,,Sunteţi un izvor curat din care se adapă oile lui Hristos cele însetate de apa vieţii” citat dintr-o scrisoare trimisă de Părintele Cleopa, Părintelui Arsenie Boca, duhovnicul Mănăstirii Prislop între anii 1949-1959

Ce am simţit la mormântul Părintelui Arsenie Boca?

Am simţit că aş vrea să rămân mereu acolo, lângă mormântul împodobit cu o mantie de flori care de care mai frumoase şi mai parfumate, să pot privi măcar la Crucea simplă de lemn, al cărui luciu s-a şters de la sărutările pline de evlavie ale milioanelor de pelerini, de la milioanele de atingeri ale mâinilor credincioşilor, care au vrut să o mângâie cu iubire şi cu evlavie pentru Părintele. Luciul Crucii s-a şters sub atingerile hainelor, batistelor de mână, florilor, fotografiilor şi suvenirurilor cu Părintele şi ale altor lucruri pe care numai Bunul Dumnezeu le cunoaşte felul şi numărul.

Aş fi vrut să stau acolo lângă mormânt, dacă nu cât mai aproape, fiindcă nu se poate acest lucru din cauza mulţimii de pelerini, măcar la câţiva metri distanţă, să pot simţi mai întâi cât sunt de păcătoasă şi cât de negru de mâlul păcatelor mi-e sufletul, să simt că vreau să cad în genunchi şi să îmi recunosc neputinţa, păcătoşenia, să cad în genunchi şi să strig la Bunul Dumnezeu, la Măicuţa Domnului, la Toţi Sfinţii, la Toate Puterile Cereşti şi la Părintele Arsenie Boca, să mă ierte pentru mulţimea păcatelor mele şi să mă ajute să fiu mai bună, mai iubitoare, să mă ajute să pot lupta cu toate patimile şi răutatea sufletului meu şi a celor din jurul meu. Apoi să simt cum greutatea care îmi apăsa sufletul şi mi-l îmbolnăvea de tristeţe şi deznădejde a fost alungată de milostivirea şi binecuvântarea Harului Sfânt, să simt cum mintea, sufletul şi inima îmi sunt invadate de pace, linişte, bucurie, de iubire, credinţă şi nădejde. Aş vrea să simt mereu acea pace adâncă şi dulce care îţi învăluie sufletul cu gingăşie şi îl vindecă de toată suferinţa şi de toată deznădejdea, aşa cum simt la mormântul Părintelui. Aş vrea să respir mereu acel aer duhovnicesc cu miros de flori şi tămâie, acel aer încărcat de sfinţenie, puritate şi sănătate duhovnicească.

Simt din ce în ce mai des că uneori nu mai am putere, că am obosit, că mi-e dor de ceva ce nu pot să definesc foarte bine. Mi-e dor de linişte, de pace, de iubirea Lui Dumnezeu, mi-e dor de zilele copilăriei când eram fericită şi fără griji, mi-e dor de mine, cea din timpurile mele bune când eram mai blândă, mai calmă, mai liniştită, mai milostivă, mai frumoasă sufleteşte. Mi-e dor de frumos şi de pace şi nu ştiu cum să îmi alin acest dor. Dar la mormântul Părintelui reuşesc să nu mai simt acest dor fiindcă acolo găsesc ceea ce caut, aici cred că Bunul Dumnezeu mă va ajuta să am răbdare, putere, voinţa să merg mai departe pe drumul vieţii, aici mă simt ocrotită şi apărată de tot răul, aici simt că Bunul Dumnezeu mă iubeşte aşa cum sunt eu, cu bune şi cu rele, aici simt că nu am pierdut şansa de a mă mântui, aici simt că trebuie să lupt mai mult cu patimile mele, cu neputinţa mea, cu necredinţa mea, pentru a-mi putea curăţi inima de toată mizeria şi întinăciunea pentru a-L putea primi în ea pe Domnul păcii, pe Domnul iubirii şi milostivirii. Aici îmi doresc să trăiesc aşa încât să cunosc pe Domnul în Duhul Sfânt, pentru ca sufletul meu să nu se mai poată alipi de nimic din cele pământeşti, de deşertăciunea acestei lumi, de bogăţiile lumeşti, de puterea sau slava lumească, ci să tânjească mereu numai după Domnul, să aibă mereu un dor de El, mereu o sete pe care să şi-o potolească doar cu iubirea de Dumnezeu şi semeni.

Ce simt pelerinii la mormântul Părintelui Arsenie Boca? 

Am vorbit cu multe persoane care au fost la mormântul Părintelui şi le-am întrebat ce au simţit acolo. Şi toate mi-au spus că au simţit prezent un duh de pocăinţă şi de căinţă. Acolo te vezi mic şi te vezi neputincios şi simţi că n-ai făcut ceea ce trebuia în viaţă, simţi că trebuie să faci altceva, să-ţi schimbi viaţa, să-ţi cunoşti menirea, să îţi înmulţeşti talanţii cu care ai fost înzestrat cu multă iubire de Bunul Dumnezeu şi să îţi atingi scopul pentru care eşti pe acest pământ şi anume dobândirea Duhului Sfânt. Oamenii simt acolo o rugăciune mai intensă, o trăire mai mare, o trăire minunată şi frumoasă, acolo li se despietreste inima, acolo ochii inimii, ai sufletului şi cei trupeşti izvorăsc lacrimi de pocăinţă, lacrimi de bucurie duhovnicească, lacrimi ce curăţesc  negreaţa sufletului, lăsându-l curat şi plin de pacea Harului Sfânt. Acolo oamenii ar vrea să fie creştini doritori de mântuire, care să se ostenească toată viaţa pentru Hristos şi pentru binele şi mântuirea semenilor, punându-şi toată bogăţia lor morală şi materială în slujba aproapelui, fără a-şi dori să  agonisească pentru ei nimic pe acest pământ, aşteptând cu deplină nădejde ziua când vor primi plata deplină de la Dumnezeu, pentru toate ostenelile lor.

Am privit ore în şir la mulţimea credincioşilor care atingeau Crucea ce străjuia mormântul Părintelui, cu sufletele fremătând de dragoste şi credincioşie, am privit mulţimea care nu mai simţea nici oboseală, nici vitregia vremii, nici durerea datorată unei suferinţe fizice, nici foamea, nici setea, fiindcă ,,drumul până la mănăstire se arată atât de uşor şi fără poticnire, încât toţi credincioşii dau mărturie că, de fapt, nu au călătorit pe osteneala picioarelor lor, ci într-un zbor neobişnuit, în chiar căuşul palmelor sfinţite şi ocrotitoare ale Părintelui.’’ (www.formula-as.ro)

Singurul fapt ce m-a întristat la Prislop

Am văzut cum în faţa Crucii mulţi oameni îngenunchează cu evlavie, dar din păcate nu sunt lăsaţi să facă acest lucru, de o măicuţă un pic mai severă care cu un glas tăios spune, că toţi trebuie să se roage Părintelui Arsenie până ajung la Cruce şi acolo trebuie doar să o sărute, cu lucrurile şi florile pregătite pentru binecuvântare. Poate aşa trebuie să se procedeze cum spune măicuţa, să se păstreze o disciplină de fier, dat fiind numărul mare de pelerini care se perindă pe la Crucea Părintelui. Dar oare măicuţa aceea ştie, că atunci când ajungi aproape de Crucea ce veghează mormântul Părintelui te cuprinde o emoţie puternică şi trăieşti sentimente pe care nu  le-ai mai trăit niciodată şi care te fac să reacţionezi altfel de cum o faci când nu eşti sub impulsul nici unei emoţii puternice? E singurul lucru care m-a întristat un pic acolo, fiindcă am văzut pe chipul celor apostrofaţi, uneori durere, uneori teamă, uneori ruşine că au făcut ceva greşit, uneori dezamăgire, uneori frustrare, uneori revoltă. Păcat, fiindcă mulţi oameni vin de la sute de km distanţă cu speranţa şi credinţa că problemele lor se vor rezolva dacă se vor ruga Părintelui şi le este răpită bucuria de a se manifesta cum simte sufletul lor. ,,Vorba dulce mult aduce’’ spune proverbul din popor şi e adevărat acest lucru. Orice vorbă spusă cu blândeţe şi iubire, fie ea şi o dojană, e balsam pentru suflet şi de aceea uneori sunt supărată pe mine, fiindcă şi eu mă asemăn de multe ori cu măicuţa aceea cu glas tăios.  Am învăţat o lecţie la Prislop pe care trebuie să o aplic în viaţa de zi cu zi, nimic nu e întâmplător, am învăţat că atunci când răneşti un om cu vorba e mai rău decât atunci când îl răneşti fizic, vorbele aruncate cu răutate lovesc şi rănesc mai rău decât nişte pietre tăioase, pe semenii cărora le-au fost adresate.

De ce vin oamenii la Prislop?

La Prislop, oamenii vin să mulţumească Lui Dumnezeu şi Părintelui Arsenie Boca pentru toate ce au cerut de folos în rugăciune şi li s-a împlinit, dau slavă Lui Dumnezeu, sau se roagă, se tânguie şi, când pleacă îşi lasă cu credinţă toate grijile lor în poala Părintelui.

Oamenii vin cu credinţă la mormântul Părintelui Arsenie Boca, fiindcă aici simt că sufletele lor se însănătoşesc şi se odihnesc, fiindcă aici conştiinţa lor, judecătorul lor, le arată exact starea duhovnicească în care se află, îi atenţionează unde au greşit şi ce trebuie să schimbe în viaţa lor pentru a nu se mai împotmoli pe drumul greu al mântuirii, pe drumul spre ACASĂ.

Oamenii vin aici pentru a se putea adăpa aşa cum spunea Părintele Cleopa de la un izvor curat, fiind însetaţi de apa vieţii. Oamenii vin să-şi bucure sufletele care tânjesc după pace, linişte, credinţă, nădejde, lumină, dragostea Lui Dumnezeu, care tânjesc aşa cum spunea Părintele Porfirie să ,,zboare în nemărginire, în stele, în măreţiile Lui Dumnezeu, în tăcere’’, care tânjesc să cunoască iubirea Lui Hristos aşa cum a cunoscut-o Părintele Arsenie Boca care ,,a fost un credincios, un rugător şi un trăitor, un slujitor arzând de dragoste faţă de Hristos….Talanţii Părintelui Arsenie sunt împletirea darului Lui Dumnezeu şi a geniului Sfinţiei Sale, iar punerea lor în lucrarea virtuţilor precum lumina în sfeşnic, i-au împodobit prin credinţă, nădejde, dragoste, înţelepciune, rugăciune, smerenie, tăcere şi răbdare ,,cununa cea neveştejită a slavei’’  (I Petru 5, 4) ‘’ (┼Daniil, Episcop – Locţiitor al Daciei Felix)

Pelerinii vin la Prislop să trezească în ei menirea lor, fiindcă aşa cu a spus Ierom. Andrei Coroianu  ,,crezul şi menirea Părintelui pe pământ a fost ,,să trezească în noi menirea noastră. …. Iubirea Lui Dumnezeu şi chemarea la sfinţire prin iubire se revarsă tot atât din cărţile sale şi din mormântul Părintelui Arsenie. De aceea, la mormântul său se merge şi se stă pe rând pentru închinare, precum la moaştele Cuvioasei Parascheva. Ce vulcan de foc, de iubire, izvorăşte din mormântul Părintelui, nu se poate exprima în cuvinte; acolo timpul şi spaţiul se suspendă, devin eterne, o simt toţi cei ce merg cu credinţă şi evlavie….toţi trăiesc în faţa Crucii şi a mormântului Sfântului (necanonizat încă) sentimentul credinţei, smereniei şi simplităţii creştinismului primar.’’

Parfumul suav de crini, aerul ce miroase a smirnă, lacrimile ce picură în inimile şi pe chipurile pelerinilor, trilurile minunate de păsărele, foşnetul pădurii, văzduhul duhovnicesc, aerul duhovnicesc, natura care se roagă şi cântă Creatorului Său, Osana, dau un farmec aparte locului unde ,,odihneşte’’ Sfântul canonizat de Dumnezeu şi de popor, Părintele Arsenie Boca.

,,Dintre multele icoane adăpostite pe iconastasul evlaviei populare, în Ardeal şi nu doar, chipul Părintelui Arsenie Boca este de departe cel mai aproape de inima plină de râvnă evanghelică a poporului. Fie că urci creasta de mireasmă cerească a Prislopului, fie în lentila de piatră a Ferestrei Făgăraşului, în punntea de istorie a Densuşului ori în lucirea de geniu a filigranului teologic de la Drăgănescu, Părintele Arsenie Boca respiră cu tine. Simţi ocrotirea lui, modul lui de a se odihni în Duhul Sfânt. O simţi şi dacă nu eşti contemporan în duh şi adevăr cu toţi cei râvnitori şi bucuroşi de căutarea sfinţeniei.’’ (Pr. Conf. Univ. Constantin Necula)

Părinte drag, astăzi şi eu cu evlavie îndrăznesc,  /Să-ţi spun cât de mult te iubesc,/ Şi că în fiecare zi, mi-e tare dor/ De mormântul Tău plin de flori,/ Şi că aştept cu nerăbdare/  Să primesc din nou binecuvântare,/ Să ajung din nou aproape de Tine,/ Ca să mai alung răutatea din mine./ Din nou Părinte, Ţie să mă spovedesc,/ Şi de liniştea de acolo să mă molipsesc./ Îţi mulţumesc Sfinte Părinte, că m-ai acultat,/ Atunci când Ţie cu credinţă m-am rugat,/ Şi cu milostivire m-ai ajutat, /Deşi nu întotdeauna am meritat./

Te iubim, Parinte Arsenie Boca, esti Sfântul inimilor noastre si te rugăm cu credinţă, să ne ajuti să nu ne rătăcim pe calea vietii noastre, să ne ajuţi să descifrăm harta spre drumul spre ACASĂ, să ne întovărăşeşti pe această Cărare spre Împărăţia Lui Dumnezeu, risipeşte te rugăm, noaptea neştiinţei şi necredinţei noastre şi ne luminează cu iubirea ta această Cărare care duce spre CER, care duce spre veşnicie! Amin!

Cristina Toma