Apărați statul laic, domnule președinte Iohannis
Topicul de discuție a fost creat automat pentru petiția Apărați statul laic, domnule președinte Iohannis
Musafir |
#76 Re:2014-12-20 05:35Te cam contrazici. Și le cam amesteci. .. Religia strămoșească este cea creștin ortodoxă de 2000 de ani. Iar ea a fost întotdeauna împletită cu școala. Biserica a dat prima școală românească. Tot ea a asigurat învățământul primar. Tot ea a creeat Academii, și tot ea a susținut arta si cultura acestui neam. Tot ea a deținut cele mai multe tiparnite care au tipărit carte bisericească dar si de învățătură. Nu prea au existat la noi conducători de stat și boierime care sa nu sprijine Biserica, să nu se implice in egală măsură in domeniul asistenței sociale-medicale, al culturii. |
Musafir |
#77 Re:2014-12-20 05:42Ai sau lucrezi cumva la vreo firmă? Pentru că dacă ai mă înțelegi foarte bine: profit ai atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile. Pentru că nimic nu se face sau întreține numai cu aer. Vei fi surprins că si dacă vrei este greu să fii pe linia de plutire. Iar codul fiscal prevede foarte clar pentru toate cultele taxele si impozitele pe care trebuie să le plătească. Avem cod fiscal. |
Musafir |
#78 Re:2014-12-20 05:43E dreptul meu sa fiu anti-biserica dacă asa simt! Nu cred ca D-l Cernea sau restul tarii trebuie sa ceara aprobarea cuiva. Dumneata crezi în ce povesti și vrăjeli vrei, noi, ceilalți, de asemeni, credem în ce vrem. Uite cu ce-ți pierzi dumneata timpul!? Crezi ca o postare ca asta ne face sa nu semnam o petiție logica? Doar nu trăim în feudalism! |
Musafir |
#79 Re:2014-12-20 06:03Asta nu înseamnă intoleranță? Adică mie nu-mi place, ba chiar mă irită nu știu ce cult sau biserica. Trebuie da lupt împotriva ei' - a se vedea ce s' a întâmplat in istorie când de exemplu religia evreiască a iritat = holocaust E mai civilizat să nu ne iimpunem SENTIMENTELE ci să discernem lucrurile. Și sa le cunostem in detaliu și nu la suprafață. Numai de bine. |
Musafir |
#802014-12-20 07:44Trebuie stopata dorinta, abuziva, a unora de a ne intoarce in Evul Mediu |
Musafir |
#812014-12-20 07:58Mi-as dori ca domnul presedinte Johannis, pe care de altfel l-am votat, sa dovedeasca ca are coloana si sa nu se supuna acestei cutume retrograde |
Musafir |
#822014-12-20 08:03Sunt o persoana credincioasa, dar consider ca principiile si practicile religioase tin de intimitatea fiecaruia si nu de exhibarea in spatiul public, si mai ales politic, unde fac mai mult rau decat bine |
Musafir |
#83 Re:2014-12-20 08:04Nu eşti informat. Conducerea nu o avea biserica, dar conducătorii se considerau aleşi ai lui Dumnezeu. Ai dreptate. Preşedintele este luteran. Chiar unul care este activ în biserica lui. DECI SUB NICIO FORMĂ NU ESTE NICI ATEU, NICI AGNOSTIC, NICI LIBER CUGETĂTOR! Poate nu ar trebui să existe in program o binecuvântare din partea patriarhului, dar simpla prezenţă nu cred că ar avea de ce să-l deranjeze.
|
Musafir |
#84 Re:2014-12-20 08:08Înţeleg că nu sunteţi nici pentru exhibiţie sexuală de niciun fel. Pentru că aceea mi se pare nefirească. A face cruce in public nu este indecent. Şi nu poate deranja decât dacă eşti intolerant. Să gândim ce poate să vadă copii de orice vârstă. |
Musafir |
#85 Re:2014-12-20 08:22Înţeleg că nu poţi să înţelegi. Şi că nu ai citit biblia. dacă ai citit-o, ai făcut-o în mare grabă. Pentru că este cea mai dătătoare de speranţă, incredere şi frumuseţe carte care există. Şi care îţi spune contrariul: că eşti fiinţa cea mai frumoasă din univers. Şi esşti destinat şi tu să creşti, să te desăvârşeşti. Dar poţi foarte uşor să vezi istoria ultimelor două secole în care tocmai spălarea creierelor de religie sau mai bine zis de Dumnezeu s-a făcut. Nişte băieţi luminaţi, care deţin adevărul absolut, au creat o dilosofie şi o ideologie care a omorât zeci de milioane de oameni. Şi dacă nu ştii, după Revoluţia Franceză a fost înlocuită religia creştină cu o alta: religia raţiunii. Şi nu metaforic. În general omul are o sete de desăvârşire. Şi negându-L pe Dumnezeul cel Adevărat şi Biserica lui, o va înlocui cu alta: care va fi scientologică, satanistă, ateistă, şi preoţii consacraţi cu cei încropiţi. Ei, de-ale cunoaşterii! |
Musafir |
#86 Re:2014-12-20 08:29Este incredibil cît de vicleni pot fi cei care nu vor să respecte Constituţia şi mă mir cum de scapă nesancţionaţi! Adică prezenţa Patriarhului dăunează grav statului sau bunului plac al unora? După tine concluzia este nu suport să-l văd PENTRU CĂ că nu-mi PLACE MIE. De ce nu se se ia şi iubirea, înţelegerea oamenilor aşa cum se ia violenţa şi nesuportarea unora sau altora? În schimb cei care au prădat ţara asta, sunt nişte incompetenţi sau semidocţi, şi stau în posturi importante, AU PE MÂNA LOR BANII ŞI AVEREA ŢĂRII - la propriu, şi au păgubit şi păgubesc această ţară sunt bine primiţi oriunde.
