Restituirea Prejudiciilor Consumatorilor de Gaze Naturale

Restituirea Prejudiciilor Consumatorilor de Gaze Naturale

 

Stimați cetățeni,

 

Asociația obștească "Vox Populi, Vox Dei" dorește să vă aducă la cunoștință următoarele aspecte grave care afectează fiecare consumator de gaze naturale din Republica Moldova:

 

Ancheta "Motoarele Corupției - Jaful gazelor" a dezvăluit cea mai mare escrocherie economică din istoria țării noastre. Din păcate, noi, cetățenii de rând, am fost forțați să plătim tarife nejustificate și exagerate pentru gazele naturale, majorate artificial cu circa 60%. Aceste creșteri nejustificate ne-au obligat să alocăm sume considerabile pentru plata energiei, sume care ar fi putut fi folosite pentru sănătate, educația copiilor sau alte nevoi esențiale.

 

Guvernanții au primit ajutoare externe pentru a plăti compensații, însă, în realitate, aceste ajutoare au fost finanțate tot din banii noștri, prin creșterea artificială a tarifelor. În final, ajutoarele externe s-au "evaporat", iar noi am fost lăsați cu povara financiară. Deciziile abuzive ale CSE și implicațiile dubioase ale BERD au permis ca populația să piardă controlul asupra sistemului de distribuție a gazelor, devenind "ostatica" unor grupuri interesate doar de supraprofituri.

 

Pentru a combate această nedreptate și a ne recupera drepturile, Asociația obștească "Vox Populi, Vox Dei" propune următoarele acțiuni:

 

1. Obținerea statutului de parte vătămată pentru toți consumatorii de gaze naturale - Prin semnarea acestei petiții, dorim să informăm autoritățile competente despre prejudiciile suferite de consumatori și să solicităm recunoașterea statutului nostru de parte vătămată.

 

2. Apărarea drepturilor în instanță - Vom iniția demersuri legale pentru a ne apăra drepturile în instanță, solicitând rambursarea diferenței neargumentate de preț și a daunelor morale suferite.

 

3. Rambursarea prejudiciilor - Vom lupta pentru recuperarea sumelor plătite nejustificat și pentru obținerea compensațiilor pentru prejudiciile morale și materiale suferite.

 

Semnând această petiție, ne susțineți în demersul nostru de a aduce dreptatea în fața consumatorilor de gaze naturale și de a ne recupera banii plătiți în mod nejustificat.

 

Vă mulțumim pentru sprijinul acordat și pentru solidaritatea manifestată!

 

Cu stimă,

 

Victoria Furtună, Președintele Asociației Obștești "Vox Populi, Vox Dei"

 

 


AO ,,Vox populi, vox Dei"    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnarea petiției, accept faptul că AO ,,Vox populi, vox Dei" va putea să vadă toate informațiile pe care le introduc în formular.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.


Îmi dau consimțământul pentru prelucrarea informațiilor pe care le furnizez în acest formular în următoarele scopuri:




Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...