventuala intentie de a participa la reorganizarea debitorului, caz in care va trebui sa precizeze, cel putin la nivel de principiu, modalitatea in care intelege sa participe la reorganizare

(2) Creditorul va anexa documentele justificative ale creantei si ale actelor de constituire ale cauzelor de preferinta

(3) Daca intre momentul inregistrarii cererii de catre un creditor si cel al judecarii acestei cereri sunt formulate cereri de catre alti creditori impotriva aceluiasi debitor, tribunalul, prin serviciul de registratura, va verifica, din oficiu, la data inregistrarii, existenta dosarului pe rol si va inregistra cererea la dosarul existent. Judecatorul-sindic va stabili indeplinirea conditiilor referitoare la cuantumul minim al creantelor, in raport cu valoarea insumata a creantelor tuturor creditorilor care au formulat cereri si cu respectarea valorii-prag prevazute de prezentul titlu, si va comunica cererile debitorului

(4) Creditorii vor putea inregistra cererea de deschidere a procedurii direct in dosarul ce are ca obiect cererea debitorului sau, daca nu exista, in dosarul al carui obiect il are cererea altui creditor care are stabilit un termen mai scurt

(5) Creditorul care are inregistrata o cerere de deschidere a procedurii, in cazuri urgente, pana la data judecarii cererii, poate solicita judecatorului-sindic pronuntarea unei ordonante presedintiale prin care sa dispuna masuri vremelnice, in scopul suspendarii operatiunilor de instrainare a unor bunuri sau drepturi patrimoniale importante din averea debitorului, sub sanctiunea nulitatii, precum si masuri de conservare a acestor bunuri

(6) Judecata cererii prevazute la alin. (5) se va face de urgenta, in camera de consiliu, fara citarea creditorului care a formulat cererea si nici a debitorului. Masura va fi incuviintata vremelnic, pana la data solutionarii cererii de deschidere a procedurii sau, in cazuri justificate, pana la un alt moment ori eveniment ulterior deschiderii procedurii. Creditorul poate fi obligat la plata unei cautiuni de pana la 10% din valoarea creantei pretinse, care va putea fi folosita de debitor pentru acoperirea daunelor produse in cazul respingerii cererii de deschidere a procedurii.

§ 2. Deschiderea procedurii si efectele deschiderii procedurii

Art. 71. - (1) Daca cererea debitorului corespunde conditiilor prevazute la art. 66, judecatorul-sindic va pronunta o incheiere de deschidere a procedurii generale, iar daca prin declaratia facuta potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) lit. g) debitorul isi arata intentia de a intra in procedura simplificata ori se incadreaza in una dintre categoriile prevazute la art. 38 alin. (2), judecatorul va pronunta o incheiere de deschidere a procedurii simplificate. Minuta incheierii privind deschiderea procedurii insolventei se comunica, de indata, administratorului judiciar provizoriu numit de catre judecatorul-sindic

(2) Prin incheierea de deschidere a procedurii, judecatorul-sindic va dispune administratorului judiciar/lichidatorului judiciar sa efectueze notificarile prevazute la art. 100. In cazul in care, in termen de 10 zile de la primirea notificarii, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecatorul-sindic va tine, in termen de 5 zile, o sedinta la care vor fi citati administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, debitorul si creditorii care se opun deschiderii procedurii, in urma careia va solutiona deodata, printr-o sentinta, toate opozitiile. Admitand opozitia, judecatorul-sindic va revoca incheierea de deschidere a procedurii. Deschiderea ulterioara a procedurii, la cererea debitorului sau a creditorilor, nu va putea modifica data aparitiei starii de insolventa.

Art. 72. - (1) In cazul cererii de deschidere a procedurii insolventei formulate de creditor, la cererea debitorului, formulata in termenul prevazut la alin. (3), judecatorul-sindic poate dispune in sarcina creditorului consemnarea, la o banca, a unei cautiuni de 10% din valoarea creantei, dar nu mai mult de 40.000 lei. Cautiunea va fi consemnata in termen de 5 zile de la comunicarea masurii, sub sanctiunea respingerii cererii de deschidere a procedurii

(2) In termen de 48 de ore de la inregistrarea cererii creditorului, instanta o va comunica debitorului

(3) In termen de 10 zile de la primirea cererii, debitorul trebuie fie sa conteste, fie sa recunoasca existenta starii de insolventa. In cadrul judecarii contestatiei, va putea fi administrata doar proba cu inscrisuri

(4) Daca judecatorul-sindic stabileste ca debitorul nu este in stare de insolventa, respinge cererea creditorului, care va fi considerata ca lipsita de orice efect chiar de la inregistrarea ei. In acest caz, cautiunea va fi folosita pentru a acoperi pagubele suferite de debitor, pentru introducerea cu rea-credinta a unei astfel de cereri, conform dispozitiei judecatorului-sindic

(5) In cazul achitarii creantei creditorului care a solicitat deschiderea procedurii, inainte de ramanerea in pronuntare asupra cererii de deschidere a procedurii, judecatorul-sindic va constata ramanerea fara obiect a cererii, cautiunea depusa fiind restituita in mod corespunzator

(6) Daca debitorul nu plateste creanta creditorului pana la ramanerea in pronuntare asupra cererii de deschidere a procedurii, iar judecatorul-sindic stabileste ca debitorul este in stare de insolventa, va admite cererea de deschidere a procedurii formulate de acesta si va deschide fie procedura generala a insolventei, fie procedura simplificata, dupa caz. In acest caz, cautiunea va fi restituita creditorului

(7) Prin sentinta de deschidere a procedurii, judecatorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar, dupa caz, sa efectueze notificarile prevazute la art. 100.

Art. 73. - Prin sentinta de deschidere a procedurii generale, judecatorul-sindic va desemna un administrator judiciar provizoriu, iar in cazul deschiderii procedurii simplificate va desemna un lichidator judiciar provizoriu. Desemnarea se va face potrivit prevederilor art. 45 alin. (1) lit. d) coroborate cu cele ale art. 57 alin. (1).

Art. 74. - In termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitorul este obligat sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile prevazute la art. 67 alin. (1).

Art. 75. - (1) De la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creantelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai in cadrul procedurii insolventei, prin depunerea cererilor de admitere a creantelor. Repunerea pe rol a acestora este posibila doar in cazul desfiintarii hotararii de deschidere a procedurii, a revocarii incheierii de deschidere a procedurii sau in cazul inchiderii procedurii in conditiile art. 178

(2) Nu sunt supuse prevederilor alin. (1) caile de atac promovate de debitor impotriva actiunilor unui/unor creditor (i) si nici actiunile din procesele penale indreptate impotriva debitorului

(3) Nu sunt supuse suspendarii prevazute la alin. (1) actiunile judiciare pentru determinarea existentei si/sau cuantumului unor creante asupra debitorului, nascute dupa data deschiderii procedurii. Acestea vor fi solutionate de judecatorul-sindic

(4) Nu sunt supuse suspendarii executarile silite avand ca obiect creante nascute dupa data deschiderii procedurii insolventei. Daca debitorul nu efectueaza plata creantei nascute dupa data deschiderii procedurii in termen de 90 de zile de la scadenta, creditorul este indreptatit la pornirea executarii silite, in conditiile legii

(5) Nu sunt supuse suspendarii de drept de la data deschiderii procedurii actiunile indreptate impotriva codebitorilor si/sau tertilor garanti

(6) Sumele de bani existente in contul debitorului la data deschiderii procedurii si asupra carora este constituita o ipoteca mobiliara, precum si garantiile in numerar (cash colateral) vor fi distribuite la simpla cerere a creditorului de catre administratorul judiciar/lichidatorul judiciar creditorului titular al ipotecii mobiliare, pentru acoperirea creantelor exigibile ale acestuia, in termen de 5 zile de la cererea creditorului. In cazul sumelor aferente unui cont escrow, in caz de opozitie, acestea vor fi transferate in contul prevazut la art. 39 dupa verificarea, de catre judecatorul-sindic, a indeplinirii conditiilor de fond ale contractului

(7) Ipoteca mobiliara asupra instrumentelor financiare se executa, la cererea creditorului ipotecar, de catre administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, iar sumele astfel obtinute vor fi distribuite creditorului titular al ipotecii. Valorificarea se va face conform regulilor existente pe piata unde instrumentele financiare sunt tranzactionate, dupa obtinerea acordului prealabil al creditorului titular al ipotecii. Nu sunt supuse suspendarii procedurile de executare a ipotecilor mobiliare asupra instrumentelor financiare, in cazul procedurilor de executare in curs, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar preluand procedura din stadiul in care se afla

(8) Pentru asigurarea resurselor in vederea continuarii activitatii curente a debitorului in perioada de observatie, sumele de bani care fac obiectul garantiilor prevazute la acest articol vor putea fi folosite de catre administratorul judiciar cu acordul creditorului titular al garantiei. Prevederile art. 87 alin. (3) devin in acest caz aplicabile.

Art. 76. - In vederea aplicarii prevederilor art. 75, prin hotararea de deschidere a procedurii judecatorul-sindic va dispune comunicarea acesteia catre instantele judecatoresti in a caror jurisdictie se afla sediul debitorului declarat la registrul corespunzator si tuturor bancilor unde debitorul are deschise conturi.

Art. 77. - (1) Orice furnizor de servicii - electricitate, gaze naturale, apa, servicii telefonice sau altele asemenea - nu are dreptul, in perioada de observatie si in perioada de reorganizare, sa schimbe, sa refuze ori sa intrerupa temporar un astfel de serviciu catre debitor sau averea acestuia, in cazul in care acesta are calitatea de consumator captiv, potrivit legii

(2) Nerespectarea obligatiilor contractuale de furnizare a utilitatilor, in caz de mentinere a contractului in conditiile prezentei ordonante de urgenta, atrage raspunderea pentru acoperirea prejudiciilor aduse averii debitorului si aplicarea unei amenzi judiciare de 10.000-30.000 lei pentru fiecare incalcare a obligatiilor. Lipsa remedierii incalcarii obligatiilor sau neexecutarea obligatiei de reluare a furnizarii utilitatilor in termen de maximum 10 zile calendaristice de la notificarea primita de la administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar constituie in sine o noua incalcare si se va sanctiona cu o noua amenda

(3) Debitorul aflat in procedura insolventei nu poate fi impiedicat sa participe la licitatii publice pentru motivul deschiderii procedurii. Cu toate acestea, organizatorul licitatiei poate solicita indeplinirea anumitor conditii de capacitate financiara, in vederea asigurarii furnizarii bunului/indeplinirii serviciului ce urmeaza a fi contractat.

Art. 78. - (1) Creditorul titular al unei creante ce beneficiaza de o cauza de preferinta poate solicita judecatorului-sindic ridicarea suspendarii prevazute la art. 75 alin. (1) cu privire la creanta sa si valorificarea imediata, in cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzatoare a dispozitiilor art. 154-158 si cu conditia achitarii din pret a cheltuielilor prevazute la art. 159 alin. (1) pct. 1, a bunului asupra caruia poarta cauza de preferinta, in una dintre urmatoarele situatii:

A. atunci cand valoarea obiectului garantiei, determinata de un evaluator conform standardelor internationale de evaluare, este pe deplin acoperita de valoarea totala a creantelor si a partilor de creante garantate cu acel obiect:

a) obiectul garantiei nu prezinta o importanta determinanta pentru reusita planului de reorganizare propus;

b) obiectul garantiei face parte dintr-un ansamblu functional, iar prin desprinderea si vanzarea lui separata, valoarea bunurilor ramase nu se diminueaza;

B. atunci cand nu exista o protectie corespunzatoare a creantei garantate in raport cu obiectul garantiei, din cauza:

a) diminuarii valorii obiectului garantiei sau existentei unui pericol real ca aceasta sa sufere o diminuare apreciabila;

b) diminuarii valorii partii garantate dintr-o creanta cu rang inferior, ca urmare a acumularii dobanzilor, majorarilor si penalitatilor de orice fel la o creanta garantata cu rang superior;

c) lipsei unei asigurari a obiectului garantiei impotriva riscului pieirii sau deteriorarii

(2) In cazurile prevazute la alin. (1) lit. B, judecatorul-sindic va putea respinge cererea de ridicare a suspendarii formulate de creditor, daca administratorul judiciar/debitorul propune in schimb adoptarea uneia sau mai multor masuri menite sa ofere protectie corespunzatoare creantei garantate a creditorului, precum:

a) efectuarea de plati periodice in favoarea creditorului pentru acoperirea diminuarii valorii obiectului garantiei ori a valorii partii garantate dintr-o creanta cu rang inferior;

b) efectuarea de plati periodice in favoarea creditorului pentru satisfacerea dobanzilor, majorarilor si penalitatilor de orice fel si, respectiv, pentru reducerea capitalului creantei sub cota de diminuare a valorii obiectului garantiei ori a valorii partii garantate dintr-o creanta cu rang inferior;

c) novatia obligatiei de garantie prin constituirea unei garantii suplimentare, reale sau personale ori prin substituirea obiectului garantiei cu un alt obiect

(3) Intr-o cerere de ridicare a suspendarii, creditorul trebuie sa faca dovada faptului prevazut la alin. (1) lit. A. pct. b), ramanandu-i debitorului/administratorului judiciar sau altei parti interesate sarcina producerii dovezii contrare si, respectiv, a celorlalte elemente

(4) Valoarea bunului asupra caruia poarta cauza de preferinta se va stabili printr-o evaluare efectuata de catre un evaluator desemnat potrivit prevederilor art. 61.

