VREM PARTENERIAT CIVIL IN ROMANIA
Musafir |
/ #158 de fapt Lucifer m-a adus2013-10-14 21:03Iată, spre exemplu, declaraţiile foarte mediatizate ale scriitorului homosexual american Kevin Sessums, prezent în România în perioada 3 – 8 iunie, în cadrul „Săptămânii diversităţii”: “Eu cred că totul se leagă într-un fel, nu există coincidenţe. Ca scriitor, sunt convins că totul înseamnă ceva. I-am vorbit prietenului meu Hugh Chapman despre asta şi el mi-a zis: ‘să ştii că de fapt vrei să faci sex cu un înger’. Şi de fapt despre asta e a doua mea carte: cum să combini partea sfântă a îngerului cu dorinţa carnală. În carte înţeleg că, de fapt, singura mea şansă de a mă vindeca de dependenţa de droguri este să nu fac sex cu îngerul, ci să-l iubesc pe Lucifer. Că Lucifer nu e o entitate rea, că trebuie să îmbrăţişez întunecimea pentru a deveni o persoană întreagă, şi nu să o resping. Şi mă gândeam la Lucifer în faţa Ateneului Român, unde e o statuie a lui Eminescu, şi mă întrebam dacă e o femeie sau un bărbat, că arată foarte bine, şi în timp ce mă gândeam la asta am observat că e Eminescu, poetul vostru naţional. Şi capodopera lui îl include pe Lucifer. Şi m-am gândit că m-a adus Dumnezeu în România, dar de fapt Lucifer m-a adus.” “Credeţi în Dumnezeu? Cred în mai mulţi Dumnezei. Mă rog în fiecare noapte la Dumnezeu, apoi mă rog la Ganesha, Pravati, la Krishna şi Vishnu, mă rog la toate entităţile pentru că eu cred că toţi sunt parte a lui Dumnezeu. Şi cred, de asemenea, că am fost creat după imaginea Lui Dumnezeu şi dacă am fost creat după imaginea Lui înseamnă că există o parte a Domnului care este gay. Asta cred.” |
|
Reclamă petiție
Promovați aici
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Solicităm DEMISIA: - Președintelui României, Klaus Iohannis; - judecătorilor CCR: Marian Enache, Livia-Doina Stanciu, Varga Attila, Elena-Simina Tănăsescu, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Mihaela Ciochină, Laura-Iuliana Scântei, Dimitrie-Bogdan Licu Ca urmare a încălcării ordinii de drept și a democrației constituționale, împiedicarea dreptului de a alege si a dreptului de a fi ales, în beneficiul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea nelegală și neconstituțională a mandatului a...
Reclamă petiție
Promovați aici
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cu mare păcat, Diana nu are posibilitatea de a-și cuprinde fetele și de fi cu ele, fetele sunt cu tatăl lor, inconștient, ocupă o poziție contra mamei, abdicatele' sunt protejate de un agresor familiar, dar pe de altă parte sunt postate public, vizate, nu frecventează școala, și au devenit subiect de discuție pentru o țară întreagă. E clar că acelei femei nu îi pasă de viitorul fetelor, se folosește de naivitatea lor pentru a se răzbuna. Copii sunt buni, cu o vorbă dulce și câteva bomboane îi ma...
Reclamă petiție
Promovați aici
Adăugați petiția "VREM PARTENERIAT CIVIL IN ROMANIA" la această listăSuspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Petiție pentru suspendarea imediată a celor 9 judecători ai Curții Constituționale a României pentru abuz în serviciu și complicitate la o lovitură de stat Către: Parlamentul României, Președintele României, Consiliul Superior al Magistraturii și cetățenii României, Subsemnații, cetățeni ai României, îngrijorați de gravele derapaje de la principiile statului de drept, vă solicităm în mod imperativ suspendarea imediată a celor 9 judecători ai Curții Constituționale a României (CCR), pentru săvârș...
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Și eu susțin GEOGRAFIA!
9612 Creat: 2023-05-13
Excluderea din Parlamentul European al d-nei Diana Iovanovici-Șoșoacă
933 Creat: 2025-01-29
PETIȚIE pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirilor Internatului și Sălii de festivități,din cadrul Colegiului Național Mihai Viteazul Sfântu Gheorghe
728 Creat: 2025-01-29
Educație Emoțională în școli
453 Creat: 2025-01-30
Istoria Românilor în locul Istoriei evreilor în liceu
4470 Creat: 2023-11-03
O a doua sansa: Sustine legea gratierii in Romania in anul 2025!
377 Creat: 2025-02-03
Solicităm redeschiderea discuțiilor privind modificarea OUG 49/2019 și susținerea drepturilor taximetriștilor!
310 Creat: 2025-02-03
Bring Armin van Buuren to UNTOLD X!
299 Creat: 2025-01-21
Jos Dictatorul si prorusul Kremlin Georgescu
246 Creat: 2025-01-31
Ionut V in Buzz House 3
226 Creat: 2025-02-01
Solicitare Demitere Arhitect Sef al Constantei, Dan Petre-Leu
212 Creat: 2025-01-30
Alegeri libere
24436 Creat: 2024-12-06
Susțineți Educația Plastică și dezvoltarea creativității în școli
8483 Creat: 2020-08-07
Malul Dunarii la Harsova nu este de vanzare!!!
136 Creat: 2025-02-02
Tragerea la raspundere a individului de pe tik tok, care inmulteste ilegal bichoni, ii ține in conditii mizere si ii pune de vanzare pe internet.
130 Creat: 2025-02-01
SCHIMBAREA ADMINISTRATORULUI IONUT STEFANESCU DE LA ADAPOSTUL DE CAINI PUBLIC DRĂGĂȘANI
125 Creat: 2025-02-03
Petiție pentru Salvarea Secției de Badminton a CSM Timișoara
1002 Creat: 2025-01-27
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
35503 Creat: 2024-12-07
Petitie impotriva TAXEI PENTRU ILUMINAT PUBLIC IN FOCSANI
1354 Creat: 2025-01-10
Parcul de copii
113 Creat: 2025-02-04
Petitieonline.com
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie