Noul spital al Brasovului
Quoted post
Musafir |
#92015-09-25 20:59De ce am semnat? E simplu,aproximativ in urma cu câțiva ani am fost si eu un oarecare pacient admis la urgente,Așteptându-mi rându pe culoarul de lângă urgente am fost uimit cât de intolerabile,deplorabile erau împrejurimile din spital incluzând camera de garda a doctorilor,resus area,zona brancardierilor,pereții praf,zona de așteptare si acceptare a pacienților,o totala debandare!!! Si tatăl meu a fost internat in spitalul din Bv de nenumărate ori,povestindu-mi cu ezitare in ce condiții a stat si a avut testele necesare,de multe ori zicând că nu știe dacă el sau alți pacienți,colegi vor ieși din spital mai rău decât au intrat asta fiind din cauza igienei si murdăriei cu echipament si accesorii nesterilizați lipsind chiar banala mănușa de plastic si observând la rândul meu in timpul visitelor rugina,(peste tot)paturi deplorabile,mirosul de mucegai etc.Eu si soția lucram in cadrul spitalului peste hotare si pot sa spun cât de mult contează condițiile si cât de puternic moralul pacientului si al familiei devin atâta timp cât e ordine,curățenie,echipamentul necesar doctorilor si li se respecta intimitatea pacientilor( cea ce nu am văzut la Bv)la cea mai înaltă valoare.Dumneavostra Doctori ,Doctorițe,Asistenți medicali si întreg personalul spitalului aveți dreptul la condițiile ce le-ți menționat in petiție inclusiv toți pacienți PTR nedreptatea care ați si au avut zeci de ani.Politicieni,oameni înalți ai societății romane merg la practici private si nu da un leu pe oamenii nevoiași si de rând care merg la spitale județene cu inima la gât dacă se vor întoarce acasă. Cu respect Dan |
Raspunsuri
Musafir |
#10 Re:2015-09-25 21:29:00Mulțumesc pentru susținerea de la distanță. Situația nu mai este peste tot în spitalele din Brașov chiar atât de deplorabilă precum ați prezentat-o, dar lasă încă mult de dorit în anumite zone. Unul dintre motivele pentru care și brașovenii plecați (chiar și definitiv) în străinătate trebuie să reacționeze, este că rudele lor au nevoie de respectarea dreptului la sănătate. În plus, mai vin și ei din când în când în vizită, nu se știe niciodată... Cu prietenie, D.G. |
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Plângere contra CCR
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Interzicerea comercializarii si folosirii petardelor pe intreg teritoriul Romaniei!!!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Petiție către Consiliul Local al Sectorului 4
3338 Creat: 2024-12-18
Petitie impotriva TAXEI PENTRU ILUMINAT PUBLIC IN FOCSANI
867 Creat: 2025-01-10
Sesiunea de iarna 2025 - online
67 Creat: 2025-01-14
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
308 Creat: 2025-01-08
Impotriva noului Proiect de Ordin 1.141/ 1.386/ 2007
2021 Creat: 2025-01-01
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
35138 Creat: 2024-12-07
Interzicerea publicității serviciilor funerare prin expunerea de (cruci, sicrie,coroane,etc.) în afara spațiului interior special amenajat.
36 Creat: 2025-01-14
Plângere contra CCR
43962 Creat: 2024-12-06
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
28707 Creat: 2024-11-28
Salubritatea
51 Creat: 2025-01-11
REFERENDUM PRIVIND DEMITEREA LUI KLAUS IOHANNIS DIN FUNCTIA DE PRESEDINTE AL ROMANIEI
487 Creat: 2025-01-08
CEREM DESFIINȚAREA CCR
21863 Creat: 2020-03-02
Avarii electrica -Dumbrăvița/Vlădeni
13 Creat: 2025-01-14
Alegeri libere
24032 Creat: 2024-12-06
PETITIE PENTRU ANGAJAREA RASPUNDERII MAGISTRATILOR
307 Creat: 2025-01-08
DOMNULE EX-PREȘEDINTE KLAUS WERNER IOHANNIS
115 Creat: 2025-01-01
Petiție pentru realizarea unei bucle de legătură a liniei de metrou proiectată a avea capătul la Aeroportul Otopeni cu linia de metrou care are capătul în Bucureștii Noi
154 Creat: 2024-02-25
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
12889 Creat: 2024-12-06
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
485 Creat: 2020-11-28
Cerem oficial retragerea definitiva a licenței de funcționare a postului de televiziune Antena 3 CNN
27222 Creat: 2024-11-27