Art. 79. - Deschiderea procedurii suspenda orice termene de prescriptie a actiunilor prevazute la art. 75 alin. (1).

Art. 80. - (1) Nicio dobanda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala, numita generic accesorii, nu va putea fi adaugata creantelor nascute anterior datei deschiderii procedurii, cu exceptia situatiilor prevazute la art. 103

(2) In cazul in care se confirma un plan de reorganizare, dobanzile, majorarile ori penalitatile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligatiile nascute ulterior datei deschiderii procedurii generale se achita in conformitate cu actele din care rezulta si cu prevederile programului de plati. In cazul in care planul esueaza, acestea se datoreaza pana la data deschiderii procedurii falimentului.

Art. 81. - (1) Ca urmare a deschiderii procedurii si pana la data confirmarii planului de reorganizare, actiunile societatilor emitente, in sensul Legii nr. 297/2004 privind piata de capital, cu modificarile si completarile ulterioare, se suspenda de la tranzactionare cu incepere de la data primirii comunicarii de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara

(2) La data primirii de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara a comunicarii privind intrarea in procedura falimentului intervine retragerea valorilor mobiliare de pe piata reglementata pe care acestea se tranzactioneaza

(3) In cazul in care activitatea debitorului se afla sub incidenta prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, ca urmare a deschiderii procedurii si pana la data confirmarii planului de reorganizare se suspenda licenta audiovizionala, in sensul Legii nr. 504/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, cu incepere de la data primirii comunicarii de catre Consiliul National al Audiovizualului. In planul de reorganizare vor fi prevazute conditiile de exercitare a dreptului de a difuza, intr-o zona determinata, un anume serviciu de programe, conditii ce vor fi suspuse aprobarii prealabile a Consiliului National al Audiovizualului.

Art. 82. - (1) Debitorul are obligatia de a pune la dispozitia administratorului judiciar/lichidatorului judiciar toate informatiile si documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea si averea sa, precum si lista cuprinzand platile efectuate in ultimele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii si transferurile patrimoniale facute in cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, sub sanctiunea ridicarii dreptului de administrare

(2) Pentru nepunerea la dispozitia administratorului judiciar/lichidatorului judiciar a informatiilor si documentelor de catre persoanele responsabile, judecatorul-sindic va face aplicarea amenzilor prevazute la art. 60 alin. (2) si (4), in mod corespunzator.

Art. 83. - (1) Dupa ramanerea definitiva a hotararii de deschidere a procedurii, toate actele si corespondenta emise de debitor, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar vor cuprinde, in mod obligatoriu si cu caractere vizibile, in limbile romana, engleza si franceza, mentiunea „in insolventa”, „in insolvency”, „en procedure collective”

(2) Dupa intrarea in reorganizare judiciara sau faliment, actele si corespondenta vor purta, in conditiile prevazute la alin. (1), mentiunea „in reorganizare judiciara”, „in judicial reorganisation”, „en redressement” sau, dupa caz, „in faliment”, „in bankruptcy”, „en faillite”. Dupa intrarea in procedura simplificata se va face, de asemenea, mentiunea „in faliment”, „in bankruptcy”, „en faillite”

(3) Daca debitorul detine sau administreaza una sau mai multe pagini de internet, organele de conducere ale acestuia sunt obligate sa publice pe paginile de internet proprii, in termen de 24 de ore de la data comunicarii hotararii de deschidere a procedurii, informatiile referitoare la starea societatii, precum si numarul, data si instanta care a pronuntat hotararea

(4) Prejudiciile suferite de tertii de buna-credinta, ca urmare a nerespectarii obligatiilor prevazute la alin. (1)-(3), vor fi reparate in mod exclusiv de persoanele care au incheiat actele ca reprezentanti legali ai debitorului, fara a fi atinsa averea debitorului.

Art. 84. - (1) In afara de cazurile prevazute la art. 87, de cele autorizate de judecatorul-sindic sau avizate de catre administratorul judiciar, toate actele, operatiunile si platile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule de drept

(2) Debitorul si/sau, dupa caz, administratorul judiciar sunt/este obligati/obligat sa intocmeasca si sa pastreze o lista cuprinzand toate incasarile, platile si compensarile efectuate dupa deschiderea procedurii, cu precizarea naturii si valorii acestora si a datelor de identificare a cocontractantilor.

Art. 85. - (1) Deschiderea procedurii ridica debitorului dreptul de administrare - constand in dreptul de a-si conduce activitatea, de a-si administra bunurile din avere si de a dispune de acestea daca acesta nu si-a declarat intentia de reorganizare, in conditiile art. 67 alin. (1) lit. g). Ridicarea dreptului de administrare se dispune si in cazul in care debitorul nu si-a declarat intentia de reorganizare in termenul prevazut la art. 74

(2) Cu exceptia cazurilor prevazute expres de lege, prevederile alin. (1) sunt aplicabile si in legatura cu bunurile pe care debitorul le-ar dobandi ulterior deschiderii procedurii

(3) Judecatorul-sindic va putea ordona ridicarea, in tot sau in parte, a dreptului de administrare al debitorului odata cu desemnarea unui administrator judiciar, indicand totodata si conditiile de exercitare a conducerii activitatii debitorului

(4) Dreptul de administrare al debitorului inceteaza de drept la data la care se dispune deschiderea falimentului

(5) Creditorii, comitetul creditorilor ori administratorul judiciar pot oricand adresa judecatorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, avand ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan rational de activitate

(6) Judecatorul-sindic va examina, in termen de 15 zile, cererea prevazuta la alin. (5), intr-o sedinta la care vor fi citati administratorul judiciar, comitetul creditorilor si administratorul special

(7) De la data intrarii in faliment, debitorul va putea desfasura doar activitatile ce sunt necesare derularii operatiunilor lichidarii.

