Rezidenții sunt medici NU studenți!
Petiție împotriva proiectului de lege votat marți, 16 noiembrie 2021, de Camera Deputaților, prin care transferă toate activitățile din cadrul programului de rezidențiat de la Ministerul Sănătății în subordinea Ministerului Educației, adică în responsabilitatea universităților de medicină și farmacie din România.
"Conform proiectului, medicii rezidenți vor încheia, după promovarea examenului de rezidențiat, un contract de studiu cu Universitățile de Medicină și Farmacie și un contract de muncă cu unitatea sanitară în cadrul căreia își vor desfășura activitatea (în baza căruia se va asigura salarizarea de către Ministerul Sănătății). O altă modificare constă în faptul că diplomele de medic specialist vor fi emise de Ministerul Educației, în vederea unei alinieri la standardele internaționale.
Inițiatorii proiectului ne-au comunicat faptul că proiectul își propune creșterea calității academice în rezidențiat prin implicarea mai amplă a Ministerului Educației și simplificarea proceselor administrative pe care medicul rezident le are de parcurs. Care standarde internaționale? Nu s-a auzit de aşa ceva în țările EU. "Simplificarea proceselor administrative pe care medicul le are de parcurs"?
Nu pare o simplificare a birocrației. Asistenții universitari nu au capacitatea fizică reală de a îndruma un rezident, de a-i învăța proceduri practice; rezidenții învață tot de la medicii specialişti şi primari. UMF-ul poate contribui, ajuta rezidentul doar cu oferta de cursuri teoretice din curicula de rezidențiat. Pentru asta nu e nevoie ca rezidentul să încheie un contract separat cu UMF şi unul cu spitalul. Culmea ar fi ca rezidentul să fie obligat să plătească din buzunar cursurile teoretice obligatorii din curicula de specialitate. E treaba Ministerului Sănătății/spitalului cum rezolvă situația.
În legea salarizării nu există capitol pentru "studenți". Deci ar trebui modificată o lege organică și stabilite echivalări salariale dificil de realizat. Nu poți spune că rezidentul de anul 1 este echivalat cu profesorul debutat, căci există o diferență considerabilă între norma didactică săptămânală a acestuia și timpul de lucru al rezidentului. Apoi, există discrepanțe între dreptul profesorului de a-și susține definitivatul după 2 ani de predare și parcursul obligatoriu de 3-6 ani al rezidentului până la dobândirea dreptului de a avea un loc de muncă stabil.
UMF-urile NU au capacitate organizatorică, managerială sau sistemele de valori pe care se bazează acestea.
Indiferent de forma examenului de admitere repartiția posturilor va deveni clientelară; vor apărea peste noapte suplimentari, locuri descoperite ca prin minune pentru beizadele, iar șansă unui copil normal de a pătrunde pe ușa din față în sistem va dispărea.
Nu a existat nicio consultare cu medicii rezidenți sau studenți despre beneficii. Asociațiile care ar fi trebuit să aibă un rol pe acest subiect au o atitudine obedientă, de luare la cunoștință, de dezinflamare a rezidenților. Prin urmare, orice decizie unilaterală arată dispreț pentru cei asupra cărora această lege își manifestă efectele. Pe termen lung se va ajunge la o descentralizare totală a examenului, cu riscul ca locurile și posturile să fie ocupate de persoane din anturajul UMF. În acest sens, urmăriți cum astăzi șefi de lucrări concurează cot la cot cu proaspeții absolvenți pe locuri/posturi.
Ciprian Maxim Contactați autorul petiției