Testați legumele și fructele din piețe!
Oamenii trebuie să știe ce mănâncă! Cerem introducerea de teste zilnice în piețele din Buzău, pentru depistarea chimicalelor din legume și fructe!
În ultimii ani, românii au înțeles că legumele și fructele românești sunt mai sănătoase. Tendințele de pe piață arată că numărul celor care aleg produse locale este în creștere. Sunt însă ele cu adevărat sănătoase?
Sunt prea puține probe testate, iar pentru cele care ajung în laboratoare, rezultatele analizelor vin prea târziu, când produsele sunt consumate demult. Tocmai de aceea trebuie să prevenim și să fim siguri că nu cumpărăm legume sau fructe tratate în exces cu chimicale.
Este nevoie ca Primăria Buzău să introducă teste zilnice prin eșantionare pentru depistarea produselor nesănătoase din piețe! Este o măsură esențială pentru protejarea sănătății publice. Aceste teste pot arăta dacă există suspiciuni privind depășirea nivelului maxim admis de substanțe toxice într-o legumă sau un fruct. Probele vor fi trimise la laborator pentru o analiză amănunțită.
Semnează aici dacă vrei ca Primăria Buzău să introducă testele zilnice prin eșantionare pentru legume și fructe în piețe! Așa vom ști cu toții că produsele pe care le cumpărăm din piață sunt sigure și sănătoase!
Vlad Mircea Pufu, senator PNL Contactați autorul petiției
Administrați-vă semnăturile
Nu ați primit e-mailul de confirmare sau vreți să vă eliminați semnătura?
Administrați-vă semnăturileDistribuiți această petiție
Ajutați această petiție să obțină mai multe semnături.
Publicitate plătită
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
12640 Creat: 2025-04-16
Stop abuzurilor din partea autorităților locale!!!
1172 Creat: 2025-04-12
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
365 Creat: 2025-04-16
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
331 Creat: 2025-04-15
Solicitare de remediere urgentă a disfuncționalităților din cadrul Consulatului României la Copenhaga
314 Creat: 2025-04-16
GRATIERE 2025
15526 Creat: 2025-02-03
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
604 Creat: 2025-03-28
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
477 Creat: 2025-04-09
Extinderea Transport_public, s.Dumbrava
118 Creat: 2025-04-15
NU pentru 3 schimburi in Scoala 195
112 Creat: 2025-04-17
#FacemFilmAcasă
1269 Creat: 2025-02-25
Petiție pentru lărgirea și omologarea pârtiei Mioarele 9 – Domeniul Schiabil Transalpina
90 Creat: 2025-04-16
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6862 Creat: 2025-02-13
2 zile libere plătite lunar femeilor aflate la ciclu
88 Creat: 2025-04-17
Salvam Dealul Lempes, rezervație naturală în Brasov
76 Creat: 2025-04-18
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
1014 Creat: 2020-11-28
Cersetorul care drogheaza cainii pentru cersit !
61 Creat: 2025-04-18
Petitie privind transmiterea live a slujbelor bisericesti
44 Creat: 2025-04-13
Petiție pentru Anularea Autonomiei Găgăuziei și Consolidarea Unității Naționale
929 Creat: 2025-03-30
Contestarea deciziei anulării listelor cu bursie din semestul doi, anul universitar 2024-2025 în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza
785 Creat: 2025-04-08