Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
CREANTELE SALARIALE OLTCHIM. |
#37894 DNA S.O.S. OLTCHIM RAMNICU VALCEA2015-05-17 18:00„Greva de la Vîlcea e un bîlci“ 05 decembrie 2013 Sindicatul piteştean nu e solidar cu vîlcenii aflaţi în greva foameiCîţiva sindicalişti de la Oltchim Rîmnicu Vîlcea se află, de cîteva zile, în greva foamei. Ei cer conducerii plata salariilor restante şi au respins oferta de a primi doar un avans pe o lună şi bonuri de masă (susţin că au de luat trei salarii din urmă). Nu au fost mulţumiţi nici măcar de oferta premierului de a-i primi în audienţă la Guvern. Ieri dimineaţă, doi dintre ei au leşinat şi au fost duşi la dispensarul combinatului, unde au rămas sub observaţiei. Liderul sindicatului Unirea, Marin Dumitru, ne-a explicat de ce la Piteşti nu se întîmplă la fel.Conform sindicalistului, şi la Divizia Petrochimică Bradu, şi la Oltchim există aceeaşi întîrziere de două luni, care durează încă de la începutul anului. Acum se încheie plata pe luna septembrie şi rămîn octombrie şi noiembrie, care se vor plăti pînă în ianuarie. „Ce e acolo e un bîlci. Călin Popescu De la intrarea în insolvenţă există acelaşi decalaj, dar salariile s-au plătit în continuare. Au fost prin august cîteva zile întîrziere, în rest se dau avansul şi lichidarea. Atunci de ce pînă acum nu s-a făcut grevă? Fac grevă doar vreo 6 - 7 de la sindicatul lui Cernev, care au mai făcut. Nu le convine că directorul e piteştean şi, pentru că nu se împacă liderul cu directorul, bagă oamenii în faţă. Ceea ce cer ei nu se poate: să dea directorul de la el trei salarii pe loc, să găsească el capital de lucru 40 milioane euro şi să lucreze acum combinatul la 65% din capacitate. Şi mai e ceva: pînă acum cei care făceau grevă se alegeau şi ei personal cu ceva. Ei vor să le dea lor directorul ceva, fără să ştie oamenii, dar nu mai merge“, spune liderul Sindicatului Unirea - organizaţie care are pe rolul instanţelor procese împotriva combinatului în valoare de multe milioane de euro, şi acestea însă blocate, tot de la intrarea în insolvenţă. Reorganizarea societăţii şi crearea noii „Oltchim SPV“, cu toate activele funcţionale şi fără datorii, au fost aprobate la adunarea creditorilor din 2 decembrie. Lui Marin Dumitru i se pare o măsură logică: „Nu avea nimeni să dea 800 milioane de euro pentru datorii. Aşa, se vinde o societare nouă, iar din banii care se iau, se dă pentru datorii“ - explică. Pe noua societate sînt trecuţi toţi angajaţii actuali ai Oltchim, inclusiv cei 221 de la Bradu.VANATORII VAMPIRIZATI ADUSI LA OLTCHIM. SUGACII SI SUGATIVELE: Sindicatul piteştean SUO (Sindicatul Unirea Oltchim Pitesti )HUNTER - IIIIIIIIIIIIIIIIIII VANATORII VAMPIRIZATI ADUSI LA OLTCHIM. http://www.rominsolv.ro/comunicat ; http://www.voceavalcii.ro/20140607 ; http://www.voceavalcii.ro/20140709 HOTII!!!! ATENTIUNE, ATENTIUNE, HOTIILE LA VEDERE... S-A VANDUT DIN OLTCHIM ( ATENTIE, NU IN CONDITII LEGALE!!!), PRESA A RELATAT SI OLTCHIM A RECUNOSCUT, N-AM PRIMIT BANII DISPONIBILIZATII 2013 NICI PANA AZI, BA MAI MULT AM CONSTATAT TOT NOI CA AM FOST IAR PAGUBITI PRIN IMPOZITARI ANAF.....s.a.m.d., SI NU AM PUTUT BENEFICIA DE ALTE DREPTURI, PLUS MULTE ALTE NENOROCIRI INTRE TIMP SI PIERDEREA DE VIETI OMENESTI.... http://www.indiscret.ro/articol-oltchim FAPTE COMISE PE TIMPUL HOTIILOR GUVERNATE DE PONTA SI TOTI CEI DIN JURUL LUI. IUNIE 2012 SI DIN AUGUST 2012 INCHIS OLTCHIM RAMNICU VALCEA, PRADUIALA FIIND DEMARATA CU SUCCES SI REZULTATUL, ... AZI OLTCHIM 2015 APROAPE LA 15 % FUNCTIONEAZA IN CONDITIILE IN CARE A FACUT SI DISPONIBILIZARI COLECTIVE CASTIGAGAND LA AN 14,4 MILIOANE EURO SI NU SI-A ACHITAT CELE 9 MILIOANE EURO 2013 AN DE INSOLVENTA, CATRE CEI DISPONIBILIZATI 2013 SI CU PLAN DE REORGANIZARE NEAPROBAT 2015, CU DATORIILE IMENSE PRIN NEACHITARI IN INSOLVENTA (FALIMENT)... STITI VOI CE INSEAMNA ASTA???? SE VAD CU OCHIUL SI MINTEA LIMPEDE, PRADUITORII DAU IN CLOCOT ..., FIERBETI IN CAZANUL CU ZMOALA TOTI HOTII. In primele opt luni ale acestui an, SC Oltchim SA a avut pierderi de 36 de milioane de euro Data publicarii: 22-09-13 http://www.impactreal.ro/2013092215268/I
|
Raspunsuri
CREANTELE SALARIALE OLTCHIM. |
#38137 Re: DNA S.O.S. OLTCHIM RAMNICU VALCEA2015-05-19 15:59:11#37894: CREANTELE SALARIALE OLTCHIM. - DNA S.O.S. OLTCHIM RAMNICU VALCEA
„Greva de la Vîlcea e un bîlci“ 05 decembrie 2013 Sindicatul piteştean nu e solidar cu vîlcenii aflaţi în greva foameiCîţiva sindicalişti de la Oltchim Rîmnicu Vîlcea se află, de cîteva zile, în greva foamei. Ei cer conducerii plata salariilor restante şi au respins oferta de a primi doar un avans pe o lună şi bonuri de masă (susţin că au de luat trei salarii din urmă). Nu au fost mulţumiţi nici măcar de oferta premierului de a-i primi în audienţă la Guvern. Ieri dimineaţă, doi dintre ei au leşinat şi au fost duşi la dispensarul combinatului, unde au rămas sub observaţiei. Liderul sindicatului Unirea, Marin Dumitru, ne-a explicat de ce la Piteşti nu se întîmplă la fel.Conform sindicalistului, şi la Divizia Petrochimică Bradu, şi la Oltchim există aceeaşi întîrziere de două luni, care durează încă de la începutul anului. Acum se încheie plata pe luna septembrie şi rămîn octombrie şi noiembrie, care se vor plăti pînă în ianuarie. „Ce e acolo e un bîlci. Călin Popescu De la intrarea în insolvenţă există acelaşi decalaj, dar salariile s-au plătit în continuare. Au fost prin august cîteva zile întîrziere, în rest se dau avansul şi lichidarea. Atunci de ce pînă acum nu s-a făcut grevă? Fac grevă doar vreo 6 - 7 de la sindicatul lui Cernev, care au mai făcut. Nu le convine că directorul e piteştean şi, pentru că nu se împacă liderul cu directorul, bagă oamenii în faţă. Ceea ce cer ei nu se poate: să dea directorul de la el trei salarii pe loc, să găsească el capital de lucru 40 milioane euro şi să lucreze acum combinatul la 65% din capacitate. Şi mai e ceva: pînă acum cei care făceau grevă se alegeau şi ei personal cu ceva. Ei vor să le dea lor directorul ceva, fără să ştie oamenii, dar nu mai merge“, spune liderul Sindicatului Unirea - organizaţie care are pe rolul instanţelor procese împotriva combinatului în valoare de multe milioane de euro, şi acestea însă blocate, tot de la intrarea în insolvenţă. Reorganizarea societăţii şi crearea noii „Oltchim SPV“, cu toate activele funcţionale şi fără datorii, au fost aprobate la adunarea creditorilor din 2 decembrie. Lui Marin Dumitru i se pare o măsură logică: „Nu avea nimeni să dea 800 milioane de euro pentru datorii. Aşa, se vinde o societare nouă, iar din banii care se iau, se dă pentru datorii“ - explică. Pe noua societate sînt trecuţi toţi angajaţii actuali ai Oltchim, inclusiv cei 221 de la Bradu.VANATORII