Impotriva noilor reglementari privind legalizarea traducerilor

1. Duşmanul traducătorului nu este firma de traduceri ci notariatul. Traducătorul independent, ca sa poată avea clienţi trebuie să investească în aceştia (birou, secretară etc.). Ca traducător independent, dacă tragi linie, constaţi că este mult mai convenabil să lucrezi cu biroul de traduceri care îţi da traducerea pe tava şi tu nu trebuie decât traduci nu să îţi mai baţi capul şi cu clientul.
2. Trebuie să fie eliminată legalizarea traducerii. În celelalte state există traducători juraţi (sworn, giurato, jurado, assermenté etc.); aceştia jură pentru conformitatea traducerii şi nu mai au nevoie de legalizarea notarială (vezi Italia unde traducerea merge la tribunal unde se plăteşte doar un timbru). Notariatele fac să scadă drastic preţul traducerii. Cât să mai dea clientul pe traducerea legalizată dacă notarul ia aproape 40 de lei. Mai nou, de când s-a terminat cu imobiliarele, notarii s-au gândit să câştige puternic de pe urma traducerilor. Ştiaţi că există notariate care iau pentru al doilea, al treilea, etc. exemplar de traducere cât pentru primul, iar ca să nu le plece clientul negociază drastic preţul la traducere cu traducătorul, care săracul depinzând de notariat, acceptă.
3. Firmele de traducere îşi au rolul lor. Dacă un client are o lucrare de 500 de pagini şi o vrea repede atunci trebuie ca cineva să se ocupe de coordonarea lucrării care trebuie omogenizată din punctul de vedere al terminologiei, grafică, etc. Clientul de pe stradă nu poate alerga în zece direcţii ca să poată găsi traducătorul pe care îl caută. Firma de traducere are rolul de asemenea de a verifica mai ales traducerile de consum (adeverinţe, certificate, etc.) care se fac în mare grabă şi există tot tipul riscul de a se strecura greşeli.
4. UNTAR (Uniunea Naţională a Traducătorilor Autorizaţi din România) – pseudo-apărătoare a drepturilor traducătorilor, doreşte ca traducătorii să fie aserviţi notariatului. În practică trebuie să stai la cheremul unei secretare de notariat care te va selecta, în niciun caz după criteriul competenţei, ci pur şi simplu după cum va avea chef. Clientul care merge la notariat pentru traducere nu va comenta preţul legalizării ci va încerca să reducă cât mai mult la traducere, cu concursul notarului.
5. Traducătorilor (fie că sunt independenţi fie că sunt organizaţi în societăţi) trebuie să le fie respectate drepturile de a-şi impuse singuri preţurile şi de a-şi organiza singuri activitatea.
6. Trebuie să existe o organizaţie care să îi reprezinte şi să îi apere cu adevărat pe traducători. Această organizaţie nu poate fi în nici un caz notariatul care nu are nicio legătură cu activitatea de traducător şi are interese contrare financiare traducătorilor.

Un traducător autorizat pe şase limbi străine,