Art. 86. - (1) Prin sentinta sau, dupa caz, incheierea avand drept efect ridicarea dreptului de administrare, judecatorul-sindic va da dispozitii tuturor bancilor la care debitorul are sume in conturi sa nu dispuna de acestea fara un ordin al administratorului judiciar/lichidatorului judiciar. Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar va comunica de urgenta bancilor instituirea acestei interdictii

(2) Incalcarea interdictiei comunicate de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar atrage raspunderea bancilor pentru prejudiciul creat, precum si o amenda judiciara de la 4.000 lei la 10.000 lei.

Art. 87. - (1) In perioada de observatie, debitorul va putea sa continue desfasurarea activitatilor curente si poate efectua plati catre creditorii cunoscuti, care se incadreaza in conditiile obisnuite de exercitare a activitatii curente, dupa cum urmeaza:

a) sub supravegherea administratorului judiciar, daca debitorul a facut o cerere de reorganizare, in sensul art. 67, alin. (1) lit. g), si nu i-a fost ridicat dreptul de administrare;

b) sub conducerea administratorului judiciar, daca debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare

(2) Actele, operatiunile si platile care depasesc conditiile prevazute la alin. (1) vor putea fi autorizate in exercitarea atributiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o sedinta a comitetului creditorilor in vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, in termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia. In cazul in care o anumita operatiune care excede activitatea curenta este recomandata de catre administratorul judiciar, iar propunerea este aprobata de catre comitetul creditorilor, aceasta va fi indeplinita obligatoriu de administratorul special. In cazul in care activitatea este condusa de catre administratorul judiciar, operatiunea va fi efectuata de catre acesta cu aprobarea comitetului creditorilor, fara a fi necesara cererea administratorului special

(3) In cazul propunerilor de instrainare a bunurilor din averea debitorului grevate de cauze de preferinta, creditorul titular are urmatoarele drepturi:

a) dreptul de a beneficia de o protectie corespunzatoare a creantei sale, potrivit prevederilor art. 78;

b) dreptul de a beneficia de distribuiri de sume in conditiile art. 159 alin. (1) pct. 3 si art. 161 pct. 1, in conditiile in care nu poate beneficia de o protectie corespunzatoare a creantei, beneficiind de o cauza de preferinta, in conditiile art. 78

(4) Finantarile acordate debitorului in perioada de observatie in vederea desfasurarii activitatilor curente, cu acordul comitetului creditorilor, exprimat potrivit prevederilor alin. (2), beneficiaza de prioritate la restituire, potrivit prevederilor art. 159 alin. (1) pct. 2. Aceste finantari se vor garanta, in principal, prin afectarea unor bunuri sau drepturi care nu formeaza obiectul unor cauze de preferinta, iar in subsidiar, daca nu exista astfel de bunuri sau drepturi disponibile, cu acordul creditorilor beneficiari ai respectivelor cauze de preferinta. In ipoteza in care acordul acestor creditori nu va fi obtinut, prioritatea la restituire instituita de acest alineat va diminua regimul de indestulare al creditorilor beneficiari ai cauzelor de preferinta, proportional, prin raportare la intreaga valoare a bunurilor sau drepturilor care formeaza obiectul acestor cauze de preferinta.

Art. 88. - Daca la data deschiderii procedurii un drept, act sau fapt juridic nu devenise opozabil tertilor, inscrierile, transcrierile, intabularile si orice alte formalitati specifice necesare acestui scop, inclusiv cele dispuse in cursul unui proces penal in vederea confiscarii speciale si/sau extinse, efectuate dupa data deschiderii procedurii, sunt fara efect fata de creditori, cu exceptia cazului in care cererea sau sesizarea, legal formulata, a fost primita de instanta, autoritatea ori institutia competenta cel mai tarziu in ziua premergatoare hotararii de deschidere a procedurii sau se dovedeste ca respectivul creditor le-a cunoscut pe alta cale. Inscrierile efectuate cu incalcarea acestui articol se radiaza de drept.

Art. 89. - (1) Orice transfer, indeplinire a unei obligatii, exercitare a unui drept, act sau fapt realizat in temeiul unor contracte financiare calificate, precum si orice acord de compensare bilaterala sunt valabile, pot fi executate si/sau opuse unui cocontractant insolvent ori unui garant insolvent al unui cocontractant, conform conditiilor rezultand din intelegerea partilor, fiind recunoscute ca baza de inscriere a creantei in procedurile prevazute de prezentul capitol

(2) Singura obligatie, daca exista in cuprinsul contractului, ca urmare a realizarii unei compensari bilaterale - netting - in conditiile prevazute de un contract financiar calificat, a unei parti la contract, va fi aceea de a presta obligatia (suma de plata sau obligatie de a face) neta rezultata in urma nettingului catre cocontractantul sau

(3) Singurul drept, daca exista in cuprinsul contractului, ca urmare a realizarii unui netting in conditiile prevazute de un contract financiar calificat, a unei parti la contract, va fi acela de a primi (echivalentul) dreptul (suma de plata sau obligatie de a face) net care rezulta in urma nettingului de la cocontractantul sau

(4) Nicio atributie conferita prin prezenta ordonanta de urgenta unui organ care aplica procedura insolventei nu va impiedica incetarea contractului financiar calificat si/sau accelerarea indeplinirii obligatiilor de plata ori indeplinirii obligatiilor de a face sau a realizarii unui drept in baza unuia ori a mai multor contracte financiare calificate, avand ca temei un acord de netting, aceste puteri fiind limitate la suma neta rezultata in urma aplicarii acordului de netting

(5) Cu exceptia dovedirii intentiei frauduloase a debitorului in sensul art. 117 alin. (2) lit. g), administratorul judiciar/lichidatorul judiciar sau, dupa caz, instanta judecatoreasca nu poate impiedica, cere anularea ori decide desfacerea unor operatiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la indeplinire a unui acord de netting, realizate in baza unui contract financiar calificat.

Art. 90. - Deschiderea procedurii de insolventa nu afecteaza dreptul unui creditor de a invoca compensarea creantei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci cand conditiile prevazute de lege in materie de compensare legala sunt indeplinite la data deschiderii procedurii. Compensarea poate fi constatata si de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar.

Art. 91. - (1) Bunurile instrainate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, in exercitiul atributiilor sale prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, sunt dobandite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retentie, sechestre, de orice fel. Fac exceptie de la acest regim masurile asiguratorii dispuse in procesul in vederea confiscarii speciale si/sau confiscarii extinse

(2) Prin exceptie de la dispozitiile art. 885 alin. (2) din Codul civil, radierea din cartea funciara a oricaror sarcini si interdictii prevazute la alin. (1) se face in temeiul actului de instrainare semnat de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar.

Art. 92. - (1) Administratorul judiciar va intocmi si va supune judecatorului-sindic, in termenul stabilit de acesta, care nu va putea depasi 20 de zile de la desemnarea sa, un raport prin care sa propuna fie intrarea in procedura simplificata, fie continuarea perioadei de observatie din procedura generala

(2) Raportul va indica daca debitorul se incadreaza in criteriile prevazute la art. 38 alin. (2) si, in consecinta, trebuie supus procedurii simplificate prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, caz in care va cuprinde documentele doveditoare si propunerea de intrare in faliment in procedura simplificata. Administratorul judiciar va notifica propunerea de intrare in faliment prin procedura simplificata creditorilor care au depus cerere introductiva si debitorului, prin administratorul special, depunand la instanta, odata cu cererea, dovada indeplinirii procedurii de notificare

(3) Judecatorul-sindic va supune propunerea prevazuta la alin. (2), privind intrarea in faliment a debitorului in procedura simplificata, dezbaterii partilor intr-o sedinta publica, care va avea loc in maximum 15 zile de la primirea raportului administratorului judiciar

(4) In cadrul sedintei de judecata prevazute la alin. (3), judecatorul-sindic, dupa ascultarea partilor interesate, va da o sentinta prin care va aproba sau va respinge, dupa caz, concluziile raportului supus dezbaterii

(5) In cazul aprobarii raportului prevazut la alin. (4), judecatorul-sindic va decide, prin aceeasi sentinta, intrarea in faliment a debitorului, in conditiile art. 145 alin. (1) lit. D.

Art. 93. - Ulterior intrarii in procedura simplificata, in cazul in care documentele prevazute la art. 67 alin. (1) lit. b)-f) si l) nu sunt prezentate de catre debitor, lichidatorul judiciar desemnat va reconstitui, in masura posibilului, acele documente, cheltuielile astfel efectuate urmand a fi suportate din averea debitorului.

Art. 94. - Pentru celeritatea procedurii de insolventa, in conditiile art. 38 alin. (2) lit. c), instanta poate stabili, pentru creditorul care a solicitat deschiderea procedurii de insolventa sau administratorul judiciar desemnat, indatoriri in ceea ce priveste prezentarea probelor cu inscrisuri, relatii scrise, poate solicita la interogatoriu persoanele identificate ca facand parte din conducerea societatii, poate solicita asistenta si concursul acestora la efectuarea actelor de procedura, precum si orice alte demersuri necesare solutionarii cauzei.

Art. 95. - Atunci cand la sediul inregistrat in registrul corespunzator debitorul nu mai desfasoara activitate, iar creditorul care a introdus cererea de deschidere a procedurii nu cunoaste un alt sediu, punct de lucru sau de desfasurare a activitatii, si dupa ascultarea raportului administratorului judiciar, prevazut la art. 97, prin care se constata ca debitorul se gaseste in una dintre categoriile prevazute la art. 38 alin. (2) lit. c), comunicarea, notificarea oricarui act de procedura fata de debitor, inclusiv a celor privind deschiderea procedurii, se va efectua numai prin Buletinul procedurilor de insolventa.

Art. 96. - In aplicarea prevederilor prezentei ordonante de urgenta, administratorul judiciar va solicita relatii privind sediul principal al societatii, punctele de lucru sau alte locatii in care se afla bunuri ale debitorului ori se desfasoara activitati ale acestuia, precum si date privind administratia societatii, relatii privind bunurile patrimoniale si documentele privind activitatea societatii de la autoritatile care detin sau ar putea sa detina informatiile solicitate. Acestea vor elibera informatiile solicitate fara a percepe eventualele taxe, onorarii sau comisioane, prevazute de alte acte normative aferente acestor activitati.

Art. 97. - (1) Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, in cazul procedurii simplificate, va intocmi si va supune judecatorului-sindic, in termenul stabilit de judecatorul-sindic, dar care nu va putea depasi 40 de zile de la data desemnarii lichidatorului judiciar, un raport asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia insolventei debitorului, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila. La cererea motivata a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, in cazuri de o complexitate ridicata, termenul poate fi prelungit de catre judecatorul-sindic cu o perioada de maximum 40 de zile

(2) In cazul in care debitorul nu se incadreaza in criteriile prevazute la art. 38 alin. (2), raportul va indica daca exista o posibilitate reala de reorganizare efectiva a activitatii debitorului ori, dupa caz, motivele care nu permit reorganizarea si, in acest caz, va propune intrarea in faliment

(3) In cazul in care, prin raportul sau, administratorul judiciar arata ca activitatea debitorului poate fi redresata pe baza unui plan de reorganizare judiciara, acesta va trebui sa precizeze daca recomanda ca planul de reorganizare sa fie propus de debitor, daca, la cererea debitorului, colaboreaza la intocmirea planului ori daca intentioneaza sa propuna un alt plan singur sau impreuna cu unul ori mai multi creditori

(4) Propunerea privind intrarea in faliment a debitorului, potrivit alin. (2), va fi supusa aprobarii adunarii generale a creditorilor la prima sedinta a acesteia. La sedinta va putea participa si administratorul special, fara drept de vot

(5) In cazul in care raportul administratorului judiciar va face propunerea de intrare in faliment, acesta va publica un anunt referitor la raport in Buletinul procedurilor de insolventa, cu indicarea datei primei adunari a creditorilor, sau va convoca adunarea creditorilor, daca raportul va fi depus dupa data primei adunari. La aceasta adunare va supune votului adunarii creditorilor propunerea de intrare in faliment

(6) Administratorul judiciar va asigura posibilitatea consultarii raportului prevazut la alin. (1) la sediul sau, pe cheltuiala solicitantului. O copie de pe raport va fi depusa la grefa tribunalului si la registrul comertului sau, dupa caz, la registrul in care este inregistrat debitorul si va fi comunicata debitorului.

