Stop mirosului de biogaz din Bucuresti si Ilfov

Stimate doamne/Stimati domni,
 
Traim intr-o capitala europeana, Bucuresti, unde, in sectorul 1, firma IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT SRL a construit o centrala de biogaz ce exploateaza deseurile gropii de gunoi RUDENI. Aceasta este locatia: https://www.google.ro/maps/place/Groapa+de+gunoi+Rudeni
 
Din pacate, centrala de biogaz emite un miros insuportabil pe o raza de aproximativ 5 km si un miros deranjant pe o raza de pana la 10 km. Sursa mirosului este mai mult decat evidenta avand in vedere ca acelasi miros il gasim fie de la RUDENI si pana la Padurea Baneasa, fie de la Rudeni si pana la pasarela Basarab (posibil chiar Cotroceni, domnule Iohannis) si lista ar putea continua cu Ghencea, Rosu, Mogosoaia, Chitila, Chiajna sau pur si simplu doar in preajma gropii de gunoi Rudeni. In functie de cum bate vantul si de cat de mult gaz nefiltrat este eliberat in atmosfera. 
In functie de zona, oamenii au reactii pana la a vomita din cauza mirosului degajat de aceasta centrala de biogaz sau stau inchisi in casa, cu geamurile inchise, ca nu cumva sa intre mirosul in casa. Un amestec greu de oua stricate/gunoi/hidrogen sulfurat. Din pacate, nu avem posibilitatea sa facem studii pentru a vedea cum este afectata calitatea aerului dincolo de mirosul insuportabil, insa mirosul este suficient de deranjat pentru ca sute de mii de cetateni ai Bucurestiului sa nu poata trai in conditii decente.
 
Asadar, daca sunteti afectati de aceasta problema, va rog sa semnati aceasta petitie ca prim pas in rezolvarea acesti probleme, astfel incat poluarea sa inceteze.
 
Modalitatea de lucru a Garzii de Mediu, cel putin la prima vedere, pare lipsita de eficienta. Desi, aparent GNM este deschisa si comunicativa, cetatenilor li se cera sa anunte GNM cand si unde apare mirosul. Oamenii au facut asta pentru cateva luni. Au fost efectuate zeci de apeluri catre comisarul de mediu Marian Borondel in momentul in care mirosul aparea, insa asta nu a impiedicat mirosul sa tot apara. Abia din luna februarie 2015, Garda Nationala de Mediu a primit sprijinul unui laborator pentru masurarea calitatii aerului, la cel putin 6 luni dupa ce au inceput sesizarile in mod organizat ale cetatenilor catre Garde de Mediu, dar si alte institutii ale statului (Politie, Guvern, Primarie, Comisia Europeana de Mediu etc.). Asadar, se avanseaza greu si rezultatul este efemer. Cum inceteaza controlul GNM la Iridex, cum reapare mirosul.
 
Printr-un email, am solicitat institutiilor de mai jos sa ia masuri pentru ca aceasta poluare sa inceteze. Semnand aceasta petitie, le putem arata acestor insitituii ca problema poluarii este reala, stringenta si ca ea trebuie rezolvat urgent.
 
1. CATRE TOATE INSTITUTIILE: Declansarea unei actiuni concertate pentru inchiderea centralei de biogaz IRIDEX. Nu este admisibil ca in sectorul 1 al unei Capitale Europene sa functioneze o centrala de biogaz.
2. PRESEDINTIA ROMANIEI, GUVERNUL ROMANIEI: Supravegherea si controlul institutiilor abilitate care ar trebui sa rezolve aceasta problema si suportul institutiilor de control si ancheta in cazul comiterii unor ilegalitati care creaza acest context favorabil pentru poluare.
3. GARDA NATIONALA DE MEDIU; MINISTERUL MEDIULUI; AGENTIA NATIONALA DE PROTECTIE A MEDIULUI, PRIMARIA GENERALA A CAPITALEI SI A SECTORULUI 1: Cred ca stiti mai bine ca mine ce este de facut si sper sa va faceti treaba cat mai bine si in sprijinul cetatenilor, nu a unei companii private. Va rog sa dispuneti retragerea imediata a autorizatiei de functionare a centralei de biogaz IRIDEX de la Rudeni.
4. DEPARTAMENTUL NATIONAL ANTICORUPTIE: verificarea legalitatii acordarii autorizatiilor si a altor actiuni care au facut posibila aparitia si functionarea unei centrale de biogaz in sectorul 1 al Bucurestiului.  
5. ASOCIATIA SALVATI BUCURESTIUL: sprijinul cetatenilor pentru o mai buna organizare si reprezentare in fata institutiilor care ar trebui sa ia masuri, dar si in fata proprietarului care genereaza poluarea, firma IRIDEX;
6. AGENTIA EUROPEANA DE MEDIU: Acordarea de consultanta privind bunele practici legate de amplasarea si functionarea centralelor de biogaz la nivel european. Supravegherea situatiei astfel incat autoritatile locale sa isi faca datoria fata de cetatenii europeni ai Bucurestiului.

 


Theodor Manolache    Contactați autorul petiției