Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
Musafir |
#35742 Tribunalul Vâlcea a amânat confirmarea planului de reorganizare a Oltchim pentru 22 aprilie. De ce?2015-03-29 17:57Tribunalul Vâlcea a amânat confirmarea planului de reorganizare a Oltchim pentru 22 aprilie. ziaruldevalcea.ro/2015/03/29/tribunalul-valcea-a-amanat Postat in 20:38, duminică, 29 martie 2015
prima parteÎn cursul săptămânii trecute, consorţiul de administratori judiciari ai SC Oltchim SA au anunţat public că la termenul din 25 martie 2015, în dosarul de insolvenţă nr. 887/90/2013 aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, instanţa a dispus amânarea discuţiilor pentru confirmarea planului de reorganizare. Următorul termen de judecată acordat de instanţă este în data de 22 aprilie 2015. La momentul propunerii planului de reorganizare a SC Oltchim SA, nu exista informaţii certe nici cu privire la data în care va avea loc vânzarea patrimoniului şi afacerii SC Oltchim SA şi, respectiv, nici cu privire la preţul care se va obţine pentru acestea. Pe cale de consecinţă, ipotezele de mai jos vor putea suferi modificări care se vor concretiza în propuneri de modificare a planului de reorganizare. De asemenea, sumele prevăzute a fi distribuite au ca element de referinţă, în lipsa unui preţ ferm, preţul de pornire a negocierii, respectiv 307 milioane de euro. Prin urmare, în vederea construirii programului de plăţi, s-a pornit de la următoarele premise: preţul de vânzare a patrimoniului şi afacerii SC Oltchim SA este de 307 milioane de euro; în ipoteza transferului patrimoniului şi afacerii SC Oltchim SA către SC Oltchim SPV SRL, costurile de transfer a activelor şi licenţelor în acest sens este peste 1,5 milioane de euro; preţul va fi încasat şi, respectiv, distribuit în ipoteza de 1 an – în cea de-a 12-a lună a planului, în ipoteza 2 ani – în cea de-a 24-a lună a planului, în ipoteza 3 ani – în cea de-a 36-a lună a planului; datoriile curente, născute ulterior datei de deschidere a procedurii insolvenţei, vor fi cele care rezultă din simulările de funcţionare şi operare ale societăţii debitoare, astfel cum au fost prezentate în Scenariul A şi, respectiv, Scenariul B; toate contractele de împrumut aflate în derulare se vor considera încetate, începând cu momentul confirmării planului de reorganizare de către judecătorul sindic. |
Raspunsuri
Musafir |
#35743 Tribunalul Vâlcea a amânat confirmarea planului de reorganizare a Oltchim pentru 22 aprilie. De ce?2015-03-29 18:03:12Tribunalul Vâlcea a amânat confirmarea planului de reorganizare a Oltchim pentru 22 aprilie. a doua partePrin plan, SC Oltchim SA renunţă în mod expres la beneficiul termenului acordat prin contractele de credit aflate în derulare la momentul propunerii planului (în consecinţă, la data confirmării planului de către judecătorul sindic, aceste contracte se vor considera denunţate, sumele aferente acestora având natura juridică a unor creanţe anterioare deschiderii procedurii insolvenţei, figurând ca atare în tabelul definitiv al obligaţiilor debitoarei); plata procentului de 2% către UNPIR, conform prevederilor art. 4 din Legea nr. 85/2006; onorariul consorţiului de administratori judiciari este cel stabilit de către judecătorul sindic în încheierea din 16 octombrie 2013. Conform art. 3 din Legea nr. 85/2006, programul de plată a creanţelor este tabelul de creanţe inclus în plan, care cuprinde: cuantumul sumelor pe care SC Oltchim SA se obligă să le platească acestora în perioada de reorganizare judiciară, prin raportare la tabelul definitiv al obligaţiilor şi la fluxurile de numerar aferente planului de reorganizare; termenele la care SC Oltchim SA se obligă să plătească aceste sume. Modalitatea de rambursare concretă, pentru fiecare creanţă inclusă în categoriile de creanţe care votează planul de reorganizare, conform art. 100 din Legea nr. 85/2006, este stabilită prin programul de plată a creanţelor SC Oltchim SA. Conform tabelului definitiv al obligaţiilor societăţii, masa credală se compune din patru categorii de creditori: categoria creanţelor garantate; categoria creanţelor salariale; categoria creanţelor bugetare; categoria creanţelor chirografare. Planul de reorganizare prevede existenţa celei de-a V-a categorii de creanţe, respectiv categoria