Art. 98. - (1) In cadrul sedintei adunarii creditorilor prevazute la art. 97 alin. (4), administratorul judiciar ii va informa pe creditorii prezenti despre voturile valabile primite in scris cu privire la propunerea de intrare in faliment a debitorului in procedura generala

(2) Adunarea creditorilor va aproba propunerea administratorului judiciar, prevazuta la art. 97 alin. (2), prin votul titularilor a cel putin doua treimi din creantele prezente la vot. Indiferent de rezultatul votului, propunerea nu va fi aprobata in cazul in care unul sau mai multi creditori, detinand impreuna peste 20% din creantele cuprinse in tabelul preliminar de creante, isi anunta intentia de a depune, in termenul legal, un plan de reorganizare a debitorului

(3) In cazul aprobarii de catre adunarea creditorilor a propunerii administratorului judiciar prevazute la art. 97 alin. (2), judecatorul-sindic va decide, prin sentinta, intrarea in faliment a debitorului, in conditiile art. 145 alin. (1) lit. D

(4) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplica pentru raportul prevazut la art. 97 alin. (2), in cazul in care, pana la data sedintei adunarii creditorilor de aprobare a acestui raport, a fost confirmat un plan de reorganizare.



SECTIUNEA a 4-a



Primele masuri. Intocmirea tabelului de creante. Contestatiile



Art. 99. - (1) In urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor mentionati in lista depusa de debitor potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) lit. c) ori, dupa caz, potrivit prevederilor art. 74, debitorului si oficiului registrului comertului sau, dupa caz, registrului societatilor agricole ori altor registre unde debitorul este inmatriculat/inregistrat, pentru efectuarea mentiunii

(2) Daca creditorii cu sediul sau cu domiciliul in strainatate au reprezentanti in tara, notificarea va fi trimisa acestora din urma

(3) Notificarea prevazuta la alin. (1) se realizeaza potrivit prevederilor Codului de procedura civila si se va publica, totodata, pe cheltuiala averii debitorului, intr-un ziar de larga circulatie si in Buletinul procedurilor de insolventa.

Art. 100. - (1) Notificarea va fi comunicata creditorilor de indata si, in orice caz, cu cel putin 10 zile inainte de implinirea termenului-limita pentru inregistrarea cererilor de admitere a creantelor si va cuprinde:

a) termenul-limita de depunere, de catre creditori, a opozitiilor la sentinta de deschidere a procedurii, pronuntata ca urmare a cererii formulate de debitor, in conditiile art. 71 alin. (1), precum si termenul de solutionare a opozitiilor, care nu va depasi 10 zile de la data expirarii termenului de depunere a acestora;

b) termenul-limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 45de zile de la deschiderea procedurii, precum si cerintele pentru ca o creanta inregistrata sa fie considerata valabila;

c) termenul de verificare a creantelor, de intocmire si publicare in BPI a tabelului preliminar de creante, care nu va depasi 20 de zile pentru procedura generala sau, respectiv, 10 zile, in cazul procedurii simplificate, de la expirarea termenului prevazut la lit. b);

d) termenul de definitivare a tabelului creantelor, care nu va depasi 15 zile in cazul procedurii generale si al celei simplificate, de la expirarea termenului corespunzator fiecarei proceduri, prevazut la lit. c);

e) locul, data si ora primei sedinte a adunarii creditorilor, care va avea loc in maximum 5 zile de la expirarea termenului prevazut la lit. c)

(2) In functie de circumstantele cauzei si pentru motive temeinice, judecatorul-sindic va putea hotari o majorare a termenelor prevazute la alin. (1) lit. b), c) si e) cu maximum 30de zile.

Art. 101. - (1) Administratorul judiciar va incepe, in termen de 30 de zile de la data deschiderii procedurii, procedura de inventariere a bunurilor din averea debitorului, pe baza informatiilor primite de la debitor in conditiile art. 67 sau art. 74 si/sau pe baza oricaror informatii si documente solicitate autoritatilor competente potrivit legii

(2) Daca debitorul are bunuri supuse transcriptiei, inscriptiei sau inregistrarii in registrele de publicitate, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va trimite instantelor, autoritatilor ori institutiilor care tin aceste registre o copie de pe hotararea de deschidere a procedurii, spre a se face mentiune.

Art. 102. - (1) Cu exceptia salariatilor ale caror creante vor fi inregistrate de administratorul judiciar conform evidentelor contabile, toti ceilalti creditori, ale caror creante sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creantelor in termenul fixat in hotararea de deschidere a procedurii; cererile de admitere a creantelor vor fi inregistrate intr-un registru, care se va pastra la grefa tribunalului. Sunt creante anterioare si creantele bugetare constatate printr-un raport de inspectie fiscala intocmit ulterior deschiderii procedurii, dar care are ca obiect activitatea anterioara a debitorului. In termen de 60 de zile de la data publicarii in Buletinul procedurilor de insolventa, organele de inspectie fiscala vor efectua inspectia fiscala si vor intocmi raportul de inspectie fiscala, potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare

(2) Creanta in baza careia s-a deschis procedura insolventei este inregistrata de administratorul judiciar, in baza documentelor justificative atasate cererii de deschidere a procedurii si in urma verificarii, fara a fi necesara depunerea unei cereri de admitere, potrivit alin. (1), cu exceptia cazului in care se calculeaza accesorii pana la data deschiderii procedurii

(3) Cererea de admitere a creantelor trebuie facuta chiar daca acestea nu sunt stabilite printr-un titlu

(4) Creantele nescadente sau sub conditie la data deschiderii procedurii vor fi admise la masa credala si vor fi indreptatite sa participe la distribuiri de sume in masura ingaduita de prezentul titlu

(5) Dreptul de vot si dreptul la distributie ale titularilor creantelor sub conditie suspensiva la data deschiderii procedurii, inclusiv ale titularilor creantelor a caror valorificare este conditionata de executarea in prealabil a debitorului principal, se nasc numai dupa indeplinirea conditiei respective

(6) Creantele nascute dupa data deschiderii procedurii, in perioada de observatie sau in procedura reorganizarii judiciare, inclusiv creantele bugetare nascute dupa deschiderea procedurii, vor fi platite conform documentelor din care rezulta, nefiind necesara inscrierea la masa credala. Prevederea se aplica in mod corespunzator pentru creantele nascute dupa data deschiderii procedurii de faliment

(7) In cazul in care se deschide procedura de faliment dupa perioada de observatie sau reorganizare, creditorii vor solicita inscrierea in tabelul suplimentar pentru creantele nascute dupa data deschiderii procedurii insolventei ce nu au fost platite

(8) Creanta unei parti vatamate din procesul penal se inscrie sub conditie suspensiva, pana la solutionarea definitiva a actiunii civile in procesul penal in favoarea partii vatamate. In cazul in care actiunea civila in procesul penal nu se finalizeaza pana la inchiderea procedurii insolventei, fie ca urmare a reusitei planului de reorganizare, fie ca urmare a lichidarii, eventualele creante rezultate din procesul penal vor fi acoperite din averea persoanei juridice reorganizate sau, daca este cazul, din sumele obtinute din actiunea in atragerea raspunderii patrimoniale a persoanelor ce au contribuit la aducerea persoanei juridice in stare de insolventa, potrivit prevederilor art. 169 si urmatoarele.

