Abuzurile împotriva lui MIRCEA DIACONU trebuie pedepsite
Topicul de discuție a fost creat automat pentru petiția Abuzurile împotriva lui MIRCEA DIACONU trebuie pedepsite
Musafir |
#4262014-04-13 14:50DUBLU STANDARD=MAMA CORUPTIEI! AVIZ OCCIDENTULUI! |
Musafir |
#4272014-04-13 14:51Oare ANI , DNA, CSM, Inspecția judiaciară și alte astfel de insituții cu ASEMENEA COMPORTAMENT am visat noi cînd în 89 am dorit schimbarea regimului lui Ceaușescu ? Ceea ce fac aceste instituții care așteaptă comanda precum cîinele să-l înhațe pe cel indicat de cel ce ține lanțul face parte din multvisata DEMOCRAȚIE ? Mă îndoiesc pînă la pămînt și unii chiar pînă sub pămînt că n-au mai putut suporta. AFARĂ CU TOȚI PĂTAȚII PRECUM DALMAȚIENII că toți au fost puși în funcții pe bază de material compromițător. Le-a găsit ceva ”penale ” necercetate în dosarele de cadre, i-au ademenit cu funcții și salarii supernesimțite și i-au făcut să percuteze la semnalele sugerate subtil prin conferințele de presă. Seful de la ANI este unul din ei; nu-și cunoaste nici măcare limitele pînă unde să lupte împotriva celul asupra căruia a fost asmuțit. El crede că are drepturi depline dacă are comandă de la stăpînul care-l ține în lesă.AFARĂĂĂĂĂĂ.La muncă concretă,cinstită să vedem ce poate singur nu cu spate asigurat și să vedem cum justifică averea strînsă cu așa ” grabă” (citește ”prea repede” pentru vîrsta lui )pentru că la astfel de indivizi, tentația este mult prea mare să fie corecți. |
Musafir |
#4282014-04-13 14:52Toate abuzurile din aceasta tara trebuiesc pedepsite cu severitate. |
Musafir |
#4292014-04-13 14:53Abuzurile acestui papagal basist,trebuiesc oprite cu orice pret,deoarece fac mult rau,mai ales oamenilor de calitate care nu merita asa ceva. |
Musafir |
#4302014-04-13 14:53Infractor e Giumbix! |
Musafir |
#4312014-04-13 14:54as dori sa initiati o petitie ptrin care sa-i solicitamn domnului c antoneccu sa parasesca politica, daca singurl sau obiectiv estesa-l dea jos pe d-l ponta. as vrea sa-i amintesc de portretul sau alaturi l. dragnea de dimensiuni f. mari cca.4/3 care impinzeau oraul nostru si care datorita faptului ca ,candida din partea usl a fost votat senator sa-i fie rusine ca ne-a mintit. |
Musafir |
#4322014-04-13 14:55Horia Georgescu a fost numit in aceasta functie pentru ca este fiul unui fost nomenclaturist din Brasov. tatal lui fiind multi ani seful penitenciarului din brasov-codlea. dealtfel s-e si vede ca nu il caracterizeaza inteligenta,despre bun simt sa nici nu mai vorbim. la rindul lui a fost sef al penitenciarului brasov.probabil a mostenit functia da la tata. |
Musafir |
#4332014-04-13 14:56vreau sa ajungem sa traim normal,vreau sa fim considerati cetateni onesti de catre toate jegurile acestea parvenite si sa ne respecte drepturile. |
Musafir |
#4342014-04-13 14:57No comment... |
Musafir |
#4352014-04-13 14:59Confirm |
Musafir |
#4362014-04-13 14:59pentru a face curat in Romania,Ar trebui respectat cu strictete punctul 8 de la timisoara. adica comunisti si fii lor nu ar trebui sa ocupe functi publice,si asta trebuie sa fie valabil si pentru slugile care au sarvit comunisti. |
Musafir |
#4372014-04-13 15:04 basescu este nimic fara CATEII,adevarata prostie astia o antruchipeaza.COMPLEXAT asta este numele lor. |
Musafir |
#4382014-04-13 15:04cine greseste trebuie sa plateasca |
Musafir |
#4392014-04-13 15:04Afara cu acest limbric jegos! |
Musafir |
#4402014-04-13 15:05Altul la conducere! Asta si-a facut destul de cap! E plin de basau in cap! |
Musafir |
#4412014-04-13 15:06abuzurile acestui inversunat basist trebuie oprite si sa fie numiti oameni drepti |
Musafir |
#4422014-04-13 15:06Felicitari |
Musafir |
#4432014-04-13 15:06Domnule Horia Georgescu - mi se pare ca Jumbix este un nume foarte potrivit pentru o persoana de talia (foarte joasa)dumneavoastra morala. |
Musafir |
#4442014-04-13 15:06Aceasta semnatura este pentru integritatea Agentiei Nationale de Integritate!!! |
Musafir |
#4452014-04-13 15:07E scandalos ce a facut dl. Horia Georgescu. Sa fie demis si sa i se interzica a mai ocupa functii platite de stat (de noi de fapt)ca sa-si mai poate bate joc si de alti cetateni |
Musafir |
#4462014-04-13 15:07Din punctul meu de vedere ANI. nu are nici un sens.Este o capusa infipta in trupul nostru.Ca multe alte institutii daca stau bine sa ma gandesc |
Musafir |
#4472014-04-13 15:08Ne-am saturat de abuzuri! |
Musafir |
#4482014-04-13 15:08Sa plece acest slugoi basist! |
Musafir |
#4492014-04-13 15:09toate nedreptatile din tara din pacate,te fac sa-ti pierzi pana si speranta ca se m-ai pote rezolva ceva.Asteptam sa plece de la Cotroceni si poate dupa aceea va fi mai bine. |
Musafir |
#4502014-04-13 15:10 Parca mai ai ce comenta despre asa indivizi abjecti? |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Plângere contra CCR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Interzicerea comercializarii si folosirii petardelor pe intreg teritoriul Romaniei!!!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Plângere contra CCR
43625 Creat: 2024-12-06
Petiție către Consiliul Local al Sectorului 4
1726 Creat: 2024-12-18
Petitie impotriva TAXEI PENTRU ILUMINAT PUBLIC IN FOCSANI
208 Creat: 2025-01-10
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
28611 Creat: 2024-11-28
REFERENDUM PRIVIND DEMITEREA LUI KLAUS IOHANNIS DIN FUNCTIA DE PRESEDINTE AL ROMANIEI
372 Creat: 2025-01-08
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
34745 Creat: 2024-12-07
PETITIE PENTRU ANGAJAREA RASPUNDERII MAGISTRATILOR
262 Creat: 2025-01-08
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
134 Creat: 2025-01-08
CEREM DESFIINȚAREA CCR
21768 Creat: 2020-03-02
Alegeri libere
23987 Creat: 2024-12-06
Susținem democrația! Contestăm anularea alegerilor și îl sprijinim pe Călin Georgescu!
6581 Creat: 2024-12-06
Impotriva noului Proiect de Ordin 1.141/ 1.386/ 2007
1906 Creat: 2025-01-01
Contestație deciziei CCR la data 06.12.2024
4348 Creat: 2024-12-06
Calin Georgescu Presedinte
1231 Creat: 2024-12-06
Împotriva petardelor în Brașov!
1175 Creat: 2025-01-03
Educație Nutrițională în școli
897 Creat: 2024-03-14
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
12823 Creat: 2024-12-06
Cerem oficial retragerea definitiva a licenței de funcționare a postului de televiziune Antena 3 CNN
27184 Creat: 2024-11-27
Semnează pentru ultima șansă de a ne salva singuri!
8036 Creat: 2021-10-31
Închiderea postului Antena 3
11540 Creat: 2024-11-28