creanţelor chirografare conform art. 96 din Legea nr. 85/2006, care va include creanţele creditorilor CET Govora şi Autoritatea Naţională Apele Române – Administraţia Bazinală de Apă Olt. În urma unei analize atente a posibilităţilor financiare, conducerea SC Oltchim SA propune un program de plată ce presupune achitarea în procent de 70% din suma netă (reprezentând diferenţa dintre preţul de vânzare a patrimoniului şi afacerii SC Oltchim SA şi plăţile aferente datoriilor curente şi cheltuielilor de procedură) către categoria creanţelor garantate, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data încasării de către societatea debitoare a preţului aferent vânzării părţilor sociale ale SC Oltchim SPV SRL. De asemenea, creditorii garantaţi vor avea opţiunea acceptării conversiei integrale (ipoteză în care nu se va mai efectua altă plată pe baza principiului enunţat anterior) sau parţiale (ipoteză în care, în urma plăţilor efectuate pe baza principiului enunţat anterior, diferenţa va fi transformată în acţiuni) a creanţelor acestora în acţiuni ale SC Oltchim SA. Menţionăm că în calculele şi estimările cu privire la programul de plăţi nu a fost luată în considerare opţiunea de mai sus, urmând ca aceasta să fie exercitată de către creditori, conform deciziei interne a fiecăruia. Toate contractele de credit se vor considera scadente la data confirmării planului de reorganizare de către judecătorul sindic. SC Oltchim SA mai propune plata în proporţie de 100% a creanţelor salariale, în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data încasării de către societatea debitoare a preţului aferent vânzării părţilor sociale ale SC Oltchim SPV SRL. Tot SC Oltchim SA mai estimează plata creanţelor bugetare, în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data încasării de către societatea debitoare a preţului aferent vânzării părţilor sociale ale SC Oltchim SPV SRL, într-o proporţie care va rezulta din diferenţa dintre suma netă şi plăţile efectuate în scopul acoperirii categoriilor de creanţe garantate şi salariale, precum şi plăţile creanţelor chirografare. |
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
Ilie Bolojan – președintele de care România are nevoie!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Suspendarea celor 9 judecatori ai CCR
Repararea Căii Ferate Bârlad - Chiraftei
NU taxa speciala dezvoltare urbana Sector 4
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem ARESTAREA criminalului care a legat și târât cu mașina un animal nevinovat!
11975 Creat: 2025-04-16
Stop abuzurilor din partea autorităților locale!!!
1171 Creat: 2025-04-12
GRATIERE 2025
15516 Creat: 2025-02-03
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
352 Creat: 2025-04-16
Restrictionare trafic greu si montarea de limitatoare de viteza in Cartierul Grigorescu Oradea
320 Creat: 2025-04-15
Solicitare de remediere urgentă a disfuncționalităților din cadrul Consulatului României la Copenhaga
292 Creat: 2025-04-16
Permiteți accesul câinilor în Iulius Mall și VIVO! Cluj-Napoca - Împreună pentru o comunitate mai prietenoasă cu animalele
473 Creat: 2025-04-09
Transport public in Zona Drumul Gura Calitei-Drumul Gura Ariesului-Victor Brouner
602 Creat: 2025-03-28
NU pentru 3 schimburi in Scoala 195
108 Creat: 2025-04-17
#FacemFilmAcasă
1266 Creat: 2025-02-25
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
6859 Creat: 2025-02-13
Extinderea Transport_public, s.Dumbrava
89 Creat: 2025-04-15
Petiție pentru lărgirea și omologarea pârtiei Mioarele 9 – Domeniul Schiabil Transalpina
82 Creat: 2025-04-16
2 zile libere plătite lunar femeilor aflate la ciclu
79 Creat: 2025-04-17
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
1000 Creat: 2020-11-28
Petiție împotriva cardului național de identitate cu cip
144 Creat: 2025-04-06
Contestarea deciziei anulării listelor cu bursie din semestul doi, anul universitar 2024-2025 în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza
784 Creat: 2025-04-08
RECUNOAȘTEREA SCAUNULUI ÎMPIEDICAT AL LUI BENEDICT AL XVI-LEA ȘI CONVOCAREA CONCLAVULUI
18575 Creat: 2023-10-23
Vrem PARC, nu parcare! Salvăm Parcul Central Nicolae Titulescu din Brașov
1892 Creat: 2025-03-20
Petiție pentru Anularea Autonomiei Găgăuziei și Consolidarea Unității Naționale
927 Creat: 2025-03-30