Art. 103. - Creantele beneficiare ale unei cauze de preferinta se inscriu in tabelul definitiv pana la valoarea de piata a garantiei stabilita prin evaluare, dispusa de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, efectuata de un evaluator desemnat potrivit prevederilor art. 61. In cazul in care valorificarea activelor asupra carora poarta cauza de preferinta se va face la un pret mai mare decat suma inscrisa in tabelul definitiv sau in tabelul definitiv consolidat, diferenta favorabila va reveni tot creditorului garantat, chiar daca o parte din creanta sa fusese inscrisa drept creanta chirografara, pana la acoperirea creantei principale si a accesoriilor ce se vor calcula conform actelor din care rezulta creanta, pana la data valorificarii bunului. Aceasta prevedere se aplica si in cazul esuarii planului de reorganizare si vanzarii bunului in procedura de faliment.

Art. 104. - (1) Cererea va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorata, temeiul creantei, precum si mentiuni cu privire la eventualele cauze de preferinta

(2) La cerere vor fi anexate documentele justificative ale creantei si ale actelor de constituire de cauze de preferinta, cel mai tarziu in termenul stabilit pentru depunerea cererii de admitere a creantei

(3) Posesorii de titluri de valoare la ordin sau la purtator pot solicita administratorului judiciar restituirea titlurilor originale si pastrarea la dosar a unor copii certificate de acesta. Administratorul judiciar va face mentiunea pe original despre prezentarea acestora.

Art. 105. - (1) Toate creantele vor fi supuse procedurii de verificare prevazute de prezentul capitol, cu exceptia creantelor constatate prin hotarari judecatoresti executorii, precum si prin hotarari arbitrale executorii. In cazul in care aceste hotarari judecatoresti sau arbitrale sunt anulate, casate sau modificate in caile de atac formulate de catre debitor, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va reface tabelul de creante in mod corespunzator. In cazul in care instanta de judecata, anuland sau casand hotararea, nu dezleaga si fondul dedus judecatii, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar va proceda la verificarea acelei creante, notificand creditorii in cazul neinscrierii totale sau partiale a creantei, potrivit prevederilor art. 110 alin. (4). In acest din urma caz, impotriva masurii inscrierii partiale sau neinscrierii in tabel a respectivei creante, creditorii pot formula contestatie in conditiile art. 59 alin. (5)

(2) Nu sunt supuse acestei proceduri creantele bugetare rezultand dintr-un titlu executoriu necontestat in termenele prevazute de legi speciale

(3) Creantele provenind din contracte de leasing, reziliate inainte de data deschiderii procedurii insolventei, vor fi inregistrate astfel:

a) daca proprietatea bunurilor ce fac obiectul contractului de leasing se transfera debitorului, creanta va fi inregistrata potrivit prevederilor art. 159 alin. (1) pct. 3;

b) daca bunurile ce fac obiectul contractului de leasing sunt recuperate, va fi inregistrata doar diferenta dintre valoarea intregii creante si valoarea de piata a bunurilor ce fac obiectul contractului de leasing stabilita de un evaluator independent;

c) daca unul sau mai multe din bunurile recuperate au fost vandute de catre societatea de leasing pana la data intocmirii tabelului preliminar al creantelor, pentru acestea se va deduce din totalul creantei de inregistrat pretul obtinut din vanzare

(4) In cazul contractelor de leasing in derulare la data deschiderii procedurii, ratele curente de dupa deschiderea procedurii nu vor fi inscrise in tabelul creditorilor, fiind platite la scadenta. Pentru ratele anterioare inscrise in tabel, acestea vor urma regimul juridic al creantelor prevazute la art. 159 alin. (1) pct. 3, iar neachitarea lor nu va putea fi invocata ca temei al refuzului finalizarii contractului si transferului dreptului de proprietate, daca ratele curente si celelalte obligatii curente de dupa deschiderea procedurii au fost respectate.

Art. 106. - (1) Administratorul judiciar va proceda de indata la verificarea fiecarei cereri si a documentelor depuse si va efectua o cercetare amanuntita pentru a stabili legitimitatea, valoarea exacta si prioritatea fiecarei creante

(2) In cazul in care, prin derogare de la prevederile art. 2.512 si urmatoarele din Codul civil, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar constata ca a intervenit prescriptia extinctiva a creantei, va notifica in acest sens creditorul, fara a mai face verificari de fond ale creantei pretinse.

Art. 107. - (1) Creantele constand in obligatii care nu au fost calculate in valoare monetara sau a caror valoare este supusa modificarii vor fi calculate de catre administratorul judiciar/lichidatorul judiciar si inscrise in tabelul de creante cu valoarea nominala pe care o aveau la data deschiderii procedurii. Judecatorul-sindic va decide asupra oricarei contestatii impotriva calculului facut de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar pentru astfel de creante

(2) Creantele exprimate sau consolidate in valuta vor fi inregistrate in tabelul preliminar la valoarea lor in lei, la cursul Bancii Nationale a Romaniei existent la data deschiderii procedurii insolventei.

Art. 108. - O creanta a unui creditor cu mai multi debitori solidari va fi inscrisa in toate tabelele de creante ale debitorilor cu valoarea nominala, pana va fi complet acoperita. Toate tabelele vor fi actualizate corespunzator cu sumele distribuite.

