Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
CREANTELE SALARIALE OLTCHIM. |
#38875 Re: Oltchim anunţă concedieri, dar şi creşteri ale cifrei de afaceri2015-05-30 07:00#38796: OLTCHIM - Oltchim anunţă concedieri, dar şi creşteri ale cifrei de afaceri http://www.jurnalulolteniei.ro/vizualizare/ Problemele de la Oltchim au fost discutate în şedinţa Comisiei de Dialog Social Vâlcea. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Prefectura Vâlcea, conducerea combinatului a arătat, în cadrul şedinţei care a avut loc miercu_ri, că cifra de afaceri a crescut în primele patru luni ale acestui an cu 14 milioane euro, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „În cadrul şedinţei au fost prezentate rezultatele economico - financiare înregistrate în ultimii 4 ani de către SC Oltchim SA şi trendul activităţii combinatului, cu accent pe stabilitatea economică garantată de măsurile constante ale managementului de optimizare a costurilor, în paralel cu creşterea vânzărilor şi a productivităţii muncii. De asemenea, au fost arătate măsurile de reparare, retehnologizare şi înlocuire a unor instalaţii sau părţi de instalaţii, precum şi planurile de repornire ale altor secţii, raportat însă la conjuncturile pieţelor internaţionale a produselor finite şi a materiilor prime Din datele prezentate rezultă că, în primele 4 luni ale anului în cu_rs: cifra de afaceri a crescut cu 14 milioane euro, ajungând la 54,8 milioane euro (cu 35% mai mult faţă de primele 4 luni ale anului 2014), respectiv o creştere cu 27 milioane euro raportată la primele 4 luni ale anului 2013; EBITDA (rezultat din exploatare mai puţin amortizarea) s-a îmbunătăţit cu 16 milioane euro, de la - 11,7 milioane euro în primele 4 luni ale anului 2013, la + 4,2 milioane euro în primele 4 luni ale anului 2015”, potrivit Prefecturii Vâlcea. În ceea ce îi priveşte pe salariaţi, conducerea combinatului se laudă că plăteşte salarii şi dă prime de vacanţă. Dar şi că din aprilie, disponibilizaţii primesc lunar bani în control salariilor compensatorii. „Din punct de vedere social, înregistrarea acestor rezultate pozitive se reflectă asupra personalului angajat şi a celui disponibilizat, astfel: personalul OLTCHIM, de aproximativ 2 ani, primeşte lunar avans, lichidare şi tichete de masă. Începând cu anul 2015, salariaţii primesc prima de vacanţă integral în luna în care pleacă în concediu, iar din luna septembrie, 2015, Oltchim va propune un grafic de eşalonare a plăţii celor două salarii şi jumătate restante la data intrării în insolvenţă; începând cu luna aprilie 2015, personalul disponibilizat primeşte, în contul salariilor compensatorii, sume lunare. Astfel, toţi disponibilizaţii (mai puţin 54 care au solicitat expres că nu doresc plata eşalonată) au încasat câte 531 lei în fiecare din lunile aprilie şi mai, 2015, la care se adăugă plăţi suplimentare la solicitarea unor persoane cu probleme sociale şi medicale. Din luna iunie 2015, fiecare salariat disponibilizat va primi câte 1.000 lei lunar”, se mai arată în documentul transmis de Prefectura Vâlcea. Potrivit sindicaliştilor, aproape 500 de angajaţi ai Oltchim ar urma să fie lăsaţi fără job-uri de la 1 iunie. În ceea ce-i priveşte pe cei disponibilizaţi în urmă cu doi ani, trebuie spus că oamenii încă aşteaptă salariile compensatorii. Prefectura Vâlcea a mai arătat că „pentru următoarea perioadă, conducerea Oltchim SA are în vedere măsuri de diminuare a costurilor operaţionale prin creşterea randamentelor instalaţiilor prin reabilitări, reparaţii etc. şi realizarea unei scheme de personal adaptată nevoilor de funcţionare, vizând totodată siguranţa şi eficienţa în exploatare a instalaţiilor în funcţiune şi conservarea celor oprite, multe dintre ele din anul 2009. În cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social Vâlcea s-a stabilit ca SC Oltchim SA şi Instituţia Prefectului să elaboreze o documentaţie comună în vederea iniţierii unui proiect de hotărâre de guvern privind subrogarea statului în drepturile foştilor salariaţi disponibilizaţi şi plata direct către aceştia a sumelor rămase de plată în urma concedierii colective din iunie 2013, urmând ca statul să recupereze aceste sume din procedura de reorganizare a companiei,” Combinatul Oltchim se află reorganizare judiciară din 22 aprilie 2015.
Disponibilizări şi la Drumuri şi Poduri
Zeci de angajaţi de la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Vâlcea vor rămâne şi ei fără job-uri „Conducerea executivă a acesteia informând Comisia de Dialog Social că în următoarea perioadă va proceda la disponibilizarea unui număr de 83 salariaţi, care vor beneficia de drepturile legale conferite de legislaţia actuală şi contractul colectiv de muncă”, a transmis Prefectura Vâlcea.
|
Raspunsuri
Musafir |
#38883 Re: Re: Oltchim anunţă concedieri, dar şi creşteri ale cifrei de afaceri2015-05-30 08:32:03#38875: OLTCHIM - Re: Oltchim anunţă concedieri, dar şi creşteri ale cifrei de afaceri SA TRAIASCA PSDul,fu..tu...va...n gurite de criminalii comunistiiii si cernevistii,eu Picasso. |
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
12091 Creat: 2025-04-16
Stop abuzurilor din partea autorităților locale!!!
1171 Creat: 2025-04-12
GRATIERE 2025
15519 Creat: 2025-02-03
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
355 Creat: 2025-04-16
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
322 Creat: 2025-04-15
Solicitare de remediere urgentă a disfuncționalităților din cadrul Consulatului României la Copenhaga
294 Creat: 2025-04-16
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
474 Creat: 2025-04-09
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
603 Creat: 2025-03-28
NU pentru 3 schimburi in Scoala 195
109 Creat: 2025-04-17
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6860 Creat: 2025-02-13
#FacemFilmAcasă
1266 Creat: 2025-02-25
Extinderea Transport_public, s.Dumbrava
94 Creat: 2025-04-15
Petiție pentru lărgirea și omologarea pârtiei Mioarele 9 – Domeniul Schiabil Transalpina
90 Creat: 2025-04-16
2 zile libere plătite lunar femeilor aflate la ciclu
79 Creat: 2025-04-17
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
1001 Creat: 2020-11-28
Petiție împotriva cardului național de identitate cu cip
144 Creat: 2025-04-06
Contestarea deciziei anulării listelor cu bursie din semestul doi, anul universitar 2024-2025 în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza
784 Creat: 2025-04-08
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
18575 Creat: 2023-10-23
Vrem PARC, nu parcare! Salvăm Parcul Central Nicolae Titulescu din Brașov
1892 Creat: 2025-03-20
Petiție pentru Anularea Autonomiei Găgăuziei și Consolidarea Unității Naționale
928 Creat: 2025-03-30