|
Musafir |
#87 Re:2014-12-20 08:31Pun pariu că de la botez n-ai văzut o biserică, n-ai citit o carte despre ea (nu împotriva ei) şi nu ştii cum funcţionează? |
Musafir |
#88 Re:2014-12-20 08:34Văd că am început să ne ocupăm de ceremonii de investire. Acolo sunt problemele grave şi adevărate ale societăţii. Praf în ochi. Pentru că cernea nu pierde nici un moment în care să nu dea cu piatra. Numai în Biserică. Are sarcină de UNDEVA.....? Ne întrebăm. |
Musafir |
#89 DEPUNEREA JURAMÎNTULUI PREȘEDINTELUI JOHANNIS2014-12-20 08:44Fiecare cetățean are dreptul constituțional să-și aleagă credința, adică religia, sau nici o religie. BOR nu a avut și nu are nici un drept privilegiat. NU ARE CE CĂUTA LA DEPUNEREA JURĂMÎNTULUI PREȘEDINTELUI KLAUS JOHANNIS ȘI ASTFEL SĂ JIGNEASCĂ TOȚI CETĂȚENII DE ALTE CREDINȚE! Președintele Klaus Johannis ESTE PREȘEDINTELE TUTUROR CETĂȚENILOR ROMANIEI ȘI NU NUMAI AL ORTODOXȘILOR! |
Musafir |
#90 Re:2014-12-20 08:45Dorinţa asta „abuzivă” şi-au manifestat-o şi cei care au scăpat de un regim comunisto-ateu în 1989, şi cei care au murit atunci. Află despre mihai gatlan, rockerul martir de la Dalles. A murit cu carte de rugăciuni în buzunar. Vroia să se facă PREOT. |
Musafir |
#91 Re:2014-12-20 09:03Află că sunt impozitate. E o lege fiscală în ţara asta. Care tratează pe fiecare categorie de persoană juridică altfel în funcţie de ceea ce face. Dacă este să moară şi capra vecinului şi să fim egali, atunci nici ONG-urile să nu mai aibă facilităţi. Unele dintre ele au beneficii de sediu şi/sau scutiri de impozit. Se spune că sunt de utilitate publică. Oare toate? Sau cine decide? Înghiţi cămila şi strecori ţânţarul. Dacă am salariu lunar de 3000 lei, iar soţia aduce 100 din venituri pasagere, şi eu vreau să-mi cumpăr ţigări sau băuturi sau alte lucruri casre par inutile, iar soţia strigă CĂ DIN BANII COMUNI SĂ NU IAU, PENTRU CĂ SUNT ŞI BANII EI, tu ce spui? Bine că vedem unde se duc 0,02% din buget ( din care 0,0000001% ai ateilor) şi nu vedem ce se face cu alţi circa 20-30% din această economie prost gestionată. |
Musafir |
#92 Re: DEPUNEREA JURAMÎNTULUI PREȘEDINTELUI JOHANNIS2014-12-20 09:06#89: - DEPUNEREA JURAMÎNTULUI PREȘEDINTELUI JOHANNIS Şi de ce JIGNEŞTE? Prin simpla prezenţă? Voi vă auziţi ce spuneţi? Ăsta nu este EXTREMISM? |
Musafir |
#93 Re: Re:2014-12-20 09:12Procedăm cum simţim sau cum este civilizat? Anti-sinanogă eşti? Pentru că şi ei au Biblia, Vechiul Testament? Anti-moschee sau anti-profet eşti? În virtutea cel puţin a drepturilor religioase, cineva va protesta. Şi încă foarte ferm!!! De ne ştie şi Haga.