Art. 109. - (1) Un creditor care, inainte de inregistrarea unei cereri de admitere a creantelor, a primit o plata partiala pentru creanta sa de la un codebitor sau de la un fideiusor al debitorului poate avea creanta inscrisa in tabelul de creante numai pentru partea pe care nu a incasat-o inca

(2) Un codebitor sau un fideiusor, care este indreptatit la restituire ori la despagubire din partea debitorului pentru suma platita, va fi trecut in tabelul de creante cu suma pe care a platit-o creditorului. In acest caz, creditorul comun are dreptul de a cere sa i se plateasca, pana la achitarea integrala a creantei sale, cota cuvenita codebitorului sau fideiusorului, ramanand creditor al acestuia doar pentru suma neachitata

(3) Codebitorul sau fideiusorul debitorului, care pentru asigurarea regresului sau are asupra bunurilor acestuia o cauza de preferinta, concura la masa credala, pentru a face posibila realizarea acestui drept, dar pretul obtinut din vanzarea bunurilor grevate va fi atribuit creditorului, scazandu-se din suma ce este datorata.

Art. 110. - (1) Ca rezultat al verificarilor facute, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va intocmi si va inregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzand toate creantele impotriva averii debitorului cu mentiunile prevazute la art. 5 pct. 67

(2) La creantele care beneficiaza de o cauza de preferinta se vor arata titlul din care izvoraste dreptul de preferinta, rangul acesteia si, daca e cazul, motivele pentru care creantele au fost trecute partial in tabel sau au fost inlaturate

(3) Tabelul preliminar de creante va fi, totodata, publicat in BPI. Dupa publicare, creditorii inscrisi in tabelul preliminar de creante pot participa la adunarile creditorilor

(4) Odata cu publicarea tabelului in BPI, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va trimite de indata notificari creditorilor, ale caror creante sau drepturi de preferinta au fost trecute partial in tabelul preliminar de creante sau inlaturate, precizand totodata si motivele.

Art. 111. - (1) Debitorul, creditorii si orice alta parte interesata vor putea sa formuleze contestatii cu privire la creantele si drepturile de preferinta trecute de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar in tabelul preliminar de creante

(2) Contestatiile trebuie depuse la tribunal in termen de 7 zile de la publicarea in Buletinul procedurilor de insolventa a tabelului preliminar, atat in procedura generala, cat si in procedura simplificata

(3) Sub sanctiunea anularii, contestatia va fi insotita de dovada, in original, a achitarii taxei de timbru, precum si de toate inscrisurile de care partea intelege sa se foloseasca in dovedirea sustinerilor sale, cu aratarea oricaror altor probe care se solicita, cu exceptia celor care nu se afla in posesia partii sau nu sunt cunoscute la momentul formularii contestatiei

(4) Partea care formuleaza contestatia trimite, cu confirmare de primire, cate un exemplar al contestatiei si al documentelor ce o insotesc administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, creditorului a carui creanta se contesta, precum si administratorului special. In cazul in care aceasta obligatie nu a fost respectata, judecatorul-sindic va putea aplica, din oficiu, o amenda in conditiile Codului de procedura civila

(5) Intampinarea se depune in termen de 10 zile de la data comunicarii contestatiei si a documentelor ce o insotesc. Un exemplar al intampinarii se comunica, cu confirmare de primire, de catre partea care formuleaza intampinarea si contestatorului, administratorului judiciar/lichidatorului judiciar si debitorului, sub sanctiunea prevazuta de art. 208 alin. (2) din Codul de procedura civila

(6) La termenul stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creante, judecatorul-sindic va solutiona deodata, printr-o singura sentinta, toate contestatiile, chiar daca pentru solutionarea unora ar fi nevoie de administrare de probe; in acest din urma caz, judecatorul-sindic poate admite, in tot sau in parte, inscrierea creantelor respective in mod provizoriu in tabelul definitiv. Creantele inscrise provizoriu vor avea toate drepturile prevazute de lege cu exceptia dreptului de a incasa sumele propuse spre distribuire. Acestea se vor consemna in contul unic pana la definitivarea creantei

(7) Daca se admite creanta fara dreptul de preferinta pretins, aceasta va participa la repartitiile sumelor obtinute din valorificarea bunurilor negrevate de cauze de preferinta

(8) Din sumele care s-ar obtine din valorificarea bunurilor supuse dreptului de preferinta contestat se va consemna partea ce s-ar cuveni acelei creante.

Art. 112. - (1) Dupa ce toate contestatiile la creante au fost solutionate si s-a predat raportul de evaluare a garantiilor, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va inregistra, de indata, la tribunal si va publica in BPI tabelul definitiv al tuturor creantelor impotriva averii debitorului, aratand suma, prioritatea si situatia fiecarei creante - beneficiara sau nu a unei cauze de preferinta

(2) Dupa inregistrarea tabelului definitiv, numai titularii creantelor inregistrate in tabelul definitiv pot sa participe la votul asupra planului de reorganizare sau la orice repartitii de sume in caz de faliment in procedura simplificata.

Art. 113. - (1) Dupa expirarea termenului de depunere a contestatiilor, prevazut la art. 111 alin. (2), si pana la inchiderea procedurii, orice parte interesata poate face contestatie impotriva inscrierii unei creante sau a unui drept de preferinta in tabelul definitiv de creante ori in tabelele actualizate, in cazul descoperirii existentei unui fals, dol sau unei erori esentiale, care au determinat admiterea creantei sau a dreptului de preferinta, precum si in cazul descoperirii unor titluri hotaratoare si pana atunci necunoscute

(2) Contestatia se depune in termen de 15 zile de la data la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca situatia ce determina promovarea contestatiei

(3) Judecarea contestatiei se va face cu respectarea prevederilor art. 111 alin. (4)

(4) Pana la judecarea definitiva a contestatiei, judecatorul-sindic va putea declara creanta sau dreptul de preferinta contestat ca admis numai provizoriu.

Art. 114. - (1) Cu exceptia cazului in care notificarea deschiderii procedurii s-a facut cu incalcarea dispozitiilor art. 42, titularul de creante anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creantelor pana la expirarea termenului prevazut la art. 100 alin. (1) lit. b), va fi decazut, cat priveste creantele respective, din dreptul de a fi inscris in tabelul creditorilor si nu va dobandi calitatea de creditor indreptatit sa participe la procedura. El nu va avea dreptul de a-si realiza creantele impotriva debitorului sau a membrilor ori asociatilor cu raspundere nelimitata ai persoanei juridice debitoare ulterior inchiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul sa nu fi fost condamnat pentru bancruta simpla sau frauduloasa ori sa nu i se fi stabilit raspunderea pentru efectuarea de plati ori transferuri frauduloase

(2) Decaderea va fi constatata de catre administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care nu va mai inscrie creditorul in tabelul creditorilor.