Câmpina - între 3 luni și 2 ani
Suntem conștienți de încercarea de a se reduce deficitul de personal cu care se confruntă întreg Ministerul Afacerilor Interne. Să fim serioși, cine nu este atras de ideea de "3 luni" de cursuri, cu un loc de muncă în județul de domiciliu asigurat, ca funcționar public civil, cu statut special ? Dar scădeți din cele 3 luni, week-end-urile. În săptămânile rămase, "buletiniștilor" le este predată materia din cursul a doi ani din școala de poliție, materie comprimată și restrânsă, destul cât nu îi obosească pe "încadrați", sau viitorii poliști.
Prin această "transformare de polițiști peste noapte" nu ați făcut decât să neglijați elevii Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" Campina, și nu numai. Noi nu am găsit un motiv pentru care acești "încadrați" ar prezenta interes pe timpul școlarizării, atâta timp cât au deja un loc asigurat, în timp ce noi, cu media notelor din cursul celor doi ani urmează să fim repartizați în funcție de locuri, oriunde în țară.
Ca să înțelegeți anomalia acestor încadrări, faceți un exercițiu de imaginație: dacă te îmbraci într-un halat alb și te duci într-un spital, nu înseamnă că ești medic ori asistent și poți acorda asistență medicală, la fel și dacă te îmbraci într-o salopetă de pilot, nu înseamnă că poți pilota un avion, iar exemplele pot continua. În consecință nici dacă te îmbraci într-o uniformă de polițist, nu devii polițist ...
Încadrările din sursă externă au dus la deprofesionalizarea poliției române, prin "transformarea peste noapte" în polițiști a unor persoane mai mult sau mai puțin apte de a efectua acest serviciu, dar minim de capabile să promoveze concursul de admitere, concurs mai convenabil ca dificultate decât admiterea propriu-zisă la una din școlile de poliție ale MAI. Aceste celebre "încadrări", au devenit dintr-o excepție prevăzută de lege, o sursă curentă și obișnuită de recrutare și angajare în Poliția Română.
Suntem conștienți că prin rândurile de mai sus, am supărat pe acei colegi proveniți din „surse alternative”, dar care spre deosebire de majoritatea, s-au adaptat și au devenit niște polițiști buni, profesioniști și dedicați acestei meserii. Pentru că da, există și astfel de cazuri, numai că ele sunt, din păcate, doar excepțiile ce confirmă regulă.
- "Care este rostul școlilor de poliție, dacă se încadrează din sursă externă din ce în ce mai mult? Toți avem dreptul la un tratament egal, iar părerea mea eate că se face o discriminare între noi cei din școală și cei ce vin din sursă externă!"
- "Să facă câte încadrări vor ! dacă lor li se pare că încadrații aștia prezintă încredere. E nevoie de oameni, foarte bine. Să reducă studiile temporar la un an de zile până se acoperă deficitul, să ne scoată mai repede din școală ! Să fie o perioadă exactă și la fel pentru toată lumea ! 3 luni, 6 luni, cât vor ei, ca nici aia care dictează nu au mai multă școală !"
- "Nu e normal să încadreze mii de polițiști într-un an de zile și să învârtă sute de elevi în școală și în practică."
- "Proșții fac doi ani de școală, iar alțîi 3 luni, e bine, nu? România, ce să ne mai surprindă..."
- "La postul de poliție din localitatea mea de domiciliu, unde am efectuat și stagiul de practică s-au ocupat deja două locuri. Unde o să ajung să fiu repartizat în ritmul asta? La sute de kilometri de casă ?"
- "Când o să pomenesc peste câțiva ani că am terminat școala de poliție în 2017/2018, primul gând o să fie că sunt "încadrat"..."
- "Să meargă să facă școală. Ne mințiți că se merge cu academia și școlile la capacitate maximă. De unde atât! Să va dau un exemplu că mințiți? În 2007 la poliție au terminat două promoții de agenți. Fiecare de peste 1000 de elevi... deci peste 2000 într-un singur an. Mai mult de atât durată cursurilor a fost scurtată la 1 an și 3 luni. La frontieră tot în 2007 au ieșit tot 2 promoții a câte 550 fiecare. Și voi ne spuneți că mergeți cu școlile la capacitate maximă? Nu va e rușine? Ofițeri din sursă externă? Dar de ce se organizează concursuri de trecere din corpul subofițerilor/agenților în cel al ofițerilor? Trebuie să va reamintim și în același timp să va demască."
Cu stimă,
Elevii Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" Câmpina
Elevii Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" Câmpina Contactați autorul petiției
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am șters informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |