Respectati autonomia universitara la UMF Tg-Mures!
Quoted post
Musafir |
#34912012-03-19 13:27Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş are statut de universitate multiculturală şi multilingvă în limbile română şi maghiară (Art. 363). Conform Art. 135/1/b: în instituţiile de învăţământ superior multiculturale şi multilingve "se constituie secţii/linii cu predare în limbile minorităţilor naţionale". Constituirea secţiei sau liniei maghiare a fost împiedicată ilegal de Senatul universităţii. Autonomia universitară nu prevalează asupra legilor ţării. Conform Art. 121: Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este abilitat să urmărească şi să controleze aplicarea şi respectarea reglementărilor legale în domeniul învăţământului superior, respectiv să controleze modul în care universităţile îşi exercită autonomia universitară. Senatul a elaborat o Cartă care nu este în conformitate cu prevederile legale în vigoare în ciuda atenţionărilor repetate ale Ministerului Educaţiei, în consecinţă nu a fost avizată de către acesta. În consecinţă alegerile la nivelul universităţii s-au desfăşurat în mod nelegal. În plus, senatul a blocat elaborarea regulamentului de funcţionare a secţiei sau a liniei de studiu, care să stabilească procedurile de alegere şi alte aspecte specifice structurilor organizatorice ale secţiei respectiv ale liniei, în consecinţă cadrele didactice maghiare au fost private de dreptul de alegere. Sistemul actual şi situaţia actuală creată periclitează sustenabilitatea învăţământului medical în limba maghiară. Noi dorim garanţii pentru supravieţuirea învăţământului medical în limba maghiară şi aplicarea principiilor din art. 135/4 din Legea Educaţiei Naţionale. |
Raspunsuri
Musafir |
#3532 Re:2012-03-19 14:16:08de asemenea, hotararile de guvern si alte legi se supun Conventiei Europene privind drepturile minoritatilor si care stipuleaza ca se accepta invatarea in limba materna atat vreme cat acest lucru nu aduce atingere invatarii in limba oficiala as statului roman. Infiintarea de linii separate ingradeste dreptul romanilor de a accede la formare in limba romana. Acordurile si directivele europene au prevalenta in raport cu orice alte legi autohtone sau mai stiu eu ce. In ziarul "Le Monde " de azi, s-a scris "ca nationalismul extremist maghiar a innebunit, pur si simplu, prin cererea infiintarii unei linii separate de facultate in limba maghiara. In spatele acestor actiuni se afla UDMR-ul in cautare de noi voturi pentru campania electorala...." si se continua in acest sens. Cumva si francezii nu sunt suficient de europeni si nu accepta invatamant in ... limba araba, desi au peste 6 milioane de arabi? |
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
7811 Creat: 2025-04-16
Solicitare de remediere urgentă a disfuncționalităților din cadrul Consulatului României la Copenhaga
179 Creat: 2025-04-16
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
169 Creat: 2025-04-16
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
273 Creat: 2025-04-15
GRATIERE 2025
15472 Creat: 2025-02-03
Stop abuzurilor din partea autorităților locale!!!
1163 Creat: 2025-04-12
Fara balci si tiribombe in parcarea de la Casa de Cultura Focsani!
23 Creat: 2025-04-16
Petiție pentru lărgirea și omologarea pârtiei Mioarele 9 – Domeniul Schiabil Transalpina
22 Creat: 2025-04-16
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
594 Creat: 2025-03-28
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
459 Creat: 2025-04-09
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
978 Creat: 2020-11-28
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6849 Creat: 2025-02-13
Vrem PARC, nu parcare! Salvăm Parcul Central Nicolae Titulescu din Brașov
1879 Creat: 2025-03-20
#FacemFilmAcasă
1216 Creat: 2025-02-25
Reducere de 90% pentru studenti pe toate traseele
10 Creat: 2025-04-16
Arestarea lui Minca Mario
7 Creat: 2025-04-16
Contestarea deciziei anulării listelor cu bursie din semestul doi, anul universitar 2024-2025 în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza
775 Creat: 2025-04-08
Inregistrari cursuri CECCAR
138 Creat: 2025-04-03
Irina Rimes - “Necantatele” la Craiova
481 Creat: 2025-03-28
Petiție pentru Anularea Autonomiei Găgăuziei și Consolidarea Unității Naționale
903 Creat: 2025-03-30