|
Musafir |
#942014-12-20 10:09România stat laic! Opriţi finanţarea cultelor religiose! |
Musafir |
#952014-12-20 12:18NU popilor la ceremonii ! Am cazut dintr-o extrema in alta ! |
Musafir |
#962014-12-20 12:32Fără popi la învestitură! Semnati petiția daca aveți o problemă ca Biserica Ortodoxa Română sa-i sufle in ceafă presdintelui României. |
Musafir |
#972014-12-20 14:11biserica sa construiasca tot atatea spitale si scoli si asezaminte pentru batrani, saraci si orfani cate lacase de cult au construit pana acum dupa aceea mai vedem despre ce subiecte putem aborda impreuna, sa renunte la legile sale aberante prin care o femeie nu poate fi preot sau nu poate accede in forurile sale de conducere, sa renunte la a mai condamna sinucigasiii prin refuzul la slujire din contra sa se lupte pentru sufletul lor si sa il atraga de partea luminii nu sa ii indeparteze, sa nu mai condamne pe cei ce au alte orientari sexuale pe femeile care fac avorturi caci nu prin spalarea pe mani a bisericii fata de acesti oameni dovedeste ca este apropiata de lumina si calea dreapta ci prin atragerea lor catre ei acceptarea lor si munca plina de ravna pe care trebuie sa o duca in indreptarea lor si ajutorul pentru mantuirealor pe care pot sa il dea , sa ridice biblioteci biserica sa sustina fertilizarile in vitro, sunt multe cupluri sarace care nu isi permit si isi doresc sa faca un copil iar natiunea noastra scade ca numar, sa nu mai platim locul de veci groparii slujba de imormantare ca dupa o viata in care omul a platit la taxe si impozite acum cand e mort tot nu e lasat in pace......etc...da pentru "istoria si filosofia religiilor" nu pentru "religie".....ar mai fi multe de spus .... |
Musafir |
#982014-12-20 14:29Avem nevoie de scoli , de spitale , de medicamente nu de biserici cand te doare capul ce faci te duci la biserica sau la spital ? In spitale nu sunt medicamente asistentele te pun sa cumperi medicamente din farmacii noi platim CAS-ul degeaba , impozite peste impozite copiii mor in latrinele din fundul scolii ca statul nu le aloca bani de modernizarea scolilor dar in schimb dau bisericilor milioane de euro pentru construirea dr noi biserici si catedrale opriti-va nu mai finantati cultele religioase aceste institutii de indoctrinare si spalare de creiere redirectionati banii spre alte institutii de invatamant sau medicale ca de asta avem nevoie , impozitati preotii si bisericile , confiscati-le averile preotilor !!! |
Musafir |
#992014-12-20 14:52Biserica ortodoxa a ajuns un fel de dictatura pe societate pe actiuni.Ce sa invete copii ?? Ca popii au toate drepturile in Romania, n-au nici o treaba cu statul, dar iau pensii de la stat.Au hoteluri, magazine, scot bani din toate c3le, nu dau un franc impozit, si cersesc ;;daruri; de la prostovanul de guvern. |
Musafir |
#1002014-12-20 15:55Rmânia este un stat laic. Sper să și rămână așa, iar vizibilitatea și acțiunile bisericii în spațiul public să fie diminuate spre zero în anii care vin. Progresul societății trebuie să aibă loc până la urmă și la noi. |
|
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Interzicerea comercializarii si folosirii petardelor pe intreg teritoriul Romaniei!!!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Impotriva noului Proiect de Ordin 1.141/ 1.386/ 2007
1515 Creat: 2025-01-01
Cerem construcția urgentă a autostrăzii Brașov-Ploiești pentru fluidizarea traficului
775 Creat: 2025-01-03
Construirea unui Snowpark în Postăvaru
752 Creat: 2024-12-23
Interzicerea comercializarii si folosirii petardelor pe intreg teritoriul Romaniei!!!
62749 Creat: 2020-01-02
Împotriva petardelor în Brașov!
414 Creat: 2025-01-03
Alegeri libere
22013 Creat: 2024-12-06
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
33359 Creat: 2024-12-07
DREPTATE PENTRU MARICEL
314 Creat: 2025-01-03
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
12412 Creat: 2024-12-06
DEMITEREA primarului de Baia Mare - Doru Dăncuș
231 Creat: 2024-12-26
Închiderea postului Antena 3
11390 Creat: 2024-11-28
Dorim menținerea liniei de zbor directe Nisa-Cluj | Demande de maintien du vol direct Nice-Cluj
562 Creat: 2023-08-20
Ride Sharing doar in Județul de autorizare
120 Creat: 2024-12-31
Cerem oficial retragerea definitiva a licenței de funcționare a postului de televiziune Antena 3 CNN
27012 Creat: 2024-11-27
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
21791 Creat: 2024-11-28
Refuzul muncii suplimentare 30.12.2024
81 Creat: 2024-12-29
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
17864 Creat: 2023-10-23
DIMINUAREA SPORULUI DE CONDITII PERICULOASE DIN CSM SF NECTARIE - BLVD UVERTURII NR 81
219 Creat: 2024-12-27
Plângere contra CCR
15746 Creat: 2024-12-06
Petiție către Consiliul Local al Sectorului 4
686 Creat: 2024-12-18