VAMPIRIZATI ADUSI LA OLTCHIM. SUGACII SI SUGATIVELE: Sindicatul piteştean SUO (Sindicatul Unirea Oltchim Pitesti )HUNTER - IIIIIIIIIIIIIIIIIII VANATORII VAMPIRIZATI ADUSI LA OLTCHIM. http://www.rominsolv.ro/comunicat ; http://www.voceavalcii.ro/20140607 ; http://www.voceavalcii.ro/20140709 HOTII!!!! ATENTIUNE, ATENTIUNE, HOTIILE LA VEDERE... S-A VANDUT DIN OLTCHIM ( ATENTIE, NU IN CONDITII LEGALE!!!), PRESA A RELATAT SI OLTCHIM A RECUNOSCUT, N-AM PRIMIT BANII DISPONIBILIZATII 2013 NICI PANA AZI, BA MAI MULT AM CONSTATAT TOT NOI CA AM FOST IAR PAGUBITI PRIN IMPOZITARI ANAF.....s.a.m.d., SI NU AM PUTUT BENEFICIA DE ALTE DREPTURI, PLUS MULTE ALTE NENOROCIRI INTRE TIMP SI PIERDEREA DE VIETI OMENESTI.... http://www.indiscret.ro/articol-oltchim FAPTE COMISE PE TIMPUL HOTIILOR GUVERNATE DE PONTA SI TOTI CEI DIN JURUL LUI. IUNIE 2012 SI DIN AUGUST 2012 INCHIS OLTCHIM RAMNICU VALCEA, PRADUIALA FIIND DEMARATA CU SUCCES SI REZULTATUL, ... AZI OLTCHIM 2015 APROAPE LA 15 % FUNCTIONEAZA IN CONDITIILE IN CARE A FACUT SI DISPONIBILIZARI COLECTIVE CASTIGAGAND LA AN 14,4 MILIOANE EURO SI NU SI-A ACHITAT CELE 9 MILIOANE EURO 2013 AN DE INSOLVENTA, CATRE CEI DISPONIBILIZATI 2013 SI CU PLAN DE REORGANIZARE NEAPROBAT 2015, CU DATORIILE IMENSE PRIN NEACHITARI IN INSOLVENTA (FALIMENT)... STITI VOI CE INSEAMNA ASTA???? SE VAD CU OCHIUL SI MINTEA LIMPEDE, PRADUITORII DAU IN CLOCOT ..., FIERBETI IN CAZANUL CU ZMOALA TOTI HOTII. In primele opt luni ale acestui an, SC Oltchim SA a avut pierderi de 36 de milioane de eurohttp://www.impactreal.ro/2013092215268/I Data publicarii: 22-09-13 |
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
10755 Creat: 2025-04-16
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
346 Creat: 2025-04-16
NU pentru 3 schimburi in Scoala 195
96 Creat: 2025-04-17
Solicitare de remediere urgentă a disfuncționalităților din cadrul Consulatului României la Copenhaga
255 Creat: 2025-04-16
2 zile libere plătite lunar femeilor aflate la ciclu
56 Creat: 2025-04-17
Petiție pentru lărgirea și omologarea pârtiei Mioarele 9 – Domeniul Schiabil Transalpina
75 Creat: 2025-04-16
Petiție Națională pentru Reabilitarea Esteticii Politice: Cerința Minimei Demnități Vestimentare la Candidații Prezidențiali din România
271 Creat: 2025-04-07
GRATIERE 2025
15508 Creat: 2025-02-03
#FacemFilmAcasă
1247 Creat: 2025-02-25
Extinderea Transport_public, s.Dumbrava
28 Creat: 2025-04-15
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
993 Creat: 2020-11-28
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
285 Creat: 2025-04-15
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
469 Creat: 2025-04-09
Cerem astuparea gropilor din asfalturile fiecărei localități deoarece se produc daune mașinilor în trafic în mod inevitabil în timp.
9 Creat: 2025-04-17
Contestarea deciziei anulării listelor cu bursie din semestul doi, anul universitar 2024-2025 în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza
783 Creat: 2025-04-08
Vrem PARC, nu parcare! Salvăm Parcul Central Nicolae Titulescu din Brașov
1887 Creat: 2025-03-20
Reducere de 90% pentru studenti pe toate traseele
15 Creat: 2025-04-16
Stop abuzurilor din partea autorităților locale!!!
1168 Creat: 2025-04-12
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
600 Creat: 2025-03-28
Impotriva noului Proiect de Ordin 1.141/ 1.386/ 2007
2150 Creat: 2025-01-01